Incercare de a cuceri Crintul cu snow-bike-ul - 25 martie 2012

Sambata am fost la cursuri la ghizi, iar dupa aceea am bagat cu Marius o tura rapida de cateva ore pana pe deal la Gusterita langa Sibiu. Duminica insa, dupa ce stau si astept confirmarea unei ture de' ma plictisesc, ma suna Marius si, fiind hotarat de tura, ma hotaraste si pe mine urgent. Dureaza evident episodul pusului portbagajelor de bicla pe masina, pe urma suit biclele pe masina si in sfarsit pe la 11.00 a.m. plecam si noi din Sibiu. Dar nu-i bai, ca mergem numai pana la Saliste, 20 de km de Sibiu, cu gand sa urcam pe un drum pe care il mai facusem anul trecut in circuit, spre fosta Tabara de la Crint - 10 km mai incolo in inima muntelui.

Din Saliste incepem sa urcam pe stradutele intortocheate ale micutului orasel din Marginimea Sibiului, iar la capatul strazii cotim la dreapta spre forestierul ce urca la Schitul Foltea si mai departe la Tabara de Sculptura si la Crint. Eu incep sa urc mai incet cand vad panta abrupta a drumului si gropile prin care imi voi hurducai fundul. Sunt in acelasi timp foarte hotarata sa urc orice ar fi pana la altitudinea maxima a drumului si sa ma bucur de acolo de coborare. Se pare ca aceasta hotarare m-a motivat psihic atat de mult, incat la prima curba, unde as fi jurat altadata ca ma voi opri, acuma am virat frumos si am dat in sus mai departe fara pauza. La fel si la urmatoarea curba, si la urmatoarea, pana cand la un moment dat vreau sa fac o poza si atunci sunt obligata sa ma opresc din urcusul constant si continuu. Vazand ca Marius zaboveste, o dau catinel inainte si incet incet urc fara sa-mi dau seama, prind altitudine, si parca mi-e mai comod sa urc continuu decat sa ma opresc pt. odihna si sa relaxez fundul. Ceva nou pt. mine ! Eu nu aveam asa muschi la picioare ca sa urc toata panta asta numai cu o oprire.

La bifurcatia spre Schitul Foltea ma opresc sa il astept totusi si pe Marius, timp in care mai bag niste ciocolata si suc si imi aduc aminte de vremurile cand veneam pe aici pe la schit. Vine si Marius si purcedem mai departe. Drumul va mai urca destul de constant pana pe la Tabara de Sculptura din Poiana Marului, apoi panta se va mai domoli si va mai urca pentru a ajunge doar sub vf. Fantana Marului (~1100 m altitudine), de unde incepe prima portiune de coborare.

Din zona varfului Fantana Marului incepem sa coboram pana in dreptul unei stane, unde miroase a vaci si porci. Un magar se plimba tacticos pe pajiste cu niste canistre atarnate de el, probabil face exercitii de carat pt. cand o trebui sa le care si in realitate.

Cainii evident ca ne simt si vin latrand spre noi.

In poza de sus si cea de jos, fericirea stanii, au venit turistii si mangaie cateii care evident nu se mai dezlipesc de noi.

Ne despartim intr-un final si de afectoasele patrupede si dam inainte cu gand sa ajungem la Crint si de acolo sa coboram pe Valea Sibielului in Sibiel si din Sibiel pe drumul judetean 10 km pana in Saliste la masina. Asta era in plan, logic, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Incepem timid prin a inainta in noroaie si ape care siroiesc pe marginea drumului.

Asta nu ar fi nimic, ca suntem obisnuiti, doar ca pe noroi bicla se afunda ca-n nisip si inaintezi de 3 ori mai greu, mai ales la deal. Pe masura ce mergem cica inainte, incepe zapada, un material nou pentru bicla mea.

Trebuie sa fie doar aici la umbra niste petice de zapada si pe urma pana la Crint i-o dam blana, cred eu. Da, da, vezi sa nu !

