Valea Cerbului - cab. Omu - Hornurile si cab. Malaiesti - 27-28 sept. 2008

Plecam sambata de dimineata foarte convinsi sa facem valea Priponului in conditii de vara (adica cu saritorile neacoperite de zapada), sa vedem si noi cum arata valea asta fara tonele de avalanse scurse pe ea. Fara zapada e alta mancare de peste, cica e 1A si descrierea zice de o poteca ce merge pe fetele de iarba, suna bine si promitator, subtire, de vara. Ajunsi insa la fata locului, ne uitam cu jind la ceata amenintatoare de sus din munte.

Inainte de urcarea spre poiana Costilei, ne uitam cu interes zicand: "Acolo sus trebe' sa ajungem noi ?!"

Ca urmare batem in cuie planul B, care spunea ca urcam pe valea Cerbului si duminica, daca avem vizibilitate, incercam valea Priponului la coborare. Urcam aproape pe nesimtite in poiana Costilei, apoi tot amanam pauza pt. a o face in final in poiana La Piatra Parlita. La baza saritorii de la intrarea in valea Priponului luam inteleapta decizie de a nu orbecai prin caldarile ei superioare, caci sus se vede clar ca este ceata la peste 2000 m si mie mai nou nu-mi mai functioneza nici GPS-ul. O dam frumusel in sus spre locul numit "La numaratoarea oilor".

Cezar si Adi in pasajul numit La Numaratoarea Oilor, din cate stiu eu denumit astfel, pt. ca in momentul in care se urca sau se cobora cu oile de la stana aflata un pic mai sus pe Pripon, locul fiind foarte ingust, nu se poate trece decat oaie dupa oaie, neincapand doua oi in acelasi timp prin acest loc, si atunci ciobanii puteau sa-si numere oile

Dupa ce trecem de Numaratoarea Oilor dam si de granita dintre doua anotimpuri si incepem ascensiunea pe marile zapezi, pe masura ce ne apropiem de vf. Omu stratul de zapada crescand evident.

Nu trece mult si vedem cum se apropie amenintator si plafonul de ceata, urcam spre el, mi se pare interminabil pragul glaciar de urcat, parca nu mai ajungem niciodata in caldarea superioara.

Intram in ceata si vad aievea prin ochelarii albastrui si stana de pe fundul vaii Cerbului. Incepem sa urcam in dreapta pe serpentinele interminabile, mai vedem din cand in cand si cate un semn, sunt cel putin 3-4 poteci prin zapada, poteca originala oricum e acoperita de zapada si numai pe alocuri o putem identifica, si tot urcam si urcam, pe ceata asta ca nu se vede nimic, dar ajungem in sfarsit la Omu pe o ceata de iti vine sa faci plaja afara.

Adi si Cezar (in spate se vede aievea cabana Omu)

Eu cu Dana (idem in fata cabanei care nu prea se vede)

Seara se desfasoara in mod normal, adica: mancam, luam o pauza marcata de un ceai la Statia Meteo (multumim Radu), ne reintoarcem si iar mancam.

A doua zi de dimineata este tot ceata, numai ca ceata este mai luminoasa, adica o sa se raspandeasca la un moment dat, dar nu stim cand si noi nu putem sta sa asteptam la infinit.

Cabana Omu intr-o dimineata de septembrie, cu zapada, evident

Cocotata pe scarile laterale ale cabanei Omu

In fata la Statia Meteo de la Omu - Dana si Cezar echipati de plecare

Luam inteleapta decizie de a amana Priponul, pt. simplul motiv ca nu stiu daca ii nimeresc intrarea si nu stiu daca reusesc sa ma orientez prin caldarea-i superioara interminabila. Evitam si Morarul, pt. ca cica are trecerea de la pragul glaciar cu gheata peste care s-a asezat zapada si nu toata lumea are coltari, iar cordelina lunga am lasat-o fix acasa. Alegem sa coboram prin Hornul Mare din Malaiesti si sa speram ca din marcaj in marcaj vom dibui si cabana omonima pe ceata.

Indicatoare spre Saua Hornurilor, directia este clara

La intrarea in Hornul Mare ma echipez hotarata de iarna, nu ca nu ar fi mers si fara coltari, dar daca tot i-am carat, macar sa stiu de ce.

Facem regruparea la intrarea in Hornul Mare, scoatem coltarii (eu cel putin) si purcedem spre vale.

Regrupare cu Hornul Mare in fundal: Adi, Cezar si cu Dana

Vedere de la intrarea in Hornul Mare spre Padina Crucii

Urmeaza coborarea spre cabana Malaiesti, din fericire fara ceata, cabana unde tocmai am mai fost saptamana trecuta, si pe urma ne asteapta din nou Tache, e drept, in sens opus pentru variatie. Coborand pragul glaciar vedem cum pe nesimtite zapada care ne-a bucurat pana acuma dispare pe masura ce noi coboram.

La granita intre caldari, in drum spre alte anotimpuri

Pe marginea pragului glaciar, la granita intre anotimpuri

La cabana Poiana Izvoarelor, cea noua refacuta dupa incendiu, ne asezam la masa, iar motanul cabanei nu poate sa manance decat la Dana in brate.

Norocul motanului ca a scapat fara sa i se puna miere in blana, pt. ca o iubea atat de mult pe Dana dupa ce i-a dat friptura, incat nici cand manca miere nu se dezlipea de ea si mierea curgea.

