De la manastirea Cormaia spre vf. Preluci - 24 aprilie 2011

Anul acesta de Pasti am fost la manastirea Cormaia. Initial nu am vrut sa merg, apoi m-am gandit ca oricum vroiam o explorare de genul acesta. Asa ca am plecat cu gandul de a petrece sarbatorile in cadrul micutei obsti de maici a manastirii Cormaia, iar odata ajunsa acolo am primit toata iubirea pe care o emanau maicile. Darurile primite au fost cu atat mai mari cu cat explorand zona din jurul manastirii am descoperit un sat deosebit de frumos, am descoperit ca eram pe unul din lungile picioare sudice ce coboara din creasta principala a muntilor Rodnei si am mai descoperit ca toate aceste plaiuri erau impanzite de mici gospodarii, stane si colibe.

In dupa-amiaza primei zile de Pasti ma trezesc dupa masa de pranz ca nu mai este un program la manastire si doar mai incolo ne promite parintele ca ne va pune un film. Afara este frumos, soare si cald, asa ca plec pe ulita in sus cu gandul ca macar sa vad mai bine cum arata gospodariile din zona d.p.d.v. arhitectural.

Zona imediat inconjuratoare a manastirii este foarte pitoreasca, in ciuda unui drum de tara clasic care pare-se sa urce hotarat in sus pe vale si dintr-o bifurcatie in sus spre colibele de pe Dosul Plesei.

Eu abordez instinctiv versantul din stanga al vaii, cu gandul de a ajunge si undeva sus la un punct de belvedere de unde sa pot vedea crestele inzapezite ale muntilor. Pana una alta insa vad deocamdata copacii infloriti si aud pasarelele cantand, atmosfera de primavara fiind foarte diferita de iarna lungita care domina inca varfurile mai inalte.

Incepand insa urcusul spre o culme aparent departe (pe urma aveam sa descopar ca urcam spre vf. Cornu Arsitei), se deschide incet incet perspectiva asupra dealurilor pline de petice de pamant lucrate, casute cu garduri din nuiele frumos impletite, mici turme de oi si cativa catei care mai latra de forma din cand in cand.

Nu dupa mult timp de urcus destul de abrupt incep sa se intrevada in zare si crestele inzapezite ale m-tilor Calimani si ale m-tilor Bargaului (creasta aceea destul de redusa ca dimensiuni in varful careia domina un releu inalt).

Vedere spre crestele Calimanilor si ale Bargaului (in prim plan este Dosul Plesei, o insiruire de plaiuri pline de colibe, animale care pasc si caini care par fiorosi)

Vedere spre vf. Porcului (mogaldeata din dreapta pozei care ajunge abia la fabuloasa altitudine de 1026 m)

Urcand incet si abrupt spre vf. Cornu Arsitei, urmeaza sa descopar ragiungibilitatea infinita a varfului, care de fiecare data cand ai impresia ca ai ajuns in varf, descoperi ca un pic mai incolo mai este de urcat pana la adevaratul varf. In ciuda amanarii panoramei somitale, drumul este presarat cu tot felul de colibe, la un moment dat niste vaci pasc linistite langa o casuta, iar in departare se aude behaitul unei turme de oi invizibile.

Dupa ultima stana veche aflata undeva mai departe sub varf, se ajunge la stana noua amplasata undeva mai aproape de zona somitala, in urmatoarea sa se mai vede o stana, iar in zarile indepartate se vad crestele inzapezite ale m-tilor Rodnei si in partea opusa m-tii Bargaului si Calimanilor.

Cum prezenta unui jeep pe acest varf atesta si existenta unui drum practicabil care urca pana in zona, continuarea pe drum pana la urmatoarea stana de sub urmatorul varf pare sa fie o optiune plauzibila.

Mergand spre vf. Preluci, vedere indarat spre vf. Cornu Arsitei de unde vin eu

Stana noua de sub varful Preluci (inca nelocuita anul acesta de turmele de oi)

Varful Preluci ar fi avut in practica 1402 m altitudine (asta daca l-as fi urcat), dar pt. ca de sus din culme se vad in jos tot felul de drumuri posibile de coborat spre Izvorul Plesei (valea pe care se gaseste manastirea), ma gandesc ca este mai bine sa cobor spre saua de sub vf. Porcului si de acolo sa abordez unul din multele drumuri practicabile spre vale.

Coborarea pe culmea ce duce de sub vf. Preluci pana in saua de sub vf. Porcului este f. abrupta, tentativa de drum care urca fiind mai degraba un sant adanc sapat de torenti de ape. Perspectivele sunt insa imbucuratoare atat spre nelipsitii m-tii Calimani si Bargaului, cat si spre satele vecine de pe cealalta parte a culmii - Maieru si Anies.

In apropiere de vf. Porcului se gaseste acolo in saua frumos terasata si o stana zidita cu pietre, petice de pamant lucrat si cateva sperietori cat mai ingenios lucrate din cutii de bere.

