Fugariti de ploaie in cautarea vf. Piatra Mare - 18 mai 2008

Duminica dimineata ma trezesc cu capul la fel de mare ca si sambata, de data asta din cauza ca am dormit pe galme si m-am trezit din ora in ora sa revizuiesc relieful (si sa incerc sa-l netezesc). Vaile cu zapada arata cam interesant in Bucegi.

O bucatica din Bucsoiu incarcat de zapada

Nici azi nu ma duc pe vai si traseul va fi un nemarcat in Piatra Mare, pana pe varful Piatra Mare. Ne trambalam de data asta pana in dreptul garii din Timisu de Sus.

Gasim intrarea in traseu, asta asa dupa ce o cautam printre multe gratare si beri, pulpite care se prajesc la jar si cotlete afumate. Incepem sa urcam, foarte abrupt urcam si poteca este destul de bine conturata. Incepe insa exercitiul de orientare, si gratie GPS-ului lui Laviniu cu harta bine calibrata mergem mai departe. La un moment dat ajungem intr-o poienita cu un canton, bine intretinut, tocmai pt. ca este pe un traseu nemarcat.

Mai departe incepem prin deductie logica, orientandu-ne mereu dupa GPS, dar cand nici poteca nu mai exista, mergem efectiv la intuitie. La un moment dat iesim pe un picior mai despadurit si vedem unde suntem: varful este in alta parte si noi am luat-o aiurea prin porumb. Credem ca nu mai ajungem pe varf, dar hai macar sa ajungem la refugiul ala de care stia Irina ca este inainte de varf. Scoatem iarasi GPS-ul si ne intoarcem pe o vale unde regasim o poteca destul de clara. Poteca ne scoate la finele ei intr-o poiana mare unde gasim un alt mic refugiu de lemn, cu saltele, paturi si scaune inauntru, foarte cochet si dragut. 

La refugiu mancam bine, pt. ca nu stim ce sa facem: sa mergem mai departe sau sa ne intoarcem, iara mai picura cate un strop doi de ploaie, ne era sa nu ne prinda vreo furtuna pe varf.

Ne uitam din nou pe GPS si ne arata ca padurea ar trebui sa se termine curand si sa iesim la gol alpin, macar cascam gura si vedem panorama cat s-o putea. Daca varful Piatra Mare este prea departe si vremea este in continuare naspa, ne intoarcem. Zis si facut, plecam de la refugiu, iesim din padure si dupa ce suim primul varfulet din creasta vedem varful Piatra Mare. Nu mai este foarte mult pana la el, numai ca incepe sa ploua iara. Ne bagam in niste brazi si asteptam cumintei, iar cand se opreste ploaia o tustim ca din pusca si ajungem val vartej pe varf.

Ultima bucata de creasta ce iese din padure si duce pe varful Piatra Mare

Mai departe insa si in secunda imediat urmatoare o dam la vale spre stana dinspre Tamina, nu de alta, dar se vad fulgere in zare, iar noi trebuie sa ajungem negresit la un adapost cat de curand.

Reusesc sa fac poza asta spre cabana Piatra Mare

In poza de jos si cea de sus, irina si laviniu mergand repejor sa ne adapostim de fulgere

  Laviniu cu Irina dau ritmul destul de alert la vale

De la refugiu, trecand pe la varful Piatra Mare si pana la intrarea in padure facem fix o ora, fiind presati evident de un cer foarte negru si neprietenos in acelasi timp. Eu mai apuc sa fac cateva poze la stana, stanele fiind preferatele mele, dar ploaia tot nu imi da prea multa pace si suntem obligati sa ne retragem cat de repejor spre padure.

In padure mai stam vreo juma' de ora toti trei sub pelerina, pt. caci ploua tare, ne gandim ca mai este timp si macar sa nu ajungem murati la masina.