Figura cu zapada nu numai ca se repeta la fiecare curba pe unde este umbra si zapada s-a pastrat bine pe zonele nordice, dar un jeep care vroia sa urce se intoarce din drum, drept pt. care noi radem de el, dar mai apoi cum dam curba si urcam si prin soare constatam ca totusi zapada este din ce in ce mai omniprezenta. Nu cam am fi fost doar pe la 1000 m altitudine. Mai avem putin si trebuie sa dam de bifurcatia cu drumul de Sibiel si pe urma o dam la vale pana in sat, ma gandesc eu. Mergand insa pe drumul spre Crint la un moment dat avem surpriza de a constata ca urma de roata de enduro sau ATV sau ce o fi fost el se infunda in zapada, se intoarce indarat la vale, iar noi ramanem ca prostii si ne uitam la un strat de zapada constant si uniform pe tot drumul, prin care nu vom mai putea inainta cu biclele in lipsa potecii trasate. E drept ca pana acuma am zis noi ca scapam repede de zapada, dar acuma situatia este si mai umilitoare: sa vrem sa inaintam pe drum si nu avem cum, decat carand biclele in spate. Eu nu pot cara bicla in spate, ca-s prea mica, Marius nu poate cara doua bicle in spate ca doar este om, si mai grav este ca s-ar putea ca drumul de Sibiel sa fie si el acoperit cu zapada. Deci nema coborare in viteza pe el. Ma hotarasc sa urc in varful dealului unde se vede iarba, cu bicla cu tot dupa mine, in caz ca vad drumul fara zapada, sa i-o dam in jos pe el.

Din varful dealului, drumul de Sibiel se vede coborand frumos in vale, in padure si este numai bine plin de zapada. Un deliciu pentru schiori, un calvar pentru biciclisti. Si eu mi-am luat azi bicla, nu schiurile. Ma uit pe harta si vad ca drumul merge numai prin vale si prin padure, deci sigur este plin de zapada pana jos. La insistentele lui Marius este logic ca nu ne ramane decat sa ne intoarcem pe unde am venit, macar stim cum este drumul. Dar sa nu ne intoarcem chiar pe drum, ca a fost zapada, sa mai ocolim noi asa un pic pe culmea dealului, ca doar este iarba, si fentam drumul si iesim fix dupa izvor, de unde nu mai era asa multa zapada.

In teorie mi-a cam iesit figura, am urmat niste urme razlete de ATV care aparent ne-au dus in directia buna, apoi insa si ATV-ul ne-a abandonat si ne-a lasat fara drum, incet incet ne-am apropiat de o padure deasa, din care singurul drum de iesire era tot prin zapada. Deci tot nu scapasem de zapada. Marius incearca sa coboare fix in jos, dar zapada este prea mare si se enerveaza. Vrea sa urcam inapoi si este convins ca am gresit drumul. Eu stau totusi foarte bine cu orientarea si stiu ca pe undeva prin zona trebuie sa dam in drum, asa ca las bicla si rucsacul cu Marius, si eu cobor pe picioare prin padure ca sa vad unde ies: la drumul pe care venisem. Ma intorc sa-mi iau bicla, il conving pe Marius sa nu mai urce pana in culme si sa vina cu mine, mai innotam nu foarte mult prin zapada si apoi dam in drum. In drum incepem sa ii dam la vale, mai pe gheata, mai pe noroi, mai pe zapada, ca asa erau ingredientele, apoi urcam ce era de urcat dintr-o bucata. Urmeaza cred ca cea mai lunga coborare pe bicla din cate am facut eu in viata mea (adica tot ce urcasem de dimineata): de pe la 1100 m pana pe la 600 m altitudine in Saliste.

Faina rau coborarea, desi mi s-a parut exagerat de lunga, imi tremurau toate mainile si picioarele, desi fusesera numai vreo 5 km de coborare, dar cine s-a umplut de noroi.

