Combinatie de ski in Sureanu - 18 ian. 2014

Nu prea imi era mie clar ce ture sa mai fac, asa ca noroc ca vad ca pune Viorel o tura pe carpati in Sureanu - o combinatie de ski cu trekking. Eu teoretic ma inscrisesem in tura de ceai de la Curmatura, dar fiindca Claudiu si Bea m-au corupt sa merg mai devreme acolo, m-am inscris preventiv in Sureanu, apoi m-am retras din Curmatura. Cert este ca am produs o adevarata tevatura, s-a ofticat dinac, i-am scris mesaje pe privat cu mii de scuze ca l-am incurcat, ce sa zic, am cam calcat prin strachini.

Acum daca tot m-am inscris in tura lui Viorel sa fac cumva sa nu intervina ceva, ca ma linseaza astia pe carpati. Cand iti propui sa iasa totul bine, atunci te imbolnavesti, si ma apuca o virozo-racealo-combinato-boala cu muci si flegme, de' pe joi seara fiind ametita complet luasem decizia sa nu mai merg daca nu imi reveneam vineri. Dar imi revin pe ultima suta de metri ca-n filme, imi revine si glasul de primadona, asa ca sambata dimineata trece Viorel pe la fiecare cu microbuzul inchiriat si ne culege spre munte. Facem circuitul matinal al Sibiului, si pe la 7.00 a.m. plecam si noi din Sibiu.

Ajungem prin Luncile Prigoanei abia in jur de 10.00 a.m. si pana sa ajungem in Poarta Raiului derapeaza microbuzul. Logic, era gheata pe dedesupt. Pana la urma ne dam toti jos din masina si ne chinuim sa punem crengi de brad la rotile din spate unde era tractiunea, dar degeaba. Am reusit sa trecem de acel pasaj abia cand ne-am suit toti in spatele microbuzului si am lasat toata greutatea pe rotile din spate, astfel ca au reusit sa prinda pe gheata. Ca lanturi nu avea deloc domnul sofer.

Din parcarea de la domeniul schiabil Sureanu, facem o mica incursiune pana la cabana omonima, in speranta ca macar de data aceasta sa vad si eu Iezerul Sureanu

Din pacate Iezerul Sureanu este inghetat si plin de zapada, asa arata fix ca o poiana, deci tot nu pot spune ca am vazut iezerul nici de data aceasta si deja am fost de 3 ori in Sureanu.

Ne intoarcem de la Cabana Sureanu pe acelasi drum forestier, dar nu pana la parcarea domeniului schiabil, ci numai pana la bifurcatia cu drumul forestier care duce in Curmatura Sureanu, la noul apreski.

Noul apreski (adica un bar-restaurant la care merg schiori dupa scji sau si in timpul schiului) arata ca o capita de fan supra-dimensionata. Cand l-am vazut acuma 3 ani prima oara, am zis ca este hidos, acum vazand macar ca au pus finisaje decente, ma gandesc ca este totusi ceva meritoriu pentru arhitectura romaneasca montana. Au incercat si ei cat au putut sa nu agreseze peisajul montan, nu le-a iesit in totalitate, dar macar pe jumatate s-au inscris in peisaj.

Din Curmatura Sureanu urcam in lungul partiei spre Varful Ausel, eu pe schiuletele de tura, restul pe picioare.

Vedere spre Varful Ausel (dreapta) si Varful lui Patru (stanga)

Vedere spre Curmatura Sureanu vazuta din urcarea spre Varful Ausel

Vedere spre Poarta Raiului si Luncile Prigoanei din urcarea pe Varful Ausel

Eu fiind cu schiurile de tura nu ma afund, asa ca iau viteza detasat fata de restul grupului si ajung pe Varful Ausel, unde bate vantul. Ma adapostesc de vant in apreskiul de pe varf, asta fiind si mai reusit arhitectural decat capitoiul de fan de jos din Curmatura Sureanu. Scot termosul de ceai si incep sa sorb cu nesat din bautura fierbinte. Vin si restul, ocupam vreo doua mese si punem de un ospat. Saracii care vindeau acolo nici nu ne-am zis nimica de ospatul nostru, cred ca eram singurii care mancam de la pachet, dar nici oferta lor nu era prea bogata.

