Circuit in zona cabanei Sureanu - 13-14 noi. 2010

Dupa turele pe bicicleta din week-end-urile anterioare, saptamana care tocmai trecuta pun la cale un plan maret: daca este frumos afara facem o tura de 2 zile cu cortul, nu conteaza, oriunde, cat inca nu a venit zapada. Daca nu este vreme buna, ne bagam pe undeva printr-o cabana ca matza pe soba. Prognoza se arata insa foarte buna in toata tara, deci nu mai incape indoiala ca iarasi comitem o iesire cu cortul prin pustietati, vorba lui Liviu.

De data asta am fost in Sureanu si inca nu oricum, ci Sureanu din memorie, fara harta, pt. ca dragul de Liviu a reusit sa uite harta acasa, desi il intrebasem f. clar inainte de plecare: "Ai luat harta m-tilor Sureanu ?!", "... daaaaaaaaaaa .....", veni raspunsul plin de certitudine ! Dar a fost mai frumos fara harta, am descoperit ca arhitectii astia, dintr-un profund defect profesional, au o memorie vizuala extraordinara si tin minte o harta aproape pe dinafara dupa ce o studiaza intensiv in zilele preliminare ale turei.

In zorii diminetii de sambata ma ia Liviu de acasa (are loc episodul acela mentionat mai sus cu ai luat harta, da evident ca am luat harta). Ne indreptam catre Sebes, iar din Sebes viram in centru la stanga spre Sugag - Oasa - Obarsia Lotrului. Dupa ce iesim din Sebes, drumul DN67C incepe incet incet sa serpuiasca din ce in ce mai mult, mai intai prin mai multa civilizatie si printre sate, apoi in lungul apei intitulata tot Sebes. Trecem de Saschiori, trecem de Capalna, localitati unde dorim sa revenim, caci apar figurate niste cetati, apoi traversam marele orasel Sugag. Pe versantii vaii, desi destul de umbrite la aceasta data calendaristica, se ridica stanga-dreapta noastra plaiuri nesfarsite cu case, gospodarii, livezi si fanete si tot ce are omul nevoie.

Dupa Sugag intram intr-un sector mai restrans de semi-chei, ajungem la Lacul Tau - Bistra, depasim acest lac si tinem mereu directia din dreapta la orice bifurcatie. La un moment dat am eu totusi o revelatie si zic sa oprim sa ne uitam pe harta. Aduce Liviu cartea din Muntii Carpati cu Sureanu si ia harta de unde nu-i din carte ..... scuturam cartea, cade victorios un pix si niste foi albe din ea, dar nici urma de harta .... moment in care isi aduce si Liviu aminte ca parca ar fi lasat harta acasa pe birou dupa ce a studiat-o bine ! Ok, deci sigur nu avem harta acuma, pe harta rutiera nu prea ne arata drumul spre cabana Sureanu, pt. ca este doar un forestier, de jur imprejurul nostru par a se contura cat de cat niste case, asa ca Liviu primeste misiunea sa se duca sa se informeze. "Tot inainte pana la Oasa este cabana Sureanu, suntem pe drumul bun !" se intoarce el victorios cu raspunsul de la o tanti din sat.

Mergem deci tot inainte pe drumul asfaltat pana la barajul lacului Oasa si de acolo abordam ramura din dreapta lacului, drumul devenind brusc neasfaltat si, pe deasupra, si foarte noroios, dar practicabil, "e drum bun pana la cabana," ne zic satenii.

Pe malul lacului Oasa incep sa ni se insire diferite constructii izolate si multe dintre ele par parasite, trecem de un drum la dreapta f. prost care scria din alte vremuri bune ca poate duce spre cabana Sureanu (14 km - drumul prin valea Prigoanei care iese in Luncile Prigoanei) si mergand inca un pic dam si de manastire, unde ne gandim sa oprim sa vedem si biserica de lemn. De la manastire cerem informatii despre drumul spre cabana Sureanu, primim acelasi raspuns cum ca este drum bun pana acolo si, ca urmare, purcedem f. increzatori mai departe. Cert este ca drumul spre cabana Sureanu nu este semnalizat cu un indicator ca atare, ci doar cu niste panouri pe care scrie Cabana Nuta - Luncile Prigoanei. Liviu isi amintea vag ca trebuie sa ajungem in Luncile Prigoanei, dar neavand harta la indemana, nu suntem siguri de bifurcatie si ne intoarcem inapoi la o cabanuta unde vazusem un nene sezand pe o bancuta. Primim multe indicatii, respectiv o harta desenata pe pamant, harta pe care Liviu o imortalizeaza repede ca sa nu uite detaliile picante.