Revenind cu drag la Malaiesti - 17-18 martie 2012

Mi-era un dor nebun de Bucegi si chiar incepusem sa cochetez cu ideea de a veni la Sinaia - casa mea din Romania pentru schi. Numai ce ma gandeam sa pun mana pe telefon sa ii spun lui Cristina ca poate vine si ea din Bucuresti, ma trezesc cu un mail de-al lui Marian Murgu pe grupul sfatulmuntilor, unde face o propunere de Malaiesti. Sunt oricum teribil de entuziasmata ca orice as alege, intre Bucegi si Bucegi, evident va iesi ca ma duc in Bucegi. Dar pe principiul noi gasim solutii, ma gandesc ca la Malaiesti chiar nu am mai fost de vreo 2 ani cel putin, este zona mea preferata din Bucegi (iara/vara), si la schi pot sa ma duc in alt week-end. Il sun repede pe Marian ca sa imi ocup un loc in masina - asta se intampla abia pe marti, abia ma intorsesem din Bucin, nici nu-mi bagasem bine echipamentele la loc, ca ma gandesc ca nu mai are rost sa le impachetez, ca oricum plec iara.

Week-end-ul de data aceasta a inceput pentru unii de vineri seara, pentru altii de sambata dimineata. Pentru mine a inceput de cu seara, pentru ca a venit la mine Gabi sa doarma - caci fiind din Deva altfel nu avea cum sa fie sambata dimineata la plecarea spre Malaiesti. Plecam spre Marian, de la Marian ne mutam din masina mea in masina lui, apoi mergem sa ii luam si pe Anda si pe Cosmin si plecam spre Rasnov. In Rasnov reperam drumul spre Uzina Electrica si incepem un drum neasfaltat care, fiind cu multe gropi, dureaza cam o ora pana il gatam. Parcam masina dupa Uzina Electrica in momentul in care vedem un mare loc de parcare, desi se mai putea merge in sus pe drum, dar nu stiam care este starea acestuia. Oricum mult nu poate sa mai fie, deja am mers 12 km.

Poza de grup inainte de marea expeditie spre Malaiesti (de la stanga la dreapta): Iuliana, Gabi, Marian, Cosmin si Anda

Din locul de unde am parcat masina mai mergem pe drum forestier prin zapada pret de cativa kilometri cred, apoi drumul incepe incet sa urce. Credeam ca iesim in traseul de Glajarie, dar traseul se tot lasa asteptat si noi mai urcam si nu apare la orizont nici un traseu cunoscut, mai trecem si apa pe un pod si tot asa. Dar se vad in zare crestele Malaiestiului meu iubit.

Intr-un final, dam in traseul de Glajarie, pe care de fapt il urasc, nu merg pe el decat cand este iarna si avalanse pe Tache si altfel nu am cum sa ajung la Malaiesti. Nu are rost sa mai spun cat de cald a fost pe drum, nu stiam ce sa mai dau jos de pe mine si ma cam imbracasem de iarna, nu credeam ca va fi atat de cald. Curg apele pe noi toti, deja facem sauna in suc propriu, dar urcam, desi deshidratarea ma face sa merg din ce in ce mai incet, iar coltarii carati in rucsac fara a fi utilizati vor fi lait-motivul din capul meu: a trebuit sa car coltarii fara sa am unde sa ii folosesc, nici macar pe hornuri. Pana una alta urcam, facem binecunoscuta pauza la belvedere spre vale dupa ce urcam primul prag glaciar prin padure, apoi mergem pe un fel de plat si incepe complexul de trei poieni inainte de ultimul prag glaciar dinainte de cabana. In poieni lume multa, caldura multa si zapada la fel de multa. Restul o iau inainte, iar eu mai fac cate o poza doua, ca tocmai a aparut de dupa colt iubitul meu din Bucegi: Bucsoiul.

Ajung si la cabana cand inca este soare, decartez bagajele si tonele de toale de pe mine si decartez si o ciorba rapid in stomacul meu, apoi ma duc afara sa ma uit la iubita mea Vale Malaiesti si sa vad hornurile cum se prezinta. Fac un zoom pana la ele si se vede ca este cornisa mare pe Hornul Mic, pe cand Hornul Mare pare ok de urcat. Dar nu stiam noi ce fel de zapada este in horn. Seara o petrecem la masa, mai mancam, mai bem o palinca de la Marian, vin si Cezar si cu Claudiu (Doctoru') din Bucuresti, la o masa vecina se canta la chitara si ma entuziasmez toata cand aud Imnul Bucegilor. Imi pare rau insa ca lumea nu se aduna la cantat, asa ca pana la urma cedez sub influenta palincii si ma duc la culcare, ceilalti urmand sa vina mult dupa mine in culcusurile paturilor. Cica s-a sforait la greu, dar eu nu am auzit nimic, caci am avut in dotarea - celebrele dopuri de urechi.

