Cu schiurile pe Valari - 30 ian. 2011

Ce se poate face intr-o zi de duminica tarzie, cand unele lucruri nu-ti pica bine si cand, totusi, este o vreme superba afara, care te invita sa nu lancezesti in casa. Cu greu ma hotarasc sa purced spre Paltinis, nu prea am eu chef. Catre amiaza ma sui totusi in masina si o iau in sus, cu gandul sa urc pe varianta de partie pana la telescaun - adica un drum forestier mai sinuos si lin.

Pe drum insa vad pt. prima oara frumusetile din jurul Paltinisului, caci astazi nu mai este nici ceata, nici nu ninge si este o panorama superba spre Fagarasi. Nici nu mai imi pun problema sa ajung pana la Paltinis si sa urc pe un drum forestier plicticos prin padure, ci cum incepe dealul numit Valari, trag la locul de mici, bere si gratare, imi pun schiuletele de tura si pe-aici mi-e drumul, pe curbele de nivel ale Valarului, care serpuiesc printre casute si stane parasite.

Nu am mers mult, ci, din contra, cred ca mai mult am stat, am mai mers putin ca sa nu inghet, iar am mai stat la soare, macar cu o plaja de 3 h sa ma aleg. Intr-una din poze se vede un leagan de lemn frumos amplasat pe o platforma tot din lemn, cu panorama la muntii Fagarasi - geniala idee, pacat insa ca era cu zapada.

Cu schiurile in jurul Paltinisului - 23 ian. 2011

Dupa o scurta plimbare prin Cheile Cibinului sambata dupa-masa, plimbare in urma careia nu prea ne-am ales decat cu pozat o grasa pisica salbatica, duminica ne propunem sa iesim in zapada care tocmai se asterne domol pe plaiurile inconjuratoare. Eu ma incapatanez si vreau sa imi iau schiuletele de tura, in ciuda faptului ca Liviu nu si-a achizitionat inca asemenea instrumente tehnice. Dar, pt. ca eu nu merg f. repede, se va tine dupa mine destul de usor, altfel ma alerga el pe mine.

Duminica dimineata trecem pe la schitul Paltinis, unde spre marea mea surprindere este f. putin a lume comparativ cu aglomeratia pe care mi-o aminteam de asta vara. Cand ne echipam noi pt. plecat in traseu, mai vad undeva mai jos de noi inca niste iubitori ai schiului de tura care isi monteaza niste foci pe schiuri. Eram tare curioasa pe unde vor sa mearga, dar fiindca Liviu era pe picioare si nu s-ar fi tinut dupa noi, mi-am potolit curiozitatile pt. data viitoare.

Traseul pe care ni-l propunem nu este foarte complex, caci si afara este foarte ceata. Vom urca pana pe vf. Oncesti circa 200 - 300 metri altitudine, iar apoi vom cobora cumva mai ocolit pana la partia din Paltinis, ca sa inaugurez si eu sezonul de schi din acest an. Plecam in traseu de undeva din drumul de Paltinis unde exista o bifurcatie spre tabara scolara Santa. De acolo ne inscriem pe drumul forestier ce coboara in aceasta directie si mergem o buna bucata pe el, iar la un moment dat, intersectam o linie de inalta tensiune care cica urca fix in zona de langa vf. Oncesti. O poteca firava se contureaza pe sub stalpii metalici prin zapada proaspat ninsa si incepem sa urcam pe directia indicata de defrisatura.

Zapada este proaspata si pufoasa si inaintez foarte usor cu schiuletele prin ea, Liviu insa il vad ca se mai afunda cand prinde multe crengi de arbusti pe dedesupt. In circa o ora de urcat pe sub linia stalpilor de inalta tensiune ajungem intr-un mare plat aflat in zona vf. Oncesti (alt. 1713 m), chiar pe varf fiind amplasata si o solida constructie a statiei meteo Paltinis.