La masina odata ajunsi ne punem la masa, si un frate de-al unui cutu' mare ne sperie ingrozitor pt. ca are culoarea si formele unui urs (deci nu e cainele asta, e altul pe care nu am apucat sa il pozez pt. caci ne-am ingramadit repede in masina):

Cutu' mare care arata ca un urs veritabil

Fugariti de ploaie prin Postavaru - 17 mai 2008

Vineri seara la ora 21.30 p.m., ma hotarasc intr-un final sa plec cu Irina si cu Laviniu la o tura prin Postavaru in general, asta dupa ce planul initial era de mers cu Tibi &comp pe vai. Tibi ma abandonase in ultimul moment, pt. a avea grija de copii, riscul de avalansa se mentinea constant la 3 si toata lumea ma speria zicandu-mi: "Ai grija cu vaile alea, se incalzeste rau vremea ....." Dar eu imi iau totusi si schiurile in ideea ca poate cuplez si niste vai, mai ales ca stiam ca se duc niste prieteni.

Ma scol sambata dis-de-dimneata cu capul mare cat China. Am o oboseala acumulata ingrozitoare din timpul saptamanii la care se adauga si lipsa de somn suficient. Ajungem destul de repede in statia Petrom din Timisu de Jos, in ideea sa urcam pe Drumul Serpilor pana sus in vf. Postavaru.

Pornim la deal, cam abrupt dealul asta, mai ales pt. orele diminetii. Iara tusesc de-mi vars plamanii in prima ora, ma acomodez in sfarsit cu aerul curat de munte si incep sa ma simt mai bine dupa vreo 2 h de urcus. Intre timp, de la senin complet cerul se intuneca la fel de complet si incepe prima ploaie. Irina si Laviniu se blindeaza cu goretex-urile, fac la fel, doar ca ploaia nu tine decat 10 minute. Ei se dezbraca de gore-tex, eu prefer sa transpir, mai ales la gabaritul meu, nu ma deshidratez prea tare.

Cand ajungem insa in prima poiana de sub varf parca iara vrea sa ploua. Ei se imbraca din nou, eu pun doar gluga pe cap. Si o tinem tot asa intre ploaie, soare, nori negrii si alte raze de soare, mai ploua de vreo 2 ori pana ajungem sus, mai iese soarele tot de vreo 2-3 ori si ne oprim mai mult intr-o poiana unde sunt fascinata de flori.

Mai fascinati suntem insa de Bucegi care sunt intr-un nor total de ceata cu ploaie sau ninsoare si sunt hiper incarcati de zapada pe toate vaile si fetele. Cine zicea ca nu e zapada la munte? Si inca cata mai este, sa te tot dai cu schiurile. Sigur nu ma risc nici maine la schiat pe vai, dupa ce ca curg avalansele, in ceata asta nici nu le vezi cand vin, doar le auzi. Si imi amintesc de 2 coborari facute pe valea Alba pe furtuna cu tunete si fulgere, am avut atunci o viteza aproximativ super-sonica, adica in 2 minute eram de sus din buza vaii la mijloc la saritoarea Carnului. Interesant, dar nu mai repet.

Urcam pe ploaie pana sus pe varful Postavaru, il cucerim si ne retragem repejor, pt. caci ploua din ce in ce mai tare. Stam apoi la streasina telecabinei si mancam de prin buzunare ce avem. Buna ceapa de la Irina si Laviniu. Ne documentam pe harta pe unde se coboara pe valea Lamba, celebra vale de care auzisem atatea si nu fusesem niciodata.

O luam la pas marunt dupa ce se opreste ploaia, care, culmea, ne va lasa in pace de acum inainte pt. tot restul zilei. Coboram pe partia de schi, care acuma in particular arata jalnic, iar in Poiana Ruia facem dreapta pe drum spre valea Lamba.

Eu studiez terenul cu mult interes, ca sa vin si cu schiurile pe aici si constat cu durere ca are niste stanci prin mijlocul padurii, adica nu prea interesant daca nu le cunosti bine si zbori de pe ele. Deci trebuie mers cu cineva care stie valea. Valea este frumoasa, desi integral in padure, foarte multa vegetatie si mult verde crud, dar si multi copaci cazuti.

