Traversare de la Paltinis la Rasinari - 12 ian. 2014

Pentru weekend-ul asta propun traversarea Paltinis - Rasinari, pe care o mai facusem fugitiv acum ceva ani cu ex-ul  meu. Atunci cam alergaseram, ca plecasem abia dupa pranz, asa ca acum aveam de gand s-o fac foarte relaxat si cu admirat piesaje, fara sa ne prinda noaptea.

Alegem sa mergem cu autocarul de 7.00 a.m. spre Paltinis, drept pentru care adorm bustean seara, dar ma trezesc brusc noaptea pe la 3 si ceva si nu mai reusesc sa adorm neam decat pe la 6.00 a.m., cand trebuia de fapt sa ma trezesc sa plec la gara. Chem urgent un taxi care ma duce la gara, pe un fel de lapovita .... "Mah, da-o naibii, sa nu-mi spui ca ninge in singura zi in care fac tura si speram sa fac plaja !?" In gara autobuzul de Paltinis tot intarzie si abia pe la 7.15 a.m. pleaca mai departe, spre disperarea lui Bea si Claudiu care asteptau in frig sa se urce o statie mai incolo.

Ajungem la Paltinis si descoperim ca ninge in toata regula. Nu este foarte frig, dar ninge cu fulgi mari si grosi. Pe masura ce urcam spre Poiana Oncesti se mai rareste ninsoarea si incepem sa vedem pete de cer senin. Deci prognoza de pe meteoblue a fost buna. In Poiana Oncesti ne luptam putin cu ceva zapada indesata de vant, dar depasim momentul afundarii in zapada.

Drumul prin padure este insa dragut, nu mai ninge atata, adica ninsoarea chiar se opreste si atmosfera pare misterioasa, cu pietre presarate pe poteca, parca ar duce la casuta din poveste. Fac chiar poze la pietre si la muschi.

Ajungem si in Poiana Lupilor si imi amintesc ca am mai fost si eu odata pe aici demult, numai poteci prin padure, nimic interesant.

Din Poiana Lupilor continuam marcajul asa zis de creasta/ muchie/ culme mai departe spre Rasinari, intalnind si puncte roz fosforescent pe pietre, semn ca a fost pe aici ceva concurs de alergat sau de biciclete.

Ajungem si La Icoana - poiana denumita asa datorita prezentei unei icoane pe una din laturile sale.

Am uitat sa zic ca vazusem pe poteca pana aici niste cocosi de munte zburatacind prin padure, asa ca deja bilantul faunei era foarte ridicat si tura se putea declara reusita ca incursiune de cercetare a habitatului animal. Ulterior am mai vazut si doua caprioare asa ca a fost un bilant foarte pozitiv.

Mergem prin padure si faza asta cu mersul prin padure urmand sa se repete la nesfarsit, exact atunci cand vroiai mai tare sa fii si tu pe dealuri sa vezi panoramele spre Fagarasi. Mergem prin padure si vedem poiana cu Cantonul Tomnaticu (unde cica mai venea si mai stateau ciupercarii, dar acum este intr-o stare jalnica de degradare).

De la Cantonul Tomnaticu ar trebui sa sa vada Muntii Fagarasi, dar cum toti norii care trec pe deasupra noastra se opresc in creasta principala a Fagarasilor, nu vedem cine stie ce. In lipsa de panorame ma asez si ii astept pe Bea si Clau. Ma mai trezisem de la miscare si eram nerbadatoare sa ajung la dealuri cu colibe.

Lasam Cantonul Tomnaticu in urma si ne afundam iar in padure. Eu nu imi mai aminteam cine stie ce portiunea asta, mai ales ca ultima oara o facusem cu bicicleta, dar chiar nu aveam chef de atata padure, padure si iar padure.

Intr-un final glorios ajungem insa si la rascrucea de drumuri denumita La Apa Cumpanita - punct in care una bucata drum o ia mai departe aproximativ pe aceeasi directie spre Rasinari, iar alta bucata de drum coteste puternic dreapta pentru a merge pe culmi spre Varful Magura (exact ceea ce am facut cu bicicleta in tura din linkul de mai sus). Numai ca, cum iesim din padure ne ia vantul in primire. Ma sufla cu totul, nu ma culca la pamant, dar la greutatea mea considerabila mult nici nu-mi mai trebuie ca sa adopt o astfel de pozitie, asa ca pana la urma apelez la solutia salvatoare de a merge intr-o dunga, aplecata contra directiei vantului, ca sa am impresia ca merg in picioare si am un oarescare echilibru. Dar doar aveam impresia, ca de mers mergeam ca un om beat.