Cum ajungem in zona varfului o sumedenie de poteci mai proaspete sau mai vechi se intrezaresc prin zapada, iar pt. mine, care cunosc mai putin zona, este foarte derutant. Pana una alta, nestiind exact pe unde vom continua, trebuie sa luam masa de pranz pe undeva pe aici prin zona, si, pt. ca masa de lemn din fata statiei meteo nu este curatata de zapada, gasesc o varianta mai buna la adapostul unui palc de brazi sub ale caror crengi generoase este foarte ferit de ninsoare si vant. Odata intrata sub acoperamentul vegetal constat un adevarat labirint arhitectural pe sub crengile brazilor, este o suprafata imens de mare sub care poti sa stai chiar si in picioare, de zici ca esti intr-o casa. Ne alegem locul cel mai central, "bucataria cu locul de luat masa" si ne insiram din rucsaci toate ingredientele necesare unui picnic iarna (in medie ceai la termos si ceva sandwich-uri de acasa).

In casuta din povesti la adapostul falnicului palc de brazi cu crengi marete

Mancam pe saturate pana ne intra frigul in oase, ceea ce nu dureaza foarte mult. Apoi o luam spre statia meteo, in ideea de a nu cobora imediat la partie, pt. ca este prea devreme, ci vrem sa mai continuam pe potecile din padure in directia Poienii Gaujoara.

Mergem pe o poteca nebatuta prin padure, dar destul de lata si marcata din cand in cand cu un marcaj inexistent pe harta. Poteca coboara acum de pe varful Oncesti si alunec destul de usor la vale chiar si pe pieile de foca. Ma gandesc sa dau jos pieile, dar fiindca stratul de zapada este destul de mic si dedesupt sunt destule radacini si pietre, ma gandesc ca este mai bine sa pastrez aparatorile pt. talpi. Ajungem la un moment dat la o bifurcatie, unde intalnim banda rosie de creasta, viram la dreapta dupa acest semn si dupa vreun kilometru si ceva ajungem in imensa poiana Oncesti.

Nu recunoastem imediat poiana Oncesti, pt. ca asta vara cand am ajuns aici am venit din cu totul alta directie, insa ajungand langa semnele indicatoare reusesc sa recunosc locurile. De aici in circa un sfert de ora ajungem pe un drum forestier sus in capul partiei de la Paltinis. Partia este deocamdata cu zapada, au reusit schiorii sa nu rascheteze chiar totul, chiar daca pe alocuri deja a iesit pamantul si gheata. Pt. ca nu am mai schiat de mult, cat coboara Liviu pana jos pe picioare, eu mai urc si ma mai dau o data, desi se termina partia cam repede. La drumul lateral care se face inainte de baza partiei pe dreapta viram si noi spre locul unde ne-am lasat masina si constatam cu stupoare ca este inca lumina afara, dovada ca ziua s-a mai lungit si se vor putea face ture din ce in ce mai lungi.

La final o pisica salbatica mare si grasa pe care am reusit sa o speriem, de' s-a suit pe o stanca in Cheile Cibinului.

Pisica se confunda perfect cu stanca daca nu stiai ca este acolo, eu am vazut-o pt. ca a traversat in viteza drumul si si-a balansat coada babana in vant.

Tur - retur vf. Chica Pietrelor - 15 ian. 2011

Prima tura cu montaniarzii din Sibiu. Dupa ce am tot fost pasata de la X la Y apoi la Z si tot asa mai departe, am reusit sa cadem de acord si sa ajung in tura cu o parte din Amicii Muntilor din Sibiu. Cum prognoza meteo nu era dintre cele mai formidabile, Cip a hotarat ca nu prea e interesant decat sa urcam pe Chica Pietrelor, traseu care a fost de fapt un tur - retur pe acelasi marcaj, dar cu multe vederi frumoase sus in golul alpin. Sambata dimineata ne intalnim la iesirea din Sibiu, ma transfer din masina mea in alta masina si ne indreptam spre Turnu Rosu. Din sat urcam sus la manastire cu masina si acolo parcam, ne echipam si o pornim in sus pe valea Caselor spre culmea Pietricelei. Vreun kilometru de la manastire mergem pe drum forestier, apoi, dupa ce trecem apa, ne angajam intr-un urcus foarte sustinut pe o muchie abrupta.

