Prin parcul Rusenski Lom - zona Ivanovo - 14 noi. 2009

O locatie de mult dorita de mine era Basarabov (langa Russe - Bulgaria), locul unde si-a petrecut viata, mai mult in pusticie intr-o pestera din stanca, Sf. Dimitrie - ocrotitorul Bucurestilor. Mare mi-a fost insa surpriza in momentul in care am aflat ca vom vizita si fostul complex manastiresc de la Ivanovo si o particica din parcul natural Rusenski Lom din zona imediat invecinata.

Parcul Natural Rusenski Lom se afla la 20 km sud de orasul Ruse, de-a lungul mai multor vai foarte pitoresti, de tip canion, iar in desisul padurii dintre rocile verticale care se nasc din vaile raurilor s-a pastrat o lume biologica deosebit de frumoasa si diversificata, cat si o sumedenie de monumente istorice. Parcul este recunoscut ca un site interesant, cu valori pretioase si de mare estetica fiind conservarea teraselor, rocile verticale ridicate brusc si neasteptat din padurile viu colorate toamna, varietatea de specii, pesteri, formatiuni de roca si monumente istorice.

Se pare ca in departare era o cireada de bivoli care pasteau

Zona vizitata a fost relativ restransa, fiind vorba numai de platformele de belvedere care se acced pe o potecuta prin padure de la biserica sapata in stanca de la Ivanovo. Panorama a fost insa suficienta pentru a ne da seama de peisajul deosebit al acestor locuri, de nenumaratele trasee de catarare amenajate sau in curs de amenajare pe acesti pereti, de combinatia desavarsita a formelor de relief si, nu in ultimul rand, de interventia oamenilor cat se poate de discreta in acest peisaj.

Urmeaza si o scurta incursiune arhitectural-istorica in zona Ivanovo (in bulgara: Иваново) care mai este renumita si pentru bisericile cioplite in stanca, cu pictura murala de secol 13 inca pastrata pe tavan si pe pereti. Aceste lacasuri de cult in stanca sunt complet diferite de complexele manastiresti traditionale, care constau din 1-2 biserici si o parte de chilii; aici, fosta manastire de la Ivanovo era constituita dintr-o retea de mici biserici, capele si celule cioplite in roci, la 32 m deasupra apelor din pitorescul defileu al raurilor Roussenski-Lom. Pesterile au fost locuite de calugari din secolul al 13-lea pana in secolul al 17-lea, in perioada de apogeu numarul bisericilor ridicandu-se la circa 40, in timp ce celulele de calugari la circa 300. Din pacate, cele mai multe dintre acestea nu mai sunt conservate si s-au distrus pe parcursul timpului, dar raman cateva exemple ca marturie a credintei pustinicilor din aceste locuri.

Singura biserica din patrimoniul UNESCO unde este permis accesul publicului, in rest este interzis din motive de conservare a acestora

Platoul carstic de la Meledic - comuna Lopatari - 8 noi. 2009

In loc de moto, din perlele balaurelilor prin satele buzoiene in cautare de atractii turistice:

"- Nu va suparati, spre Focul Viu mergem inainte ?
- Da, da, mergeti inainte pe drum pana va impiedicati de el" (se pare ca noi doua aveam fete de oras, mofturoase si pretentioase, care credeau ca ajung cu masina pana la Focul Viu).

"- Nu va suparati, am inteles ca exista o formatiune stancoasa spectaculoasa in zona, asemanatoare Sfinxului din Bucegi ?" .... se uita sateanul in sus la o viitura cu bolovani mari si busteni rupti .... "- Pai asta-i !" .... noi vroiam formatiune stancoasa, nu viitura (greseala noastra ca am uitat ca se numeste Sfinxul de la Breazau) !

Duminica dimineata parasim micuta pensiune Gabriela, care se afla pe undeva prin comuna Sarulesti, si ne indreptam spre comuna Lopatari, care este situata in partea de nord-est a judetului, pe cursul superior al paraului Slanic, la sud est de muntele Penteleu si la o distanta de 56 km de Buzau.

Primul popas pe traseul deocamdata motorizat il facem la Muntele Alb (Grunjul), situat in comuna Manzalesti, la confluenta Slanicului cu paraul Jgheab, in apropierea platoului Meledic. Admiram un bloc piramidal de culoare alba-cenusie-galbuie, martor de eroziune format din marme albe cineritice (asa zice in pliant).

