Din poiana Stanilelor la schitul Ceahlau - tur si retur de revelion 2011

Dupa experienta revelionului de anul trecut de la schit din Ceahlau, pt. mine a fost foarte clar anul acesta ca imi doresc sa revin acolo, intr-o atmosfera linistita si pasnica, fara bautura peste masura, fara urlete si fara scalambaieli - doar esti la manastire. Cum Liviu a lansat singur ideea de a-l duce sa ii fac cunostiinta cu acest schit misterios din povestirile mele, am hotarat sa mergem. Telefonat parintele, anuntat parintele, aprobare de la parintele, gata mergem, ne asteapta !

Pe 29 decembrie dimineata avem prima ispita inainte de plecare. Stand sa il astept pe Liviu in fata portii, pana a adus el toate bagajele si pana le-a incarcat, mi s-a descarcat bateria de la masina, ca am lasat farurile aprinse si motorul stins. Incercam sa o pornim, dar nimic. Scoate Liviu masina lui din curte si incercam sa pornim masina mea de la masina lui, prin firele magice care le port mereu in portbagaj. Ce sa o pornesti, ca bateria de la Skoda este atat de incapsulata ca nici nu-ti trece prin cap unde ar trebui sa legi firele alea. Pana la urma chemam un taximetrist din imediata vecinatate si se rezolva. De la Logan la Logan este mult mai simplu si logic. In sfarsit, plecam !!!

Pe drum mergem destul de incet ca este trafic, iar la traversarea muntilor avem si putintica zapada pe carosabil. Trecem prin pasul Bucin (alt. 1276m) din muntii Gurghiului, loc unde imi amintesc ca se duce Crisa cu Floare de Colt din Brasov de cativa ani de zile incoace pt. celebrarea anului nou. Pare dragut pasul Bucin, am vazut si mini-partia de schi, atat cat am putut intrezari din alunecarea masinii.

Din pasul Bucin coboram spre Gheorghieni si de acolo ne afundam in Cheile Bicazului, urmand ca in Bicazul Ardelean sa ajungem destul de tarziu. Nu prea mai imi aduc aminte unde trebuie sa virez la stanga pentru a ne indrepta spre schitul din Stanile, dar noroc ca un indicator mare troneaza in mijlocul satului, in cea mai mare intersectie.

Viram din centrul satului Bicazul Ardelean spre inima muntilor Ceahlau, drumul incepand sa fie din ce in ce mai tapetat cu zapada. La fiecare intersectie de drumuri avem norocul de a avea indicator spre schitul din poiana Stanilelor, schit care apare cu hram cu tot pe indicatoare: schitul Sf. Antonie cel Mare. Pe masura ce ne departam de sat si ne afundam pe drumul forestier, zapada este din belsug pe drum si pe langa drum, pana intr-o minunata curba unde zapada lasa teren liber unei vaste portiuni de gheata. Incerc sa urc doar cu cauciucurile de iarna, dar nu am succes ! Sunt ca pisica pe tabla ! In acel moment, coboara de la schit niste lume care ne spune ca mai sus este si mai rau si ca sa coboram cu masina sa o lasam jos, nu vom putea urca cica sigur. Mai sa fie ! Erau atat de hotarati sa ma convinga sa las masina jos si sa urc cu picioarele, incat abia am reusit sa zic si eu ceva la un moment dat ca "stiti, eu am lanturi, as vrea totusi sa incerc sa pun lanturile inainte sa renunt si sa vad daca urc cu ele" ..... Imi dati voie sa incerc acest lucru, chiar daca este masina mea ?! Incepe descalcitul lanturilor, montatul lor si uraaaaa, din prima incercare reusesc sa urc prima panta de gheata, mai urmeaza apoi inca o curba unde ma stradui sa tin directia si sa nu nimeresc cu rotile in niste mari sleauri si tot asa, claxonand la fiecare curba, ca sa nu-mi vina cineva din fata, ne trezim ca ajungem cu masina pana sus la schit la Stanile. Deci se poate cand incerci! Liviu este fericit, se pare ca a avut emotii mai mari decat mine ca o sa ramanem impotmoliti, caci pe post de copilot vorbea mereu chiar daca eu nu reuseam sa urmaresc ce zice.

