Braul lui Raducu sau Brana mare a Jepilor - 27 iulie 2008

La mine a inceut sezonul branelor, cu precadere cele nemarcate, ca marcate cred ca le numeri pe degete. De data asta alegem Braul lui Raducu (il aveam restanta de 5 ani), denumit prin carti si Brana Mare a Jepilor, in traducere libera - acea brana nemarcata ce face traversarea intre Valea Jepii Mici si Jepii Mari (Schiell-ul), mergand pe la o altitudine in medie de 1700-1800 m (cam asa a aratat gps-ul meu, cand prindea sateliti).

Am ales parcurgerea braului dinspre Jepii Mici spre Schiell, in primul rand ca prima portiune pana in Saua dintre Clai nu o facusem decat 200-300 m acum 5 ani, pe o vreme naspa cu ceva zapada si gheata, renuntand dat fiind conditiile meteo nefavorabile. De asemenea, dinspre Jepii Mici spre Saua dintre Clai braul urca, ceea ce mi se parea mai convenabil in cazul unor portiuni expuse (daca existau), iar portiunea dintre Saua dintre Clai si Schiell o parcursesem pe vizibilitate buna acum 2 ani cu Tibi, ca retragere dupa urcarea Vaii Seaca dintre Clai, si deci cunosteam traseul, stiam ca nu pune probleme de nici un fel, putand sa il parcurgem, vorba aia, si in carje la frontala.

Plecam in traseu destul de tarziu, Sebi ajungand in Busteni abia pe la 10.30 a.m., cert este ca abia pe la 11.00 a.m. incepem sa urcam pe Jepii Mici. Frumosi si Jepii Mici, pacat ca-s atat de circulati, altfel mi se pare un traseu destul de tehnic pe anumite portiuni, necesitand atentie sporita.

In poza de jos si cea de sus, se afla Sebi pe Jepii Mici (nu a lasat nici o secunda aparatul din mana)

Dupa circa 1 ora si jumatate ajungem la punctul unde se face intrarea in Braul lui Raducu, practic ultimul loc unde poteca marcata se mai gaseste pe stanga vaii. Recunosc usor bifurcatia, desi poteca nemarcata nu este f. vizibila, dar pt. cine stie este un semn suficient de clar ca aici trebuie sa faci la stanga pe brana.

Braul in general urca si coboara (destul de putin insa, deci nu diferente mari de nivel), traversand diferite fire de vai sau valcele. In prima portiune nu avem probleme de orientare, urmam poteca ce merge firesc prin padure, din vale in vale, in general pe la baza abruptului de stanci (deci poti fi sigur ca pe sus nu poate sa mearga ca e dita mai peretele si nici mai pe jos ca e dita mai prapastia).

Nu recunosc decat la un moment dat, dupa descrieri, acea saritoare, desi as numi-o mai degraba ruptura a braului, unde este un bustean oblic pe care cateri; la coborare probabil este un punct mai delicat, fiind oarecum expus, desi nu mi s-a parut ceva tragic.

Mai mergem ce mergem si dam de o ruptura mai mare in brau. Dupa descrieri recunosc si aici locul, o zona expusa care se traverseaza pe deasupra, ii zic eu lui Sebi. Se duce Sebi si se uita pe unde trebuie traversat si da din cap negativ. Cica in nici un caz nu traversam pe acolo, e prea expus si este convins ca eu confund locul. Scot din rucsac descrierea traseului cu poza de la locul respectiv si ii arat, dar lui tot i se pare dificil. Drept pt. care inventeaza o traversare pe jos, asigurandu-ne de un copac si facandu-ne hamuri din doua ano-uri eu, Sebi dintr-un singur anou. Zona nu necesita asigurare dupa parerea mea, oricum la final Sebi a trecut neasigurat, pt. ca semicoarda mea de 20 m nu ajungea decat legata de copacul de sus, si deci nu o puteam lasa acolo, dar pt. prima traversare, ca sa testam terenul a mers sa dezlanam putin ata. Am pierdut aici o ora pana am trecut, eu tineam mortis sa traversam pe sus, el tinea sa mergem pe jos, pana la urma am facut pe plac si am recunoscut ca era mai usor de traversat pe jos, desi sigur se putea si pe sus.

