Circuit pe valea Hartibaciului - 25 sept. 2011

Ce sa faci intr-o zi de sambata cand a doua zi trebuie sa pleci spre Timisoara si nu ai decat o zi la dispozitie in tot week-end-ul. Vorbesc cu amicul Marius care este foarte dornic de coechipier la bicicleta si stabilim sa facem totusi tura pe valea Hartibaciului tot amanata din varii motive. Plecam din Sibiu mai tarziu de dimineata si ne indreptam spre Selimbar. Din Selimbar cerem informatii cum sa iesim spre Mohu, iesim din sat, dar dupa ce incepem sa ne impleticim prin drumuri laturalnice, cale ferata si mai noi si autostrada, toate suprapuse unele peste altele si care mai de care ... rezulta pierdut. Mergem la un moment dat prin camp efectiv, avand totusi speranta ca atata timp cat ne indreptam spre Fagarasi este bine, cam in directia aia era si Mohu, respectiv iesirea spre valea Hartibaciului. Nu are rost sa mai spun ca nu avem harta, nu am decat un biletel pe care am scris succesiunea satelor prin care trebuie sa mergem si cateva detalii de stanga-dreapta.

Pana la urma ajungem in DN Sibiu-Valcea, undeva in dreptul unui service (cred ca este chiar servicul de la Dacia). Ne ducem glont la portar si il intrebam cum putem sa ajungem la Mohu si ne arata directia spre Fagarasi. Cum zisesem si eu, in timp ce Marius ma batea la cap si imi spunea sa ne intoarcem inapoi ca Mohu este undeva in spate si la stanga. Mai continuam cateva sute de metri pe DN si la indicatorul rutier spre Mohu, viram stanga spre Mohu pt. urmatorii 2 km.

Podul peste Cibin inainte de intrarea in Mohu

Pe pod in Mohu intrebam o baba cu coasa cum ajungem pe valea Hartibaciului, desi stiam aievea ca Cibinul ar trebui in teorie sa se intersecteze cu Hartibaciul la un moment dat. Baba imi confirma banuielile si ne spune sa facem dreapta la prima mare intersectie si sa o tot tinem inainte ca ajungem in hartibaci. Parcurgem tot satul pana ce iesim din sat, dam de voluntarii de la Let's do it Romania care fac ecologizare prin zona si trecem de ei, urmand ca din dreapta sa vedem un rau puternic care vine si face curbura apoi mult spre stanga. Asta este Hartibaciul, este clar, avem si un drum care vireaza la stanga, plus un mos pe care il intrebam repede ca sa ne asiguram ca suntem pe drumul cel bun.

Incepem sa pedalam in lungul vaii Hartibaciului, drumul de caruta pierzandu-se treptat, pe alocuri fiind poteca, pe alocuri intersecteaza linia de mocanita inundata de ierburi inalte, iar pe alocuri pt. mai multa siguranta si inducere in eroare dispare detot.

Daca ar fi mai plana, linia de mocanita ar fi mai sigur de mers pe ea, nu ai cum sa te ratacesti, desi pe alocuri am vazut ca era efectiv ingropata sub pamant.

Pana una alta, in atata salbaticie si nici o urma de civilizatie valea Hartibaciului pare foarte atragatoare. La vazul apei care clipoceste chiar ma gandesc sa ma duc sa-mi bag piciorusele in apa, numai ca tot aman momentul ca sa gasesc un loc mai frumos. Si tot asa am ajuns acasa inapoi, ca pe masura ce ne apropiam de primul sat, locurile se urateau pe metru ce trecea sub rotile bicicletelor noastre. Dar pana una alta portiunea de vale intre Mohu si Casolt este foarte frumoasa, cu poteca ce serpuieste si prin padure, foarte buna de mers bicicleta pe ea, dar din pacate foarte scurta ca distanta.