Si nu lipseste slana cu ceapa de la masa. Mi-era si rusine s-o scot sa nu puta in toata sala de mese, dar la cat fum de tigara era m-am linistit.

Restul se duc pana pe Varful lui Patru, eu nu am chef avand in vedere ca este ceata, asa ca ma voi da cu schiurile. Am coborat pana la telescaun, apoi m-am dat numai cu teleschiul, de' frica ca nu o sa ma pot da jos din telescaun cu schiuletele scurte si nesigure in picioarele mele. Am facut 7 coborari intr-o ora de abonament cam pe undeva prin zona Curmaturii, vreo 3 partii am bifat. Foarte dragute, pe vremea aia se pretau bine la asa ceva. M-a durut putin genunchiul drept, dar noroc ca mi-a expirat abonamentul. Jos la apreskiul de la teleski am mancat o ciorba, apoi am hranit un huski dragut cu restul de slanina.

Foarte frumos era cutu' husky, a venit si si-a pus botul la mine pe genunchi ca sa ii dau mancare. Bine, mi-a lasat si bale pe pantaloni, dar avand ochii albastrii nu i-am putut rezista.

Vine si restul grupului de pe Varful lui Patru si plecam spre casa, cu o oprire la hotelui Sf. Petru din Poarta Raiului. Viorel agrease ideea de a ne opri sa mancam aici, ca stia de la nevasta-sa ca se manaca bine. Bine nu s-a mancat, caci comanda a durat foarte mult, Viorel se tot grabea si-mi zicea sa iau mancarea la pachet cand imi vine. Plecam si ne intoarcem acasa prin Sebes, ca sa nu venim tot pe Jina.

Cam asa arata cica Raiul, sau ma rog, Sf. Petru din Poarta Raiului

Traversare de la Paltinis la Rasinari - 12 ian. 2014

Pentru weekend-ul asta propun traversarea Paltinis - Rasinari, pe care o mai facusem fugitiv acum ceva ani cu ex-ul  meu. Atunci cam alergaseram, ca plecasem abia dupa pranz, asa ca acum aveam de gand s-o fac foarte relaxat si cu admirat piesaje, fara sa ne prinda noaptea.

Alegem sa mergem cu autocarul de 7.00 a.m. spre Paltinis, drept pentru care adorm bustean seara, dar ma trezesc brusc noaptea pe la 3 si ceva si nu mai reusesc sa adorm neam decat pe la 6.00 a.m., cand trebuia de fapt sa ma trezesc sa plec la gara. Chem urgent un taxi care ma duce la gara, pe un fel de lapovita .... "Mah, da-o naibii, sa nu-mi spui ca ninge in singura zi in care fac tura si speram sa fac plaja !?" In gara autobuzul de Paltinis tot intarzie si abia pe la 7.15 a.m. pleaca mai departe, spre disperarea lui Bea si Claudiu care asteptau in frig sa se urce o statie mai incolo.

Ajungem la Paltinis si descoperim ca ninge in toata regula. Nu este foarte frig, dar ninge cu fulgi mari si grosi. Pe masura ce urcam spre Poiana Oncesti se mai rareste ninsoarea si incepem sa vedem pete de cer senin. Deci prognoza de pe meteoblue a fost buna. In Poiana Oncesti ne luptam putin cu ceva zapada indesata de vant, dar depasim momentul afundarii in zapada.

Drumul prin padure este insa dragut, nu mai ninge atata, adica ninsoarea chiar se opreste si atmosfera pare misterioasa, cu pietre presarate pe poteca, parca ar duce la casuta din poveste. Fac chiar poze la pietre si la muschi.

Ajungem si in Poiana Lupilor si imi amintesc ca am mai fost si eu odata pe aici demult, numai poteci prin padure, nimic interesant.

Din Poiana Lupilor continuam marcajul asa zis de creasta/ muchie/ culme mai departe spre Rasinari, intalnind si puncte roz fosforescent pe pietre, semn ca a fost pe aici ceva concurs de alergat sau de biciclete.

Ajungem si La Icoana - poiana denumita asa datorita prezentei unei icoane pe una din laturile sale.