Piatra Alba (Muntele Alb - Grunjul) din localitatea Manzalesti

In drum spre platoul Meledic, observam deocamdata doar versantii acestuia, care se vad din sosea si care au canioane adanci de 5-6 m cu latimi de 0,5 - 3 m si rupturi de panta de 2 m, mai ales in zonele valea Sarii, valea Izvorul Sarat si valea Gradinii (toate trei fiind vai care coboara din platou, de la altitudine pana jos la drumul judetean Manzalesti-Lopatari).

Versantii platoului carstic Meledic asa cum se vad trecand cu masina pe drumul judetean spre Lopatari

In drum spre comuna Lopatari, depasim pt. moment bifurcatia spre platoul Meledic si ajungem in centrul satului unde este targul de duminica: aglomeratie mare, ca oriunde de altfel in diminetile de duminica. Se incarca rapind in masina varza, morcovi, struguri, mere etc, ne intoarcem la bifurcatia spre platoul Meledic si incepem urcusul de 2-3 km neasfaltati spre pensiunea Meledic, aflata chiar pe labirinturile carstului.

Pensiunea Meledic (2 margarete, 80 RON camera dubla, cu baia insa la comun, amplasata pe hol)

Valea Sarii vazuta din masina in drumul spre platoul Meledic

Aflat in zona Subcarpatiilor de Curbura, platoul carstic de la Meledic se situeaza in bazinul superior al raului Slanic, intre acesta si paraul Jgheab, paraul Meledic si paraul Sarat.


Dimineata suntem inca sub hipnoza unei mari de nori care stapaneste deocamdata intreaga zona si vaile ce se afla de pe acum dedesuptul nostru.

Pesterile de sare de la Manzalesti cica constituie o salba cuprinzand in total 34-35 de cavitati - 26 in platoul Meledic (cu pestera 6 f. importanta, pt. ca este pare-se singura pestera de sare din Europa sau din lume de 1337 m lungime) si 9 in bazinul Jgheabului, pesterile avand 25-200 m lungime in sare.

In drum spre pestera Meledic (sau pestera mare a platoului) parcurgem o micuta poteca prin padure circa 10 minute, ajungand in final la Dolina mare de unde se face la partea inferioara intrarea in pestera (printr-un namol ilustru pe care ne-am permis sa nu-l testam).

Peretii Dolinei ce adapostesc intrarea in pestera 6 sau pestera Meledic

In aceeasi zona, dar de partea cealalta a padurii, se afla cateva poieni, cu relief tipic carstic, cu mici mogaldete si doline inierbate.

Prin relieful carstic in cautare de doline de sare

Ca o mica surpriza, se ghiceste inca o grupare de doline care adapostesc alte intrari in pesteri, mai mici insa si mai greu vizibile. Aspectul este asemanator Marii Doline, fiind dominata de formatiuni din sare si pamant care practic imita stanca, a.i. de la departare ai impresia ca este vorba de o dolina inconjurata de stanci.

O alta grupare de doua doline cu pereti de sare si alte mici pesteri in sare

Gruparea de doline mai micute este inconjurata de un peisaj foarte mioritic, in departare deslusindu-se aievea conturul muntilor Buzaului, iar in imediata vecinatate domina padurile inca viu colorate ale toamnei.

In platoul Meledic-Lopatari un element omniprezent sunt ochiurile de apa, probabil temporare majoritatea, dar predominand doua lacuri deosebit de frumoase: lacul Mare si lacul Castelului.

Lacul Meledic sau lacul Mare este un lac dulce format peste un masiv de sare si este in mod stralucit inconjurat de copaci imbracati in culori de toamna.

In zona lacului Mare se gaseste amenajata si o expozitie in aer liber cu sculpturi in lemn reprezentand diferite personaje, sculpturile apartinand unui artist care are casa si atelierul un pic mai sus de lac. Sculpturile nu sunt extraordinare, dar noi ne-am distrat teribil pe acolo.