Ne intoarcem la bifurcatia semnalizata spre cabana Nuta (4 km) si spre Domeniul Schiabil si incepem sa urcam pe drumul forestier destul de namolos in lungul apei Valea Mare, iar in curand ajungem in niste poieni mari si vaste cu destul de multe vile crescute sau in crestere. Suntem in Luncile Prigoanei, avem in fundal vf. lui Patru si vf. Sureanu si aici se va dezvolta basecampul pt. domeniul schiabil care a capatat in Curmatura Sureanu doua instalatii de teleschi.

Din Luncile Prigoanei aflam ca mai sunt vreo 6-8 km pana la cabana Sureanu si aceeasi placa, cu drumul e bun. Ii dam inainte, iar la bifurcatia spre valea Prigoanei (aici iesea drumul forestier semnalat anterior, inainte de lac, spre cabana Sureanu) noi viram la stanga in directia in care ne arata indicatorul de cabana Sureanu. Continuam, incepem sa urcam si incep sa apara niste noroaie cam mari ca proportie, volum si mai ales inaltime decat cele precedente sau banuite de noi. "Eh, drumul e bun !" ne spunem noi in minte cele tot auzite de pe la localnici. Trecem cu greu de cateva portiuni unde Liviu forjeaza masina ca sa nu ramanem in loc, ocolind cu mult talent transeele de namol, dar la o anumita panta, santurile sunt efectiv mult prea adanci si rotile derapeaza. De frica sa nu ramanem blocati pe acolo, renuntam sa mai urcam cu masina, ne intoarcem in Luncile Prigoanei, parcam masina si ne pregatim sa mergem pe jos.

Si cat stateam noi asa pe un bustean mancand ultimele firimituri de crema de zahar ars, vad eu o Dacie undeva in departare. Ii atrag lui Liviu atentia ca poate facem un ia-ma nene, dar el, neincrezator, imi zice: "Doar nu crezi ca o sa vina fix pe aici ?!" Ne continuam masa si cand ma uit indarat Dacia venea fix pe directia noastra. Sarim de pe bustean si fugim la drum cu crema de zahar ars in mana, facem semn la masina si rugam frumos pe nenea sa ne ia si pe noi. Inghesuim repede rucsacii in masina, aflam ca are 4x4, deci sigur va urca pe unde nu am urcat noi, si purcedem la drum. Se baga Dacia papuc pe unde nu ne vine sa credem, trecem de toate sleaurile produse in dimineata respectiva de camioanele neatente si ajungem in poiana intitulata Poarta Raiului.

La Poarta Raiului nenea cu masina se opreste, caci numai pana aici avea drum, iar noi ne asezam pe alt bustean sa ne terminam de mancat crema de zahar ars, ca doar nu o sa caram borcanele cu noi sus in creasta. Parcam borcanele voluminoase si grele la o tanti la cabanuta forestiera si ne continuam drumul pe jos spre cabana Sureanu. In scurt timp apare si o bifurcatie care ne vesteste ca mai avem 4 km de mers pe drum forestier pana la cabana sau 20-30 de minute daca urcam prin padure pe poteca. Fiind pe jos, alegem varianta de urcat, si, in timpul semnalat pe indicatoare, ajungem la frumoasa si mult dorita cabana Sureanu.

Complexul de cabane Sureanu (alt. 1734 m) - sunt 2 cabane si inca niste anexe, tin de Ministerul Apararii Nationale si, foarte important, in spatele cabanei undeva inspre caldarea de sub vf. Sureanu trebuie sa fie la 5 minute Iezerul Sureanu. A nu se rata, asa cum am facut noi din nestiinta si din lipsa de harta.