Apoi facem un popas de admirat vegetatia luxurianta de pe valea Lamba.

De la o statie de captare de apa o luam vreo 4 km cica pe un drum forestier si iesim in DN1 la cateva sute de metri de locul unde lasaseram masina. Ne imbarcam cu greu in masina, si mergem spre Cheile Rasnoavei, unde aveam sa innoptam la cort in tabara CPNT-ului, unde era si un concurs montan si unde ma astepta si Laurentiu.

Laurentiu si Emi aveau concurs intre cluburi, eu am pile la membrii Florii de Colt, asa ca mergem si noi sa ne bagam in seama. Pe intuneric il gasesc insa greu pe Laurentiu, vb. vreo 5 minute la telefon ca sa-mi explice pe unde este, il gasesc si pe Emi care tocmai isi facuse somnul de frumusete, imi iau cortul din masina si ma instalez pe niste galme pe care evident ca nu le vad. Drept pt. care dorm ingrozitor pe aceste galme toata noaptea si pe deasupra mai mor si de cald, caci nu stiu cine m-a pus sa-mi iau sacul de puf (probabil zapada de sus din Bucegi, eu fiind in Rasnoave).

Ceahlau de Pasti - ziua a 6-a - vf. Toaca

Joi de dimineata evident ca nu pot dormi mai mult de ora 9 a.m., ma trezesc cu capul cat China dupa o noapte mai mult de nesomn. Constat cu stupoare ca dupa cerul senin si instelat din noaptea precedenta acuma este innorat si destul de inchisa vremea.

Mancam si zacem pana pe la pranz, iar pe dupa-masa o vad pe Floriana imbracandu-se si zicand ca trebuie sa iasa afara ca nu mai suporta sa zaca. Sar in pantaloni in 5 minute si o luam agale spre varful Toaca, cu gand ca daca nu vine ceata sa urcam pana sus. Pana la statia meteo de sub vf. Toaca prindem vreo 2 anotimpuri si incepe sa ploua. E promitator, ce sa mai.

Schitul Ceahlau lasat in urma in drumul nostru spre Toaca

  Floriana uitandu-se spre Toaca (aflat in fundal)

Cand ajungem insa sub varful Toaca, se opreste ploaia si ca urmare decidem sa incepem sa urcam catinel si pana sus pe varf.

Cand ajungem pe varful Toaca, incepe sa iasa si soarele, drept pt. care zacem la soare ca niste plosnite si facem o sumedenie de poze.

In poza de jos si de sus, stanca denumita Panaghia o pozam din toate directiile

  Floriana are un aparat profesionist si ma impresioneaza.


In poza de jos si cea de sus, Floriana, in momentele de fotograf profesionist pe varful Toaca
  La coborarea de pe varful Toaca ne mai abatem pe niste branite, valcelute, dar subtire, nu ne indepartam de la traseul marcat.

Ocolasul Mare se vede in zare din coborarea de pe varful Toaca

  Valcele si brane pe langa care trecem dupa ce coboram de pe varful Toaca

Cabana Dochia vazuta din coborarea de pe vf. Toaca

Trecem rapid si pe la cabana Dochia, dar iesim la fel de rapid gratie cetii dese de tutun dinauntru.

Pe seara se mai ridica ceata din timpul zilei si prindem lumina buna de pozat spre Piatra Ciobanului, dar o pozam din bucatarie, ca ne este lene sa mergem la fata locului.

Piatra Ciobanului vazuta de pe holul Schitului Ceahlau

Vineri si sambata nu prea am ce poze sa arat caci a fost ceata deasa, am stat la schit, am fost la Liturghie, am gatit, am mancat ce am gatit, mi s-au administrat diverse sortimente de vin si tuica, am dormit de-am spart, am facut masaj, mi s-a facut masaj, am palavragit, am citit. Duminica de voie de nevoie trebuie sa plecam, mi se rupe inima sa plec acasa, iarasi in aglomeratie si poluare. Abia astept sa ma intorc din nou la schitul Ceahlau.