Muchia mai sus mentionata urca foarte abrupt in prima sa portiune, dar apoi se domoleste si ajunge sus intr-o mica inseuare din culmea Pietricelei. In aceasta inseuare, am innoptat cu cortul in septembrie 2005 cu Sorin Ungureanu, Ana Pobleanu si Geo. Eram cu niste rucsaci grei ca plumbul si vroiam sa facem (si am facut) cresta Fagarasului integral de la vest la est. Pt. mine o experienta de neuitat, dar si de nerepetat (adica de nerepetat cu rucsaci grei).

Din aceasta mica poienita urcam insa acum cu niste rucsacei mici si usori pe acelasi treseu urmat de mine acum 5 ani. Aveam impresia ca traseul de urcare pana pe Chica Pietrelor este monoton si enervant (probabil ca asa si este cand ai dita' mai casa in spate), acum insa a fost foarte relaxant si interesant, mai ales ca in toate zarile pe varfuri se lasase ceata, numai noi aveam vizibilitate cat sa vedem muntii. Urcam de acum inainte foarte lin pe muchia Pietricelei, un drum foarte lat prin padurea de carpeni, si, abia dupa ce mai depasim alte doua poienite, incepe sa isi faca aparitia si padurea de conifere. Intoarcem mereu capul indarat ca sa privim cum incepe sa se vada din ce in ce mai mult din podisul Transilvaniei, jos sub noi vedem satul Turnu Rosu, iar undeva in stanga lantului muntos se remarca prin altitudine varful Prejba din m-tii Lotrului.

In partea superioara a muchiei dam si de urme de zapada, croindu-ne poteca pe undeva pe deasupra palcurilor de ienupar, si din aproape in aproape ajungem sus in creasta principala a Fagarasilor, mai precis in saua Corbului scrie pe harta, intalnind aici si niste indicatoare care ne spun ca mai avem 3 h pana in saua Surului.

Cip propune val vartej o poza de grup, in care vom aparea de la stanga la dreapta: Cip, eu, Raluca si Lucian, toti inhainurati pana in dinti, caci la gol alpin a inceput sa ne sufle bine alizeul de iarna, si mai ales cel de Fagarasi.

Avand insa masina lasata jos in parcare la Turnu Rosu, urmeaza sa ne intoarcem pe acelasi drum inapoi, asa ca ne vom rezuma doar la a explora zona si a ne intreba evident care este cu exactitate vf. Chica Pietrelor. Mai intai urcam pe un varf care ni se pare noua mai important, vine ceata ne ameteste, ne bate si vantul, asa ca ne dam jos repejor de acolo. Apoi, din saua Corbului, Raluca nu coboara pe muchie in jos spre Turnu Rosu, ci ne invita la o plimbare in stanga, pe creasta matematica pana pe adevaratul varf Chica Pietrelor (asa imi arata pe harta).

Bucatica aceasta de creasta mi se pare cea mai frumoasa parte din tot traseul nostru, ma surprinde prin aparitia brusca a unor stanci mici, dar mari in acelasi timp, apoi niste stanci si mai mari, vf. Chica Pietrelor avand un versant spre sud chiar abrupt si destul de fascinant pentru aceasta bucata a crestei.

In adevaratul varf facem o pauza de masa, caci vantul bate mai putin intr-un anumit loc, bem ceai cald si apoi o pornim inapoi la vale spre Turnu Rosu. Pe drumul de intoarcere pe mine si pe Lucian ne apuca un somn monumental, dupa care la masina ni se alatura si Raluca la reprizele de cascat. In Sibiu ajungem foarte devreme dupa parerea mea, eu fiind obisnuita cu intoarcerile tarzii in noapte de la Bucuresti. Aici suntem insa la Sibiu, mai avem timp si de program de seara si alte activitati artistice si culturale.

Pietricele ca la mare, au gaurele, dar sunt sus pe munte

In rezervatie pe vf. Ocolasul Mare

In prima zi a anului 2011, dupa ce am bifat toate activitatiile indoor la schit, descoperim cu mare bucurie in suflet ca ceata de afara a inceput sa se raspandeasca si vantul care bate amenintator nu mai lasa nici urma de invizibilitate in platou. Ca sa nu mi-o ia altcineva inainte, lansez repede propunerea unei escapade pana pe Ocolasul Mare, cativa stramba din nas de oboseala, Liviu intra la pachet cu propunerea mea, asa ca ni se mai alatura numai Razvan, dornic de ceva peisaje prin Ceahlau.

