Padina Lancii reloaded – 24 mai 2009

Pentru ziua de duminica decidem ca nu mai avem timp sa incercam Braul de Mjloc propus initial, asa ca ne rezumam doar la Padina Lancii pana in Poiana Inchisa si apoi coborat pe la Marele Grohotis. Lasam masina la bariera de la inceputul vaii Spirlea si incepem urcarea clasica in lungul apei si apoi dreapta in sus spre refugiu. Pe la 10.30 a.m. facem deja plaja la refugiul Spirlea, iar eu dobandesc cea mai frumoasa poza cadou.

La plaja in fata refugiului Spirlea

Fara prea multa tragere de inima continuam drumul interminabil spre Marele Grohotis, urcand si coborand in repetate randuri pe la baza peretilor de stanca. Ajungem in final si la intrarea in Padina Lancii, tocmai cand soarele incepe sa o lumineze mai bine.

Paul pergatit de ascensiune la intrarea in Padina Lancii

Eu ma echipez cu coltari si piolet, casca pe cap si incep si eu sa urc dupa Paul, care Paul e deja la prima saritoare. Prima saritoarea e descoperita, dar e usoara, are multe prize si un horn usor in dreapta care te scoate imediat deasupra.

Prima saritoare vazuta de jos, ce nu se vede este continuarea cu un hornulet spre dreapta (cam de unde are Paul mana dreapta)

Prima saritoare vazuta de sus, urcata de mine cu coltari cu tot (ca doar n-o sa-i dau jos la fiecare saritoare)

Continuam pe o alta limba de zapada si in scurt timp mai dam de o saritoare, mai putin descoperita, dar care are rymaie mare intre perete si limba de zapada, asa ca eu o ocolesc frumusel pe fete de iarba si namol prin dreapta. Merg coltarii pe iarba, tin bine evident.

Paul deasupra celei de-a 2-a saritori, ocolibila pe iarba prin dreapta

Revin si eu in firul vaii, zapada s-a mai inmuiat putin si urcam dupa firul de zapada care merge usor stanga, avand in capat saritoarea ingusta, cu doi pereti stanga-dreapta.

In capat limba de zapada se subtiaza si vine pana aproape de jumatatea saritorii, dar inca este un perete spalat in dreapta care pe mine ma inhiba teribil. Il rog pe Paul sa ma asigure de sus, imi trage si rucascul ca sa ma misc mai natural si trec acuma fara probleme saritoarea.

Paul dupa depasirea saritorii dinainte de braul de mijloc

Ultima portiune cu zapada din Padina Lancii - in stanga prin jnepeni se distinge deja inceputul braului de mijloc care merge pana in Lanturi

In poza de jos si cea de sus, vedere de pe firul Padinei Lancii, imediat inainte de braul de mijloc

Urcam inca putin si ajungem la intersectia cu braul de mijloc spre care ma uit cu jind, pare accesibil din acest punct, nu mi se pare atat de terifiant ca asa-zisul brau din ziua precedenta, dar e tarziu.

Vedere din braul de mijloc spre zona dinainte de ultima saritoare cu cablu din Padina Lancii (firul vaii continua cam in dreptul primei pete de zapada)

Vedere cu braul de mijloc din zona Padinei Lancii – firul secundar

Pana in Poiana Inchisa mai este doar o saritoare de trecut, zapada s-a terminat asa ca scot coltarii si ma merg spre ultima saritoare care stiu ca are cablu montat. Pitonul de jos in care este montat cablul este scos si de cateva ori pendulez atarnata de el, dandu-mi seama ca nu este o abordare corecta. Bag aparatul foto in rucsac, a.i. imi permit acuma sa stau lipita de stanca, apuc si mai bine prizele si cablul si trec de portiunea in care este desprins de stanca. Urmeaza o scurta traversare in firul vaii si apoi urcare pe fete de iarba spre izvorul din Poiana Inchisa, moment in care valea practic ia sfarsit si suntem in cetatea Pietrei Craiului.

Poiana Inchisa este de fapt marginita pe 3 laturi de pereti inalti de stanca, in partea somitala a zonei centrale fiind creasta sudica. Poiana nu este plata, asa cum ar in mod normal o poiana in acceptiunea comuna, ci sunt fete de iarba care coboara din peretii de stanca, si pe alocuri se mai gasesc si cateva zone plate, unde se poate monta si cortul.