Dimineata ne trezim pe la 7.00 a.m. si incepem sa ne echipam pentru a merge in sus pe vale si pe hornuri. Reusim sa plecam abia pe la 8.30 a.m., sperand ca zapada va mai fi inca inghetata ca sa putem urca mai bine. Primul prag glaciar il urcam si suntem inca in conul de umbra al Bucsoiului. Cum ajungem insa in caldare, nu numai ca ni se deschide in fata ochilor toata minunatia Malaiestiului si a hornurilor sale, dar ne incalzesc si razele soarelui si totul pare de vis. Stiam eu de ce iubesc atata Malaiestiul si de ce trebuia sa revin. Doar nu degeaba in 2008 am fost de 5 ori la Malaiesti si nu ma plictisisem inca sa revin. Valea asta are ceva aparte, este diferita de celelalte vai din Bucegi, nu stiu daca pot exprima in cuvinte, dar, desi are o cabana, este tousi dominata de a anumita salbaticie si prospetime remarcabila. Poate ca sunt caprele negre de vina, caci ele salasluiesc mai mult in zona Bucsoiului, poate sunt de vina stancile mai proeminente ca in alte zone, desi si Costila si Morarul au stanci, este ceva ce deosebeste pentru mine Malaiestiul de Morar, de Cerb, de Alba si asa mai departe.

In poza de sus este regimentul care urca in fata, format din (de la stanga la dreapta): Anda, Cezar, Cosmin si Doctoru'

Suntem in caldarea de sus a Malaiestiului si stam cu ochii atintiti la bisericuta din Malaiesti - o mare stanca ce strajuie intrarea spre Brana Caprelor dinspre Bucsoiu. Aici Cezar si cu Doctoru' isi iau ramas bun de la noi, caci trebuie sa se intoarca si sa prinda trenul de ora 17. Facem o poza de grup, ne luam la revedere cu gandul spre alte ture si ei coboara si noi urcam mai departe.

Regrupam repede si bagam o poza de grup inainte de marea diviziune (de la stanga la dreapta): Cezar, Doctoru', Gabi, Marian, Cosmin si Anda, iar eu sunt in fata

Restul vom continua sa urcam spre Hornurile Malaiesti, tinand in general linia de demarcatie intre umbra si soare, macar sa nu ne mai afundam atata. La inceput urcam numai prin soare pe urmele facute de cineva care a urcat de dimineata. De dimineata zapada pesemne ca era mai inghetata si era ok de mers pe dreapta vaii, insa, pe masura ce urcam, zapada ne da fiori din ce in ce mai mult, caci este din ce in ce mai incalzita de soare si incep sa se auda lavine cum curg de sus. Lavinele sunt insa scurte si se opresc pana in noi, dar vedem cum trecem si pe sub o cornisa care cica sta sa cada. Mergem pe urmele batute pe dreapta vaii, dar cand panta creste inspre Hornul Mare, decidem sa o luam in jos spre firul vaii si sa urcam de acolo, ca sa fim mai departe de lavine si de panta mare.

In poza de sus se vad Hornurile Malaiesti chiar cand eram sub ele, iar noi am urcat pe hornul din dreapta in incercarea noastra nereusita de a ajunge sus in culme.

Ajungem la baza Hornului Mare si incepem sa il urcam. Cum intram insa in conul sau de umbra descoperim ca zapada este f. pufoasa si abia daca se poate inainta pe anumite portiuni. De coltari nici nu se pune problema, iar pioletul trebuie sa il infig cu totul ca sa ajung cat de cat la un strat de baza mai tare. Picioarele mi-au inghetat in stift-urile mele de bocanci de Kayland (ca iar mi-am pus sosete prea groase si nu mi se misca degetele inauntru ca sa le pot incalzi), zapada avem impresia ca sta sa plece pe panta aia, asa ca eu cu Anda incepem sa dam din colt in colt si sa batem a retragere.