La trecerea cu vechea cale ferata facem o pauza bine meritata, locul fiind foarte frumos (comparativ cu ce avea sa urmeze)

Pana sa ajungem in urmatorul sat de pe valea Hartibaciului, adica in Casolt, ne depasesc o gramada de voluntari de la Let's do it Romania, care erau pe biciclete si care vroiau sa ajunga in Daia, prin Casolt ????

Ultimele sute de metri pe drum de caruta spre Casolt

Un lan de verze, caci altfel nu prea stiu cum sa il numesc

Intrand in Casolt incepe distractia, in primul rand printr-un drum piertuit care te rupe prin vibratiile transmise la sa, apoi printr-o mizerie care se face din ce in ce mai mult simtita pe masura ce ne apropiem de centrul satului si mai apoi de cartierul de tigani cred.

Traversand Casoltul abia astept sa ies de acolo, crezand ca ma va astepta ceva mai frumos. Valea Hartibaciului pana acolo cel putin fusese foarte frumoasa, dar de acum inainte merge prin prea multa civilizatie ca sa ramana frumoasa. Pedalam prin Casolt spreand ca este doar un sat si un drum trecator si ca apoi vom intra din nou in salbaticia padurilor de pe valea Hartibaciului. La bifrucatia ce duce in drumul asfaltat spre Cornatel, niste tigani ne spun ca daca tot suntem pe biciclete, putem sa o taiem in lungul raului si iesim mai repede in DN-ul spre Cornatel. Sperand ca dam de salbaticie, le ascultam sfatul si ne avantam in lungul apei, dand peste un drum de caruta intr-adevar, dar atat de murdar si de jegos, ca-mi venea sa ii chem pe aia de la Let's do it Romania sa faca curat pe acolo sa te poti bucura de natura.

Mergem pe drum in lungul apei, trecem si de o turma de oi, apoi drumul incepe sa faca accentuat la stanga, urca un mic delulet prin lanul de porumb, vedem Casoltul parasit de noi in zare si speram ca dupa ce iesim la sosea sa avem panorame superbe nu gluma. Macar sa facem si noi picnicul de pranz la locul unei panorame. Dar unde ? Totul mi se pare atat de urat comparativ cu turele noastre prin munti unde mereu se schimba peisajul si pe deasupra este de 10 ori mai curat.

Iesim pana la urma in drumul asfaltat de Agnita, virand la dreapta spre Cornatel, pt. ca dupa cateva sute de metri sa facem stanga pe un drum de caruta spre Rosia (ca asa era traseul pe bike-map). Nici drumul spre Rosia nu pare sa fie mai atragator, tot plin de mizerie este peste tot, ajungem si in sat si speram ca macar la biserica fortificata sa fie mai frumos, macar sa stam si noi si sa mancam pe o bancuta in centru. Biserica este insa inchisa si fortificata bine, iar centru nu exista si nici bancuta din visurile mele. Trecem de biserica fortificata si niste localnici ne spun sa mergem pe drum si la prima bifurcatie sa viram stanga ca sa ajungem conform rutei mele la Daia. Eu tot speram sa vad panoramele si Fagarasii aia care nu s-au vazut toata ziua din cauza umiditatii sporite din atmosfera.

La prima bifurcatie viram stanga spre Daia, ne proptim in dita' mai soseaua sub un fel de copac pe marginea drumului la un picnic rapid, apoi mai departe dam bice spre Daia. Vreau sa termin mai repede tura asta, atat de mult nu mi-a placut, numai mizerie de jur imprejur. Dam bice spre Daia, desi simt ca saua imi intra pe sirea spinarii si innebunesc vazand asfaltul acela interminabil si serpuitor. Dintr-o data din varful pantei vedem Daia jos si ne pregatim de o mega coborare care nu dureaza decat 5 minute. Din Daia urcam din nou in varful dealului, apoi stam cuminti cu masinile in coada la semafoare, in sfarsit coboram spre Sibiu si in Sibiu mai pedalez pe niste strazi laturalnice pe unde am luat-o ca sa evitam circulatia.

