In zona Umerii Pietrei Craiului – 23 mai 2009

Vineri dupamiaza plec din Bucuresti, urmand sa ma intalnesc la Rasnov cu Paul, care venea din Brasov, si a doua zi de dimineata cu Stefan, care venea tot din Brasov. Montat cort in Plaiul Foii, mancat, spalat, vorbit, dormit in scopul nobil de a face a 2-a zi una bucata brau de mijloc din Poiana Inchisa pana in Lanturi.

Dupa o vineri noapte semi-alba pt. mine, momentul dulce al somnului avand loc doar sub influenta benefica a terapiei picaturilor de ploaie pe cort, reusim sa ne trezim sambata la 8 dimineata. Paul incearca sa ma revigoreze prin efectul terapeutic al incurajarilor si al vorbelor bune, bag o pastila care se dovedeste a nu avea efect, vine si Stefan, care e medic, si incepe sa-mi explice la o cafea de modul de administrare al substantelor chimice. Avand in vedere gravitatea starii mele fizice si lipsa echipamentului la Stefan, se decide ca nu este cazul sa urmam planul propus, ci un traseu mai usor. Raspund afirmativ si ma stradui sa ma misc pana la bariera de la valea Spirlei deja isi face efectul sfatul lui Stefan si imi dau seama ca am nevoie de doza dubla de chimicale, bag o fiola de algifen si in maxim jumatate de ora sunt alt om. Pe valea Spirlei parcurgem interminabila urcare pana la izvor, viram dreapta si apoi intr-un sfert de ora suntem la refugiu in Spirlea, unde facem o pauza de masa.

Paul vorbeste cu un vechi prieten intalnit dupa multi ani, si sub zambetul soarelui pornim spre Umerii Pietrei Craiului, unde cica e un braulet frumos de facut pana in Lanturi. Pentru mine brau inseamna un fel de autostrada care incinge muntele, dar in varianta lui Paul brau inseamna ceva pe care se poate merge, dar nu se specifica cum anume.

Paul si Stefan in urcare spre zona denumita La Zaplaz

Paul si Stefan in drum spre saua Tamaselului

Colegii mei de tura sub Umerii Pietrei Craiului

O mica bucatica din Umerii Pietrei Craiului

Ajugem in saua Tamaselului si imediat viram stanga in sus pe un valcel cu grohotis.

Valcelul cu grohotis pe care am urcat dupa saua Tamaselului

Ajunsi la capatul valcelului ne echipam cu casti, caci pe grohotis am dislocat si au zburat pietre in toate directiile. Urmeaza o traversare spre stanga spre o muchie nedefinita prea clar, in aparenta traversarea pare facubila, nimic tehnic dificil, doar ca in stanga jos mie mi se pare foarte expus.

Drumul spre intrarea in brau unde Paul ma asteapta

In speranta ca dupa muchie incepe braul incep sa urc. Mai imi dau o mana de ajutor baietii si ajung in muchie, unde nu se intampla nimic, urmeaza o alta urcare, fara asigurare, pe pante de iarba si catarare pe ceva denumit de Paul ca grad de dificultate doar 2A. Inapoi nu ne putem intoarce, traverseul urcat fiind totusi destul de expus si inclinat, imi dau seama ca ceva aici in braul asta nu corespunde definitiei mele. Paul ia pozitie, ma ia de o aripa si ma urca frumusel pana in culmea ce ne delimiteaza de valea ce urmeaza, dar aici nu pot sta in picioare pe acea muchie, mi se pare prea expus.

In perspectiva braul propriu-zis nu pare sa inceapa, nu se vede nici macar o poteca, ci doar bucati de iarba, grohotisuri, moate de stanca si tancuri – ingredientele principale din care este facut Craiul. Paul mai facuse traseul, dar mie mi se parea prea expus si ce fusese pana aici. Paul merge in fata si ma sprijina, si in caz de nevoie Stefan ma sustine din spate. Coboram asa un fel de brano-traversare si ajungem la un hornulet, in sfarsit ceva mai uman de coborat in acceptiunea mea.

Un prim horn de coborare in valea dintre Umerii Pietrei Craiului

Incepem sa ne punem problema daca se poate cobora pe vale in jos. Jos in vale se vede poteca turistica, inainte nu se vede insa nici o poteca de brau conturat, asa ca luam decizia sa o luam pe vale in jos, rugandu-ne sus sa nu fie saritoare mare inainte sa iesim in poteca marcata.

Vedere din traversarea spre firul vaii pe care am coborat

Primul fir de vale traversat ni se pare cam abrupt si cu potential de saritori, pe cand traversand inca 20 m pana in urmatorul fir al aceleiasi vai ni se pare mult mai accesibila si mai domoala panta.

Un al doilea horn de coborare spre firul vaii ce duce la marcaj

Ajunsi in fiul vaii incepem sa coboram fara probleme, dar ne intrebam daca e saritoare mare jos si noi avem doar 20 m de semicoarda. Coborarea se face pe fete de iarba combinata cu mici hornulete, cu panta domoala.

Valea a fost f. usoara, doar inainte de limba de zapada (care acoperea probabil o saritoare) mai intalnim o mica saritoare.

Baietii descatara direct saritoarea, eu o ocolesc pe dreapta cum cobori

In scurt timp ajungem aproape de final, unde in lipsa zapezii poate ar fi fost o saritoare mijlocie, dar acuma limba de zapada vine pana aproape la buza de sus a saritorii.

Paul se pune si schiaza in bocanci pe limba de zapada pana jos

Stefan se baga pe fata din stanga intre zapada si perete, pt. ca adidasii lui cu siguranta nu adorau zapada, iar eu ma bag cat pot intre stanca si zapada, iar apoi direct pe zapada, caci rimaya spre peretele din dreapta devenea prea mare ca sa pot merge prin ea. In final, Paul imi da betele telescopice si cobor limba de zapada destul de tare.

Ajunsi jos in poteca marcata facem un scurt popas in saua Tamaselului, avand ca perspectiva in fundal frumosii Umeri ai Pietrei Craiului, prin spatele carora ne-am plimbat si noi asa putin de control.

Valea pe care am coborat din Umerii Pietrei Craiului in poteca marcata de dedesupt

In saua Tamaselului, Stefan si Paul la taifas

Decidem sa ne intoarcem prin Tamasel, ca sa nu facem acelasi drum prin Spirlea. Urmam directia spre poiana Tamaselului, inainte de stana viram dreapta si in saua de sub vf. Tamasului viram inca o data dreapta, in scurt timp intrand in drumul de tractor ce ne scoate jos la bariera din valea Spirlei.