Am uitat sa zic ca vazusem pe poteca pana aici niste cocosi de munte zburatacind prin padure, asa ca deja bilantul faunei era foarte ridicat si tura se putea declara reusita ca incursiune de cercetare a habitatului animal. Ulterior am mai vazut si doua caprioare asa ca a fost un bilant foarte pozitiv.

Mergem prin padure si faza asta cu mersul prin padure urmand sa se repete la nesfarsit, exact atunci cand vroiai mai tare sa fii si tu pe dealuri sa vezi panoramele spre Fagarasi. Mergem prin padure si vedem poiana cu Cantonul Tomnaticu (unde cica mai venea si mai stateau ciupercarii, dar acum este intr-o stare jalnica de degradare).

De la Cantonul Tomnaticu ar trebui sa sa vada Muntii Fagarasi, dar cum toti norii care trec pe deasupra noastra se opresc in creasta principala a Fagarasilor, nu vedem cine stie ce. In lipsa de panorame ma asez si ii astept pe Bea si Clau. Ma mai trezisem de la miscare si eram nerbadatoare sa ajung la dealuri cu colibe.

Lasam Cantonul Tomnaticu in urma si ne afundam iar in padure. Eu nu imi mai aminteam cine stie ce portiunea asta, mai ales ca ultima oara o facusem cu bicicleta, dar chiar nu aveam chef de atata padure, padure si iar padure.

Intr-un final glorios ajungem insa si la rascrucea de drumuri denumita La Apa Cumpanita - punct in care una bucata drum o ia mai departe aproximativ pe aceeasi directie spre Rasinari, iar alta bucata de drum coteste puternic dreapta pentru a merge pe culmi spre Varful Magura (exact ceea ce am facut cu bicicleta in tura din linkul de mai sus). Numai ca, cum iesim din padure ne ia vantul in primire. Ma sufla cu totul, nu ma culca la pamant, dar la greutatea mea considerabila mult nici nu-mi mai trebuie ca sa adopt o astfel de pozitie, asa ca pana la urma apelez la solutia salvatoare de a merge intr-o dunga, aplecata contra directiei vantului, ca sa am impresia ca merg in picioare si am un oarescare echilibru. Dar doar aveam impresia, ca de mers mergeam ca un om beat.

Vedere din Saua de la Apa Cumpanita spre Muntii Fagarasi si Lotrului

Vedere din Saua de la Apa Cumpanita spre Dealul Valarilor - celebrul deal pe langa care treci cand mergi la Paltinis

Pentru ca batea tare vantul, am descoperit conurile de brad cazute cu crengute cu tot pe drum.   

Mai mergem putin prin padure si tocmai cand credeam ca se termina padurea, apare o alta padure. Partea buna este insa ca incepe sa se intrevada printre copaci panorama si in scurt timp padurea este acaparata de dealuri cu privelisti absolut superbe spre Muntii Fagarasi, Magura Cisnadiei si Valea Sadului. O troita pe partea dreapta a drumului ne vesteste ca ne apropiem de ceva plaiuri mai umblate, caci pana aici a fost asa o poteca profund salbatica prin padure - dovada ca am vazut si atatea animale (cocosi de munte si caprioare, nu mai vazusem niciodata pe aici).  

De la aceasta troita se merge apoi numai pe drum pe culmea dealurilor, iar la capatul de unde se incepe coborarea spre Rasinari - originea Vaii Muntelui (continuata cu Valea Caselor in Rasinari), gasim pe stanga inca o troita ingradita (eu aici imi aminteam ca este o troita in care poti sa si intri, dar din pacate nu se poate, asa ca nu ne puteam adaposti de vant).

La troita panoramele sunt cele mai frumoase, asa ca ma pun pe cautat un loc mai ferit de vant. Cum vantul bate dinspre Valari spre Fagarasi, este foarte simplu de gasit un mal mai inalt care ne fereste de rafale, dar in schimb ne arata minunatii munti in fata. Vin si Bea si Claudiu si ne punem pe un picnic cu soare la iarba verde, cu ochii atintiti la munte. Ori ma imbracasem eu foarte bine, ori era cald, ca am stat vreo ora pe acolo tolaniti la soare pana a intrat in nori si jur ca nu mi-a fost nici macar rece.