In timp ce noi ne chinuiam sa trecem marele pas din Braul lui Raducu, caprele negre de pe versantul celalalt nici nu se sinchiseau de noi, pasteau linistite in voie, stiind ca noi nu avem cum sa ajungem la ele. Si ca sa fie setul complet, dupa ce in sfarsit depasim marele pasaj, incepem sa nu mai gasim poteca. Se intersecteaza cu multe brane de capre, drept pt. care apuc pe o brana in loc de poteca. Tot mergand pe brana la un moment dat dam intr-o padure de jnepeni, pe care traversand-o, ne trezim deasupra unui mare perete vertical (dupa descrieri eu estimez ca este Creasta cu Zimbrii). Mai departe sigur nu putem merge, e vertical cel putin 100 m, si abordam directia perpendiculara, adica in lungul crestei, prin padurea de jnepeni pana la baza stancilor ce se vad la vreo 100 m, sigur trebuie poteca sa treaca prin acea sa, altfel nu are cum sa ajunga in Saua dintre Clai. Dupa o juma' de ora de balaureala prin jnepeni, timp in care tinem directia si mergem catre baza stancilor, cand iesim din jnepeni, chiar la baza stancilor trecea agale poteca noastra.

Sebi iesind teafar din balaureala prin jnepeni

In partea dreapta se vede minunata creasta cu Zimbri, deasupra al carui perete iesiseram noi, cu gand sa mergem mai departe. Acolo am schimbat directia si mai balaurim prin jnepeni pana in saua ce se vede in stanga pozei.

Mai departe braul iese din padure si se angajeaza in traversarea la partea superioara a Valcelului Claitei si Valea Seaca a Jepilor (sau Seaca dintre Clai). Mi se pare mult mai frumos si mai speciala aceasta zona, mai ales ca am scapat de stresul continuu dat de pierderea potecii prin sutele de miile de brane de capre de prin padure. Acuma poteca se vede si este destul de clara, nefiind padure si peisajul este net superior.

Zona in care poteca traverseaza Valcelul Claitei in portiunea terminala, fiind marginita lateral sus de Peretele cu Flori.

Acesta trebuie sa fie Hornul cu Flori ce iese in platoul Bucegilor, avand in spate Peretele cu Flori

Dupa inca 5 minute de mers ajungem in zona unde poteca traverseaza Valea Seaca dintre Clai in portiunea ei terminala. In poza jos si sus, se vede cat de cat ruptura potecii la traversarea vaii, dar poteca s-a "reformatat" ca sa zic asa, dupa ce au trecut atatia drumeti pe acolo.

Ajunsi in Saua dintre Clai facem o mica pauza si taman bine ca incepe sa ploua. De aici inainte stim traseul (adica eu il stiu de acum doi ani), nu ne mai pierdem ca nu prezinta probleme. Pacat ca nu m-am gandit ca prezint eu probleme de memorie.

Plecam asadar pe ploaie din Saua dintre Clai spre Schiell, pe potecuta ce se intrezareste aievea prin iarba. Peisajul este diferit fata de abrupturile Jepilor Mici, parca nici pantele nu mai sunt asa inclinate si expuse, numai ca eu nu stiam ce mare perete se afla sub mine, l-am vazut abia cand coboram pe Schiell si mi-am dat seama unde fusesem.

Pana in Valea Urlatorii facem aproape o ora (timp record in comparatie cu 3 h cat am facut pe prima parte a traseului), vine si ceata din vale, mai se opreste si ploaia si Sebi e f. atent dupa caprele negre pe care le simte si pe ceata (motiv pt. care, de fapt, eu toata tura nu am avut voie sa vorbesc, ca se sperie caprele).

In poza jos si sus, poteca ce se apropie de firul Vaii Urlatoarea

La Valea Urlatorii intampinam insa o reala problema in continuarea traseului: a venit ceata de jos din vale, Iuliana nu isi mai aminteste traseul si nici nu il vede prin ceata, si nu reusim sa gasim continuarea potecii. Incercam prin desis, dar e prea incurcat si nu mai avem chef de alta balaureala, mi-a ajuns cea de prin jnepeni deasupra unui perete vertical de stanca. Asteptam sa se risipeasca putin ceata, ma duc inapoi pe poteca de unde stiu ca vazusem continuarea braului dupa traversarea Vaii Urlatorii si stam, si asteptam, si la un moment dat se ridica ceata, localizez poteca si il trimit pe Sebi repede sa identifice locul, eu ghidandu-l de sus din poteca. Ideea este ca dupa ce traverseaza Valea Urlatorii braul nu continua imediat mai departe, ci se coboara circa 50 m in jos pe firul vaii si abia apoi se regaseste poteca pe celalalt versant. Este de fapt si marcat cu verde pe un bolovan o sageata in jos, in sensul ca se coboara pe vale pt. continuarea braului, dar daca nu stii exact unde se continua poteca e mai greu de identificat hatasul.