Gasesc o harta rahitica pe peretii cabanei pe care o pozez repede, dar nici macar nu ne vom mai uita la ea tot restul turei. Liviu culege informatiile de rigoare despre traseu, locuri de campare si mai ales locuri cu potentiale izvoare de apa, apoi plecam doldora de informatii pretioase, dar nu si practice (pt. ca de obicei cabanierii stiu trasele numai din descrieri, nu si din realitate).

Liviu la taifas de informatii utile cu cabanierul cabanei Sureanu - informatiile s-au dovedit insa a fi mai mult cu rol de inducere in eroare !

Plecand in sus de la cabana, urmam marcajul care in teorie duce spre vf. Sureanu, mergem putin prin padure, depasim fara sa stim Iezerul Sureanu ascuns pe undeva prin vegetatia de jnepeni si in scurt timp iesim deja la gol alpin. Ni se dezvaluie in fata imensul varf al lui Patru si Curmatura Sureanu (locatie unde s-au pus bazele unui nou domeniu schiabil = 2 instalatii de teleschi).

Urcand spre varful Sureanu (m-tii din fundal dreapta care se vad nu sunt altii decat Cindrel si Lotrului, muntii nostri de acasa)

Continuam urcusul pe marcaj tot sperand sa o facem la dreapta pt. a urca pe vf. Sureanu, cel putin asa inteleseseram noi de la cabanier. De altfel, in acest urcus pana pe varf, ni se spusese ca vom gasi si niste apa pe la stancile alea ... alea de acolo, intelegeti voi care. Zis si facut, marcajul nu merge decat la partea superioara a unuia dintre teleschiuri, apoi vireaza la dreapta prin spatele varfului Sureanu pe un drum forestier f. abrupt, drum care urca mai apoi in creasta m-tilor Sureanu si nicidecum pe varf.

Depasim indicatorul care ne spune ca pana la cabana Prislop mai sunt vreo 7-8 h de mers si incepem sa urcam in lungul drumului forestier. La un moment dat vedem niste apa lucind un pic mai jos in vale, se duce Liviu si umple toate recipientele de vreo 2,5 litri pe care le avem, ne continuam drumul si ajungem intr-o sa aflata sub vf. Sureanu. Din aceasta sa vedem aproape toata creasta muntilor Sureanu, noi fiind intr-unul din punctele cele mai inalte ale crestei, dar sub varf.

Platoul somital al m-tilor Sureanu, undeva departe hat in zare fiind celebra Sarmisegetusa Regia (cea a dacilor)

Creasta, sau mai bine zis platoul somital al m-tilor Sureanu, coboara incet incet spre Sarmisegetusa Regia si Orastie, asa ca noi ne decidem sa urcam doar pe vf. Sureanu si sa nu mai continuam pe creasta, caci apoi ar trebui sa ne intoarcem in urcare pe acelasi drum, ne-existand alta alternativa.

Din saua de sub varful Sureanu, viram la dreapta pe o potecuta slab conturata si incepem sa urcam spre varf, identificand varful matematic in momentul in care dam de o mare cruce de lemn infipta intr-o momaie de pietre si in momentul in care vantul evident ca bate cel mai tare, la fabuloasa altitudine de 2059 m.

Din pacate, pt. a fi vazut Iezerul Sureanu ar fi trebuit sa fi coborat putin sub varf, dar eu, nestiutoare, vazand undeva intr-o caldare vecina oglinda unui iezer mai mic lucind, am zis ca pesemne acela trebuie sa fie si iezerul mult dorit de mine. Ca urmare, nu am mai coborat sub vf. Sureanu ca sa vedem iezerul cel adevarat si ne-am multumit cu balta aceea mai mica crezand ca acolo este rezervatia Sureanu. Teapa.

De pe varful Sureanu se vad insa munti in toate zarile: avem panorama nu numai spre invecinatul vf. al lui Patru, dar vedem si mai departe m-tii Parang, apoi vedem silueta mult iubitului meu Retezat (cu varful omonim inca neatins de mine), si, in sfarsit, in directia Sibiului, vedem vastele intinderi ale Cindrelului (cu zona unde am dormit acum cateva saptamani, cu trecerea spre m-tii Lotrului prin saua Steflesti), iar in zarile cele mai indepartate Fagarasii.

