Orbecaind prin Postavaru - 29 martie 2009

Am plecat duminica pe la 9.00 din Bucuresti cu Dana si Cezar, am ajuns pe la 12.00 la Cabana Trei Brazi si de aici am zis ca facem si noi asa un traseu de oxigenare a creierului, cateva ore, subtire, de vara (asa credeam noi). In drumul de la cabana Trei Brazi la Poiana Secuilor, viram 90 grade la stanga si coboram prin padure pe o vale cu zapada spre Cheile Rasnoavei.

Pe indicator scrie o ora jumate, eu cred ca o sa facem maxim o ora. Si dai si dai prin zapada, si innoata si zapada e moale, te afunzi mereu, actioneaza gravitatia la fiecare pas si tu trebuie sa te opui sa iesi din zapada ca sa faci pasul urmator.


In ciuda zapezii enervante, noi mergem si mergem si ajungem intr-o mini poienita.

Din poiana incepem sa urcam Dealul cu Mesteacan - Dana si Cezar

Dupa dealul cu Mesteacan coboram o vale lunga si dam in sfarsit in drumul de masina ce vine din Cheile Rasnoavei, in total am facut vreo 2 h, cu baut ceai si cu poze. Mancam la o masuta de pe marginea drumului, mai intersectam doar niste tigani care incarca si fura lemne, dar cam atat.

Dana si Cezar in zona din imediata vecinatate a poienii Inului

Hornuri si valcele ce urca in muchie apoi spre Postavaru

Din poiana Inului Cezar zice ca stie el un drum nemarcat printr-un valcel care ne scoate in Spinarea Calului. "Da, Cezar, stii sigur drumul ?", "Daaaaaaaa, asta vara l-am facut, doar ca in sens invers !", "Bine, hai sa-l cautam atunci" si atunci cu adevarat incepe marea cautare.

Mergem in lungul Paraului Cheii, trecem de un canton unde ne latra amenintator niste caini legati in lant, dar care in acelasi timp dau din coada de bucurie, trecem si de niste taietori de lemne veritabili, mai mergem si la bifurcatia de drum unde este un indicator care arata marcajul triunghi rosu la dreapta spre Timisul de Sus, noi o luam stanga dupa aminitirile lui Cezar. Si mergem, si mergem, si iarasi mergem, facem la stanga pe o poteca cu urme, pana ce, culmea, urmele se termina si se intorc, iar noi mergeam de fapt spre Postavaru si in nici un caz spre Spinarea Calului. In momentul respectiv decidem sa ne intoarcem si sa o luam pe marcaj, ca e mai sigur, mai ales ca ne astepta si Romeo la Predeal sa ne vedem cu el.

Eu si Dana dupa traseul esuat, la recuperare pe un bustean

Ne intoarcem la marcaj, nu mergem mai bine de cateva sute de metrii si intalnim o increngatura de cel putin 5 drumuri de tractor, lemne, poteci etc. Scot harta si aplicand logica in teren rezulta ca trebuie sa mergem pe firul Vaii cu Noroi, da ce noroi e acolo ! Mergem in lungul vaii, regasim si marcajul si dupa inca putin timp marcajul vireaza stanga pe un valcel in sus plin cu acelasi noroi. In acel moment, Cezar are o revelatie si isi aduce aminte ca acesta esta valcelul, pe care el il considera nemarcat si pe care il cautasem noi cu multa ardoare, timp de o ora, intr-o cu totul alta directie, pe un cu totul alt drum, undeva sub muchia Postavarului. Deci, asta este celebrul valcel, marcat cu triunghi rosu, dar vizibil numai din sens opus.

Urcam valcelul si in scurt timp iesim in Spinarea Calului, moment incununat de glorie caci intalnim un indicator


Continuam marcajul in lungul Spinarii Calului de data aceasta, lasand marcajul vechi sa coboare in Timisul de Sus. Incepem din nou sa mergem si sa mergem, si nu ne vine sa credem ce scria pe indicator cum ca am face o ora jumate pana la Poiana Secuilor. Intr-o mica sa cu defrisatura, au taiat si copacii cu marcajele, consultam din nou harta si mergem asa mai dupa ureche prin defrisatura pana dam de marcaj. Abia acum incepe inceputul sfarsitului si pana nu se face o ora si jumatate in cap nu ajungem la Cabana Poiana Secuilor. Am incarligat toate drumurile si potecile din munte, mergand evident numai prin zapada moale si in care trebuia sa batem poteca.