In 15 minute de la valea Urlatorii ajungem in Jepii Mari si ne inscriem in coborarea spre Busteni, traseul pe care Sebi se straduie sa il curete de pet-uri, pe care le strange in husa de la rucsac. Oferta este vasta: de la sticle de suc si cutii de bere pana la pungi de cips-uri si croisante, toate goale evident, pline cu siguranta nu.

Cand ajungem jos la telecabina, Sebi isi regaseste iubirea sa de dimineata: pisica asta, care sta la el pe rucsac, si respectiv si in bratele mele, m-am chinuit un sfert de ora sa il conving sa nu il ia cu noi in traseu pt. ca il va chinui.

In poza de jos si cea de sus, avem o noua mare dragoste: inca o pisica

Ce putea sa caute bietul pisoi pe brana lui Raducu ?! La intoarcere l-an carat jumate de drum spre gara, ca Sebi vroia sa il ia acasa la Brasov, noroc ca bietul pisoi s-a speriat cand am iesit la soseaua cu masini si a inceput sa se zbata, fugind din bratele mele. Altfel cine stie ce il astepta la Brasov: viata de print al pisicilor brasovene sau un casanova vagabond.

Traversare Susai - Piatra Mare - 26 iulie 2008

Programarea mea pt. we trecut era sa dorm. Numai ca ma suna Pustiu' pe joi si zice ca vrea la tura in we: "Mah, Pustiu'!", zic eu, "Se anunta vreme naspa, ploi, alea alea .........", "Eh, lasa ca vedem noi!" Concluzia este ca vineri am plecat spre Brasov cu ceva treaba, treaba s-a rezolvat de la sine cat eram eu pe tren, drept pt. care la Brasov nu am mai facut altceva decat sa ma vad cu Laurentiu si cu Sebi (adica Pustiu') si sa punem we la cale.

Rezultatul este ca sambata dimineata pe la 8.30 a.m., cand mi-era si mie somnul mai dulce, suna Pustiu' si cica musai hai la tura. Cuget eu fix 5 secunde, ma gandesc ca decat sa vegetez mai bine ma misc pe un traseu, si, uitandu-ma pe geam afara la Bucegii cuprinsi de nori si ceata (eu fiind la Busteni), propun Piatra Mare cu urcare prin Susai. Pustiu' zice ok, caci el n-a mai fost in Piatra Mare si ne intalnim dupa multe peripetii irelevante la Predeal.

Un pic de shopping si Pustiu' se alege cu un camel-bag, pe care il va suge cu nesat toata tura.

Urcam la cabana Susai, care este complet schimbata de cum o stiam eu: acuma este un fel de hotelas, cu gard, cu termopane, cu 4 dulai (cred ca sunt aia 4 cutu' mici cu care ma jucam eu acum 4 ani la cabana). Atmosfera nu ne place deloc, ne latra niste namile de o cotim instant la stanga, cautam marcajul, confruntam cu harta, il regasim, dupa atata cautat marcajul ni se face foame si facem un picnic mic, intr-un loc foarte frumos si proaspat defrisat, numai copaci cazuti.

Pana in Poiana Stanei de sub Pietricica urcam si coboram o serie de culmi, vai, nu imi este foarte clar, oricum mult mers prin padure pe o dita mai poteca, ceva gen "autostrada prin padure". Din poiana mai sus mentionata incepem sa urcam mai sustinut pe o poteca mai ingusta si iesim intr-o alta poiana aflata sub stancile din Coada Pietrei Mari (asa am gasit pe harta ca se numeste zona). Stancile sunt impresionante, desi cam putine si cam micute pt. gustul meu, dar pe o vreme ploioasa ce poti sa faci.