Vedere spre drumul care vine de la Apa Cumpanita

Vedere din locul de picnic spre Muntii Fagarasi (in fundalul indepartat cu zapada) si Muntii Lotrului si Magura Cisnadiei (aici mai aproape)

Vedere din locul de picnic spre Muntii Lotrului (Varful Prejba)

Dupa ce intra soarele in nori, ne declaram si noi picnicul nostru incheiat, asa ca o luam la pas spre Rasinari, eu amintindu-mi ca de aici pana jos mai este foarte putin. Cert este ca nu era asa putin si ca abia de aici incepea partea cea mai frumoasa a traseului, asa ca ne-a luat si foarte mult sa coboram evident.

Valea Muntelui care coboara direct in Rasinari dupa serpuielile de rigoare

Alegem sa nu coboram pe vale, ci sa mergem mai mult pe culme si sa coboram abia la sfarsit drept in Rasinari. Pe Dealul Barnelor viram stanga spre Varful Plaiului si luam asa zisa culme principala la picior. 

Dupa Varful Plaiului incepem sa intram intr-un fel de padure, cu copaci foarte ciudati si controsionati, un fel de corcituri intre mesteacan si arbusti, dupa care vedem doua drumuri si nu mai stim pe care sa apucam. Harta, presupuneri, consultari, o fi dreapta, o fi stanga, trec unii cu motoarele pe langa noi si o iau in stanga. O fi mai bun drumul ala, or stii astia ce or stii, o luam pe acolo si daca se dovedeste ca nu este bine, facem o traversare ceva.

Drumul se dovedeste insa a fi corect, in scurt timp iesim din padure si ni se contureaza in fata ochilor culmea pe care avem de mers mai departe. Si ca pe orice culme cu colibe, unele dintre ele inca locuite la aceasta data calendaristica, ne sunt date primele semnale sonore si oficiale ale comitetului de intampinare: cainii. Scot betele de pe rucsac si ma pregatesc de atac in caz ca se da vreunu' la mine. Claudiu ma anunta cu ranjetul pe buze care el are spray cu piper, asa ca suntem inarmati pana in dinti.

Alarma falsa insa cu cainii, au latrat si au fost agresivi pana la proba contrarie

... cand au fost mituiti de Bea cu niste sandwich-uri

Caini erau la coliba unde locuieste un om batran si cocarjat, avea multe capre, am vazut si ceva gaini zburand pe acolo, astia doi caini erau paznicii cica (buni paznici, ii imblanzesti cu un sandwich). Batranelul ne-a iesit in cale ca sa vorbeasca cu noi si sa ne invite sa stam putin inauntru sa ne incalzim. Ce om bun la sulfet, daca el era cumva obligat poate sa stea acolo si sa indure frigul, avea cumva impresia ca si noi ne ferim de frig, desi noi veniseram la plimbare infruntand frigul pentru ca asta ne doream noi.

Stam de vorba cu batranelul, aflam ca unul din catei nu are o ureche pentru ca i-o taiase ca sa nu il confunde cu un lup (?!) si refuzam sa intram in coliba sa ne incalzim, desi as fi fost curioasa sa vad cum arata locul lui. Ne grabeam insa putin ca sa ajungem totusi pe lumina jos, asa ca trebuia sa ne vedem de drum.

Continuam spre Varful Fraga, dar nu ajungem pana acolo, caci suntem avertizati de al doilea comitet de intampinare ca avem de trecut o granita. Claudiu imi zisese demult ca petele alea albe si negre care stau langa ciobanul ala colorat sunt caini, dar fiind foarte multe pete, eu i-am zis ca probabil sunt pietre si oricum era ciudat ca nu se miscau sa ne latre inca. Doar doi cutulani destul de blanzi venisera sa ne miroasa si eram convinsa ca asta a fost tot comitetul. Vine si ciobanul la noi si este fericit ca are cu cine sa vorbeasca, asa ca ne punem pe o sueta cu ciobanul.

Nea ciobanul care ne tine de vorba pana isi cheama cainii. Si atunci incep sa se miste pietrele alea si imi dau seama ca erau toti caini, toti noua, si cand incep sa vina nu se mai termina, unu si unu, numai ca nu vin hamaind pentru ca i-a chemat ciobanul lor, asa ca ne intelegem foarte bine cu ei si chiar ne imprietenim.

