Circuit in m-tele Vaida - 19 dec. 2010

Duminica dimineata Laurentiu pune in aplicare tura pe care mi-o promisese din timpul saptamanii si spre orele 9.00 a.m. ma vad grabindu-l pa Paul sa plecam odata in tura. Din motive obiective si care tin mai mult de preferintele lui Lau', il culegem de acasa si plecam mai departe spre Babarunca, urmati fiind de masina Ramonei in care se mai gaseste un alt Paul si cu o Cristina. Eu vroiam in Leaota, dar nah, asa a vrut Lau', nu a fost sa fie de cinci ani incoace nici de data aceasta.

Mergem spre Babarunca, cu doua ganduri razboinice in cap (de fapt gandurile sunt numai in capul lui Laurentiu, noi asteptam cuminti verdictul si directia turei): o varianta este in muntii Grohotis, mai precis in zona vf. Vaida - Sloeru Marcusanu, iar cealalta varianta este in muntii Ciucas, un traseu de urcare pe o muchie ce iese undeva in culmea Bratocei in zona coltilor omonimi. Dupa ce parcam masina intr-o parcare de la o fabrico-uzina de la Babarunca, Lau' pare deja sa se fi hotarat in privinta directiei de urmat si, dupa ce ne echipam cu parazapezi si alte ustensile, ne trezim indreptandu-ne spre podul ce trece apa spre drumul forestier Tarlungu Mare - Ciorica (adica spre si in m-tii Grohotis).

Traversam pe pod si incepem in lungul acestui drum forestier, care ne spune ca ar avea o lungime de vreo 10 km, dar noi cica undeva vom vira la dreapta si vom urca abrupt pe o muchie spre vf. Vaida. Nu mergem foarte mult pe forestier, sa tot fie vreo maxim 2 km si la prima bifurcatie la dreapta ne indreptam increzatori spre vf. mai sus mentionat, avandu-l cumva in vizor printre muchiile crengilor. Cu vizorul pe Vaida, trecem si pe langa un foarte frumos canton forestier, unde binenteles erau multe masini parcate acuma la sfarsit si de saptamana, dar care m-a impresionat pe mine, arhitecta prin proportiile reduse ale contructiilor, materialele locale folosite si, mai ales, stratul gros de zapada care proteja in mod natural acoperisul si care parca ar fi fost de cand lumea acolo.

Ca sa fie setul complet, pe langa un cutu' simpatic care ne tot cere de mancare si sare pe langa noi, un padurar vine pe urmele noastre si ne atentioneaza asupra traseului. Cica pe unde vroiam noi sa urcam sunt ursi multi adusi din zona Brasovului, iar sfatul lui este sa urcam pe piciorul Vaida, care da sus in creasta si care are o padure mai putin deasa pe muchie decat versantul tintit initial de noi. Cam neincrezatori, baietii fac mai intai misto de bietul padurar, dar pana la urma, suntem cu totii de accord ca nu avem chef sa balaurim prin desisuri necunoscute, ci preferam sa urcam agale pe o muchie frumos luminata de soarele diminetii.

Incepem sa urcam pe piciorul Vaida, avand in fundal muntii Ciucas, zona Tigailor incepand sa se contureze din ce in ce mai bine pe masura ce castigam altitudine. Zapada este foarte usoara si pufoasa aici, iar muchia este foare usor de urmat, fara sa ne puna probleme de orientare. De fapt, cred ca pe aici coborau copacii taiati din padure, fiind o zona unde multe trunchiuri aveau insemn forestier. Un fel de dita' mai marcajul, numai sa stii sa te uiti dupa el si sa te orientezi. De regula, toate aceste insemne forestiere, daca le vezi undeva jos, inseamna ca ele te duc undeva sus pana la golul alpin, iar, daca le vezi pe sus, cum intri in padure de la golul alpin, inseamna ca ele te vor conduce pana jos la un drum forestier.