La distanta destul de mica de lacul Mare se afla lacul Castelului. Mergand pe ulita satului care urca pana sus in platou, venind dinspre lacul Mare apucam prima poteca zdravana (gen drum de caruta) spre dreapta si in cateva minute ajungem chiar pe ruinele fostului Castel (aici se zice ca ar fi trebuit construit Pelesul). La baza versantului pe care se afla aceste ruine se gaseste astazi asa-numitul lacul Castelului, denumirea provenind din motivul mai sus mentionat.

In poza de sus si cea de jos este lacul Castelului, vazut de la ruine, respectiv de pe versantul opus acestora

Un alt loc interesant de vazut in ansamblul acestui platou, pe partea drumului care urca din Lopatari spre pensiunea Meledic, aproape de ultima bifurcatie spre dreapta, este Marele Amfiteatru: de fapt sunt doua caldari, de forma glaciara, dar din sare combinata adesea cu pamant, care mai ales in zilele cu umiditate sunt mai mult de culoare maro-cenusie, decat albul sarii. Aceste doua caldari se inalta pe vreo 200 m, astfel ca de la baza lor superioara ai impresia ca esti intr-adevar pe marginea unui adevarat versant stancos. Singura problema aici este insa stabilitatea marginii, care fiind din pamant combinat cu sare, poate nu este de cea mai buna rezistenta, ci din contra. Noi l-am testat insa si a tinut !

Prin platoul Meledicului, cautand peretii Marelui Amfiteatru

In drum spre Marele Amfiteatru, ai carui pereti se intrezaresc undeva intre cei doi pini

Dana odihnindu-se pe platoul de deasupra Marelui Amfiteatru

Si pana la urma am gasit si prima caldare a Marelui Amfiteatru si i-am dat ocol de pe margine.

Din prima caldare a Marelui Amfiteatru se poate merge pe versanti, tinand potecile care traverseaza pe curba de nivel legatura intre cele doua caldari.

Vedere spre prima caldare a Marelui Amfiteatru vazut din buza celei de-a doua caldari

Ne-am indreptat apoi spre cea de-a doua caldare a Marelui Amfiteatru, care seamana destul de mult cu prima.

Desi sunt numai niste formatiuni din pamant si sare, labirinturile versantilor abrupti ai Marelui Amfiteatru sunt fascinante, mai ales ca, urcand pe la buza dantelata a caldarii, panorama se schimba mereu si ne dezvaluie noi cotloane.

De partea cealalta a Marelui Amfiteatru identificam pe harta ca ar trebui sa mai apara formatiuni spectaculoase, dar din pacate sunt mascate de o padure de pini desi, asa ca incercam sa ne multumim doar cu panorama putin mai pastorala a vaii Gradinii.

Valea Gradinii vazuta din drumul de intoarcere de la Marele Amfiteatru spre pensiunea Meledic

Platoul Meledic este foarte interesant, dotat cu o pensiune si o amenajare cu casute de camping si loc de cort. Tot platoul este usor de parcurs, pe drumuri de caruta sau direct peste micutele dealuri, se preteaza foarte bine la un circuit pe bicicleta vara sau cu schiurile de tura iarna. In indepartata vecinatate, ascuns in sanul padurilor se gaseste un schit de calugari - schitul Gavanu, la o distanta de mers pe jos de circa 3h de la pensiunea Meledic, pe drumuri si poteci numai de ei stiute.

Dupa ce ne-am delectat cu frumusetile acestui mic platou, vazand ca mai este timp si mai ales lumina, hotaram sa ne indreptam spre rezervaţia naturală Focul Viu - de fapt un mic perimetru aflat la circa 30 de minute de urcat pe jos din capatul satului Terca, trecand puntea peste apa, pe niste poteci care in mare merg spre constructia cu acoperis alb care se vede sus pe deal (e numai una singura). In realitate, Focul Viu este putin mai sus de aceasta constructie, urmand alte poteci care in final ajung la aceasta locatie. Pentru orientare, este bine de contactat un localnic (de regula chiar de la casele imediat dupa trecerea puntii), ei stiu bine drumul prin labirintul de poteci si drumulete si cer pentru acest efort modica suma de 10 RON (pt. doua persoane).

