duminică, iunie 27, 2010

Creasta Iezerului - 12-13 iunie 2010

Un masiv muntos pe unde nu am mai fost de mult, de aproape 4 ani de zile, Iezer-Papusa a constituit de data aceasta tinta mult dorita a turei de week-end. Si cum creasta Iezerului nu reusisem sa o fac decat pe bucati (vf. Papusa - vf. Batrana si vf. Iezerul Mare - vf. Batrana), de data aceasta am declarat ca facem toata creasta dintr-o lovitura si nu oricum, ci cu coborarea pe culmea Vacarea, prelungirea mai domoala pana la cabana Voina a crestei propriu-zise. Marele nostru noroc a fost (sau poate nu a fost) faptul ca nu stiam ca adevarata creasta propriu-zisa nu incepe din saua Gradisteanu, cu urcare pe valea Cuca, ci cu urcarea din Voina pe valea Larga prin vf. Gainatu Mare. Din punct de vedere al timpului, tot atata se facea pana sus in creasta, adaugandu-se doar sectorul de creasta vf. Gainatu Mare – vf. Papusa. Este adevarat insa ca sectorul mai spectaculos al crestei este situat doar intre varfurile Papusa-Batrana-Iezer, avand panoramele cele mai impresionante spre m-tii Piatra Craiului, Fagarasi, Bucegi si Leaota, culmea Vacarea si urcarea prin Gainatu Mare fiind f. domoale si lungi, cu perspective mai putin variabile pe toata lungimea lor.


Lacul de acumulare Rausor in drum spre cabana Voina

Innoptam la cabana Voina vineri seara, dupa ce intr-un final reusesc cu greu sa se potoleasca din urlat copii cazati cu toata clasa in camerele vecine. Adormim, iar sambata la 7.00 a.m. ne trezim si incepem sa ne pregatim de plecare. Radu mananca f. putin dimineata, nici mie nu prea imi este foame, dar ma indop ca pe gasca, caci stiu ca am de urcat 1500 m pana pe vf. Papusa, si nu-i de colo.


Cabana Voina (altitudine 950 m) – punctul de plecare si de intoarcere al turei de creasta a Iezerului

La ora 8.00 a.m. suntem deja cu rucsacii in spate si plecam pe drumul forestier ce duce agale pret de o ora de la cabana Voina (in inima civilizatiei) la cabana Cuca (la semi-civilizatie). Pe drum pana la Cuca sug cu nesat si doua tablete de dextroza, ca stiu eu ca-mi da aripi sa zbor mai cu spor cu rucsacul in spate pana sus pe vf. Papusa.

Cabana Cuca (altitudine 1210 m) – popas intermediar de alimentare cu apa (cica ultimul izvor ?!)

La cabana Cuca alimentam cu apa de la izvor, intreband cabanierul daca mai gasim vreun izvor pe sus pe undeva. „Nuuuuuuuuuu, in nici un caz, ne spune el, nu mai gasiti apa pe traseu. Trebuie sa carati de aici !” „Bine, sefu' !” zicem noi si ne incarcam ca magarii cu apa. Proasta alegere!

Incepem urcarea extenuanta de la cabana Cuca spre vf. Papusa, cam intr-o ora reusim sa iesim la gol alpin si incepem sa urcam piciorul interminabil care duce in saua Gradisteanu.

Pe masura ce urcam avem panorame cat mai ample, si vedem din ce in ce mai bine unde trebuie sa ajungem: vf. Iezer - adica hat departe in traducere libera, dar posibil de atins. Viteza de urcare mie insa mi se pare f. redusa, mai ales dat fiind faptul ca nu exista o poteca batuta, ci doar niste stalpi de marcaje din loc in loc, iar traseul pana la ei este optional, dupa putintele fiecaruia, iar cu rucsac mare in spate este cel mai bun antrenament echivalent cu impisul greutatilor cu picioarele la o presa in sala de fitness. Noroc ca eu am mers la risc si nu mi-am luat decat un litru de apa de jos de la Cuca, pt. ca surpriza, sus undeva in zona la saua Gradisteanu, langa un loc unde este ridicata si o cruce varuita cu alb, este dita' mai izvorul ! Interesanta informatie !