Avand in vedere ca pe vf. Piatra Mare se intrezarea numai ceata si nori grei, ne hotaram sa nu mai mergem pana acolo, mai ales ca intentionam sa coboram pe la Cascada Tamina. Urcam doar 200 m mai sus ca sa se catere Pustiu' pe nu stiu ce stanca si sa faca poze la vaci de acolo (el are un Canon cu un teleu de 4 kg cu care nu poate face poze decat de la f. mare departare, peisajele fiind excluse din start).

Stana de la Coada Pietrei Mari, asa cum se profileaza cu masivul Postavaru in fundal

Contempland zarile indepartate si intunecate in timp ce Sebi-si face pozele cu tele-ul

Din cand in cand mai iese cate o raza de soare de pe dupa norii cei apasatori, moment in care sunt shoot

Poza de grup, foarte restrans de altfel (cum zicea Adi): eu, Sebi si atat

Intorcandu-ne la stana, in coborare spre Tamina, avand in vedere ca tocmai venise cireada de vaci "acasa", avem putina treaba.

3 x Valcelul cu Fereastra si Braul Cioranga integral

Am reinceput turele pe munte, nu ca as fi incetat eu vreodata sa merg pe munte, dar a trecut ceva vreme de la ultima tura pe nemarcate (adica de anul trecut), ca iarna-s cumintica si stau mai mult pe schiuri. Am reinceput nemarcatele in forta, sper eu, si sa nu fie o vara cu ploi, inundatii, respectiv viituri si torente in munti.

Vineri seara am plecat spre Crai si am dormit la cort in Plaiul Foii. Sambata dimineata devreme am luat-o in sus spre ref. Sperantelor, cu gand sa facem Valcelul cu Fereastra si sa coboram pe Braul Cioranga de sus din Vf. Ascutit. Ajungem la izvor la Orlovschi, umplem sticlele si imi iau de data asta apa destula (4 litri de apa am avut). Si dupa ce ingreunez rucsacul cu tonele de apa, o luam in sus la Malul Galben. urcusul la Malul Galben este ingrozitor pe grohotisul ala, data viitoare cred ca incerc varianta ocolitoare prin valcelul Nisipos.

Cand sa dau sa escaladez Malul Galben, constat evident ca e greu rucsacul pentru a ma catara la liber cu el in carca, stanca e uda, drept pt. care solicit asigurare pe portiunea de catarare. Pe poteca mai sus, vrand nevrand trebuie sa merg neasigurata, desi plantez morcovi la fiecare pas, caci apa mi se balanseaza in rucsac in toate directiile, iar directia in jos nu este tocmai aproape, adica am ceva de cazut pana la la baza malului in caz de alunecare. Merg incet si atenta ca sa-mi echilibrez kg din spate la fiecare pas si reusesc sa trec de portiunea expusa (sau care cel putin mie mi se pare expusa, dar ce nu este expus cand ai un elefant in spate).

Ajungem la refugiul Sperantelor (altitudine 1690 m) si constatam cu bucurie ca toata ceata din vale s-a ridicat, si vremea este tocmai naspa si numai buna de orbecait. Mergem mai departe si imi trece doar asa prin cap, ca din intamplare, ca poate cautam pe ceata iesirea din traseu pana in creasta, dar ma incurajez gandind pozitiv ca putem oricand sa ne intoarcem pe acelasi drum. Plantam un rucsac prin boscheti si plecam cu bagaj usor pe Valcelul cu Fereastra.

Valcelul cu Fereastra insumeaza vreo 5 mari saritori, de vreo 15-20 m fiecare, si in total vreo 15o metri diferenta de nivel, la capatul sau gasindu-se celebra "fereastra", care i-a si dat numele si m-a facut pe mine sa il doresc atat de mult. Pe prima saritoare surplombata, desi e ocolibila pe dreapta, direct pe prizele de stanca, prefer sa fiu asigurata, pt. ca a plouat noaptea si stanca e f. uda, iar eu nu mai m-am catarat de anul trecut. Dupa ce depasim aceasta saritoare, valcelul cica ar trebui sa se contureze, asa scrie in cartea lui Emilian Cristea. La noi insa nu se contureaza mai nimic, pt. ca este ceata, dar o luam pe grohotis in sus si intr-adevar dam de alta saritoare abia vizibila. O depasesc fara probleme, desi merita si ea macar cativa morcovei, dar o sa ii plantez a doua zi, cand nu e ceata si vad mai bine unde sunt cocotata si la ce ma expun.