Din saua cu stana, cel mai firesc drum strabate dintr-o parte in cealalta continuand mai departe pe sub vf. Porcului spre Dosul Plesei. Inainte insa de a parasi zona, privirile indarat sunt acaparate de niste varfuri inzapezite care ar corespunde geografic vf. Ineu si Ineut, varfuri care ascund de partea cealalta a crestei lacurile Lala Mic si Lala Mare.

Mergand pe drum mai departe incepe sa se clarifice perspectiva traseului pe care l-am urcat si respectiv coborat pe versantul vecin, piciorul lung care coboara in zona de gol alpin fiind evident in centrul pozei.

Pe Dosul Plesei foarte mult nu mai zabovesc, se apropie de inserat, stiu doar ca pe undeva in dreapta jos exista niste drumuri care coboara spre valea manastirii si mai vad ca acele drumuri nu ajung insa pana sus in culmea pe care sunt eu. Dupa o hamaiala gingasa a cainilor care pazesc o turma moderata de oi, ma decid sa incep sa o tai in dreapta jos pe o oarescare curba de nivel, stiind ca oriunde in acea directie este firul vaii principale care constitui finalitatea traseului meu. In scurt timp ies la vastele poieni pe care sunt rasfirate colibele Cormaiei si incep sa vad jos manastirea omonima.

Coborarea pana jos la manastire este insa destul de anevoioasa, pt. caci eu, grabindu-ma sa ajung la masa de la ora 7 seara, o tai drept in jos, pe cand drumurile clasice ar fi serpuit mai agale printre colibe si garduri. Fiind insa pe inserat ma gandesc ca oricum nu mai se vede prea bine zona si imi promit ca o plimbare sa fie facuta cu proxima ocazie prin zona.

Eu credeam ca prin aceste zone nu exista manastiri ortodoxe prea multe, ci numai catolici si reformati. Aceste cateva zile petrecute fugar pe aceste meleaguri mi-au deschis insa ochii si am descoperit ca astfel de locasuri exista si au o viata foarte puternica.

Creasta Zaganu-Gropsoarele - 3 aprilie 2011

In dimineata zilei de duminica lenea este mare. Eu cu Mihaela parem ca ne trezim primele, mai facem ce facem prin camera, apoi incepem sa mai vedem care este miscarea prin zona. Cip cu Luci mai misca si ei ceva pe la primus, restul dorm. Adina cu prietenul ei si prietena lui Ada nu mai vin in tura, asa ca vom fi mai putini si ne vom misca mai repede.

Eu cu prietenul Adinei duc masina mea jos in sosea la intrarea in traseul spre creasta Zaganului, a.i. ne intoarcem inapoi cu masina lui la Muntele Rosu si de acolo restul plecam pe creasta evitand dificultatile recuperarii masinii la intoarcere. De data aceasta, avand doua masini la dispozitie si fiind unii dintre noi care nu au vrut sa ma mearga in traseu, ne-am putut permite acest lux, altfel trebuia sa inchidem bucla la final si era cam demoralizanta initiativa.

Poza de grup in fata la cabana Silva (jos Cip si Ada, si sus de la dreapta la stanga: eu, Roxana, Mihaela, Luci, Adelina, Adina cu prietenul ei)

Plecam mai departe in traseu eu, Mihaela, Adelina, Ada, Luci si cu Cip. Cum ajungem pe undeva langa statia seismica, vazandu-se panorama frumoasa spre muntii Grohotis si spre culmea Bratocea, ne asezam in fund si admiram brandusele proaspat iesite din pamant.

Eu cu Mihaela si cu Adelina printre brandusele si ghioceii de curand infloriti (chestiile alea mici din iarba)

Incepem sa urcam spre Muntele Rosu si de acum inainte, pe toata lungimea crestei, ne va insoti panorama spre muntii Grohotis si o buna bucata de vreme indepartata culme a Bratocei si culmea Tigailor pe sub care am fost in ziua precendenta. Nu-mi mai deslipesc ochii de la panorame, desi am facut traseul asta de multe ori, dar de fiecare data este parca la fel de frumos si ii descopar noi si noi locuri incantatoare.

Mihaela, Adelina, Ada si cu Luci urcand pe muchia Muntelui Rosu (avand muntii Grohotis in fundal)

Mergand pe curba de nivel pe sub vf. Muntele Rosu cu vedere spre culmea Zaganu-Gropsoarele

Urcand spre La Rascruce, vedem toate Tigaile si toata culmea Bratocei (pe undeva pe acolo este si varful Ciucas)

Plaiuri domoale, dar vesnic batute de vanturi aprige in urcarea noastra spre saua La Rascruce

Si cam asa arata muchia pe care am urcat pana La Rascruce, avand mereu panorama spre Tigai

Vedere spre saua Chirusca, un unghi mai putin reprezentativ pt. zona, dar util daca vrei sa stii pe unde mergi

Partea cea mai interesanta a turei a fost lupta cu vantul care a batut aprig pana ce ne-am pus noi pe cale pe culmea Zaganu-Gropsoarele. Imi amintesc ca acum ceva ani, in tura cu Tibi, Cezar si cu Crisa pe acelasi traseu, am intampinat un vant, de' am inghetat instantaneu, desi era vara afara (a doua zi era nunta Ralucitei cu Matei, deci eram prin iulie). De data asta suntem in mai, inca mai este zapada, ceea ce ar scuza frigul adus de vant, dar, cu toate acestea, vantul bate mult prea turbat, drept pt. care imi infasor un polar in jurul braului si ii inchid fermoarul in speranta ca imi tine mai de cald.