Pe masura ce urcam panta muchiei se domoleste simtitor, semn ca ne vom apropia de o zona somitala mai apropiata de orizontala, fapt care pe de-o parte ma bucura, dar care, pe de alta parte, ma semi-ingrozeste, pt. ca imi ingheata picioarele de la prea putin efort depus pentru inaintare. De asemenea, nici mersul nostru nu este foarte sustinut, ne tot oprim ba pt. una, ba pt. alta, incat as putea spune ca am mancat in tura asta mai mult decat in toate turele din ultimele luni.

La un moment dat iesim intr-o poienita de pe muchie, de fapt o chelitura a padurii, unde razele soarelui imbie lumea la dorinta de a manca. Facem popas, sau picnic, sau sezatoare de inghet-dezghet, mancam cate ceva, dar mai ales fiecare isi etaleaza ceaiul fierbinte din termos, si, cand chiar ca incepem sa inghetam cu totii, o luam in sfarsit din loc. Mare minune, chiar nadajduiesc ca mi se vor mai dezgheta un pic picioarele in bocanci. Poienita din padure se continua mai departe in lungul muchiei cu o alta chelitura, chelitura care ne scoate dupa cateva sute de metri la golul alpin definitiv.

Odata ajunsi la gol alpin lucrurile se schimba substantial. Desi frigul persista in bocancii mei mai mult decat oricand, peisajele inconjuratoare sunt de vis si ma bucur de faptul ca nu vazusem pana acuma muntii Ciucas si Grohotis din aceasta directie. Si de aici panorame non stop, a inceput sa ruleze filmul cu peisajele muntilor Ciucas si Grohotis in primul episod, apoi muntii Neamtului si Piatra Mare in cel de-al doilea episod. Ba in fundalul foarte indepartat se intrevad chiar si Piatra Craiului si Bucegii.

Categoric si fara nici o retinere, una dintre cele mai frumoase panorame asupra Ciucasului iarna: de pe piciorul Vaida din vecinii sai, m-tii Grohotis

Scopul nostru acuma pare-se ca este sa urcam pe piciorul Vaida pana ce dam in creasta ce leaga vf. Vaida de vf. Sloeru-Marcusanu (varful ala sub care am dormit asta vara cu cortul in traversarea Grohotis-Neamtului). Deocamdata tot urcam si suntem incantati de marea izbanda de a fi iesit la un gol alpin cu atata peisaj. "E blana", cum spunea un prieten din Bucuresti cand il intrebam daca ii place pe unde il duc in Crai, cam asa as spune si eu acuma. In fundal incep sa se vada si m-tii Neamtului, iar in spatele noastru imaginea care ne va domina intregul parcurs este fara doar si poate panorama Ciucasului.

Cu toate acestea, adica cu toate panoramele de diversi munti, amplitudinea si vastitatea muntilor Grohotis fac ca privirile noastre in partea stanga sa fie captate de creasta principala a acestor munti, masiv in care ne aflam si noi acuma, doar ca putin mai excentric.

Vedere de pe piciorul Vaida spre creasta principala a muntilor Grohotis (de la stanga la dreapta): vf. Bobu Mic si Mare si vf. Grohotis, frontal dominand muchia Vaii Negre ce face legatura spre pasul Predelus, iar super frontal in coborare spre stanga este muchia ce coboara din vf. Sloeru Marcusanu si ne va duce undeva jos la un forestier.

Odata ajunsi in creasta principala a maretului munte Vaida, in jurul fabuloasei altitudini de 1500 m, incepem sa vedem si in partea dreapta, partea dominata de valea Doftanei, pasul Predelus, m-tii Neamtului si m-tii Piatra Mare.