Vedere din Saua de la Apa Cumpanita spre Muntii Fagarasi si Lotrului

Vedere din Saua de la Apa Cumpanita spre Dealul Valarilor - celebrul deal pe langa care treci cand mergi la Paltinis

Pentru ca batea tare vantul, am descoperit conurile de brad cazute cu crengute cu tot pe drum.   

Mai mergem putin prin padure si tocmai cand credeam ca se termina padurea, apare o alta padure. Partea buna este insa ca incepe sa se intrevada printre copaci panorama si in scurt timp padurea este acaparata de dealuri cu privelisti absolut superbe spre Muntii Fagarasi, Magura Cisnadiei si Valea Sadului. O troita pe partea dreapta a drumului ne vesteste ca ne apropiem de ceva plaiuri mai umblate, caci pana aici a fost asa o poteca profund salbatica prin padure - dovada ca am vazut si atatea animale (cocosi de munte si caprioare, nu mai vazusem niciodata pe aici).  

De la aceasta troita se merge apoi numai pe drum pe culmea dealurilor, iar la capatul de unde se incepe coborarea spre Rasinari - originea Vaii Muntelui (continuata cu Valea Caselor in Rasinari), gasim pe stanga inca o troita ingradita (eu aici imi aminteam ca este o troita in care poti sa si intri, dar din pacate nu se poate, asa ca nu ne puteam adaposti de vant).

La troita panoramele sunt cele mai frumoase, asa ca ma pun pe cautat un loc mai ferit de vant. Cum vantul bate dinspre Valari spre Fagarasi, este foarte simplu de gasit un mal mai inalt care ne fereste de rafale, dar in schimb ne arata minunatii munti in fata. Vin si Bea si Claudiu si ne punem pe un picnic cu soare la iarba verde, cu ochii atintiti la munte. Ori ma imbracasem eu foarte bine, ori era cald, ca am stat vreo ora pe acolo tolaniti la soare pana a intrat in nori si jur ca nu mi-a fost nici macar rece.

Vedere spre drumul care vine de la Apa Cumpanita

Vedere din locul de picnic spre Muntii Fagarasi (in fundalul indepartat cu zapada) si Muntii Lotrului si Magura Cisnadiei (aici mai aproape)

Vedere din locul de picnic spre Muntii Lotrului (Varful Prejba)

Dupa ce intra soarele in nori, ne declaram si noi picnicul nostru incheiat, asa ca o luam la pas spre Rasinari, eu amintindu-mi ca de aici pana jos mai este foarte putin. Cert este ca nu era asa putin si ca abia de aici incepea partea cea mai frumoasa a traseului, asa ca ne-a luat si foarte mult sa coboram evident.

Valea Muntelui care coboara direct in Rasinari dupa serpuielile de rigoare

Alegem sa nu coboram pe vale, ci sa mergem mai mult pe culme si sa coboram abia la sfarsit drept in Rasinari. Pe Dealul Barnelor viram stanga spre Varful Plaiului si luam asa zisa culme principala la picior. 

Dupa Varful Plaiului incepem sa intram intr-un fel de padure, cu copaci foarte ciudati si controsionati, un fel de corcituri intre mesteacan si arbusti, dupa care vedem doua drumuri si nu mai stim pe care sa apucam. Harta, presupuneri, consultari, o fi dreapta, o fi stanga, trec unii cu motoarele pe langa noi si o iau in stanga. O fi mai bun drumul ala, or stii astia ce or stii, o luam pe acolo si daca se dovedeste ca nu este bine, facem o traversare ceva.

Drumul se dovedeste insa a fi corect, in scurt timp iesim din padure si ni se contureaza in fata ochilor culmea pe care avem de mers mai departe. Si ca pe orice culme cu colibe, unele dintre ele inca locuite la aceasta data calendaristica, ne sunt date primele semnale sonore si oficiale ale comitetului de intampinare: cainii. Scot betele de pe rucsac si ma pregatesc de atac in caz ca se da vreunu' la mine. Claudiu ma anunta cu ranjetul pe buze care el are spray cu piper, asa ca suntem inarmati pana in dinti.