Tache Ionescu - Valea Glajariei - 20 sept. 2008

Plecam sambata dimineata spre munte pe la 8.00 a.m. Nu stim unde, sa vedem cum e vremea, starea psihica a participantilor, etc. Dupa ce il luam si pe Romeo din Ploiesti, o dam jos pe Gloria la Comarnic, si abia dupa aceea incepem sa ne gandim serios ce facem. Este o ceata si un plafon foarte jos, cam pe la 1000 m altitudine. E mare de nori sus sigur, hai sa urcam. Ni se infirma insa de la Omu ca e ceata si acolo, dezamagire in public. Aplicam planul de urgenta in situatii de vreme naspa: hai pe Tache iara, macar mancam bine la Malaiesti si la Diham, ceea ce am si facut.

Din Busteni il recuperam si pe Sebi (amicul meu Pustiu' din Ceahlau), aproape de Gura Diham il recuperam si pe Radu pe care il vedem deja semi-plouat pe drum, drept pt. care il infiem val-vartej sa nu se rataceasca. Urcam spre Pichetul Rosu pe la cabanuta din Morar sa mai avem varietate, mai ales cand incepe sa ploua.

La Pichetul Rosu incepe sa ploua chiar cu tupeu, ceata este suficient de deasa, dar noi am venit la antrenamente.

Pana sa ajungem in poiana Bucsoiului ploaia se transforma in lapovita si mai incolo chiar in ninsoare, iar ceata deja nu mai conteaza, pt. ca peisajul este de vis si cu totii avem impresia ca se apropie Mos Craciun.

Radu, Danuta si Sebi pe taramul lui Mos Craciun in luna septembrie

Ajungem la cabana Malaiesti, dupa ce ne-am scuturat bine in cap toate cracile de pe Tache pline de zapada. La Malaiesti bagam in noi ciorba de fasole (cica are gust de sapun zice Sebi), dar eu mananc cu ceapa de parca nu as mai fi mancat de un an de zile.

Poza de grup la Malaiesti, de la stanga la dreapta: Danuta, Denisa, Sebi, Radu, Iuliana - eu, Romeo

La Malaiesti, Sebi ne paraseste, el vrea cu tot dinadinsul sa urce sus la Omu, desi e o ceata in sus de o tai cu cutitul. Macar de o fi prins un "senin d-ala clar" (vorba lui Radu, prietenii stiu de ce). Noi continuam traseul in coborare pe valea Glajariei care de data asta mi se pare dupa multi ani foarte frumoasa.

Observ niste saritorie chiar sub cabana, care fac valea interesanta cand in rest pe sus nu prea se poate face nimic din cauza de avalansa. Romeo imi confirma ca ar putea fi o idee buna pentru la iarna.

Urcusul final spre cabana Diham este de-a dreptul ingrozitor. Ma gandesc la orice numai sa treaca mai repede, ninsoarea de dimineata la altitudinea asta s-a transformat in ploaie, Romeo face logaritmi in minte numai sa treaca odata urcusul, ajungem la Diham. Ma infig iarasi in mancare, exemplu urmat si de Danuta si Denisa (buna mamaliguta in particular), dar canile de ceai cald au fost cele mai tari. Coboram pe semi-intuneric ce se transforma rapid in bezna pana la Gura Diham, dar macar gratie vremii nasoale nu este aglomerat pe Dn1.

Concluzia: a fost o tura de alimentare, cel putin pt. mine, adica am profitat de orice ocazie ca sa mancam, in turele serioase de abia daca reusesti sa ciugulesti un pic, dar acuma ne-am lafait.

La echitatie - 13 sept. 2008

M-am re-apucat de un nou sport, vechi pt. mine, dar nou pt. ca nu il mai practicasem de multi ani: calaria. Am luat decizia de a re-incepe lectiile, ca sa pot ajunge la un moment dat sa calaresc prin paduri si pe dealuri. Dar si visele pot deveni adevarate.

Multumesc Andra pt. tura de calarie, mi-ai facut cel mai frumos cadou.

Jepii Mari - Piciorul Pietrei Arse - 7 sept. 2008

Dupa marele traseu de sambata care a inclus doua vai alpine, nu reusesc sa ma scol mai devreme de ora 9.00 a.m., dat fiindca am montat cortul si ne-am bagat in saci abia spre ora 12 noaptea. Desi vremea este foarte buna afara, renuntam la planul cu valea Malinului si valea Priponului.

Facem o plimbare pana in platou la Piatra Arsa, urcand pe Schiell, in cele 3 h de urcat dandu-mi seama ce febra musculara de prima clasa am dupa catararile si descatararile din ziua anterioara.

Claia Mare, saua dintre Clai si braul lui Raducu vazute din Schiell

Portiunea finala din Jepii Mari, zona cu lanturi 

Urmeaza portiunea mai putin frumoasa printre jnepeni, jnepeni care acuma imi vin pana peste cap, iar iarna calc cu schiurile peste ei.

Urcarea prin jnepeni din zona cantonul Jepi, cu vedere spre Caraiman

Cantonul Jepi, la intrarea in traseul pe Jepii Mari

Cu burtile pline, urmeaza rostogolirea la vale pe Piciorul Pietrei Arse, printre mioare balaie.

Coborarea in portiunea superioara a traseului o facem cat se poate matematic si nu pe poteca, pt. a avea panoramele cele mai vaste.

Coboram pe Piciorul Pietrei Arse si Adi are o revelatie sa imi faca poza in iarba.