Poze la cateii de stana cu ciocanelele de gat

Trebuie insa sa ne rupem si de la cainii de stana, daca nu ne-au rupt ei pe noi in bucati, si sa ne continuam drumul spre Varful Fraga, maretul varf de 1036 de metri altitudine.

Urcand pe Varful Fraga vedem in urma culmea pe care am parcurs-o pana acuma venind de pe Varful Paltinul

De pe Varful Fraga vedem mai departe terminatia culmii inspre Rasinari, asa zisul varf al Coastei (in fundal deja se vede Magura Cisnadiei, care este peste vale)

Coborarea de pe Varful Fraga spre muchia ce ne va duce prin padure pe sub Varful Coastei. La cabanuta din sa, muchia coteste brusc dreapta aproape 90 de grade, inscriindu-ne pe o curba de nivel care ne va purta pe poteca lata ce va continua apoi pe culme, dar prin padure de data aceasta. Padurea este destul de rara si se vede jos in dreapta Valea Muntelui cum intra in Rasinari. Noi insa continuam pe culme si la final avem de coborat o panta foarte abrupta pana jos. Am mers aproape din copac in copac, odihnindu-mi labutele de la coborarea abrupta si am iesit undeva langa biserica ortodoxa.

Pe strada in Rasinari tiganii ne cer bani si dulciuri. Ajungem in centru si ne interesam de autobuz pana la Sibiu. In vreo 10 minute deja calatorim spre casa, cu un autocar cat se poate de modern. Autocarul ne lasa la Cimitirul Dumbrava de unde dupa 3 ani de zile iau si eu autobuzul pana acasa in Teresian - habar nu aveam ca autobuzul 1 serpuieste prin tot Sibiul si ca ma lasa la 5 minute de casa.

Revederea Craiului si traversarea spre culoarul Rucar-Bran - 3-4 ian. 2014

Mi se facuse dor de Crai si aveam un dor ce ma framanta cu Cabana Curmatura de ceva vreme. Nu mai ajunsesem de multa vreme pe acolo, iar in al doilea rand toate incursiunile mele fusesera legate de Plaiul Foii si abruptul vestic si nemarcatele aferente. Mi-aminteam Cabana Curmatura cum era acum 10 ani cand fusesem prima data pe acolo si imi ramasese in suflet ca fiind o cabana simpla, modesta, cu mancare buna pe parcursul anilor. Fusese renovata pe afara, iar eu speram cumva in sinea mea ca vor arata si camerele mai bine.

Din varii motive de revelion refuzasem sa merg in Crai. Stiam ca se sta la Refugiul Printesa si jegul de acolo ma umple de bube instant. Daca stiam ca se sta la refugiile din creasta poate ma razgandeam, dar tot nu aveam bocanci caldurosi. Dar in felul acesta s-a aprins dorul de Crai, ca in momentul in care ma intreaba Claudiu de Curmatura, incep o discutie lunga despre cum sa facem logistica unei ture la Curmatura. Ei numai fusesera niciodata acolo, asa ca tot puneau intrebari, iar Craiul fiind muntele meu preferat, imi facea placere sa le dau o tona de explicatii.

Plecam vineri dimineata cu microbuzul, iar din gara Brasov luam trenul regiotrans spre Zarnesti. In tren ne intalnim si cu Mihai (aka xoreax pe carpati) si in felul acesta echipa este completa. Mihai nu ne daduse un raspuns daca vine sau nu, se tot gandea si se tot razgandea, dar noroc ca a aparut la tren. In Zarnesti aflam ca aveam si microbuze pana in Brasov (deci exista) si tocmim un taxi cu 20 RON sa ne duca pana la bariera din Prapastiile Zarnestilor. O luam agale prin prapastii si iar ma napadesc amintirile si melancolia. Ce bine este sa revii prin locuri dragi.

Dupa ce trecem de bifurcatia cu Cheile Pisicii, mergem in continuare spre traseul care urca pe muchia Curmaturii. Identificam Valea Zanoagei, apoi Valea Curmaturii si imi doresc mult sa refac traseul pe Valea Curmaturii, pe care nu il mai parcursesem de ani de zile.