Cabana Poiana Secuilor intr-un final

Mai avem de urcat sinistrul drum prin zapada tot moale de la Secui la Trei Brazi. Si pana la urma am ajuns si la Romeo la Predeal sa-l vizitam.

La Garofita Pietrei Craiului - 21-22 martie 2009

Dupa aproape 10 ani de mers pe munte am ajuns pt. prima oara la cabana Garofita Pietrei Craiului. Dupa multe tentative de a ajunge la aceasta cabana, Dana si Cezar se arata receptivi la ideea de a merge intr-o locatie mai iesita de pe traseele strandard. Eu sunt incantata si numai la ideea de a ajunge doar pana la o cabana noua mie.

Ajunsi in parcarea de la Hidrocentrala Clabucet, situata in satul Satic, in lungul Dambovitei, aflam ca pana la cabana sunt de mers vreo 1-2 h. Ne inhamam la rucsaci, dupa ce decidem sa lasam la masina coltarii si pioletii, uitandu-ne la zapezile proaspat ninse pe vaile vestice ce duc in creasta.

Pornim pe drumul forestier spre Garofita, mai intai pe dreapta apei, apoi in lungul vaii Dragoslavenilor. Mergem, si mergem si iarasi mergem si nu se mai termina drumul, merge f. lin, dar intr-un final ajungem dupa vreo ora jumate la cabana Garofita Pietrei Craiului.

Cabana Garofita Pietrei Craiului 

Regulamentul de bun simt al cabanei 

Camera lui nea' Gogu cabanierul (chestia aceea neagra tolanita pe pat fiind pisica lui - Pantera)

Catelul cabanei, care cand se punea pe joaca era f. agitat, dadea din fund si din coada non stop

La cabana mancam bine, vizitam noile camere, ne alegem fara sa dam cu banu' camera de la foisor, un fel de „vastele apartamente regale” ale cabanei, si cu ochii tinta spre creasta hotaram sa urcam alene pana in Poiana Tamasel sa pozam creasta sudica.

Dana si Cezar in drum spre poiana Tamasel (in fundal cabana Garofita Pietrei Craiului)

Pana sa ajungem in Tamasel, caci este ceva de urcat pieptis pana la stana, se duce frumusete de cer senin de deasupra sudicii si se instaleaza o stare generala de ceata.

Dana si Cezar urcand in poiana Tamasel

Cand ajungem la stana, sudica e intr-un fel de semi-ceata, asa ca ne facem poze numai noua. Am drept rasplata 2 poze cu stana din Tamasel.

Ca sa nu ne intoarcem pe acelasi drum la cabana, ne hotaram sa coboram pe curba de nivel spre valea Seaca a Tamaselului pana ce intalnim Padina Lancii, bucata de vale din padure care duce fix la cabana Garofita Pietrei Craiului.

In drum spre valea Seaca a Tamaselului – Cezar si Dana

Cum ajungem in vale dam de zapada mare, dar inca pulvar, asa ca ne continuam tura cu antrenamentele de innot prin zapada si dibuire a marcajului. In scurt timp insa ajungem la marcajul ce vine de la cabana si coboram pe el pana jos.

La cabana avem ceai fierbinte si foarte bun facut de nea' Gogu din „craci” de zmeura

Cat am fost noi plecati, la cabana s-a re-intregit populatia, asa ca seara avem program cultural-artistic la chitara. Foarte frumos cantau, atat de frumos ca mie mi s-a facut somn.

Duminica fiind soare si frumos afara ma postez la plaja. Iara e senin in creasta, ma cam mananca sa urc iarasi in Tamasel sa facem poze, dar Dana si Cezar vor sa coboram sa mergem si in Pestera Ursilor. Ne urnim insa cu greu abia pe la 13.00 p.m., dupa ce ni se mai canta in speranta ca mai stam.

Gasca de cantat la chitara cantece de munte

Gasca de strans bani pt. cantaretii de vis-a-vis

Poza de grup cu nea' Gogu (de la stanga la dreapta): Cezar, Dana, nea' Gogu cabanierul si eu Iuliana

Si ne rostogolim la vale, tanjind dupa razele de soare care aveam sa le lasam la gura pesterii Ursilor.

La intrare in Pestera Ursilor

In pestera Ursilor, avem namol si pietre, m-au incantat vietatile care stateau atarnate pe pereti si dormitau: liliecii.

Si o ultima poza cu un detaliu de liliac