Cu bicla' de la Paltinis la Magura - 17 sept. 2011

Din seria cum se poate ajunge sa faci o tura de bicicleta cand ai programata o tura in Crai. Alin si cu Tudor tot puneau la cale o tura pe braul de mijloc in Crai, m-au obligat sa vin, pt. ca stiam traseele, iar apoi s-a facut o incarligatura monumentala cu plecarea si cu numarul de persoane. Nu mai stiu cata lume vroia sau putea sau trebuia sa vina, cert este ca pana la urma Mihaela s-a imbolnavit si din masina ei am ramas eu singura, iar in final am ajuns sa nu pot pleca decat eu cu Gabi de vineri dupa-masa, restul urmand sa se insire in venirea lor pe sambata. Totul parea ca merge ca pe roate, cand Gabi imi spune totusi ca nu se risca sa ne intoarcem dupa o tura grea singure cu masina, drept pt. care eu ii impartasesc ideea, fiindca ma bazam tare mult pe ajutorul ei la sofat. Dupa tot episodul asta cu plec in Crai, nu plec in Crai, suna Alin cu plec in Crai, apoi iarasi cu nu plec in Crai, ma hotarasc sa raman in Sibiu si sa fac niste ture lejere de bicla cu amicul Marius Craciun. Asa credeam eu ca vor fi ture lejere !

Nu ne agitam prea tare si sambata dimineata imi fac somnul de frumusete pana tarziu, dar nu neglijez totusi faptul ca la 11.00 a.m. este a doua rata pe zi spre Paltinis, asa ca fug val-vartej pe bicicleta pana la gara. Ma reunesc cu Marius si bagam fiarele cu doua roti in autobuz, in invalmaseala de multe alte biciclete. Ajungem pe la 12.00 a.m. in Paltinis la telescaun si de acolo incepem sa urcam pe drumul forestier ce duce in vf. Oncesti. Dupa ce trecem de bifurcatia spre cantonul Muncel, mai urcam inca vreo cateva serpentine si apoi o luam spre poiana Oncesti. Din Poiana Oncesti incepe o feerie pe bicicleta, feerie care credeam ca va insemna tot traseul. Dar nu a fost sa fie, feeria, pe alocuri cu bolovani si mers pe langa bicicleta, va tine numai pana pe la Apa Cumpanita, iar de acolo avem surprize.

Coboram pe o poteca lata din padure din poiana Oncesti si suntem in extaz. Extazul mai imi este influentat pe alocuri de zonele mai abrupte pe care mai apar si bolovanoi imensi, ne mai dam jos, mai mergem pe langa bicicleta, dar inca totul este ok. Atat de ok, incat simt cum uneori nu prea-mi mai tin echilibrul pe bicicleta si mai trag cate o tranta, pana ma decid sa imi pun genunchierele si cotierele.

Mai departe drumul este bun pt. bicicleta si nici nu simtim cand ajungem in poiana La Icoana. Iar in poiana La Icoana este o icoana cu Maica Domnului, asa ca ma pozez cu icoana.

Dupa poiana La Icoana urmeaza poteca in stanga care merge ba pe curba de nivel, ba coboara abrupt pe bolovani spre cantonul Tomnaticu. Toate bune si frumoase, avem si de mers pe langa bicicleta in zonele mai incarcate cu bolovanis, dar ma tot consolez cu gandul ca dupa ce iesim pe dealuri va fi lejer. Deocamdata am ajuns abia la cantonul Tomnaticu si cale lunga ne asteapta.

De la cantonul Tomnaticu o luam pe drumul-poteca spre bifurcatia sau saua denumita Apa Cumpanita. Ajungem chiar si intr-un drum forestier mai sustinut (pare-se drumul care vine pe curba de nivel de la Santa) si deja vedem panoramele spre Valari si in spate spre vf. Oncesti de sub care venim noi.