Memorabila poza de grup, de la stanga la dreapta: Dan, parintele Ciprian, Floriana, eu (si Sebi care facea poza)

Eu si cu parintele Ciprian (pt. caci toti ne-am pozat cu parintele)

Ceahlau de Pasti - a 5-a zi - Poiana Maicilor

Miercuri de dimineata trebuia teoretic sa plec acasa, eu, Cristina si cu Lee, dar cum proaspetii mei prieteni de la schit simt cu disperare ca-mi vor duce dorul, imi fac urmatoarea propunere: " Pustiu'? (asta fiind eu), Nu vrei sa mai ramai ???????". "Mah, as vrea eu, dar trebe sa ajunga musai prietenii la Brasov, au datorii de familie, alea alea", " Pai, face celalalt Pusti' (adica Mastac - Sebastian), intoarce-te aici ", "Mah, da ce-s eu, sofer de serviciu ?!", "Nu, Pustiu', conduc eu la intoarcere daca vrei? :)",  "Haahaaahaaa, pai cum sa nu vreau, evident ca vreau." Atata asteptam, desi nu ma gandeam la o asemenea traznaie, dar precum spun baietii: "Nu faci si tu nimica instantaneu?"

Drept pt. care miercuri de dimineata, avem un nou plan la orizont. dupa ce pozam

Superba mare de nori ce se vede spre Durau 

  Schitul si mica bisericuta de pe Ceahlau

Celebra si imensa cabana Dochia putin luminata de soare

Cabana Dochia de pe platou, in timp ce ne hotaram pe unde sa coboram

  In zare indepartata se vede varful Ocolasul Mare

In asteptare la cabana Dochia, eu ma pun cu Sebi la pozat, in timp ce Dan se chinuie sa ne imortalizeze. Zici ca facem reclama la talpa Vibram.

Plecam cu gand de intoarcere eu, Mastac si Dan, ii luam de la Salvamont pe Lee si pe Cristina si coboram la Izvorul Muntelui: Dan si Mastac pe Lutul Rosu, eu cu Cristina si sotul ei pe la Poiana Maicilor ca sa trecem si prin spectaculoasele Claile lui Miron. De data asta am mai mult noroc pe acest traseu, cel putin nu mai ploua ca in ziua precedenta.

Coboram pe primul jgheab de langa locul de campare atat de familiar mie si ne afundam in zapada.

Traversam mai apoi Jgheabul Ursilor care imi face cu ochiul parca invitandu-ma sa il urc, dar noi mergem la vale totusi.

Jgheabul Ursilor care merita facut intr-o buna zi

Urmam poteca pe curba de nivel prin padure pana ajungem in platoul Ocolasului Mic, trecem pe sub Masa Dacica pe unde am fost in ziua precedenta si de data asta am vizibilitate mai buna. Urmam traseul marcat prin Claile lui Miron care ne taie efectiv rasuflarea, nu mi le mai aduceam aminte asa de bine, dar acuma mi se par de-a dreptul extraordinare.

Din Claile lui Miron coboram spre Poiana Maicilor, de unde avem belvedere spre lacul Bicaz.

Intr-un final, ajungem la Izvorul Muntelui unde Dan si cu Mastac sunt deja cu cafeaua bauta, Dan este accidentat in cot, cica din cauza mea (?!), desi eu nu am fost cu ei pe traseu. Pana la urma plecam, descarcam Cristina si al ei sot, imbarcam Floriana din gara Brasov si revenim la schit. Nu mai am alte dovezi pozate de aratat, pt. caci nu am mai pozat altceva, dar a fost frumos si obositor in acelasi timp sa ne reintoarcem pe timp de noapte.