Ajungand La Rascruce, eu cu Mihaela, Cip pozandu-ne de zor in lupta noastra cu vantul nemilos (vantul ala care nu se vede in poza si nici nu se simte, dar care era omniprezent acolo in teren)

Poza de grup sus La Rascruce (de la dreapta la stanga): Luci, Adelina, Mihaela, eu si Cip si pe jos este Ada

Strapunsi cu totii de frigul adus de vantul nemilos, ne inhainuram care mai de care cu ce avem de vant si incepem sa ne indreptam spre vf. Gropsoarele, fiind primul obiectiv din creasta noastra. Trecem pe langa momaile metalice ale unor foste adapostiri, acum nu se mai intampla nimic acolo, apoi, pe curba de nivel, mergem mai departe spre varf, avand in permanent vedere spre muntii Grohotis, dar si spre culmea Stancoasa mai nou (culme ce coboara inspre valea Stanei).

Se vad panoramele vaste spre culmea Bratocea, asta insemnand ca unde suntem in camp deschis, bate tare si vantul. Apoi, cand incepem sa mergem mai pe langa vegetatie, incepem sa fim mai feriti de vantul aprig, asa ca, desi este in continuare frig, macar nu ne mai ia si vantul pe sus.

Coborand spre vf. Gropsoarele pt. a avea de ce sa urcam mai apoi

Cip, Ada, Luci si cu Adelina pe varful Gropsoarele langa crucea de lemn

Coborand de pe varful Gropsoarele cu vedere spre zona vf. Zaganu si Podul de Arama

Lasam in urma vf. Gropsoarele si pe Mihaela care alearga dupa noi ca sa ne prinda

Depasim zona varfului Gropsoarele si ne indreptam spre zona denumita La Lantul, unde un cablu vanjos invechit de zeci de ani probabil ajuta neajutoratii sa depaseasca o traversare pe stanca. Nu era cazul chiar de lanturi pe aici, dar fiind o zona un pic expusa, pe stanca umeda si iarna mai ales cu siguranta ca este utila ata asta metalica.

Terifiantul lant, pe sub care merge o poteca destul de lata, dar putin expusa unui perete de stanca

Continuam spre zona Podul de Arama, o zona care are o trecere pe sub tot felul de stanci cu tot felul de forme interesante: una este mai ascutita, alta este sub o forma de ou mare si asa mai departe.

Stanci de diferite forme si marimi (este pe alese, dai cu banu', vezi ce iese)

Coborarea unui hornulet spre zona varfului Zaganu (varful ala mic din fundal)

Bifurcatia spre Valea Stanii, undeva fix inainte de varful Zaganu este stalp indicator spre aceasta vale

Pe varful Zaganu pare-mi-se mie ca nu am urcat niciodata si nici de data acesta nu urcam, desi este doar o mogaldeata mica in fata noastra, dar suntem extenuati. Cand se parcurge creasta in urcare de jos de la Cheia, este prea obositor imediat dupa atata urcare sa mai urci si pe vf. Zaganu, iar cand faci creasta in sens opus, este deja la final si ai vazut deja destule panorame interesante. Asa ca si noi incepem sa coboram direct spre stana din Zaganu si mai poposim pe sub peretii de stanci de sub varful omonim.

Dupa popasul facut langa poteca, ne indreptam printre multe lanuri de branduse si ghiocei spre saua de unde se vad in zare muntii Siriu si pe unde sper sa mai merg vreodata cat de curand in aceasta viata - nu de alta, dar este foarte foarte frumos acolo la lacul Vulturilor.

Coborarea pe o culme mov la rasul ierbii de branduse nenumarate, doar a venit primavara

Vedere spre muntii Siriu intr-un plan foarte indepartat, iar fix in vale trebuie sa fie Poiana Stanii

Dupa alte serpentine si strigate de uimire la vederea altor branduse, ajugem si la stana de sub Zaganu. Iarasi imi amintesc de prima oara cand am urcat cu Peter de la Miercurea Ciuc pe acest traseu si am fost fermecata de aceasta stana (imi placeau stanile si pe vremea aceea).

Mai culegem o tona de branduse si de ghiocei, Mihaela ia chiar cu bulb cu tot, ca sa creasca si acasa gingasele plante.


Ultima poiana de la stana a fost plina plina de multe flori, uite cam asa aratau floricele care ne inconjurau