Varful impadurit din stanga (cu releul in varf) este celebrul varf Oncesti de langa partia din Paltinis

Mergem mai departe pe drumul forestier cu panorame vaste spre Valari si spre dealurile ce duc hat departe spre Magura, se repeta de nenumarate ori figura cu dat jos de pe bicicleta in momentele culminante ale drumului, dar suntem macar la vale si suntem inca foarte increzatori.

Lasam in curand in stanga si soseaua care se vede in zare serpuind pe Valari si incepem sa ne afundam in taramul stanilor - arhitectura acea vernaculara care vara functioneaza cu oi si cu caini care le pazesc. Dar deocamdata stanele astea sunt parasite, asa ca nu avem probleme.

Inca cateva urcusuri si coborasuri pe si de pe bicicleta si ajungem in bifurcatia intitulata Apa Cumpanita. De aici mai avem vreo 2 h spre Rasinari prin valea Caselor, dar nu ne pasioneaza ca pana acum stam bine cu timpul, apoi in cealalta directie vreo 4 h pana pe vf. Magura si numai vreo 7 h pana jos in Cisnadioara, tot prin varful Magura. Il alegem evident pe cel de-al doilea traseu, una la mana ca asa era planul, doi la mana ca era mai interesant sa mergem pe unde nu am mai fost niciodata nici unul dintre noi. Si vorba aia, suntem cu bicicletele, doar nu o sa facem cat scrie pe tablitele indicatoare.

Dupa Apa Cumpanita drumul incepe fain: pajisti intinse, poteca ingusta, dar bine conturata prin iarba, se merge ceas, nu gluma. Ma uit in zare la varful Magura, care nu pare atata de departe, si nici nu iau in seama dealurile care suie si coboara pana sa ajungi acolo. Adevarul este ca daca le-as fi luat in seama, mi-as fi facut o groaza de griji inutile si nu as mai fi savurat tura cu atata umor si stapanire de sine, precum si cainii de la stane. Asa ca ma gandesc ca acea poteca urcatoare si coboratoare pe dealuri nu este decat un drum banal si nu va pune probleme, decat pushing-bike la greu.

Pana una alta, panoramele se mentin in continuare superbe spre varful Magura, spre vecinul sau Prejba, spre valea Sadului indarat si spre valea Sibisel care duce in Rasinari. De aici din varful dealului Derjani incepe adevarata aventura: panoramele sunt superbe, dar drumul care trebuie urmat este foarte abrupt si doar pe alocuri ne da posibilitatea sa stam pe bicla (nici Marius, care s-a nascut pe bicicleta, a mers pe langa ea).

Vedere spre varful Prejba si un picior cu multe colibe ce coboara spre Raul Sadului

Drumul (inca bun pt. bicicleta) pe care am venit de la Apa Cumpanita, merge pe acolo pe dealuri

Vedere spre dealul Barnelor pe unde merge poteca ce coboara in Rasinari (prea scurt traseul ala, noi am vrut ceva dur)

Poteca prin iarba care deocamdata coboara spre varful Magura (cel din fundal) - varf care este mai sus, dar asa e jocul, mai intai cobori si urci de nenumarate ori si abia la final, cand nu mai poti deloc, urci pana pe varf

Pana una alta pe acest lung sir de dealuri intitulate pe harta Derjani, incepe un lung sir de stane (vreo 3 stane active am depasit noi), astfel incat in fiecare inseuare de acum inainte se va repeta figura cu: "Cutu, cutu, hai stai cuminte .... nu vrei cu vorba buna ... ???!!???!! Atunci, nah, la oi maaaaah !"

La prima stana este bine, chiar relaxant, ciobanul este langa oi si este si ciobanita la soare pe o piatra, asa ca ne vede si vorbim cu el si cainii lui nu vor latra decat asa de forma, ca sa-si impresioneze stapanul.