Valea Curmaturii - intrarea din Prapastiile Zarnestilor, ca punct de reper avand grota de langa si curba drumului

Xoreax zice ca stie el traseul nemarcat pe Valea Curmaturii, ca cica l-a facut de curand, asa ca ma las pe mana lui. Stiu ca se documenteaza mult, asa ca banuiesc ca stie ce zice. Si oricum eu am mereu harta cu mine si ma pot orienta. Luam poteca spre Valea Curmaturii, aceasta incepand cam cu 50 m inainte de poteca marcata pe muchia omonima. Mai intai mergem pe o curba de nivel la dreapta si in scurt timp iesim la un punct de belevedere deasupra vaii. De acolo continuam pe o curba de nivel paralela cu firul vaii si la un moment dat coboram in vale. Eu nu prea mai imi aminteam mare lucru din vale, dar stiam ca m-am pierdut odata pe aici si din cauza panourilor informative am tot continuat pe poteca si am iesit in Poiana Curmaturii. Mai facusem apoi valea si la coborare si o nimerisem.

Dar poteca coboara vizibil in firul vaii, traverseaza firul si continua pe partea cealalta pe curba de nivel pana iese intr-o noua muchie. Pare foarte vizibila poteca, asa ca nu stiu unde am parasit poteca buna pe Valea Curmaturii. Identific pe harta muchia pe care suntem ca fiind Muchia Zanoagei si le propun si celorlalti sa continuam pe muchie pana iesim in traseul marcat care vine de la Fantana lui Botorog si duce la Cabana Curmatura. Xoreax este neincrezator pentru ca el nu foloseste harta, dar ii explic ca logic vorbind nu ai cum sa te pierzi daca tii o muchie.

Continuam pe Muchia Zanoagei printr-o padure destul de deasa pe alocuri (buni si ochelarii de soare la ceva in padure, protejeaza de craci) si observ cum apare de altfel destul de regulat semnul forestier pe copacii din muchie. Semnul asta tine muchia si cand vezi un semn d-asta este foarte clar ca el la vale te duce undeva. De data asta mi-era foarte clar ca o sa tina muchia matematic si ma va scoate undeva.

Muchia se mai domoleste si se lateste mult (exact asa cum arata si harta) si intersectam un drum forestier, urmand apoi un fel de poiana lunguiata care continua directia muchiei. Continuam pe directia respectiva si in curand auzim voci si vedem oamani care trec perpendicular pe directia noastra de mers pe poteca marcata care se afla mai sus. In poteca marcata am iesit in dreptul unui copac cu foarte multe semne pe el, si daca te uiti fix in jos de la copacul respectiv, se pot vedea marcajee forestiere si chiar o mare sageata rosie care indica directia Muchiei Zanoagei, pe care am urcat noi.

Un copac inconfundabil, atatea semne nu gasesti prea usor si pe deasupra mai ai si cifre pe el

Iesim in poteca marcata si luam drumul Curmaturii, urmand ca in poiana omonima (asa am denumit-o eu, daca tot este sub cabana Curmatura si daca tot da Valea Curmatura in ea) sa stam sa admiram pentru prima oara astazi creasta Craiesei.

Intrarea in Valea Curmaturii (acolo unde este despicatura aia in padure) si in fundal despicatura de la Prapastiile Zarnestilor

Creasta Pietrei Craiului vazuta din Poiana Curmatura

Ajungem la Cabana Curmatura si ma infiintez la mancare, nu ca mi-ar fi fost teribil de foame, da' mi-era asa o pofta sa mananc o ciorba la munte.

Cabana Curmatura - vedere de pe scarile de la locul de corturi

Ciorba de fasole cu tarhon a mers ca unsa in stomacul meu

Lenevim vreo ora cu burtile in sus pe acolo si pe urma ne ducem pe drumul spre Saua Crapaturii cu memorabila si dificila tinta de a cuceri Varful Piatra Mica. Usor usor, dar nu mai fusesem de peste sase ani pe aici, asa ca am declarat ca o data la sase ani este foarte fain sa faci Piatra Mica.