Poiana Inchisa este locul de unde ai o belvedere superba spre muntii Iezer-Papusa si Fagarasi si, nu in ultimul rand, este taramul caprelor negre, care vin adesea si se adapa la izvor.

In poza de mai sus, caprele stau undeva la umbra unui perete dinspre Marele Grohotis, deci in partea opusa amplasarii izvorului in Poiana Inchisa

Paul ma asteapta de mult la plaja sus in poiana, a tras si un pui de somn cat m-am dat eu pe cablu la ultima saritoare, asa ca acuma dam iama in mancare. Schimbam salutari amiabile cu persoanele din creasta, pozez cireada de capre negre, iar eu fac promisiunea ferma ca trebuie sa vin sa stau aici cu cortul.


Dupa multa plaja si meditatie in Poiana Inchisa, fara prea mare elan decidem ca trebuie sa coboram, mi se rupe inima sa ma despart atat de curand de acest loc, dar mai avem de facut tot drumul de intoarcere prin Spirlea. Urmam momaile care ne conduc spre un hatas de jnepeni si inainte sa ne inscriem in coborare ni se deschide in fata o perspectiva uimitoare spre peretii Marelui Grohotis.

Spre drumul de coborare, marcat cu momai (in fundal peretii de deasupra Marelui Grohotis)

Peretii de deasupra Marelui Grohotis, asa cum se vad din coborarea prin jnepeni

Hatasul prin jnepeni este destul de clar, iar acolo unde sunt mai multe poteci sunt si momai suficiente pt. orientare.

Prima potiune din coborare, chiar sub Poiana Inchisa, observandu-se in dreapta si intrarea in jnepeni

Eu aduc din nou oda jenepenilor de care ma tin cu multa dragoste si siguranta in acelasi timp, mai parcurgem in serpentine un fir de vale, finalizat cu o mica saritoare care se ocoleste prin alt hatas de jnepeni prin partea dreapta si in scurt timp ajungem la baza potecii ce coboara pe sub peretii Marelui Grohotis.

Un mic punct de belvedere cam la jumatatea drumului spre Marele Grohotis

Cand ajungem chiar sub peretii Marelui Grohotis, coborarea abrupta ia sfarsit, continuandu-se cu o curba de nivel in usoara coborare intre perete si grohotis.

Poteca ce coboara pe sub peretii Marelui Grohotis - f. clara pe bucata de iarba din partea stanga a pozei
Vedere spre drumul spre Poiana Inchisa, asa cum se vede de pe poteca ce urca pe la Marele Grohotis (chiar in fata, la buza vaii este o mica saritoare, dar care se ocoleste fara probleme pe poteca prin jnepenii din stanga)

Ajuns la grohotis, Paul il coboara in mare viteza, lasand o dara firava de praf in urma sa, eu cand ajung pe mijlocul grohotisului identific o limba de grohotis fin, ideal pt. practicatul grohoting-ului si imi dau drumul la vale pasind pe el. Disloc cateva pietre, care se scurg la vale cativa metri, in scurt timp ajung in poteca marcata unde ma asteapta Paul si o dam pe drumul de intoarcere saua Tamaselului – sub Zaplaz – ref. si valea Spirlei – masina la bariera.

Un buchetel de liliac salbatic din drumul spre Marele Grohotis

La orele 21.00 seara Paul ma suna de acasa, era deja imbaiat, mancat, odihnit, eu eram abia in Ploiesti, mi se inchideau ochii si nici nu banuiam ca voi face inca 2 h pana acasa.

In zona Umerii Pietrei Craiului – 23 mai 2009

Vineri dupamiaza plec din Bucuresti, urmand sa ma intalnesc la Rasnov cu Paul, care venea din Brasov, si a doua zi de dimineata cu Stefan, care venea tot din Brasov. Montat cort in Plaiul Foii, mancat, spalat, vorbit, dormit in scopul nobil de a face a 2-a zi una bucata brau de mijloc din Poiana Inchisa pana in Lanturi.