Aici la stana, avand in vedere ca am fost atat de econoama, incat nici apa nu mi-am luat destula cu mine, fac bine de' zambesc frumos la nea' ciobanu si ma scot de apa. Asa ca suntem invitati inauntru in stana ca sa ne dea ciobanita apa, apoi o felie de urda, apoi incepe o avalansa de intrebari: de unde suntem, ce facem aici, multe intrebari, printre care inclusiv ce salariu am !? Intre timp noi raspundem cuminti la intrebari, ca doar cainii sunt afara, si mai luam cate un dumicat de urda.

Cert este ca, din discutiile cu ciobanul si mai ales cu ciobanita, am dedus ca erau tare nemultumiti ca trebuie sa munceasca atata aici in varful muntelui. Se pare ca tanjeau dupa viata de oras, unde castigi bine (desi pot sa bag mana in foc ca castigau mai mult decat noi pe produsele vandute la negru), unde stai pe scaun si nu faci nimci altceva.

In poza de jos si cea de sus, se vede raiul in care stateau aici, chiar daca coborau destul de des jos in Raul Sadului

Dar cum calatorului ii sade bine cu drumul, ne punem si noi pe cale, am fi vrut sa mai stam, poate ne scoteam de un bulz ceva, dar vedem varful Magura inca departisor si trebuie sa tragem la greu ca sa depasim insiruirea de inseuari pana la poalele lui.

Pe prima portiune serioasa de pushing-bike, imping inca cu chef si cu elan la bicla, desi dealul pe care am impins arata cam abrupt totusi.

Noi am coborat toata portiunea aia care se vede hat departe in fundal si am venit pana aici 

Pentru putina relaxare si aprofundare a altui fel de adrenalina, cand ajungem in varful dealului, in loc sa ne odihnim, suntem pusi in alerta de aparitia unei noi stane.

Deocamdata la stana este liniste si pace, am timp sa ii fac poze. Marius insa se lamenteaza, caci vede oile, dar zice ca nu este nici un cioban si ca or sa ne omoare cainii. Or sa latre si noi ne punem biclele in fata si o sa trecem. Inapoi oricum nu ma intorc ! Incepem sa inaintam, ne simt cainii, vin la noi hamaind mancand pamantul o duzina de dulai, ii cheama ciobanul si le mai da cate ceva de mancare, apoi dulaii iarasi vin catre noi si tot asa pana trecem de stana.

Urmeaza apoi o portiune foarte frumoasa cu panorame superbe spre valea Sadului si spre varful Prejba, trecem pe langa niste colibe parasite sau cel putin unde nu este nimeni si mai admiram si peisajele inconjuratoare, nu numai cainii de la stane.

Tot mergem si mergem si cand ma gandeam si eu cu mult interes ca reusim sa facem o pauza sa mancam, hop ca il vad pe Marius speriat ca a dat de alta stana. Mama si ce foame imi era, cred ca ii mancam eu pe cainii aia daca se apropiau mai mult de mine.

De data asta Marius chiar nu mai vrea sa coboare si sa trecem pe langa stana, ca zice ca ciobanul este departe si or sa ne sfasie cainii. Eu insa vad un gard pe langa care se poate cobora foare usor si folosi pe post de protectie din dreapta, in stanga pun bicicleta si da-i si da-i. Noi inaintam incetisor pe langa gard si ciobanul fluiera ca sa-si mai calmeze cainii. Cand ajungem la el, aflam din vorba in vorba ca era un cioban care isi aprecia munca in aer liber si in varful muntelui, spre deosebire de ciobanita intalnita mai devreme care se vaicarea mereu ca mama cat munceste ea aici in cucuietii dealului.

Depasim stana, depasim ciobanul si in urmatoarea sa in sfarsit ne asezam si mancam. Mancam bine si apoi ne uitam in sus la dealul pe care il avem de urcat si speram sa fie ultimul, numai ca atunci cand ajungem sus avem o nedumerire de traseu, insa coborand putin pe piciorul din stanga (muchie care cred ca ducea direct in valea Sibisel) observam ca poteca coteste la dreapta spre un canton, iar pe urma chiar incepe urcusul pe Magura. Ulterior aveam sa aflu ca este poiana Trandafirilor si cantonul este refugiul Rosengarten, dar eu, neavand harta noua a Cindrelului cu mine, nu am stiut acest lucru.