Mai depasim inca o saritoare, unde vreau iara asigurare ca e ud rau, dupa aceea obstacolele dificile terminandu-se, iar penultima saritoare e chiar banala. Nu am inteles care erau acele fete inierbate descrise in carte pe unde se ocolesc saritorile, le-am tot cautat, dar pe bune daca am gasit alt drum mai sigur decat escaladand saritorile, majoritatea avand un hornulet care se preteaza f. bine la ramonaj.

Ajungem in punctul unde valcelul coteste la stanga, iar in dreapta se face un alt valcel, care probabil se infunda mai sus. Ne dam seama care este drumul corect dupa momaile care urmaresc poteca spre stanga si inaintand ajungem la o saritoare imensa, cu un horn lateral stanga, numai bun de ramonaje.

De la baza saritorii zarim prin ceata si "fereastra" care anunta finalul valcelului, drept pt. care suntem f. motivati mai departe. Depasim hornul final fara probleme, desi e ud, si ajungem in fereastra, respectiv trecem prin fereastra in Valcelul cu Smirdar.

Aceasta poza e facuta a doua zi in "fereastra", cand am refacut valcelul pe o vreme mai normala

In Valcelul cu Smirdar nu vedem mai nimic, decat o poteca destul de conturata prin grohotis si momai in lungul ei. O tinem tot asa in sus, desi nu intelegem absolut deloc peisajul: e ca la munte cand e ceata. Ceata laptoasa permite vizibilitate la maxim 20-30 m, dar, atata timp cat poteca e conturata, mergem bine. La un moment dat, dam si de Acul de la Amvon si deci concluzionam ca am intrat pe Braul de Sus, conform descrierii din carte.

Mergem pe Braul de Sus, coboram in firul Canionului Cioranga, si o luam in sus pe grohotisul acestuia, caci cica dupa 300 m ar fi trebuit sa ajungem in creasta. Pai in creasta, ca o fi aproape, dar noi nu o putem vedea, pt. ca este ceata ca la balamuc. Tot mergem pe grohotis si ajungem la un moment dat intr-o bifurcatie de grohotisuri, in mintea mea grohotisul fiind pe firul principal al canionului, fir care trebuia sa ne scoata in creasta. O luam pe primul fir din stanga si ne trezim dupa o balaureala prin jenepeni si iarba uda in varful unei creste secundare. Nu e bine, hai inapoi, si incercam celalalt fir. Pe celalalt fir urcam si incepe sa se ingusteze si sa aiba saritori micute, dar din ce in ce mai dese si mai ude. Nu e bine nici p-aici, in carte nu scrie cum ca mai depasim nu stiu cate saritori pana dam in creasta, zice ca dintr-o data ajungi in creasta, ori mie nu mi se pare ca din saritoare in saritoare inseamna "dintr-o data", daca era ceva notabil de semnalat cred ca aflam din carte. In cautarea crestei am inaintat fara sa mai urmam momaile, care oricum prin ceata erau greu de gasit, dar am sperat ca firele de vale sa fie suficient si sa iasa macar unul in creasta principala. Renunt repede in a mai cauta creasta la finalul sirului de saritori, in carte zicea ca se iese intr-o strunga, valcelul ala nu avea cum sa dea intr-o strunga, se ingusta si devenea prea abrupt pt. asa ceva.

Ma intorc la punctul de bifurcatie al firelor de grohotis, de unde abandonasem de altfel si momaile, caut din nou poteca si o regasesc in cu totul alta directie, spre marea mea fericire cu momai cu tot vizibile in poteca. Mai punem si noi pietre pe momai ca sa le consolidam si sa mai salveze si pe altii din orbecaiala. Poteca nou gasita nu merge insa defel in lungul canionului asa cum credeam eu ca trebuie sa ies in creasta, ci este chiar Braul de Sus. Urmand braul indeaproape, gasim momaie dupa momaie prin ceata, ne creste si altitudinea, iar gps-ul arata ca aveam 2073 m altitudine, creasta era cu siguranta la o aruncatura de bat deasupra noastra si decidem sa nu ne intoarcem decat daca nu atingem creasta principala pana la orele 15.00 p.m. (era 14.45 p.m.). Ca printr-o minune, mai luam putina altitudine urcand in lungul potecii si in maxim 10 minute iesim in creasta si gasesc poteca marcata cu punct rosu. Cotim stanga pe creasta si in mai putin de cateva minute gasim indicatorul de sub varful Ascutit si se vede in ceata si refugiul Lehmann.