Dupa o vineri noapte semi-alba pt. mine, momentul dulce al somnului avand loc doar sub influenta benefica a terapiei picaturilor de ploaie pe cort, reusim sa ne trezim sambata la 8 dimineata. Paul incearca sa ma revigoreze prin efectul terapeutic al incurajarilor si al vorbelor bune, bag o pastila care se dovedeste a nu avea efect, vine si Stefan, care e medic, si incepe sa-mi explice la o cafea de modul de administrare al substantelor chimice. Avand in vedere gravitatea starii mele fizice si lipsa echipamentului la Stefan, se decide ca nu este cazul sa urmam planul propus, ci un traseu mai usor. Raspund afirmativ si ma stradui sa ma misc pana la bariera de la valea Spirlei deja isi face efectul sfatul lui Stefan si imi dau seama ca am nevoie de doza dubla de chimicale, bag o fiola de algifen si in maxim jumatate de ora sunt alt om. Pe valea Spirlei parcurgem interminabila urcare pana la izvor, viram dreapta si apoi intr-un sfert de ora suntem la refugiu in Spirlea, unde facem o pauza de masa.

Paul vorbeste cu un vechi prieten intalnit dupa multi ani, si sub zambetul soarelui pornim spre Umerii Pietrei Craiului, unde cica e un braulet frumos de facut pana in Lanturi. Pentru mine brau inseamna un fel de autostrada care incinge muntele, dar in varianta lui Paul brau inseamna ceva pe care se poate merge, dar nu se specifica cum anume.

Paul si Stefan in urcare spre zona denumita La Zaplaz

Paul si Stefan in drum spre saua Tamaselului

Colegii mei de tura sub Umerii Pietrei Craiului

O mica bucatica din Umerii Pietrei Craiului

Ajugem in saua Tamaselului si imediat viram stanga in sus pe un valcel cu grohotis.

Valcelul cu grohotis pe care am urcat dupa saua Tamaselului

Ajunsi la capatul valcelului ne echipam cu casti, caci pe grohotis am dislocat si au zburat pietre in toate directiile. Urmeaza o traversare spre stanga spre o muchie nedefinita prea clar, in aparenta traversarea pare facubila, nimic tehnic dificil, doar ca in stanga jos mie mi se pare foarte expus.

Drumul spre intrarea in brau unde Paul ma asteapta

In speranta ca dupa muchie incepe braul incep sa urc. Mai imi dau o mana de ajutor baietii si ajung in muchie, unde nu se intampla nimic, urmeaza o alta urcare, fara asigurare, pe pante de iarba si catarare pe ceva denumit de Paul ca grad de dificultate doar 2A. Inapoi nu ne putem intoarce, traverseul urcat fiind totusi destul de expus si inclinat, imi dau seama ca ceva aici in braul asta nu corespunde definitiei mele. Paul ia pozitie, ma ia de o aripa si ma urca frumusel pana in culmea ce ne delimiteaza de valea ce urmeaza, dar aici nu pot sta in picioare pe acea muchie, mi se pare prea expus.

In perspectiva braul propriu-zis nu pare sa inceapa, nu se vede nici macar o poteca, ci doar bucati de iarba, grohotisuri, moate de stanca si tancuri – ingredientele principale din care este facut Craiul. Paul mai facuse traseul, dar mie mi se parea prea expus si ce fusese pana aici. Paul merge in fata si ma sprijina, si in caz de nevoie Stefan ma sustine din spate. Coboram asa un fel de brano-traversare si ajungem la un hornulet, in sfarsit ceva mai uman de coborat in acceptiunea mea.

Un prim horn de coborare in valea dintre Umerii Pietrei Craiului

Incepem sa ne punem problema daca se poate cobora pe vale in jos. Jos in vale se vede poteca turistica, inainte nu se vede insa nici o poteca de brau conturat, asa ca luam decizia sa o luam pe vale in jos, rugandu-ne sus sa nu fie saritoare mare inainte sa iesim in poteca marcata.

Vedere din traversarea spre firul vaii pe care am coborat

Primul fir de vale traversat ni se pare cam abrupt si cu potential de saritori, pe cand traversand inca 20 m pana in urmatorul fir al aceleiasi vai ni se pare mult mai accesibila si mai domoala panta.

