Revenind cu drag la Malaiesti - 17-18 martie 2012

Mi-era un dor nebun de Bucegi si chiar incepusem sa cochetez cu ideea de a veni la Sinaia - casa mea din Romania pentru schi. Numai ce ma gandeam sa pun mana pe telefon sa ii spun lui Cristina ca poate vine si ea din Bucuresti, ma trezesc cu un mail de-al lui Marian Murgu pe grupul sfatulmuntilor, unde face o propunere de Malaiesti. Sunt oricum teribil de entuziasmata ca orice as alege, intre Bucegi si Bucegi, evident va iesi ca ma duc in Bucegi. Dar pe principiul noi gasim solutii, ma gandesc ca la Malaiesti chiar nu am mai fost de vreo 2 ani cel putin, este zona mea preferata din Bucegi (iara/vara), si la schi pot sa ma duc in alt week-end. Il sun repede pe Marian ca sa imi ocup un loc in masina - asta se intampla abia pe marti, abia ma intorsesem din Bucin, nici nu-mi bagasem bine echipamentele la loc, ca ma gandesc ca nu mai are rost sa le impachetez, ca oricum plec iara.

Week-end-ul de data aceasta a inceput pentru unii de vineri seara, pentru altii de sambata dimineata. Pentru mine a inceput de cu seara, pentru ca a venit la mine Gabi sa doarma - caci fiind din Deva altfel nu avea cum sa fie sambata dimineata la plecarea spre Malaiesti. Plecam spre Marian, de la Marian ne mutam din masina mea in masina lui, apoi mergem sa ii luam si pe Anda si pe Cosmin si plecam spre Rasnov. In Rasnov reperam drumul spre Uzina Electrica si incepem un drum neasfaltat care, fiind cu multe gropi, dureaza cam o ora pana il gatam. Parcam masina dupa Uzina Electrica in momentul in care vedem un mare loc de parcare, desi se mai putea merge in sus pe drum, dar nu stiam care este starea acestuia. Oricum mult nu poate sa mai fie, deja am mers 12 km.

Poza de grup inainte de marea expeditie spre Malaiesti (de la stanga la dreapta): Iuliana, Gabi, Marian, Cosmin si Anda

Din locul de unde am parcat masina mai mergem pe drum forestier prin zapada pret de cativa kilometri cred, apoi drumul incepe incet sa urce. Credeam ca iesim in traseul de Glajarie, dar traseul se tot lasa asteptat si noi mai urcam si nu apare la orizont nici un traseu cunoscut, mai trecem si apa pe un pod si tot asa. Dar se vad in zare crestele Malaiestiului meu iubit.

Intr-un final, dam in traseul de Glajarie, pe care de fapt il urasc, nu merg pe el decat cand este iarna si avalanse pe Tache si altfel nu am cum sa ajung la Malaiesti. Nu are rost sa mai spun cat de cald a fost pe drum, nu stiam ce sa mai dau jos de pe mine si ma cam imbracasem de iarna, nu credeam ca va fi atat de cald. Curg apele pe noi toti, deja facem sauna in suc propriu, dar urcam, desi deshidratarea ma face sa merg din ce in ce mai incet, iar coltarii carati in rucsac fara a fi utilizati vor fi lait-motivul din capul meu: a trebuit sa car coltarii fara sa am unde sa ii folosesc, nici macar pe hornuri. Pana una alta urcam, facem binecunoscuta pauza la belvedere spre vale dupa ce urcam primul prag glaciar prin padure, apoi mergem pe un fel de plat si incepe complexul de trei poieni inainte de ultimul prag glaciar dinainte de cabana. In poieni lume multa, caldura multa si zapada la fel de multa. Restul o iau inainte, iar eu mai fac cate o poza doua, ca tocmai a aparut de dupa colt iubitul meu din Bucegi: Bucsoiul.