Coboram pe langa canton si mai mergem foarte putin pe drum cu bicicleta pana la baza Magurei. In fata noastra se afla monstrul adormit pe care va trebui sa il urcam si, chiar daca urcusul pare domol, Marius ma instiinteaza ca trebuie sa impingem biclele, nu se poate altfel. Dar imi si promite ca sus este un drum fain de bicicleta pe care a coborat el odata acum vreo 3 ani. Merita atunci sacrificiul sa urci pana sus impingand la bicla, ca sa cobori pe urma o ora pana in Cisnadie. Ah, si ca sa fie setul complet, impingand la bicicleta spre varf, descopar ca roata din fata e pe geanta. Am pana si va trebui reparata ca sa cobor din varf pe bicla. Cel putin asa speram eu, ca voi cobora pe bicla.

Pe la jumatatea drumului eu insa cedez nervos, este ingrozitoare aceasta ultima panta de impins la bicicleta, asa ca Marius ma vede si vine si preia bicla. O ia si ii repara pana, operatiune care tot o fi durat vreo jumatate de ora pana ce am gasit infimul spin care imi intrase in roata. Toate bune si frumoase, se pare ca in sfarsit ajungem pe varf si o sa coboram de acuma inainte. Mda, vezi sa nu!

Poza de varf: eu cu Marius si cu bicicletele ! Inca mai speram la o frumoasa coborare

Si un drum care cica duce la un refugiu pe unde nu stim cum este traseul, o fi fost tocmai cel pe care se cobora pe bicicleta !?!

Cand sa coboram, aflu cu tristete ca Marius zice ca nu pe drumul spre refugiu vom cobora, ca cica este foarte abrupt ala, asa ca ma conformez cumintica si ma tin dupa Marius care zice sa coboram spre Cisnadioara-Cisnadie pe marcaj, ca cica a mai fost el pe acolo. De coborat incepem sa coboram, numai ca drumul in curand incepe sa devina un calvar, o panta abrupta fie cu bolovani, fie cu santuri atat de mari, de' eu nu reusesc sa ma tin pe bicicleta. De fapt Marius marturiseste ca nu a mai coborat pe drumul spre Cisnadie, ci crede ca pe cel spre Cisnadioara, asa ca, pana una alta, suntem pe un drum care coboara abrupt si nu stim daca o sa putem sta pe bicle. Tot trag bicla dupa mine si bodoganesc. De mult prea putine ori reusesc sa ma sui in sa si, daca merg cateva zeci de metri, mi se pare ca am mers mult. La un moment dat vedem si auzim cum scormonesc in pamant si niste porci mistreti, noi tot tinem drumul care pare destul de clar pana ajungem la o bifurcatie, unde imi dau seama ca nu mai mergem pe marcaj demult. Marius, fiind in fata, eu m-am tot tinut dupa el si nu mi-am dat seama cand am ratacit traseul. Incepe sa se intunece, noi ne afundam in vale si in padure, unde este din ce in ce mai bezna, habar nu avem pe ce culme suntem si pe deasupra trebe' sa taram si biclele dupa noi, caci nu pot merge pe ele decat cateva zeci de metri din cand in cand.