Vedere din Saua Crapaturii spre ascensiunea pe Piatra Mica

Vedere din urcarea pe Piatra Mica spre Turnuri si Varful Turnu

Vedere din urcarea pe Piatra Mica spre Creasta Nordica

Continuam incet urcarea, Claudiu cica ar avea rau de inaltime, asa ca stau mereu in spatele lui in caz ca ii trece vreo idee nastrusnica prin cap. Altfel, nu pot sa spun decat ca raman surprinsa de cat de intortocheat este traseul, stanga dreapta pe hornuri si hornulete, nu imi aminteam decat vreo doua cabluri, dar nu mai stiam pe care parte a muntelui erau si cum se articulau pasajele de catarat intre ele.

Urcam un horn care coteste dreapta pe langa niste jnepeni

Apoi continuam prin jnepeni spre Creasta Pietrei Mici

In poza de jos si cea de sus apar pasajele cu cablu, pe care Claudiu s-a descurcat foarte bine si nu am avut absolut nici un fel de problema cu el.

Dupa aceste pasaje care trebuie sa recunosc ca nu mi le mai aminteam atat de grele, ci mult mai usoare, suntem deja in Creasta Pietrei Mici

 

Vedere din Creasta Pietrei Mici spre Turnuri si Varful Turnu

  Poza de varf cu crucile de pe Varful Piatra Mica (desi varful propriu zis este putin mai inainte)

Vedere de pe Piatra Mica spre o vale care coboara spre Zarnesti (pare ok valea, de exploatat)

Vedere de pe Piatra Mica spre Muntii Bucegi care se vad peste Dealul Magurei

Coboram de pe Piatra Mica injurand mai mult sau mai putin coborarea in gat, odioasa si monotona, presarata cu gheata si vaduvita de panorame care sa-ti incante sufletul. Am ajuns in Poiana Zanoaga unde ne punem la un popas de asteptat apusul de soare peste creasta. Din poiana Zanoaga avem onoarea unui deosebit apus peste Creasta Pietrei Craiului, asa ca suntem ca japonezii cu aparatele pe flacarile scoase de Craiasa.
 

La Cabana Curmatura ajungem oarecum pe intuneric, dar nu a fost nevoie sa scoatem frontalele. Am mers asa in comuniune si amusinand muntele. Si cum ciorba de la pranz se dusese prin maduva stomacului ....

  ... asa a aratat cina mea de seara: vin fiert, carnaciori si tocanita de cartofi, salata de sfecla si placinta cu urda, urmata mai apoi de inca o placinta cu mere, ca nu imi ajunsesera toate astea nici pe o masea.

Seara la Curmatura a fost ca de cabana: in sala de mese era o galagie de nedescris, un nene batran incerca sa cante ceva la chitara timid in surdina, dar urletele celorlalti care jucau Saboteur il acopereau, apoi m-am imbracat bine si m-am dus afara pe terasa sa ma uit la stele, dar Xoreax a venit dupa mine si nu a tacut o secunda. De dormit am dormit groaznic la prich-uri, pentru mine era a treia noapte prost dormita, asa ca recunosc ca m-a cam afectat si a mai fost si ingrozitor de cald in camere.

A doua zi dimineata ma bucur nespus sa o revad pe mitza cea veche de la Curmatura si sa fugeresc cateii pe terasa ca sa ii prind la o poza (mereu imi ieseau niste picioare de cineva in poza sau se miscau astia si nu prindem nimica).

Orataniile domestice de la cabana Curmatura

 

Eu cu pisa batrana de la Cabana Curmatura (am prins-o afara din cabana)

Eu cu unul din cateii de la Cabana Curmatura (dupa aia m-a marait si nu am mai ramas prieteni)

Plecam de la cabana cu gand sa coboram spre Fantana lui Botorog si apoi sa urcam spre satul Magura, de unde stiu ca se vede frumos Piatra Craiului. Nu am fost decat putin prin satul Magura, asa ca mi se pare ocazia ideala sa ajungem pe acolo, mai ales ca Claudiu si Bea nu erau cine stie ce cataratori si m-am gandit ca este mai bine pentru ei sa facem ceva mai usor, de unde sa vada Craiul.