Plecam de la schit putin fara incurajare, caci parintele se uita fugitiv pe cer si, cand simte vantul, prefera sa ramana la schit. Stia parintele ce stia, ca ne umfla pe sus pe acolo pe Ocolas. Noi insa ne incapatanam sa mergem, iesim in poteca marcata, o traversam si incepem sa urcam Batca Ghedeonului, din varful careia avem priveliste spre Ocolasul Mare.

Coborand insa Batca Ghedeonului in directia noastra spre Ocolas, trebuie sa strabatem o portiune destul de vasta de jnepeni cu zapada, un cocktail perfect pt. o inaintare cat se poate de lenta. Pe deasupra, pe unele portiuni vantul se dezlantuie vertiginos, iar frigul iti intra in oase ca si cum ar face parte din tine. Continuam totusi cu multa vointa pe partea stanga a platoului, vedem jos in zare Izvorul Muntelui, parcurgem destul de anevoios tot drumul serpuitor printre multi jnepeni inzapeziti, dar totusi nu ne lasam, noi avansam.

Vedere din urcarea pe Ocolasul Mare spre lacul Bicaz

Intr-un moment culminant in care tot vantul ne umfla pe toate partile, ajungem in sfarsit si pe varful Ocolasul Mare, unde, culmea, parca bate vantul mai putin. Intr-adevar, daca ne apropiem mult de buza abruptului, se face simtita si toata forta vantului, insa mai in spate putin pe plat este chiar bine, reusesc sa stau fara sa ma tranteasca la pamant (si la greutatea mea aceasta este adesea o problema).

Vedere de pe varful Ocolasul Mare spre Ocolasul Mic

Vedere de pe varful Ocolasul Mare spre poiana Stanilelor

Pe varf avem surpriza sa ne intalnim si cu fratele Radu care vine sa-l plimbe pe fratele lui natural. La inceput am crezut ca este cineva care vine sa ne traga de ureche in rezervatie, pe urma insa am recunoscut rasa ridicata a fratelui si m-am linistit. Nu zabovim foarte mult pe varf din cauza vantului care totusi se face simtit si incepem sa coboram urmand buza din stanga a abruptului Ocolasului, desi vantul incapatanat nu ne lasa sa ne apropiem de cate ori am fi vrut noi pt. a admira semetia stancilor.

Cand abrupturile Ocolasului par sa se termine si perspectiva se mai domoleste, incercam sa ne indreptam spre un punct de belvedere de unde sa se vada si Gardul Stanilelor. Tinem destul de mult stanga pt. a gasi intr-un final aceasta panorama si suntem de fapt in dreptul Jgheabului lui Voda, doar cu un pic mai sus de poteca.

Gardul Stanilelor vazut din coborarea de pe Ocolasul Mare

Prindem din nou un apus in aceasta zona a Gardului Stanilelor, de data aceasta pare insa altfel, pt. ca nici noi nu mai suntem "fix pe gard," ci suntem putin lateral lui, doar ca pe drumul de intoarcere ajungem tot in poteca marcata care trece pe langa Piatra Lacramata.

Ne indreptam spre schit unde lumea ramasa acasa a iesit sa pozeze asfintitul, facem si noi cateva poze la soarele care apune, apoi ne indreptam spre cabana Dochia, unde servim un vin fiert in sala de mese. Avem ceva emotii la intoarcere, pt. ca, noapte fiind si ceata pe versantul dinspre Durau (adica fix acolo unde era schitul), la un moment dat nu prea mai reusim sa ne dam seama care este directia de mers. Cu cat avansam insa spre vale incepem sa intrezarim in stanga o lumina in ceata, lumina care nu putea sa fie decat de la schit. Intorsi acasa mancam repede cate ceva si dupa slujba constatam ca trebuie sa mai facem inca o data act de prezenta la masa cu toata lumea, invitatie pe care nu putem sa o refuzam, dat fiindca este ultima seara petrecuta la schit cu totii.