Marius isi scoate frontala si pana una alta inca este bine in padure ca vizibilitate, dar pe masura ce avansam se face din ce in ce mai intuneric si poteca se zareste cu greu. Noroc ca nu e prima oara ca ma prinde noaptea prin padure pe nemarcate. Nu mai merg pe bicla' deloc, pt. ca este prea intuneric si dau numai peste trunchiuri de copaci, in unele locuri este chiar abrupt. Ma gandesc ca macar tinem firul asta de vale (cu bicle cu tot dupa noi) si pana la urma tot om da intr-un drum forestier. Partea buna este insa aceea ca, in timp ce eram eu suparata ca am ratacit traseul si car bicla dupa mine prin padure si nici la vale nu m-am dat, aud un latrat de caini si vad o luminita pe vis-a-vis pe undeva. Ce bucurie sa aud latrat de caine, dupa ce m-au latrat atata pe la stane, nu imi imaginam ca o sa mai fiu asa de fericita sa aud glasuiri duioase de dulai. Mai mergem ce mai mergem prin padure, chiar daca deja mai ne-am linistit cu cainii, mai avem de infruntat ceva poteca abrupta cu carat bicla' dupa noi, dar cert este ca la un moment dat vad drumul forestier, alb frumos asa cum straluceste pietrisul de pe el in noapte. Travesam raul si suntem pe drum. Ce relaxare, habar nu am ce drum este, dar este drum si mergem la vale. Vad un marcaj si ma duce gandul ca om fi pe valea Argintului, dar nu imi trece prin minte ca chiar acolo suntem (valea Argintului fiind undeva fix in directia opusa de Cisnadie, unde credeam noi ca coboram). Ulterior am aflat ca poteca pe care am mers noi este destul de cunoscuta de unii f. stiutori si iese in valea Argintului la asa numita Piatra Broastei. Dam la pedale fericiti la vale, intalnim un nene cu catel la frontala si aflam ca suntem pe valea Argintului, nenea era patronul din Sibiu de la magazinul de munte Explorer. Dam bice spre Cisnadioara, apoi clasicul urcus si calea Dumbravii pana in Sibiu.

A doua zi ma dureau toate cele, drept pt. care il sun pe Marius pe la 9.00 a.m. si ii spun ca trebuie sa anulam tura pe valea Hartibaciului, pt. ca eu nu pot sa mai merg atata pe bicicleta. Eu as fi vrut sa fac o coborare clasica si banala din Paltinis pe undeva prin cheile Cibinului sau pe valea Sadului, dar nuuuuuuuuuuuu, Marius vrea sa mergem pana in Rasinari cu bicla, sa urcam in Curmatura si sa ne dam la vale pe Calugaru pana in Gura Raului si apoi inapoi acasa la Sibiu. Vine si Raluca cu noi (ea este odihnita deh, ca nu a mers cu bicla ieri ca noi), asa ca ma alearga astia, de'-mi sar capacele pana la Curmatura si imi dau duhul pe drum urcand serpentinele alea de Paltinis. Coborarea spre Gura Raului este scurta, dar fainuta, asa ca oarecum a meritat.

Cu Raluca si cu Marius la troita inspre Gura Raului dupa ce am coborat Calugarul

Din Gura Raului o luam prin lan spre Poplaca pana nimerim din greseala drumul Gura Raului - Poplaca care tocmai se asfalteaza, ajungem la Poplaca si apoi tinem calea Poplacii pana in Sibiu.

Cab. Barcaciu - vf. Ciortea - valea Avrigului - 11 sept. 2011

Pt. acest week-end aveam planuri mari, ma gandeam sa fac si sambata si duminica o tura ceva, numai ca Marian reuseste sa imi dea planurile peste cap si, doar cu un singur telefon, imi da de-a dreptul toate planurile peste cap (in sensul bun al cuvantului). Concluzia este ca incep sa visez la o tura pe varful Ciortea, varf pe care l-am urcat anul trecut cand am fost pe acolo. Asa ca de data aceasta ma uit repede la vreme, vad ca se anunta un senin mai mult decat bestial, sper in sinea mea ca poate de data aceasta nu va fi ceata, ca pare prea buna vremea, si, dupa ce evaluez toate celelalte optiuni de week-end, ma hotarasc totusi sa ma risc sa merg cu Marian. Zic ma risc, pentru ca intuiam ca este f. mult de facut pentru o zi: urcat la Barcaciu, urcat pe piciorul Scarisoarei pana in saua Garbovei, apoi urcat pe varful Ciortea, coborat de pe varf si coborat toata valea Avrigului inapoi la Barcaciu si de la Barcaciu inapoi la Poiana Neamtului. O tura destul de hei-rup-ista, care teoretic as fi facut-o in 2 zile cu dormit frumos la lacul Avrig sau langa refugiul Scara, dar am acceptat totul la o zi cu gand ca las' ca ma antrenez.