Ajung si la cabana cand inca este soare, decartez bagajele si tonele de toale de pe mine si decartez si o ciorba rapid in stomacul meu, apoi ma duc afara sa ma uit la iubita mea Vale Malaiesti si sa vad hornurile cum se prezinta. Fac un zoom pana la ele si se vede ca este cornisa mare pe Hornul Mic, pe cand Hornul Mare pare ok de urcat. Dar nu stiam noi ce fel de zapada este in horn. Seara o petrecem la masa, mai mancam, mai bem o palinca de la Marian, vin si Cezar si cu Claudiu (Doctoru') din Bucuresti, la o masa vecina se canta la chitara si ma entuziasmez toata cand aud Imnul Bucegilor. Imi pare rau insa ca lumea nu se aduna la cantat, asa ca pana la urma cedez sub influenta palincii si ma duc la culcare, ceilalti urmand sa vina mult dupa mine in culcusurile paturilor. Cica s-a sforait la greu, dar eu nu am auzit nimic, caci am avut in dotarea - celebrele dopuri de urechi.

Dimineata ne trezim pe la 7.00 a.m. si incepem sa ne echipam pentru a merge in sus pe vale si pe hornuri. Reusim sa plecam abia pe la 8.30 a.m., sperand ca zapada va mai fi inca inghetata ca sa putem urca mai bine. Primul prag glaciar il urcam si suntem inca in conul de umbra al Bucsoiului. Cum ajungem insa in caldare, nu numai ca ni se deschide in fata ochilor toata minunatia Malaiestiului si a hornurilor sale, dar ne incalzesc si razele soarelui si totul pare de vis. Stiam eu de ce iubesc atata Malaiestiul si de ce trebuia sa revin. Doar nu degeaba in 2008 am fost de 5 ori la Malaiesti si nu ma plictisisem inca sa revin. Valea asta are ceva aparte, este diferita de celelalte vai din Bucegi, nu stiu daca pot exprima in cuvinte, dar, desi are o cabana, este tousi dominata de a anumita salbaticie si prospetime remarcabila. Poate ca sunt caprele negre de vina, caci ele salasluiesc mai mult in zona Bucsoiului, poate sunt de vina stancile mai proeminente ca in alte zone, desi si Costila si Morarul au stanci, este ceva ce deosebeste pentru mine Malaiestiul de Morar, de Cerb, de Alba si asa mai departe.

In poza de sus este regimentul care urca in fata, format din (de la stanga la dreapta): Anda, Cezar, Cosmin si Doctoru'

Suntem in caldarea de sus a Malaiestiului si stam cu ochii atintiti la bisericuta din Malaiesti - o mare stanca ce strajuie intrarea spre Brana Caprelor dinspre Bucsoiu. Aici Cezar si cu Doctoru' isi iau ramas bun de la noi, caci trebuie sa se intoarca si sa prinda trenul de ora 17. Facem o poza de grup, ne luam la revedere cu gandul spre alte ture si ei coboara si noi urcam mai departe.

Regrupam repede si bagam o poza de grup inainte de marea diviziune (de la stanga la dreapta): Cezar, Doctoru', Gabi, Marian, Cosmin si Anda, iar eu sunt in fata

Restul vom continua sa urcam spre Hornurile Malaiesti, tinand in general linia de demarcatie intre umbra si soare, macar sa nu ne mai afundam atata. La inceput urcam numai prin soare pe urmele facute de cineva care a urcat de dimineata. De dimineata zapada pesemne ca era mai inghetata si era ok de mers pe dreapta vaii, insa, pe masura ce urcam, zapada ne da fiori din ce in ce mai mult, caci este din ce in ce mai incalzita de soare si incep sa se auda lavine cum curg de sus. Lavinele sunt insa scurte si se opresc pana in noi, dar vedem cum trecem si pe sub o cornisa care cica sta sa cada. Mergem pe urmele batute pe dreapta vaii, dar cand panta creste inspre Hornul Mare, decidem sa o luam in jos spre firul vaii si sa urcam de acolo, ca sa fim mai departe de lavine si de panta mare.