La schitul din poiana Stanilelor parcam masina, cerem voie la calugari sa o lasam pe timp oarecum nelimitat si apoi iau pulsul vremii: din pacate, sus pe Ocolas este ceata, asa ca trebuie sa ne pregatim mental sa orbecaim nu numai pe intuneric cand ajungem in platou, ci si pe ceata.

Vedere spre abruptul Ocolasului din fata schitului din poiana Stanile

Pozele de acum inainte vor alterna cele facute in urcare pe 29 decembrie, cu cele facute la coborare pe 2 ianuarie. La urcare pe la jumatatea drumului, inainte sa intram pe poteca din padure, ne-a apucat noaptea si la lumina frontalelor mi s-a parut inutil sa fac poze la intuneric. La intoarcere am avut insa vreme destul de buna, astfel ca am putut admira traseul pe-ndelete si, dupa ce l-am facut deja de 3 ori pe ceata si intuneric, am reusit si eu a 4-a oara sa inteleg cu exactitate pe unde mersesem de atatea ori.

In prima bucata de la Stanile urcam un interminabil drum forestier, pe care tot urcam cred ca vreo ora si jumatate, comparativ cu jumatatea de ora in care il vom cobora cu spor la intoarcere. La coborare descoperim in capatul de sus al drumului forestier si un jeep englezesc parcat (avea volan pe dreapta) si il pozam ca pe marea noutate a secolului: un jeep englezesc sus in creierii Ceahlaului.

La semnul indicator din mijlocul drumului viram in sus pe poteca din padure si, dupa multe serpentinute printre copaci, ajungem la locul de belvedere de langa bariera, denumit simbolic "La Palarie," denumire motivata de forma de palarie pe care o au cateva stanci acolo. Noaptea cand am urcat nu am vazut nimic, doar am bifat un punct cunoscut pe drum, dar la coborare am stat si am privit de acolo caprele negre cum pasteau linistite pe abruptul Ocolasului.

In locul intitulat "La Palarie" - pozez abruptul Ocolasului

In locul intitulat "La Palarie" - Liviu pozand poiana Stanilelor cu schitul Sf. Antonie cel Mare

In locul intitulat "La Palarie" - ma confund cu zarile

De La Palarie mai mergem putin pe curba de nivel si prin noapte reusim sa intrezarim marele Jgheab al lui Voda, jgheab pe ale carui margini mergem acuma, apoi vis-a-vis abruptul Gard al Stanilelor. Terenul si relieful vor fi insa mult mai aprofundate la coborare pe zi, cand o sa stam sa facem poze in voie la toate pietrele si stancile muntelui.

Undeva sub abruptul Ocolasului, pozez spectaculosul Gard al Stanilelor

Liviu contempland Gardul Stanilelor (in fundalul din spate se vede saua unde se iese in platou) 

Gardul Stanilelor in toata splendoarea sa

Ajunsi in platou, dupa ce depasim Gardul Stanilelor (stiu ca il depasim pt. ca poteca nu mai urca deloc), mergem mai mult pe bajbaite. Nu ne aprindem frontalele, caci inca se mai intrezareste ceva. Ceata este insa prezenta, iar eu incerc sa mentin acea curba de nivel dreapta in teorie, dar foarte serpuitoare aici in practica, incercand sa ne luam dupa urmele infime de bocanci care se mai intrevad prin zapada deja spulberata de vantul din platou. Mergem cu greu inainte, la cativa pasi in mod inevitabil imi scapa bocancii printr-o mare gaura pe langa poteca, ca merg la nimereala si nu vad de fapt pe unde calc. Trecem de formatiunea stancoasa intitulata 'Piatra Lacramata' si la un moment dat vedem o palpaiala in zare. Eu ma bucur imediat crezand ca este luminita din biserica, dar, pe masura ce ne apropiem, imi dau seama ca de fapt este o palpaiala in varful unui bat sus 'La Cruci.' Aveam sa aflam mai tarziu ca nu este nici o candela montata in varful crucii, ci este un pitic din acela mic de gradina care se incarca in timpul zilei din lumina si seara sclipeste si iti arata drumul.