Un al doilea horn de coborare spre firul vaii ce duce la marcaj

Ajunsi in fiul vaii incepem sa coboram fara probleme, dar ne intrebam daca e saritoare mare jos si noi avem doar 20 m de semicoarda. Coborarea se face pe fete de iarba combinata cu mici hornulete, cu panta domoala.

Valea a fost f. usoara, doar inainte de limba de zapada (care acoperea probabil o saritoare) mai intalnim o mica saritoare.

Baietii descatara direct saritoarea, eu o ocolesc pe dreapta cum cobori

In scurt timp ajungem aproape de final, unde in lipsa zapezii poate ar fi fost o saritoare mijlocie, dar acuma limba de zapada vine pana aproape la buza de sus a saritorii.

Paul se pune si schiaza in bocanci pe limba de zapada pana jos

Stefan se baga pe fata din stanga intre zapada si perete, pt. ca adidasii lui cu siguranta nu adorau zapada, iar eu ma bag cat pot intre stanca si zapada, iar apoi direct pe zapada, caci rimaya spre peretele din dreapta devenea prea mare ca sa pot merge prin ea. In final, Paul imi da betele telescopice si cobor limba de zapada destul de tare.

Ajunsi jos in poteca marcata facem un scurt popas in saua Tamaselului, avand ca perspectiva in fundal frumosii Umeri ai Pietrei Craiului, prin spatele carora ne-am plimbat si noi asa putin de control.

Valea pe care am coborat din Umerii Pietrei Craiului in poteca marcata de dedesupt

In saua Tamaselului, Stefan si Paul la taifas

Decidem sa ne intoarcem prin Tamasel, ca sa nu facem acelasi drum prin Spirlea. Urmam directia spre poiana Tamaselului, inainte de stana viram dreapta si in saua de sub vf. Tamasului viram inca o data dreapta, in scurt timp intrand in drumul de tractor ce ne scoate jos la bariera din valea Spirlei.

Culmea Zaganu-Gropsoarele - 10 mai 2009

Ziua de duminica se prognoza ploaie in a 2-a parte a zilei, asa ca eram ferm hotarata sa mergem doar asa la plimbare inspre Zaganu si cand ne prinde ploaia sa ne intoarcem. Dimineata la 8 este insa senin si frumos, dar in minim juma' de ora deja incep sa apara nori negrii pe cer. Totusi, plecam sa facem ceva ca e prea frumos afara.

Cabana de la Muntele Rosu, cu muntii Grohotis in fundal

Cabana Silva, cu culmea Zaganu-Gropsoarele in fundal

Plecam fara prea mare elan de la cabana Silva si parcam masina jos in sosea, la intersectia cu drumul forestier ce coboara aproape de sub vf. Muntele Rosu - adica acolo unde incepe traseul spre culmea Zaganu-Gropsoarele.

La inceput parcurgem o padure f. deasa de conifere, incepand abia apoi foioasele, ceea ce ne mai permite sa vedem miscarea norilor pe cer. Urcam cu greu si cam fara elan, nu avem nici panorame in padure, suntem obositi si dupa tura de ieri si soarele care ne-a batut in cap.

Urcand prin padure spre poiana cu stana din Zaganu

Dupa un urcus de circa 1 h 1/2 se intrezareste poiana stanei din Zaganu, unde facem un popas - timp in care soarele a iesit si a disparut dupa nori in repetate randuri. Inca nu ploua concluzionam, motiv pt. care la plaja in poiana cu stana din Zanoaga a fost tare frumos.

Dupa popas, continuam urcarea, caci inca nu a inceput sa ploua. Pana pe varful Zaganu nu mai este mult de urcat, desi ca diferenta de altitudine este ceva, dar peisajul care se deschide in toate partile ne indeamna sa urcam.

Poiana cu stana din Zaganu vazuta din urcare spre varful Zaganu

Culmea destul de lunga ce urca pe sub varful Zaganu

In scurt timp ajungem sub sirul de stanci ce anunta apropierea de culmea somitala delimitata de varfurile Zaganu si Gropsoarele. Norii sunt negrii si grei, dar soarele inca mai straluceste printre ei, asa ca hotaram sa continuam, ca pana la urma nu mai este decat o ora pana pe vf. Gropsoarele. Lumina de ploaie este deosebita si este filtrata printre norii cenusii.