Laurentiu mergand spre vf. Sloeru-Marcusanu, in fundal dreapta vazandu-se Piatra Mare

In poza de sus si cea de jos, in fata se vede culmea ce coboara si apoi urca spre vf. Sloeru-Marcusanu, iar in dreapta pasul Predelus cu continuarea pe piciorul omonim spre vf. Neamtului

Continuam pe muchia aceasta ingrozitor de plata si mai ales ingrozitor de batuta de vant, gandindu-ne cum sa facem noi sa ajungem pe piciorul acela care coboara cumva si pe undeva din vf. Sloeru-Marcusanu si ne duce jos in drumul forestier de unde am plecat. Pana una alta, o plimbare in continuare pe creasta m-telui Vaida, prin nameti de zapada in care te afunzi si te ridici, te afunzi si te ridici si tot asa .... exercitiu optional care la sala de forta ar fi fost foarte binevenit, aici deja este auto-impus. Si zbang ti se mai afunda piciorul in crusta de zapada !

Cristina si Ramona pe creasta muntelui Vaida (cu vf. omonim in fundal stanga pe undeva)

Chiar sub varful Sloeru pe copii astia ii apuca insa iarasi mancatul, daca nu ar fi fost asa de frig mai ca nu i-as fi inteles, dar profit de ocazie si mai bag si eu niste ceai cald in mine si incerc sa mai inghit cate ceva, desi nu prea imi iese. Cand in sfarsit sunt rebegita complet de frig, aud semnalul amenintator care vesteste ca in sfarsit plecam si o sa ma incalzesc la urcare pe acest maret varf care strajuieste perspectiva din fata ochilor mei.

Urcam pe varful Sloeru-Marcusanu si este minunat, mai ales ca ma incalzesc si picioarele chiar nu mai dau semne de inghetare. Nu ajungem insa pe varful matematic, care de altfel este foarte plat.

Vedere de mare amplitudine asupra muchiei pe care am venit noi, de jos din dreapta de pe piciorul Vaida pana aici sus sub vf. Sloeru-Marcusanu.

Inainte sa ajungem insa pe vastul platou al varfului Sloeru tinem curba de nivel spre stanga si incepem sa coboram incet incet pe o idee de muchie care sa ne scoata la muchia aia de mai jos pe unde vrem noi sa coboram pe la stana. Dar nu este chiar asa de usor, pt. ca ne mai desparte un valcel plin de zapada de aceasta muchie mult dorita. Mai aruncam o ultima privire spre creasta de unde venim noi si ne inhamam cu rabdare la traversarea tonelor de zapada din valcel. Noroc ca au batut baietii poteca tot drumul !

Traversam valcelul, ajungem in muchia pe care vrem sa coboram si ajungem si la stana. De la stana avem mai multe variante, putand sa coboram drept in jos in dreapta pe un versant, stiind ca este un drum forestier secundar care ne asteapta jos. Dar, ca sa mai fentam din distanta anosta pe care ar trebui sa o parcurgem pe forestier, hotarasc cu Laurentiu sa cautam continuarea matematica a muchiei si sa coboram cumva in fata, cam in directia in care trebuia sa ajungem si noi spre Babarunca. Minunata intamplare face ca pe unde incepem noi sa coboram, asistati fiind binenteles de nelipsitul GPS cu harta al lui Laurentiu, identificam si un drum de coborat copacii taiati, multe semne pe trunchiuri si o muchie atat de larga si cu padure atat de rara, de' ti-e mai mare dragul sa cobori pe acolo fara sa balauresti aiurea pt. a croi un drum in jos.

Mentionam la un moment dat si zarirea catorva fundulete de ursuleti care departe jos in vale fugeau speriati de vocile noastre zgomotoase care le perturbau dup-amiaza mult prea linistita pana la venirea noastra. Apoi mai mentionez o zona de defrisatura si cu o pepiniera in care l-am batut pe Lau' la cap sa nu coboram in dreapta jos cum vroia el, ci sa mai mergem inca pe muchia care se citea mai greu, dar care ne-a scos la final fix in punctul in care drumul forestier facea o mare bucla si mai avea doar 4 km pana la Babarunca. De la stana de sub Sloeru-Marcusanu am coborat de fapt numai pe muchie matematic, muchia era foarte usor de identificat si cu copaci rari, si, nu de putine ori, cu un sant foarte vizibil pe unde se trageau bustenii.

Si o ultima imagine datatoare de viata sau biruinta crengutelor asupra zapezii.