In poza de sus se vad Hornurile Malaiesti chiar cand eram sub ele, iar noi am urcat pe hornul din dreapta in incercarea noastra nereusita de a ajunge sus in culme.

Ajungem la baza Hornului Mare si incepem sa il urcam. Cum intram insa in conul sau de umbra descoperim ca zapada este f. pufoasa si abia daca se poate inainta pe anumite portiuni. De coltari nici nu se pune problema, iar pioletul trebuie sa il infig cu totul ca sa ajung cat de cat la un strat de baza mai tare. Picioarele mi-au inghetat in stift-urile mele de bocanci de Kayland (ca iar mi-am pus sosete prea groase si nu mi se misca degetele inauntru ca sa le pot incalzi), zapada avem impresia ca sta sa plece pe panta aia, asa ca eu cu Anda incepem sa dam din colt in colt si sa batem a retragere.

Urcand prima portiune de panta din Hornul Mare al Malaiestiului

Vedere cu toata valea Malaiesti din Hornul Mare (pana acolo unde am ajuns noi)

Urcam de fapt numai pe prima portiune din horn, pe zona cea mai larga si ne oprim in prima stanca unde se face ingustarea spre stanga cum se urca. Marian incearca sa mai vada cum este zapada in continuare, dar este la fel de pufoasa la inaintare si mare rau, cu alte cuvinte: dai din picioare si nu inaintezi deloc, esti ca un hamster in cusca. Luam decizia cu totii sa ne intoarcem, caci nu prea ne surade nici coborarea pe panta aia la vale, cu o zapada instabila. La coborare descoperim insa ca era foarte bine de dat la vale, mai ca puteai sa faci si vidra in fund cu pioletul pe post de carma, zapada era prea afanata si nu alunecai prea tare in ea.

Coborarea din Hornurile Malaiesti la vale - de sus vin Anda si Cosmin

Valea Malaiesti in toata splendoarea sa la coborare - Gabi si Marian in fata mea

Acum daca tot am renuntat la traseu, ne alegem in schimb cu o plaja binemeritata pe un tapsan de iarba pe undeva prin vale, numai ca fix acolo batea vantul si mai mult de o ora nu puteam sa stam. O luam la vale si incercam sa mai exersam opriri in piolet pe pantele mai abrupte. Ce sa exersez, ca ma pun in fund pe vale si dau din toate puterile inainte si tot nu alunec ?! Este un strat de zapada prea afanat inca, nu alunec si basta, abia daca reusesc sa simulez 2-3 opriri in piolet.

Vedere la creasta Bucsoiului in pozele de sus si la Bisericuta din Malaiesti in poza de jos (stanca aia mare care domina valea in zona de unde este si Brana Caprelor)

Privim necontenit spre Hornurile Malaiesti de unde venim, si la valea omonima spre care ne ducem, la Padina Crucii si la Creasta Bucsoiului iara si tot asa, pana nu ne mai plictisim.

In poza de sus vedere spre Hornurile Malaiesti, iar in poza de jos vedere spre vale

Ultima panta am incercat sa o cobor pe fund facand vidra cu pioletul, dar prea mare succes nu am avut ca nu alunecam deloc.

Inainte de cabana ne mai oprim insa la o sesiune foto, ca era stanca prea fotogenica si nu am putut sa ne abtinem niciunul. A facut unul poza, hop si ceilalti !

La cabana cand ajungem este lume multa venita chiar si pentru o zi, ceea ce ma bucura foarte tare. Mai mancam o ciorba, ne facem bagajele si mai ne asezam la plaja, in rand cu cateii, pana ce soarele se pregateste sa apuna pe dupa Padina Crucii.

Cu greu ma conving coechipierii sa ma despart de Malaiesti, de unde stau cu ochii la Bucsoiu.