Ca fapt divers, in zona seii Gradisteanu se afla si o stana, care logic nu se ducea ciobanul zilnic pana jos in padure 600 m diferenta de nivel sa ia apa, deci trebuie sa fie si sursa de apa in zona. Ca urmare la Izvorul de langa saua Gradisteanu bem aproape toata apa pe care o are Radu in sticla, producandu-mi efectul de broaste in burta si reincarcam bidonul, camel bag-ul meu declarandu-l suficient de plin cu un litru de apa pt. restul zilei. Diseara, om mai vedea noi pe unde dormim ce apa gasim, daca nu, da din cer.


Urcand spre varful Papusa (in fundal toata creasta Iezerului)


In poza de jos si cea de sus, urcand spre varful Papusa, vedere spre saua Gradisteanu

Din saua Gradisteanu incepem urcarea pe culmea principala a Iezerului pana aproape sub Papusa. De data asta, avand in vedere ca suntem pe traseu important, adica de creasta, este si poteca mai vizibila si bine batuta, drept pt. care nu mai trebuie sa fac slalom prin iarba pana la genunchi si prin mogaldete mari cat musuroaiele de mega-cartite. Asa ca savuram pana pe vf. Papusa din avantajele autostraezii montane.

In poza de jos si cea de sus, din zona bifurcatiei spre vf. Papusa (varful este putin excentric fata de traseul de creasta care coboara direct in Spintecatura Papusii)

Pe varful Papusa frumusete mare: vedem in acelasi timp la perfectie muntele meu preferat - Piatra Craiului, iar indarat se vede toata creasta intortocheata pana pe varfurile Rosu si Iezer, in fundalul indepartat zarindu-se si Fagarasii. Frumusetea este insa contracarata de roiul de muste care se tine scai de noi de cand am iesit din padure si pana aici sus la 2400 de metri altitudine. Cu alte cuvinte avem asistenta tehnica cu noi, daca obosim, la cate muste ne acompaniaza pe fiecare, ar fi in stare sa ne care pe sus, dand neobosit din aripioarele lor si zumzaind incontinuu pline de bucurie. E dragut sa auzi zumzait de gaze, dar nu de muste si nu toata ziua, de fapt doua zile intregi la rand. De fapt, prezenta stimabilelor muste am avut onoarea sa o datoram caniculei anuntate cu titlul de cod galben la sfarsit de saptamana, odata cu caldura urcand sus la altitudine si gingasele musculite.


Ultimii pasi pana pe varful Papusa (varful este cel cu bat si cu Radu in varf )


Vedere spre m-tii Fagarasi de pe varful Papusa


In poza de jos si cea de sus, vedere spre m-tii Piatra Craiului de pe varful Papusa

De pe varful Papusa mergem pana in poteca de creasta ce coboara in Spintecatura Papusii, numai ca, la o limba de zapada, reusim sa pierdem calea batuta si o luam la liber in jos pe unde era mai abrupt cu putinta pana in Spintecatura, in timp ce poteca ocolea alene si fara efort panta destul de inclinata. In fine, nu a fost dificil, nicidecum periculos, dar preferam sa ma uit la peisaj decat sa fiu atenta pe unde calc ca sa nu ma rostogolesc la propriu pe panta.

In poza de jos si cea de sus este Radu in coborare (abrupta !) de pe vf. Papusa spre Spintecatura Papusii

Ajungem fara picioare rupte in Spintecatura Papusii si facem un mic popas de reculegere, caci trebuie din nou sa urcam, dupa ce de-abia ce coboraseram.