Vedere din zona vf. Sureanu spre vecinul sau de masiv, varful lui Patru (in fundalul indepartat se vad crestele m-tilor Parang)

Vedere de pe vf. Sureanu spre muntii invecinati: Cindrel si Lotru (undeva in fundalul f. indepartat ar trebui sa se vada mici detot si Fagarasii)

Din varful Sureanu alegem sa coboram putin in dreapta spre vf. si culmea Carpii, in saua de deasupra acelui mic iezer identificat de noi intr-o caldare oarecum mai stancoasa si plina de jnepeni. Iezerul seamana destul de mult ca forma cu cel vazut de mine in pozele de pe net, asa ca voi adormi fericita cu gandul ca am mai vazut un lac de munte.

Multa vreme stam si tot cautam un loc de cort unde sa nu ne bata prea tare vantul, gasim pana la urma cat de cat un adapost la rasul ierbii in spatele unui palc de jnepeni, punem cortul, lasam sa se umfle sacii de dormit, facem de mancare si pe urma caldurica de voie in puful sacilor Nahanny. Si inainte de culcare, am uitat sa mentionez apusul de soare vazut peste m-tii Retezat departe in zare. De exceptie, intr-adevar de vis, nu stiam ca o sa vedem atat de aproape m-tii mei preferati.

Liviu testand locul pt. cort: nu e in panta, nu bate vantul, bate soarele dimineata devreme etc

A doua zi de dimineata reusim abia pe la 10.30 a.m. sa ne punem in miscare, de fapt nu ne-am propus decat traversarea prin Curmatura Sureanu pe la domeniul schiabil pana pe vf. lui Patru, apoi coborare de voie spre masina, pe un drum pe unde o fi (aveam noi ceva informatii de la cabanier, total false de altfel).

In poza de jos si cea de sus suntem in creasta principala a m-tilor Sureanu, undeva sub varful omonim

Traversam inapoi pe sub vf. Sureanu si ajungem in drumul forestier de creasta principala, urcam un mic varfulet cu momaie in varf si de acolo admiram uimiti toate zarile pline de munti. Vedem si o noua ceata de jeep-uri care urca f. zgomotos spre creasta, noi ne vedem mai departe de ale noastre si ei de ale lor.

Vedere spre varful Sureanu din creasta principala (in fundal dreapta se zaresc Cindrelul si Lotrului)

Vedere spre valea Jiului si spre muntii Retezat din departare

Coborand spre Curmatura Sureanu, lasand in spate platoul somital sau zona de creasta

Pentru a cobora inapoi spre Curmatura Sureanu alegem acelasi drum forestier ca in ziua precedenta, dar de data aceasta in coborare, ajungem la partea superioara a teleschiului, coboram pe asa zisa partie pana jos in Curmatura Sureanu, analizam bine ca arhitectii noua constructie, cam disproportionata si cam nestudiata, si la vreo cateva sute de metri in preajma unui copac facem un popas de ceai.

In poza de jos si cea de sus, domeniul schiabil din Sureanu, avand in fundal vf. omonim, respectiv vf. lui Patru

Ne alegem mai departe traseul de urcare spre varf, nu in lungul marcajelor, care merg pe o curba de nivel din aceea f. urcatoare, ci alegem sa urcam fix pe muchia crestei pt. a avea panorame cat mai frumoase spre muntii inconjuratori. Ca urmare, urcam mai intai pe vf. Ausel (alt. 2009 m), iar mai apoi drumul de creasta este un veritabil drum de caruta, de tanc cu senile sau orice din gama aceasta.

Mergand de pe varful Ausel printr-un mare camp de creasta spre varful lui Patru

Ajungem intr-un final si pe cel mai inalt vf. al masivului, celebrul vf. al lui Patru (alt. 2130 m), varf pe care l-am tot vazut din toate unghiurile de cand am venit, dar abia acuma la finalul turei urcam pe el. Sus pe varf evident bate un vant frate cu crivatul, ne gasim un culcus cat de cat mai ferit sub varf ca sa mancam, dar degeaba, frigul ne intra in oase instantaneu, cu toata tuica pe care o bea Liviu si cu tot lichiorul pe care il bag eu. Degeaba, e frig si basta, doar esti pe varf, sau ma rog, sub varf !