Uitandu-ne sus pe cer nu vedem decat nori cenusii ce ne fugaresc in urcare spre culmea Zaganu-Gropsoarele

Printre acesti nori mai ies si cateva raze de soare, o lumina difuza deosebita 

La un popas cu vedere spre culmea Tigailor (in fundalul indepartat)

Vedere spre cabana Muntele Rosu, avand in fundal dreapta culmea Bratocea si in fundalul cel mai indepartat muntii Bucegi

Ajunsi sus in culmea propriu-zisa Zaganu-Gropsoarele, drumul continua practic pe curba de nivel cu foarte mici urcusuri si coborasuri.

Ajungem imediat in zona denumita Podul de Arama si ni se dechide in fata toata culmea pana pe varful Gropsoarele.

Vedere spre varful Gropsoarele si multe alte formatiuni stancoase

Vedere spre sirul de stanci de sub varful Zaganu

La popas intre doua varfuri (pesemne zona Podul de Arama)

Vedere spre cabana Muntele Rosu vazuta dintr-o mica sa

Admirand perspectiva spre muntii Siriu (in fundalul indepartat)

Urcand spre vf. Gropsoarele, cu vedere spre vf. Zaganu si portiunea de traseu parcursa

Dupa ce depasim varful Gropsoarele ne este clar ca nu ne vom mai intoarce, una la mana ca daca ploua se uda stanca si am avea de traversat cateva zona mai stancoase, doi la mana ca deja am parcurs mai mult de jumatate din traseu si nu merita sa ne mai intoarcem, ci sa continuam chiar daca ploua. Poanta este insa ca pe masura ce inaintam observam cu bucurie cum norii grei si cenusii se indepartau tot mai mult de noi si se concentrau undeva inspre Cheia. Ne permitem un popas prelungit de pranz cu vedere spre Tigaile Mari.

In scurt timp terminam si culmea matematica a celor 2 varfuri - Zaganu si Gropsoarele, si dupa ce depasim doua carcase metalice, odata cu rol de colectare a datelor meteo, incepem sa coboram spre La Rascruce.

Coborand spre saua denumita La Rascruce

In saua La Rascruce, cu zona Tigailor in fundal 

De la Rascruce coborarea continua spre vf. Muntele Rosu, printr-o zona care vara imi aduc aminte ca este intens inflorita cu rododendroni.

Vedere spre drumul ce traverseaza muntele Chirusca si ajunge in scurt timp la fosta cabana Ciucas

Coborand spre varful si mai apoi cabana Muntele Rosu

La cabana Muntele Rosu intalnim un deosebit cocktail muzical, care mai de care isi dadea muzica mai tare ca sa se auda mai bine. Traversam cat putem de repede aceasta zona contaminata si poluata fonic, desi acuma ma gandesc ca era poluata si vizual si olfactiv de tonele de gratare, mici, bere si burti la soare. De la cabana Muntele Rosu o luam 90 grade la stanga pe un fir de valcel nemarcat ce trebuie sa ne scoata in maxim 30 minute la drumul forestier de sub vf. Muntele Rosu. Intr-adevar, urmarind un valcel secundar ajungem intr-o vale mai principala, intalnim si apa si tinem cat putem in lungul apei, pana dam de un drum forestier. Tata tine neaparat sa o luam pe acel drum, fiind convins ca dadea in drumul cautat de noi (asa observasem noi studiind situatia de sus de pe munte), eu as fi preferat sa cobor direct pe firul vaii, pt. ca matematic nu aveam cum sa ne pierdem, dar aveam ce-i drept ceva obstacole de ocolit. O luam pe drum, cu conditia sa nu dam in alta vale si sa pastram mereu in campul vizual firul de apa. Drumul a mers bine si in maxim 15 minute am ajuns in forestierul principal, de unde in scurt timp ajungem la masina.

La masina facem supa la primus si cand terminam noi de strans si de mancat si desertul, isi fac aparitia primii stropi de ploaie. Sus pe Zaganu se vede ca ploua, ploua si in Cheia, asa ca am fentat ploaia.

Cadou de final un buchet de branduse