Punctul intitulat 'La Cruci,' de unde viram in diagonala la stanga si in cateva minute trebuie sa fim la schit (la noi insa a durat mai mult, ca era inturneric, si ceata, si viteza de deplasare era substantial redusa la ducere).

Cand am ajuns la schit era numai Dan dintre cunoscuti si inca multa alta lume. Am fost cazati in camera de jos comuna, caci toate chiliile erau ocupate. A doua zi a plecat acea multa lume si a venit alta multa lume, lume care urma insa sa ramana si de revelion. Lume cunoscuta si lumea noua. Dupa ce s-a definitivat trupa finala de vreo 10-12 oameni veniti din toate partile tarii, s-au identificat si locurile libere, am prins sus o chilie libera mai calduroasa decat camera comuna de jos si ne-am mutat la parter (daca acea casa se poate spune ca are un parter sau un demisol).

Revelionul pt. noi a inceput cu mult inainte. In dimineata sau pranzul zilei de 31 decembrie, avand ca bucatar sef pe Razvan, ni s-a comunicat sec si succint ca fetele la ora 14.00 p.m. sa fie in bucatarie ca sa terminam ce avem de gatit pt. seara de revelion si pt. urmatoarele zile de sarbatoare. Rau sef Razvan asta, dar eficient in acelasi timp ! Mie mi-a revenit de facut tortul dintr-un blat prefabricat pe undeva pe jos la un magazin din oras si dintr-o crema care, in lipsa de mixer, pana la urma tot baietii au batut-o, ca eu nu aveam atata putere. S-a facut peste in cateva variante si formule, o mare salata de boeuf, ciorba tot de peste si totul a fost numai bun. Nu a lipsit evident mamaliga facuta de Dan dupa o reteta speciala, marca inregistrata. Nu a lipsit vinul carat cu multa sudoare pana sus in varful muntelui si tuica ramasa de la altii dinaintea noastra de la craciun. Cu alte cuvinte, a fost si de data asta Ceahlau, asa cum este de fiecare data cand revin cu drag la schit in Ceahlau.













Momente inedite din ale bucatariei ... fetele la o treaba migaloasa de taiat legumele pt. salata, Razvan si Mihai la prajit pestele, Elena incalzind ciorba de peste si Dan la nelipsita mamaliga

Culegem roadele munci expuse mai sus: la masa intr-una din primele zile ale anului 2011

La plecare a fost insa foarte trist, parca niciodata nu a fost atat de trist cand am plecat din Ceahlau. Poate cel mai trist a fost faptul ca am venit din locuri diferite, desi nu stiam ca ne vom intalni aici, am petrecut niste clipe de neuitat sus la schit impreuna si apoi la despartire a fost brusc: fiecare dintre noi a coborat pe alt drum, functie de unde isi lasase fiecare masina. Eu cu Liviu am coborat spre Stanile, Razvan cu Oana au coborat pe Jgheabul cu Hotar (adica fix in directia opusa), restul au mai ramas o zi si s-au dus la sanius pe Toaca.

Gasca de la schitul Ceahlau inainte de destramare (de la stanga la dreapta): Liviu, Dan, Laura, Oana, Iuliana, Razvan, Denisa, Parintele Ciprian, Elena si Mihai

Cat am asteptat insa afara sa ne luam ramas bun, nu stiu cum ca ad-hoc s-a mai pus de o poza de grup, cativa membrii fiind insa rataciti prin spatiu

In fata la toaca metalica (de la stanga la dreapta): Liviu, Iuliana, Razvan, Mihai, parintele Ciprian, Dan, Elena si Laura

Si in finalul finalului, o poza pe care de mult o tanjeam: cu Liviu si cu parintele Ciprian ! Saru'mana parinte pt. poza, v-am chinuit cam mult in toate cadrele fotografice :)