Pauza de admirat potecile muntelui in Poiana Zanoaga: vedere spre Creasta Pietrei Craiului

Coborarea spre Fantana lui Botorog m-a umplut de spume. Urcau hoarde si hoarde in sus, in adidasi, in cizme, in training, cu urlete, cu strigate, s-a dus linistea muntelui. Am ajuns aproape plangand jos si am jurat ca nu o sa mai revin curand la Curmatura, poate decat in camerele restranse de 2, 3 sau 4 oameni. Vremuri vechi apun si vremuri noi rasar.

Coboram in drumul de Prapastiile Zarnestilor, mergem putin spre bariera de unde plecaseram cu o zi inainte, si dupa vreo cateva sute de metri o poteca evidenta si cu un mare panou la intrare ne indica Poteca Piticilor - traseu tematic pentru copii despre satele Magura si Pestera. Pe aici merge de altfel si drumul de la Maratonul Pietrei Craiului, artistic marcat violent cu un punct roz fosforescent.

Urcam abrupt pana sus in satul Magura, iar apoi sus pe dealuri incepe feeria rurala a unui satuc pe care nici macar nu il banuiam a fi atat de pitoresc. Casute inca nealterate de asa zisul modernism ne intampina si ne uimesc in acelasi timp. Sunetele de tot felul de animale, de drujba care taie lemne pentru focul din soba seara si mai ales mirosul de fum de frunze arse ne patrund prin toate madularele. Ador zanganitul oilor sau al vacilor, cainii care latra din curti, oile care behaie si gainile care cotcodacesc.

Ajungem in soseaua principala sau mai bine zis drumul neasfaltat de masina care ajunge din Moeciu de Sus pana aici in Magura. Nu prea ne este clar ce sa facem, dar stiu ca exista un traseu care unea satul Magura de Bran, asa ca intrebam localnicii dupa niste indicatii. Urmeaza sa mai mergem ceva vreme pe drumul de masina si pe urma sa viram in sus spre o sa, sa trecem magura cu alte cuvinte. Panorame staruitoare inspre Bucegi si Piatra Craiului incep sa staruie in privirile noastre si ma felicit ca am facut o alegere atat de inteleapta sa vin pe aici ca sa vedem aceste minunatii.

 

La un moment dat viram in stanga sus pe marcajul care pare sa urmeze un drum de caruta, dar la fel de repede cum am virat pe el, la fel de repede si pierdem marcajul, ajungand in curtea unui om daca tinem drumul - drum care aici se termina si noi nu am vazut nici o bifurcatie sau urma de marcaj. Ca urmare, ni se recomanda de un satean sa tinem curba de nivel pana ajungem in Moeciu, caci pana in Bran cica este cale lunga pe culme si cum pe harta mea nu aparea aceasta parte de relief, mai erau cateva ore de lumina si aveam de prins si niste autobuze. Nu este cazul sa orbecaim printr-o zona cu marcaj prost, fara harta, numai de dragul de a bifa un traseu. Continuam asadar spre Moeciu de Sus si bine am facut, pentru ca am fost rasplatiti cu niste panorame spre muntii Bucegi si Piatra Craiului pe cinste.

Ajungem si in saua de unde se incepe coborarea spre Moeciu de Sus, adica spre soseaua principala care trece prin culoarul Rucar - Bran. Bilantul animalelor vazute suna si arata mai ales foarte bine, asa ca merita imortalizate pentru posteritate, cand mi-o fi mai rau sa imi amintesc de cum behaia vaca si de cum mieuna cainele.

Cuti ham ham, foarte dragut si foarte agitat si fericit ca ne vedea, vaca muuuuu si oile beeeeeeeeee
 

O cruce de hotar strajuieste trecerea din satul Magura spre Moeciu de Sus

Bucegii ne apar staruitori in fata ochilor si noi suntem rupti de foame, punem repede de un picnic cu foto-colaj pe perete.

Ajungem in Moeciu de Sus cu vreo 10 minute inainte de autobuzul de Brasov, iar din Brasov luam un microbuz spre Sibiu si ajungem acasa intr-o memorabila zi de sambata, cand de obicei eram pe drumuri sau pe munte. De data asta a fost putin altfel si am plecat vineri ca sa ne intoarcem sambata.