La refugiul din vf. Ascutit stam si mancam putin, si cand sa o dam pe Braul Cioranga in jos ce sa vezi, se ridica brusc ceata si vedem totul. Nu avem nici o problema in a gasi braul, l-am mai cautat o data dupa descrieri anul trecut si stiu cum trebuie sa arate. Ne inscriem pe poteca marcata de momai, mi se pare acuma ca e cat dita mai autostrada, si coboram agale fara probleme spre refugiul Sperantelor.

Pozele de mai sus sunt facute pe portiunea de brau care coboara accentuat din creasta, imediat de sub vf. Ascutit, inainte de a se face cotitura brusca spre stanga pe sub marii pereti.

In coborare, avem grija sa cautam cu mult interes ramificatia cu ramura de jos a Braului Cioranga, ramura care da in Padina Popii, si ramura care se face destul de mult cautata. Vedem undeva in zare ramura de jos bine conturata, dar nu ii gasim intrarea.

Identificam pana la urma o poteca ce duce probabil in Padina Popii, adica directia dorita de noi, si consolidam la intersectie cu o momaie ca sa recunoastem a doua zi locul.

Pozele de mai sus sunt facute pe zona Braului Cioranga (ramura de sus), care merge pe sub peretii de stanca, in coborare destul de accentuata, continuandu-se mai apoi cu poteca prin padure spre Refugiul Sperantelor.

A doua zi de dimineata, Iuliana are o idee geniala, conturata de altfel de cu seara: nu mai facem o data Valcelul cu Fereastra ? Ca timp este, valcelul e scurt, si macar il vedem si noi bine, ca pe ceata nu am vazut mai nimica. Repetam figura cu rucsacii in boscheti si mergem pe valcel cu mainile in buzunare, doar cu hamul si cu semicoarda de 20 m. De data asta nu mai vreau asigurare decat la saritoarea de jos, restul saritorilor catarandu-le usor. Ma concentrez bine si trec toate saritorile fara probleme, iar odata ajunsi in fereastra incepem coborarea pe acelasi traseu.

La coborare descataram fara probleme zonele unde e horn, ca bagam ramonaj la greu, dar pe panta de grohotis trebuie coborat cu mare grija ca e abrupt si orice pas gresit imi dau seama ca te arunca peste saritoarea care vine, si saritorile nu sunt micute defel. Tot nu reusesc sa identific care or fi fetele inierbate care ocolesc saritorile, drept pt. care la ultimele 3 saritori sunt facuta "salam", pt. ca nu le descatar la liber pt. nimic in lume. As fi preferat rapelul, 2 saritori aveau si piton de rapel zdravan, dar cum nu aveam decat semicoarda de 20 m, nu ajunge jos. In 2 h am facut valcelul in urcare si in coborare si am avut si vreme buna de data asta.

Valcelul cu Fereastra de deasupra hornului final, imediat sub "fereastra", in vale fiind zona unde firul valcelului coteste la dreapta

Inceputul Valcelului cu Fereatra, vazut undeva de deasupra celei de-a 2-a saritori

La iesirea din Valcelul cu Fereastra recuperam rucsacii si continuam pe Braul Cioranga, mergand pana in zona Hornului Inchis, acolo unde stim noi ca trebuie sa fie ramificatia cu ramura de jos a braului. Trecem de Hornul Inchis si nu gasim bifurcatia, si urcam si urcam, si nu spun cum urca braul asta, mai ales cand ai rucsac mare in spate. Gasim pana la urma o poteca si momaia salvatoare, parca ar merge in directia buna, dar constatam ca o buna bucata de timp ramura de jos merge practic paralel cu ramura de sus.

Pierdem de cateva ori poteca, regasim momaile mai sus, braul oricum nu are continuitate, dar la un moment dat, dintr-un punct de belvedere unde re-intrasem de fapt in ramura de sus, ne uitam in jos si vedem braul nostru hat departe jos in vale. Asta este sigur ramura de jos, zic eu in gandul meu, dar pe bune daca stiu cum sa ajungem la el, am cautat cat am putut, se pierde mereu poteca si momaile alea erau efectiv in toate partile. In gandul meu deja renuntasem, ne ramanea sa urcam pe ramura de sus in creasta si vedem noi pe unde om cobora ca sa nu repetam drumul.