Circuit pana pe vf. Toaca si Gardul Stanilelor

Prima zi in Ceahlau de dimineata vedem ca este frumos afara. "Pai, trebuie sa mergem sa profitam de vreme," ii zic eu lui Liviu, ca nu se stie cand vine ceata non-stop si nu o sa mai vedem nimic 3 zile. Zis-si-facut, ne echipam si iesim pe terasa din spatele schitului, pt. a vedea prima mare surpriza: Piatra Ciobanului scaldata in razele soarelui. Mai toata lumea este dusa la slujba de dimineata, dar noi ne sustragem catre cabana Dochia, unde privelistea spre Ocolasul Mare si spre lacul Bicaz ne atrag atentia.

Vedere spre varful si rezervatia Ocolasului Mare vazute din zona cabanei Dochia

Vedere spre formatiunea stancoasa Detunatele, cu lacul Bicaz in fundal

Frumoasa si atragatoarea cabana Dochia ne invita inauntru, dar amanam intalnirea pana pe dupa-masa

In platoul de langa cabana Dochia, cu lacul Bicaz in spate (incerc sa nu inghet prea tare)

In drum spre varful Toaca, fac "plums" in cadere libera printre jnepeni

Vedere spre lacul Bicaz din drumul spre varful Toaca

In poza de jos si cea de sus, vedere spre vf. Toaca cel infiorator, varf care se lasa insa usor cucerit

Apropiindu-ne de baza varfului Toaca, purcedem incet asupra potecutei care urca serpuitor printre jnepeni, apoi vireaza la stanga in sus spre ultima culme inainte de varf.

La baza stancilor ce strajuiesc varful Toaca 

Statia meteo Toaca si varful Ocolasul Mare in fundal

Urcand pe varful Toaca pe sub multe stanci

Valcelul de urcare spre varful Toaca

Ultima culme de urcare pe varful Toaca, cu Ocolasul Mare in fundal

Vedere spre Durau din urcarea pe varful Toaca

In sfarsit suntem sus pe Toaca, privind catre Durau, cotul lacului Bicaz, jos catre Panaghia sau pur si simplu printre gardurile statiei meteo.

Impunatoarea si adevarata statie meteo, asa cum arata la sfarsit de decembrie 2010, la -12 grade Celsius

Desi soarele sus straluceste, statia meteo se raceste !

In coborare de pe Toaca, la baza peretelui de stanca merita un pic de plaja la -12 grade

Pentru variatiune insa, ca sa nu coboram fix pe poteca dintre jnepeni, mergem putin pe sub peretele de stanca pana in dreptul stancilor cu despicatura si pe acolo vom cobora, prin despicatura dintre stanci.

Sub peretii de stanca ai varfului Toaca

Printre peretii si stancile de sub varful Toaca

Dupa frumoasa incursiune pe acest maret varf (pe care trebuie sa il vedem o data vara cand are loc acel fenomen atmosferic), Liviu da glas unei idei marete: "Sa mergem sa luam un vin fiert si o ciorba la cabana Dochia !" 

Cabana Dochia ne asteapta primitoare cu a sa sala de mese aproape goala

Aburinda ciorba de burta pe care am devorat-o alaturi de aburidul vin fiert

Cu burtile pline de ciorba si vin, peste care se mai adauga si un cabanos cu cartofi prajiti, o luam agale spre schit, cu o mica mare deviatie pe Gardul Stanilelor, pt. a-i arata lui Liviu pe unde am urcat cu o seara inainte.

In poza de jos si cea de sus, vedere de pe Gardul Stanilelor spre locul denumit La Palarie si spre rezervatia Ocolasul Mare

Plecam de pe Gard pe inserat, cand soarele incepe sa apuna peste muntii indepartati, identificati de mine ca fiind Hasmasul si o parte din Calimani

Ajunsi la schit, clopotnita strajuieste in bataia apusului si ne dam seama ca am fost plecati mai mult sau mai putin aproape toata ziua.

Sunetul de toaca imi aduce aminte de un Pasti trecut cu multe ispite, in care am invatat sa bat cu ciocanelele in lemnul dur si inghetat de la toaca schitului.