In Spintecatura Papusii - crucea calauzitoare, citate din epistolele Apostolului Pavel

Din Spintecatura Papusii incepem sa urcam spre vf. Tambura, varf pe care il ocolim, mai ales ca incep sa se adune niste nori deasupra capului nostru, nori care la partea inferioara capata treptat o culoare cenusie. Sunt insa inca razleti si soarele inca ne calauzeste pasii spre drumurile noastre, care se vor a duce pana cat mai departe, pana la refugiul Iezer daca s-ar putea.


Urcand din Spintecatura Papusii spre platoul de creasta

Drumul de creasta din Spintecatura Papusii pana la varful Rosu este foarte alene, nu prezinta nici o dificultate, ba chiar este foarte usor, motiv pt. care putinele suisuri pe care le avem de facut par atat de interminabile, incat devin la propriu obositoare.


Mergand spre varful Batrana, privim spre valea Cuca de unde am urcat


Platoul de creasta (in fundal vf. Batrana si si mai in fundal vf. Iezerul Mare si Rosu)


O privire aruncata inapoi spre vf. Papusa lasat in urma


Si o privire aruncata spre tinta noastra de la jumatatea crestei: varful Batrana

In teorie drumul de creasta este cum am mai spus foarte lejer, foarte lat (dita' mai autostrada) si foarte rapid de parcurs. Uite insa ca oboseala dupa 5 h asidue de urcare isi spune cuvantul si incep sa ma misc mai incet, ca Radu, daca era dupa el, zbura impreuna cu mustele si tot ar fi ajuns inaintea lor undeva. Din oboseala mea iese insa si ceva bun, adica multe poze in drum spre vf. Batrana, spre m-tii Fagarasi si spre caldarile Iezerului.

Mergem destul de incet, mustele care roiesc in jurul nostru ne incetinesc si mai mult prin faptul ca dam mereu din bete ca sa le gonim, dar totusi ajungem aproape de varful Batrana.

Ne apropiem de varful Batrana si este ultima ocazie de a mai vedea direct spre varful Papusa.

Cand ajungem sub vf. Batrana norii deja incep sa se stranga, iar inspre varful Iezer deja este negru orizontul, coborandu-se si putina ceata pe alocuri. Noi ne incapatanam insa (adica eu) sa urcam si varful Batrana, pt. ca de data aceasta am zis ca vreau sa fac macar toate varfurile importante ale masivului, de fiecare data fentandu-le pe dedesupt pe curba de nivel in ideea ca lasa, fac varful data viitoare, si data viitoare nu stiu cand o sa mai fie. Se pare ca mult asteptata data viitoare a venit si varfurile le-am urcat aproape pe toate, fara sa ratez nici o caldare, nici un picior de culme, nici o vale.

De pe varful Batrana coboram in Curmatura Batranei si acolo ma asez la o pauza nedefinita ca durata, caci genunchii au inceput din nou sa ma doara si persista. Deja mergem de vreo 8 h, deci era si timpul la efortul depus sa depuna o plangere catre a lor stapana. Desi nu stim unde am avea sursa de apa in zona Curmatura Batranei, hotaram sa campam deja, dat fiindca din motive obiective eu ma simt destul de extenuata. Puteam sa fortez pana la vf. Rosu sau chiar pana la refugiul Iezer, dar a doua zi nu sunt f. convinsa ca mai ma puteam misca. Asa ca am preferat sa aprofundam zona Batranei pana pe inserat, evident in compania noilor nostri prieteni – dragele muste, care s-au invitat chiar si la noi in cort la un moment dat.

Dupa ce asistam la o descarcare a plafonului de nori sub forma de grindina mare cat dimensiunea unei cirese, constatam ca mai dau cativa stropi de ploaie, iar norii se duc mai departe, sa mai viziteze si alti munti. Am aflat cu ocazia asta si ce insemna semnul ala de pe meteoblue de nor cu o sagetica care-l strafulgereaza si mai jos cu 0% sanse de ploaie - grindina. E bine de stiut, caci tare ma intrebam cum pot fi descarcari electrice fara ploaie, uite ca acuma am invatat direct din practica.