Urcand prima portiune de panta din Hornul Mare al Malaiestiului

Vedere cu toata valea Malaiesti din Hornul Mare (pana acolo unde am ajuns noi)

Urcam de fapt numai pe prima portiune din horn, pe zona cea mai larga si ne oprim in prima stanca unde se face ingustarea spre stanga cum se urca. Marian incearca sa mai vada cum este zapada in continuare, dar este la fel de pufoasa la inaintare si mare rau, cu alte cuvinte: dai din picioare si nu inaintezi deloc, esti ca un hamster in cusca. Luam decizia cu totii sa ne intoarcem, caci nu prea ne surade nici coborarea pe panta aia la vale, cu o zapada instabila. La coborare descoperim insa ca era foarte bine de dat la vale, mai ca puteai sa faci si vidra in fund cu pioletul pe post de carma, zapada era prea afanata si nu alunecai prea tare in ea.

Coborarea din Hornurile Malaiesti la vale - de sus vin Anda si Cosmin

Valea Malaiesti in toata splendoarea sa la coborare - Gabi si Marian in fata mea

Acum daca tot am renuntat la traseu, ne alegem in schimb cu o plaja binemeritata pe un tapsan de iarba pe undeva prin vale, numai ca fix acolo batea vantul si mai mult de o ora nu puteam sa stam. O luam la vale si incercam sa mai exersam opriri in piolet pe pantele mai abrupte. Ce sa exersez, ca ma pun in fund pe vale si dau din toate puterile inainte si tot nu alunec ?! Este un strat de zapada prea afanat inca, nu alunec si basta, abia daca reusesc sa simulez 2-3 opriri in piolet.

Vedere la creasta Bucsoiului in pozele de sus si la Bisericuta din Malaiesti in poza de jos (stanca aia mare care domina valea in zona de unde este si Brana Caprelor)

Privim necontenit spre Hornurile Malaiesti de unde venim, si la valea omonima spre care ne ducem, la Padina Crucii si la Creasta Bucsoiului iara si tot asa, pana nu ne mai plictisim.

In poza de sus vedere spre Hornurile Malaiesti, iar in poza de jos vedere spre vale

Ultima panta am incercat sa o cobor pe fund facand vidra cu pioletul, dar prea mare succes nu am avut ca nu alunecam deloc.

Inainte de cabana ne mai oprim insa la o sesiune foto, ca era stanca prea fotogenica si nu am putut sa ne abtinem niciunul. A facut unul poza, hop si ceilalti !

La cabana cand ajungem este lume multa venita chiar si pentru o zi, ceea ce ma bucura foarte tare. Mai mancam o ciorba, ne facem bagajele si mai ne asezam la plaja, in rand cu cateii, pana ce soarele se pregateste sa apuna pe dupa Padina Crucii.

Cu greu ma conving coechipierii sa ma despart de Malaiesti, de unde stau cu ochii la Bucsoiu.

Intalnirea SfatulMuntilor - pasul Bucin - 9-11 martie 2012

Se prevesteste cu mult timp inainte a treia intalnire a grupului Sfatul Muntilor. Gata, anul asta merg, caci sunt pe forumul lor de un an de zile si ultimele 2 aniversari nu le-am onorat cu prezenta. Se propun doua locatii: Rosia Montana sau Pasul Bucin, si in favoarea dusului cu apa calda de la Bucin se aduna toate voturile. In particular era un singur dus la 50 de persoane si mai avea si program doar de la 8 la 10 seara, sau ceva de genul.