In punctul de belvedere de unde regasim ramura de jos - situata mult in vale, departe de noi si aici ma intrebam cum facem noi oare ca sa ajungem jos

Inainte insa de a ne razgandi mai cautam o data momaile si poteca, si culmea le gasim, mult mai jos pe o fata inierbata, pe care nu stiu cum ajugeam pe poteca, dar cert este ca noi am ajuns coborand o creasta ingusta si expusa, unde mie mi-a fost luat rucsacul, pt. ca incepusem sa plantez foarte mult zarzavat. Ajung cu chiu cu vai la momai. Mai departe se vede pe unde continua braul si surpriza surprizelor este ca braul e intrerupt de o succesiune stancoasa, perfect verticala, expusa mult dupa parerea mea, dar intr-adevar cu prize suficiente de maini si picioare.

Cam asta e zona prin care trece braul (poza jos si sus), intrerupt de o traversare pe stanci, banuiesc eu in zona in care traverseaza unul din firele vaii Cioranga: braul e de fapt acea fasie de iarba care traverseaza peretele, e destul de lat, doar ca la un moment dat latimea dispare subit transformandu-se doar in cateva prize

Ar fi fost un cablu aici, balustrada din semicoarda nu avem cum sa facem, pt. caci nu avem unde s-o fixam, avem numai iarba in imediata apropiere, drept pt. care se repeta figura cu lui Iuliana i se ia rucsacul din spate. Ma hotarasc cu greu sa fac acea traversare, chiar si fara rucsac. Reusesc sa trec. Imi reiau elefantul de rucsac in spate si continui braul, care abia acuma incepe ramura de jos sa se contureze bine: este diferit de Braul Rosu spre exemplu, brau care urca si coboara foarte putin si incinge efectiv muntele, si este mai degraba asemanator Braului de Mijloc "clasic", cu sute de urcari si coborasuri in firele de vale pe care le traverseaza.

Cam asa se desfasoara ramura de jos a braului Cioranga, la majoritatea coborarilor in firele de vale fiind portiuni de descatarat, mai usoare sau mai grele, mai expuse sau nu, iar la urcarea inapoi in urmatoarea inseuare fiind zonele de catarat. Cu namila in spate a fost perfect, ne-am obisnuit unul cu altul, si am dansat impreuna pe moatele alea de stanca.

Zonele mai deosebite sunt in zona pesterii Cioranga, zona unde efectiv se escaladeaza peretele cu ajutoul unor scoabe metalice, continuat fiind de un valcel f. abrupt pana in inseuare.

In poza de jos si cea de sus, se poate vedea central o pata neagra corespunzatoare pesterii, zona unde sunt si scoabele metalice pt. depasirea pragului de stanca si imediat deasupra un valcel destul de abrupt ce se termina in jnepeni. Zona se mai numeste si La Ginecolog.

Din inseuare se parcurge cumva padurea de jnepeni, eu am renuntat sa mai caut poteca pt. ca trebuia sa fac o traversare expusa, drept pt. care am preferat sa ma bag prin jnepenis, destul de rar de altfel. Dupa padurea de jnepenis traversata urmeaza o scara de fier, noua (in locul fostei Scari de Lemn), f. teapana si bine prinsa de stanca, cu ajutorul careia ajungem in alta inseuare.

Alte portiuni notabile de semnalat nu mai sunt, prin alte suisuri si coborasuri ajungandu-se in final in Padina Popii, intr-un punct in poteca marcata unde nu am banuit niciodata facand padina respectiva ca se poate sa iasa braul Cioranga.

Mai departe pe poteca marcata fluieram fara probleme, faina inventie chestia asta cu marcajele - un drum pe care nu mai trebuie sa te chinui sa vezi in ce directie o ia si unde este urmatoarea momaie (daca este vreo momaie). Desi e drum marcat, fiind in coborare se aluneca la greu pe grohotisul care pleaca in fiecare secunda, plantez bine betele telescopice la fiecare pas si merg ca un robotel.

Si cand ajungem aproape de Plaiul Foii, soarele apune si iarba este aurie.