... dimensiunile bobului de grindina

Mai tarzior, eu mai ies la plimbare prin zona si, intr-un moment neinspirat, Radu reuseste sa scape briceagul in fundul cortului meu, motiv pt. care acum Radu are un cort nou (care va fi peticit pe fund in curand), iar eu am un nou cort nou, cumparat de Radu, din gama imediat urmatoare modelului avariat pe care il aveam de la Hannah (inainte aveam Hannah Lighter, acuma am Hannah Desert).

Pe seara, ne gandim totusi ca ar fi dragut sa cautam si ceva apa in zona, si uite asa mergand in directia varfului Rosu, dupa vreo 10-15 minute de mers paralel cu poteca, dar oarecum mai jos de ea, ajungem aproape de intrarea in caldarea Piscanu si incepand sa intersectam valcelele ce coboara din creasta dam de apa, si inca cata apa. Alimentam serios, ne intoarcem asadar cu caldarile pline la cort, invitam pt. ultima oara mustele afara, unele sunt scoase cu forta, si in sfarsit dormim si noi.

A doua zi dis-de-dimineata ne trezim, se repeta figura cu mancatul anevoios, dar mancam, mai mult ca sa ne usuram rucsacii, si pornim cu forte noi spre vf. Rosu si Iezer. Pana in saua de sub varful Rosu mergem numai pe marginea din dreapta a crestei, avand in permanenta vedere spre vecinii nostrii – Fagarasii.


Cu forte noi pornim spre varful Rosu si apoi spre Iezerul Mare

Tinem ca traseu de creasta limita din dreapta a abruptului, pt. ca ne ofera panorame f. frumoase mai ales spre culmea Mezea-Otic, deja mult studiata de noi culme ce face legatura cu Fagarasii (targetul nostru viitor - traversarea adica).

Eu astept cu nerabdare sa vad cat mai bine culmea Mezea-Otic, iar in momentul in care ajungem in dreptul caldarii cu lacurile Boarcasu, incepem sa o vedem din ce in ce mai clar, in toata sinuozitatea sa. E cam lunguta, si nu e la acelasi nivel, ci cu urcari si coborari, un fel de alta traversare a marelui S pe care tocmai am facut-o din Grohotis in Neamtului.


In poza de jos si cea de sus, caldarea lacurilor Boarcasu cu culmea Mezea-Otic in fundal

Imediat sub varful Rosu ni se deschide in fata ochilor caldarea ce adaposteste lacurile Boarcasu si care, in acelasi timp, ne destanuie alte taine din proiectul de traversare mai sus mentionat (culmea Mezea-Otic). Eu sunt f. incantata sa vad lacuri pe munte, mai ales ca Iezerul este ceva mai uscat decat Fagarasii, iar lacul Iezer il vom vedea numai de sus din creasta de data aceasta, fara sa ma coboram pana in caldare.


Ultima sa de sub urcarea spre varful Rosu (cica aici ar fi un izvor, dar nu stiu unde ?!)

Incepem urcusul pe varful Rosu si incepem sa intalnim din ce in ce mai multa lume care vine de la refugiu si intentioneaza sa faca toata creasta cu coborare prin Cuca. Dar vremea, precum spunea si prietenul nostru – site-ul meteoblue.com, va fi marcata la orizont de o mini-furtuna cu decarcari electrice. De pe varful Rosu admiram toata sinusoida culmii de coboara abrupt spre Curmatura Oticului, trece prin varful Mezea, iar apoi ajunge in creasta Fagarasului in Curmatura Bratilei. 7 h spun indicatoarele din varful Rosu pana in Curmatura Bratilei. Mdah, nu pare atat de departe, dar sigur este cand te asterni la drum. Am mai inghitit eu momeala asta cu las ca-i aproape si am mers de ne-au intrat picioarele in fund (vorba lui Irina).