Plecam vineri seara din Sibiu la orele 19.00 p.m. spre Cabana Bogdan din apropierea pasului Bucin. Eram vreo 5-6 masini programate pt. plecare din Sibiu din Piata Teatrului, una din Cluj si una din Brasov. Eu voi fi in masina lui Ramona Goia si pana la urma vine cu noi si Mihaela, care se hotaraste in ultimul moment sa vina. In afara de azimutul locatiei, mai stiam doar ca la orele 22.00 p.m. ne va astepta un ratrac in sosea ca sa ne ia bagajele pana la cabana, cabana care se afla la vreo cativa kilometri de drum forestier si ceva altitudine de urcat. Ajungem pe la orele 22.30 p.m. la parcarea din sosea, mutam bagajele si schiurile din masina in ratrac, eu ma scot si de un loc in ratrac pe post de copilot si dupa o lungaaaaaaaaaaaaa asteptare, in sfarsit pleaca ratracul spre cabana cu ultimii veniti. Pe mine nu m-a lasat nenea de la cabana sa stau in spate pe bagaje, dar pe cei ramasi in urma i-a acceptat si pe bagaje.

La cabana ne cazam, apoi mancam fiecare de prin traista, mai stam la un vin si reusesc sa ma duc la culcare abia pe la 2.00 a.m. Imi sarise si somnul cu atata vanzoleala pe acolo, dar a doua zi vroiam sa ma plimb si sa fac poze, desi era clar ca voi pierde rasaritul.

A doua zi de dimineata, dupa un mic dejun copios, plecarea in tura va fi abia catre orele 11.00 a.m. Mai am timp sa fac si vreo doua coborari pe schiuri pe mareata partie de la cabana (vreo 750 metri lungime), eu fiind cu schiuletele scurte, ca sa nu mai car namilele de free-ride extrem dupa mine.

Plecam in sfarsit, nu prea sunt hotarata daca sa merg cu schiurile de tura sau nu, dar pana la urma am buna inspiratie sa mi le iau si bine am facut, pt. ca am fost singura care nu se afunda gratie acestor mici inventii faine. Plecam de la cabana undeva in jos spre stanga, incercand sa gasim marcajul care duce la partia clasica din Pasul Bucin si la mica statiune aflata in acest pas, la vreo 6 km distanta. Lasam Cabana Bogdan in urma si ne gandim deja cu interes la gulasul pe care l-am comandat pentru seara la intoarcere.

Coboram un pic pe marea partie de ski si apoi viram la stanga pe un marcaj cica, desi poteca nu se vede, pentru ca nu este batuta. La zapada care este, ar fi fost un tupeu mult prea mare sa mai vrem si poteca facuta.

Avand in vedere ca nu imi trebuie poteca cu schiurile, depasesc lumea si plutesc pe deasupra zapezii, ei se afunda in zapada pana la genunchi linistiti. Fiind grup mare, evident dureaza foarte mult pana se misca toti, in zapada pana la genunchi, apoi scoate picioarele si mai fa niste pasi inainte sau inapoi si tot asa.

Cu orientarea acuma stam destul de greu, caci marcajele sunt numai pe copaci si fara urme pe zapada nu prea ne dam seama in poieni incotro este traseul. Dar merg eu pe schiulete si investighez toti copacii de semne si chem restul lumii.

Dupa ce terminam cu balaureala prin poieni, intram din nou in padure si la un moment dat dam de un marcaj care ne indreapta in 5 minute spre stancile lui Bogdan. Ma asteptam la cine stie ce stanci si cine stie ce panorama, dar cam subtirele amandoua.

Panorama de la stancile lui Bogdan catre restul muntilor Gurghiu, Harghita 

Poza de grup foarte extins la stancile lui Bogdan: nu mai tin minte numele personajelor, dar pot spune cu certitudine ca eu sunt cea din primul rand cu polarul mov-violet-liliac

Dupa stancile lui Bogdan ne vom continua drumul prin padure. Drumul merge efectiv numai prin padure, asa ca mare chestie nu pot spune ca este acest traseu, doar ca este foarte pretabil la schi de tura si ca sunt foarte incantata ca nu m-am afundat in zapada. In rest, o poteca normala si fara nimic semnificativ.

Bogdan Lucian, prietenul Danielei si Daniela Dobrota in drum spre partia din Pasul Bucin

Mai departe poteca noastra iese la partia din Bucin, cam mica ea partia - usoara si chiar anemica. Mihaela si cu Ramona nu vrusesera sa vina cu noi in tura, ca cica se duc sa schieze, dar au renuntat repede la idee si au facut traseul nostru in sens invers.