Alarma falsa insa cu cainii, au latrat si au fost agresivi pana la proba contrarie

... cand au fost mituiti de Bea cu niste sandwich-uri

Caini erau la coliba unde locuieste un om batran si cocarjat, avea multe capre, am vazut si ceva gaini zburand pe acolo, astia doi caini erau paznicii cica (buni paznici, ii imblanzesti cu un sandwich). Batranelul ne-a iesit in cale ca sa vorbeasca cu noi si sa ne invite sa stam putin inauntru sa ne incalzim. Ce om bun la sulfet, daca el era cumva obligat poate sa stea acolo si sa indure frigul, avea cumva impresia ca si noi ne ferim de frig, desi noi veniseram la plimbare infruntand frigul pentru ca asta ne doream noi.

Stam de vorba cu batranelul, aflam ca unul din catei nu are o ureche pentru ca i-o taiase ca sa nu il confunde cu un lup (?!) si refuzam sa intram in coliba sa ne incalzim, desi as fi fost curioasa sa vad cum arata locul lui. Ne grabeam insa putin ca sa ajungem totusi pe lumina jos, asa ca trebuia sa ne vedem de drum.

Continuam spre Varful Fraga, dar nu ajungem pana acolo, caci suntem avertizati de al doilea comitet de intampinare ca avem de trecut o granita. Claudiu imi zisese demult ca petele alea albe si negre care stau langa ciobanul ala colorat sunt caini, dar fiind foarte multe pete, eu i-am zis ca probabil sunt pietre si oricum era ciudat ca nu se miscau sa ne latre inca. Doar doi cutulani destul de blanzi venisera sa ne miroasa si eram convinsa ca asta a fost tot comitetul. Vine si ciobanul la noi si este fericit ca are cu cine sa vorbeasca, asa ca ne punem pe o sueta cu ciobanul.

Nea ciobanul care ne tine de vorba pana isi cheama cainii. Si atunci incep sa se miste pietrele alea si imi dau seama ca erau toti caini, toti noua, si cand incep sa vina nu se mai termina, unu si unu, numai ca nu vin hamaind pentru ca i-a chemat ciobanul lor, asa ca ne intelegem foarte bine cu ei si chiar ne imprietenim.

Poze la cateii de stana cu ciocanelele de gat

Trebuie insa sa ne rupem si de la cainii de stana, daca nu ne-au rupt ei pe noi in bucati, si sa ne continuam drumul spre Varful Fraga, maretul varf de 1036 de metri altitudine.

Urcand pe Varful Fraga vedem in urma culmea pe care am parcurs-o pana acuma venind de pe Varful Paltinul

De pe Varful Fraga vedem mai departe terminatia culmii inspre Rasinari, asa zisul varf al Coastei (in fundal deja se vede Magura Cisnadiei, care este peste vale)

Coborarea de pe Varful Fraga spre muchia ce ne va duce prin padure pe sub Varful Coastei. La cabanuta din sa, muchia coteste brusc dreapta aproape 90 de grade, inscriindu-ne pe o curba de nivel care ne va purta pe poteca lata ce va continua apoi pe culme, dar prin padure de data aceasta. Padurea este destul de rara si se vede jos in dreapta Valea Muntelui cum intra in Rasinari. Noi insa continuam pe culme si la final avem de coborat o panta foarte abrupta pana jos. Am mers aproape din copac in copac, odihnindu-mi labutele de la coborarea abrupta si am iesit undeva langa biserica ortodoxa.

Pe strada in Rasinari tiganii ne cer bani si dulciuri. Ajungem in centru si ne interesam de autobuz pana la Sibiu. In vreo 10 minute deja calatorim spre casa, cu un autocar cat se poate de modern. Autocarul ne lasa la Cimitirul Dumbrava de unde dupa 3 ani de zile iau si eu autobuzul pana acasa in Teresian - habar nu aveam ca autobuzul 1 serpuieste prin tot Sibiul si ca ma lasa la 5 minute de casa.