Vedere spre culmea Mezea-Otic si spre Fagarasi de pe varful Rosu


Vedere spre vf. Papusa si Batrana de pe varful Rosu


Vedere spre vf. Iezerul Mare si Iezerul Mic de pe varful Rosu


Mergand spre vf. Iezerul Mare, avand varful Rosu in spatele nostru

O luam si noi de vale spre varful Iezerul Mare, parasind poteca si tinand creasta matematic care urca sus pe varf, avand doar o mini-portiune de catarat f. usoara. Sus pe varful Iezerul Mare avem o noua panorama si spre partea mai mica a masivului, cu varful Iezerul Mic si plaiurile ce coboara f. domol spre lacul Rausor.


Vedere spre vf. Iezerul Mic de pe varful Iezerul Mare


Vedere spre valea Batrana de pe varful Iezerul Mare


Vedere spre vf. Rosu de pe varful Iezerul Mare


Vedere spre m-tii Fagarasi de pe varful Iezerul Mare

Vedem in acelasi timp si culmea Vacarea care ne asteapta pentru a fi coborata, insa nu inainte de a urca si varful Iezerul Mic. Norii incep sa se stranga cu mare viteza pe cer, parca sunt mai muncitori decat in ziua precedenta, asa ca si noi trebuie sa ne grabim mai tare.


Caldarea cu lacul si refugiul Iezer, avand in fundal culmea Vacarea

Coboram de pe varful Iezerul Mare spre Crucea Ateneului, undeva pe poteca ce taie curba de nivel spre vf. Iezerul Mic, lasam rucsacii si urcam rapid si acest varf, zarile devenind din ce in ce mai intunecate, gata, coboram repede si pe cai la vale.


Vedere spre vf. Iezerul Mare si Rosu de pe varful Iezerul Mic


Vedere spre caldarea Groapele de pe vf. Iezerul Mic


Vedere spre Plaiul Papaului de pe varful Iezerul Mic

La intoarcere recuperam rucsacii, reusesc rapid sa iau ceva d-ale gurii ca sa mai incarc bateriile, caci s-a dus efectul dextrozei dupa urcusul pe vf. Rosu si pe Iezerul Mare si si pe Iezerul Mic, ne impachetam rapid si o dam spre vf. Catunu, ultimul varf de peste 2300 m din traseul nostru. De aici avem deja de mers pe drum forestier, drum care, dupa ce depasim varful mai inainte mentionat si incepem sa coboram, incepem sa taiem si serpentinele, nu inainte de a ma bandaja preventiv cu genunchierele elastice.


Coborand de pe vf. Iezerul Mic, avem in fata intinsa culme Vacarea

Culmea Vacarea ni se dezvaluie de acum in toata lungimea sa interminabila, lungime care va parea din ce in ce mai infinita pe masura ce norul negru de deasupra noastra ne va ameninta din ce in ce mai mult. Inapoia noastra, spre toata creasta principala se vede cum a coborat tot plafonul de nori si probabil ca nu este f. dragut pe acolo. In dreapta noastra, spre Portareasa incolo, se vad deja fulgere din cand in cand si norul care descarca deja ploaie. Noi speram sa scapam de ploaie, asa ca o dam destul de alert in jos la coborare, numai ca si de data aceasta, tineretea lui Radu isi spune cuvantul si reuseste sa ma alerge la propriu, sub pretextul ca sa scapam de furtuna care se apropie.

Coboram cat putem de repede pe culme, desi e un drum lung rau, iar la un moment dat, intr-o micuta sa, facem o pauza, mai ales o pauza de muste, caci acolo bate putin vantul si ia si mustele cu el intr-o plimbare de cativa metri departare.