Traversam partia si mergem spre casele de vacanta sau spre locuintele din Pasul Bucin. Zapada mare, toate casele sunt invelite frumos cu un strat gros si protector de zapada, arata ca scoase din cartile de poveste si par foarte mioritice, asa cu iarna cu tot, zici ca mai e putin si vine Mos Craciun. Doar ca Craciunul a trecut anul asta.

O dovada a faptului ca stratul de zapada era foarte mare: si masinile incapeau sub zapada asta (curatata de pluguri si de oameni)

Ajungem pana la urma si la sosea si la cabana unde am mai fi avut o varianta de stat (insa cu capacitate mult mai mica de cazare pentru toti cati eram), si aici ne decidem sa stam sa mancam ceva, caci culmea, dupa atata innotat prin zapada, ne este o foame de lupi. Mananc o ciorba de burta, dar dupa reteta din zona, ceea ce nu ma satisface prea tare, are cu totul alt gust ciorba, dar asta este si pe urma mai stam la taclale pana isi satisface burta toata lumea.

Apoi ne straduim cu greu sa ne ridicam de la masa si sa purcedem spre traseu inapoi. Nu mai avem insa chef de mers pe jos pana la cabana Bogdan, asa ca vom folosi masinile, una a Ramonei lasata la partia de la Bucin, si apoi restul se vor intoarce cu masinile sa ii ia si pe restul restului de grup. Drumul insa printre casutele de zapada pana la parcarea de la partie este foarte frumos, asa ca ne vom bucura chiar si de o demonstratie de schi fond adevarat. Demonstratia este insotita si de injuraturile in ungureste ale schiorilor, pentru ca noi de fapt mergeam pe marginea partiei lor de schi fond si ii incurcam.

Ajungem la parcarea de masini de la baza partiei din Pasul Bucin, cei care am venit pana aici ne inghesuim in masina Ramonei care ne-a lasat cheile si, dupa cativa kilometri buni de asfalt, ajungem la drumul ce ne duce spre Cabana lui Bogdan. Urc pana la cabana numai eu cu Gabi si cu Loredana, restul intorcandu-se cu masinile lor ca sa ii ia si pe ceilalti de pe drumul asfaltat.

Padurea in urcarea spre cabana lui Bogdan, intr-un rosiatic super de apus de iarna

Seara la cabana vom manca gulas si chipurile vom face prezentarile: eu sunt, pe mine ma cheama, locuiesc in orasul cutare. Evident ca nu am retinut mai nimic de la nimeni. Pe urma s-au jucat niste jocuri, dar eu nu am mai stat ca mi-era somn.

Duminica lumea a schiat cica, mai bine zis a dat din bete pe partia de la Bogdan ca sa prinda niscaiva viteza. M-am dat si eu de cateva ori, dar nu prindeam viteza, drept pentru care am stat la plaja si m-am ofticat ca nu m-am bronzat, pentru ca ma dadusem cu crema cu factor mare de protectie, si nu s-a lipit de mine nici un pic de bronz. Dar in schimb am mangaiat la greu un motan care a tors mult si bine in poala mea vreo ora, asa ca pot spune ca mi-am facut prieteni adevarati prin zona.

Si poza asta in care dorm pe un scaun nu este de cu seara, ci de a doua zi de duminica dimineata, cand asteptam sa coboram la masinile din parcare.

In sfarsit plecam, unii coboara cu ratracul, eu cobor pe schiuri si uite asa se termina un week-end lung, dar care a parut scurt.

Poza de grup inainte de plecarea de la Cabana Bogdan

A urmat un lung drum spre casa, restul s-au mai oprit in salina de la Praid, Ramona insa nu a vrut sa mai oprim, ca cica nu e timp si cica mai venim odata special la salina pentru asta o zi intreaga. O sa mai vad salina cu alta ocazie cand voi mai trece prin zona.

 

Umbra mea pe zapada in apusul din muntii Gurghiului. Schiurile nu se vad, dar erau in picioarele mele.