In acest perimetru, gazele naturale ies la suprafata prin fisurile si crapaturile scoartei terestre si in contact cu o sursa de foc ard mai departe cu flacara destul de mare (cam cum arde si flacara din soba cu gaze de acasa). Flacara arde pana ce o ploaie sau zapada mare vine si stinge focul, motiv pt. care, dupa o perioada de ploi si zapada, localnicii urca de obicei si dau din nou foc la gazele care ies, mentinandu-se flacara pana la viitoarea ploaie, si tot asa (un fel de flacara olimpica de lunga durata).

In incheiere, pt. ca padurea dinspre pestera Meledic era frumos impodobita de panze de paianjen care straluceau in lumina soarelui ca niste globulete, am reusit sa surprind cateva detalii:

Si de final de final un buchetel de ciulini:

Vulcanii Noroiosi la apus - 7 noi. 2009

Dupa o vreme de pauza, ne reunim o gasca mare pentru o tura de o zi, dar nu pe munte, ci o plimbarica pe dealuri prin zona platoului carstic de la Meledic - comuna Lopatari. Ma bucura ideea de a explora o zona noua, numai ca, din cauza unei harti rutiere proaste, am pierdut f. mult timp pe drum, cautand legatura auto practicabila din Nehoiu in Lopatari.

La un popas de dat huta-huta pe o punte care se leagana

Uitandu-ma ulterior pe un atlas rutier detaliat descopar ca intr-adevar aceasta legatura exista, poate ca era practicabila pentru un Logan foarte capabil, dar nu era semnalizata din drum, a.i. noi mergand pe valea Barsei Mici, am trecut de Gura Teghii, am trecut si de posibila bifurcatie spre Lopatari si am ajuns aproape de capatul drumului, in satul Varlaam, unde ni s-a spus ca e de preferat sa ajungem prin Berca la platoul Meledic de la Lopatari.

Pe valea Barsei Mici, in zona localitatii Gura Teghii

Cert este ca am balaurit destul de mult si nu am mai avut timp si lumina sa vizitam platoul Meledic de la Lopatari, asa ca ne-am multumit numai cu Vulcanii Noroiosi, si abia pe la orele 15.00 reusim sa ajungem la rezervatia de la Paclele Mici.

Ne-am intors in Berca, trecand din nou prin Nehoiu, apoi prin localitatile din lungul Buzaului ce ni se insiruie in sens invers de data aceasta. La circa 17 km de Buzau, in localitatea Satuc, se vireaza spre Berca, iar dupa traversarea raului Buzau, drumul se ramifica din nou, un indicator spunandu-ne ca trebuie sa o luam spre stanga si din nou dreapta dupa numai cateva sute de metri. Rezervatia Vulcanii Noroisi este bine semnalizata, astfel ca odata intrati pe drumul de la Berca nu ar trebui sa fie probleme de orientare. Un ultim indicator apare la numai 2 km de rezervatie, intr-o mica intersectie unde virand stanga ajungem la Paclele Mici (pe drum asfaltat), iar daca mergem inainte pe un drum de tara, trecand de o fantana cu cumpana si o stana, in dreptul unui post trafo ajungem la baza Paclelor Mari.

In zona localitatii Paclele, in drum spre Vulcanii Noroiosi

In rezervatia Vulcanilor Noroiosi - zona Paclele Mici, amurgul isi spune cuvantul, astfel ca pasim la lumina ultimelor raze de soare pe urmele deja bine definite in namol (altfel ne super innoroim).

Turistii par impresionati de peisajul bizar oferit de numerosii vulcani in miniatura.

La baza Paclelor Mari ne luam la revedere si ramanem in zona pt. ziua de duminica numai eu si Dana. Nu vrem sa renuntam la visul nostru cu platoul Meledic, asa ca ne hotaram sa ramanem peste program inca o zi ca sa vizitam si mult doritul platou. Ne afundam in noapte spre comuna Lopatari (de data aceasta abordata pe un drum asfaltat ce vine de la Berca), rasunandu-ne in cap doar ce ne-a spus aievea un satean "Aveti acolo in zona pensiunea Gabriela, acolo stam si noi cand mergem in zona." Culmea, am gasit pensiunea din prima, eram evident singurele cliente, am mancat mamaliga cu branza si ceapa si am dormit duse pana a doua zi dimineata, cand o noua aventura ne astepta prin taramurile din subcarpatii Vrancei.