Pe varful Papusa a inceput deja furtuna 

Cu greu incepem sa ne apropiem si de liziera padurii, urmand marcajele stalpilor care ne indica directia (caci aici se mai bifurca un picior ce pleaca din culmea principala si ajunge jos la lacul Rausor), dar numai piciorul din stanga este cel care va cobora jos la cabana Voina. Cand ajungem aproape de limita de 1600 m altitudine, aproape de inceputul padurii, se produce insa si inevitabilul: un zgomot asurzitor strapunge toate zarile, lumina fulgerului nu am mai avut timp sa o sesizez, la acel zgomot multiplicat fonic la infinit ma arunc instinctiv la pamant si incep sa ma rog sa nu trasneasca fix pe noi. Se simte un fel de descarcare (toate chestiile astea petrecandu-se in cateva fractiuni de secunda, dar amplificate la infinit parca si ca durata) si in sfarsit se termina tunetul asurzitor. Reactionez f. rapid, intorc capul si ii zic lui Radu sa mergem urgent in jos in padure parasind poteca, in secundele urmatoare fiind deja la adapostul crengilor generoase ale brazilor. De frica unui alt trasnet ma bag mai mult in padure, acolo deja nici nu mai se simte ploaia, ne asezam in fund frumos pe rucsaci cu pelerina, respectiv geaca pe cap, sunt sigura ca aratam fix ca doua curci plouate in momentul respectiv, dar putin imi pasa, scapasem de trasnetul ala infiorator. Mai urmeaza si alte descarcari electrice, dar parca mai domoale ca prima, n-avem incotro si trebuie sa stam la adapost in padure pana trece grosul. Ma rog sa razbatem la bun sfarsit, si, dupa aproape vreo jumatate de ora, ne luam inima in dinti sa continuam traseul, pt. ca, surpriza, culmea continua mult in fata pana a intra in padure, iar noi mai avem de traversat o portiune prin gol alpin. Vedem insa si alti oameni care coboara, pe astia saracii chiar i-a prins furtuna mai sus decat pe noi, acuma tocmai se dezbraca de hainele ude fleasca si noi am picat intr-un moment nepotrivit. Cand mai vad lume ma mai linistesc si imi mai trece frica, macar nu suntem singurii expusi, ploaia de fapt s-a cam potolit pe masura ce mai coboram si in scurt timp se vede stana.











Stana de pe culmea Vacarea

La stana, ciobanul ne invita la cafea si la bulz, asa se poarta acuma, cu cafele pe la stana. Refuzam insa politicos, dand vina pe drumul cel lung pe care il mai avem de parcurs pana la Bucuresti, mai facem cateva poze si o dam in jos pe drumul de tractor ce ne va scoate la cabana Voina, unde am lasat masina.


Vedere spre Plaiul lui Patru si vf. Papusa de la stana din culmea Vacarea


Drumul de coborare spre cabana Voina, un drum deja de tractor pt. tras bustenii

Pe drumul de tractor alt deliciu, un noroi cat casa dupa ploaie, ajungem murdari fix ca porcii jos, dupa multe serpentine innoroiate si multe urari de bine drumului stricat de tractor. Jos la cabana Voina toata lumea incepe sa apara cu coada intre picioare, care mai de care mai plouat de pe traseu. Probabil cei care vroiau sa faca toata cresta au abandonat si au coborat de sub vf. Batrana prin Plaiul lui Patru, altii au coborat pe acelasi traseu cu noi prin culmea Vacarea, incheind circuitul crestei masivului Iezer-Papusa.

La cabana Voina ne dezechipam de namoale, mancam ceva, mai bine zis eu mananc, ca Radu se hraneste doar cu un ceai, torn si o sticla de Coca-Cola pe gat si proaspat revigorata de cofeina sunt numai buna de pus la volan. Ajungem in Bucuresti destul de rezonabil, desi ne-ar fi placut sa stam mai mult sus pe creste, dar cu norii astia pacatosi pur si simplu nu s-a putut de data aceasta. Pozele in care apar apartin lui Radu (el este fotograful) si ii multumesc pt. ele.


Un buchetel de rhododendron de undeva de prin zona Curmatura Batranei