Varful lui Patru, marcat cu foarte multe momai si cruci de lemn (in fundal zarindu-se intregul masiv al Parangului)

Pozand pe varful lui Patru, e cam frig, dar merge de o sedinta foto 

Vedere din zona vf. lui Patru spre Curmatura Sureanu si varful omonim

Vedere de pe vf. lui Patru spre lacul Oasa (jos) si m-tii Cindrel si Lotru (fundal dreapta)

Vedere de pe vf. lui Patru spre invecinatii m-tii Parang

Vedere de pe vf. lui Patru spre traseul de urcare din varful Ausel (in spate), avand in fundalul indepartat m-tii Retezat

Dupa repriza de frig de pe varf, bagam o repriza de poze pe varf, iar apoi ne uitam intrebatori unde o fi acea culme despre care ne zicea noua cabanierul ca merge lin spre Luncile Prigoanei. Luncile Prigoanei intr-adevar se vad de pe varf, dar nu este nicidecum o muchie sau culme sau ceva o forma de relief clar diferentiata care sa mearga de pe varf spre acea poiana. Alegem pana la urma sa coboram in stanga varfului pe intinsul plai care, in cel mai rau caz, ne scoate in valea pe unde urca drumul forestier in Curmatura Sureanu.

Coboram spre stanele de sub Curmatura Sureanu, nadajduind in acelasi timp ca trebuie sa existe un drum de oi care sa ne scoata undeva mai repede spre civilizatie. Ca sa nu mai mergem pana in Curmatura Sureanu si sa nu mai ocolim toata valea, cand vedem ca ceasul indica abia 15.30 p.m., hotaram sa o taiem drept prin padure spre Poarta Raiului, caci pare-se ca nu este mult de mers in linie dreapta prin padure. Ajungem la prima stana de langa padure, stana care este pe partea dreapta cum cobori de pe varf, si, tinand potecuta copitelelor de oi, dam la intrarea in padure de un imens drum forestier batut care incepe sa coboare in directia Poarta Raiului.

Incepem sa coboram pe acest drum forestier, este adesea acoperit de crengi de brad, se pare ca brazii de aici sufereau de o boala ceva caci erau toti cu alb pe ei. Continuam drumul care coboara si verificam din cand in cand ca avem directia buna, observand soarele in partea stanga a noastra. Surpriza surprizelor, iesim fix un pic mai sus de locul unde ne lasase in ziua precedenta nenea cu masina, adica iesim fix in marea poiana Poarta Raiului. Stam o vreme pe un bustean pana ce soarele apune detot dupa culme, dar nu avem noroc de nici o masina, ne da emotii doar un tractor, dar el se duce mai departe spre cabana Sureanu si nu in jos la Luncile Prigoanei unde avem noi masina parcata.

Pana la urma o luam la picior cei 4-5 km de mers pe jos, sunt la vale asa ca nu este f. grava situatia si cu ocazia aceasta descoperim ca sleaurile de noroi au disparut, mai mai ca nu mai recunoastem zonele pe unde ne impotmoliseram cu Skoda cu o zi inainte. Concluzionam noi ca de fapt de vina sunt tractoarele si camioanele care mergeau dimineata spre constructiile noi din zona domeniul schiabil, afirmam ca pe asa noroi nivelat ca acuma am fi putut si noi urca cu masina si, ca urmare, promitem ca data viitoare sa urcam cumva si noi cu masina pana la cabana (asa-i frumos pe munte, cu masina cat se poate de departe).

Ajunsi la masina constatam ca nu s-a intunecat inca. Daca nu am avut harta, nu ne-am permis sa balaurim noaptea prin locuri necunoscute, asa ca am grabit pasul si am ajuns acasa la o ora decenta, desi chiar si asa mie mi se inchideau ochii de la tonele de serpentine de pe drumul Oasa-Sugag-Sebes.

Cadoul pe care il lasasem restant din prima seara, este apusul peste m-tii Retezat !