Plecam duminica dimineata din Sibiu eu cu Marian, Cosmin si Anda, iar la Poiana Neamtului ne intalnim cu Gabi Demian si cu Dan, ei fiind din Deva, respectiv Hunedoara, au venit de cu seara si au dormit aici la cabana. Cand ajungem noi la Poiana Neamtului ei sunt aproape gata, asa ca la fabuloasa ora de 8.46 a.m. deja suntem pe drum in sus spre cabana Barcaciu. Deocamdata sunt odihnita si nu mi se pare greu de urcat, doar ca la ritmul fabulos pe care il au restul coechipirilor mei, in curand voi incepe sa simt ca trebuie sa fac un efort mult mai mare decat de obicei. Ii spun lui Marian ca eu merg mai incet si mai ramane cu mine in urma, ne mai reunim cu restul, mai stau de vorba juma' de drum cu Gabi, si, vrand nevrand, se scurg cele 2 h de urcare si ajungem la cabana Barcaciu.

La cabana sting din limonada cu miere pe care o am prin sticle, mai pun apa pe deasupra si o mai diluez, infulec si ultimul sandwich pe care il aveam (si noroc ca mai imi luasem niste placinta in plus de dimineata) si, dupa ce mananc, simt ca as zace la soare decat sa urc pana la mama cucului pe varful Ciortea. Dupa o pauza de masa la cabana, timp in care Gabi se joaca cu puii de gaina, pornim pe muchia Scarisoarei in sus spre creasta - cel mai rapid drum de a ajunge in saua de sub Ciortea. Pana sa iesim in platoul de sub vf. Scara, ne propotim destul de des in tufele de afine si de merisoare, fructe f. bune datatoare de viata si putere si, cu ocazia asta, mai castig cate un pic de pauza. In ciuda celor 2 dropsuri de dextroza pe care le-am supt, oboseala acumulata isi spune cuvantul si incep sa simt cu ma misc in relaure. Noroc cu afinele care ma mai salveaza din cand in cand.

Marian si Cosmin la cules de afine in urcare spre Saua Garbovei

Apoi ajunsi in platoul culmii de sub vf. Scara, lumea incepe lectiile de geografie.

Si in traducere libera asta inseamna ca ce se vede ar fi cam urmatoarele variante.

Vedere de pe muchia Scarisoarei spre varful Negoiu si Serbota

Vedere de pe muchia Scarisoarei spre varful Scara, respectiv Ciortea

Trecem de platoul de sub vf. Scara si vedem si o poteca nemarcata (sau marcata cu momaie) care te scoate la refugiul Scara prin caldarea Puha, evitand iesirea in creasta si urcarea pe vf. Scara: un fel de solutie de criza cand nu ai chef de urcat sau este ceata si nu se merita sa urci atata. Pesemne ca o fi o poteca ciobaneasca sau pur si simplu o curba de nivel descoperita de cei care nu vroiau sa urce pe vf. Scara si vroiau sa ajunga mai repede spre vf. Serbota.

In urcare pe muchia de sub varful Scara (varful din fundal)

Depasim platoul si incepem sa urcam in serpentine, traversand in acelasi timp si zona superioara a caldarii Avrigului, si, in surprinzator de scurt timp, ne trezim pe o curba de nivel care ne aduce la nivelul lacului care este cumva in aceeasi caldare, dar pe alt prag glaciar.

Pe curba de nivel este mult mai bine sa mergem, vad saua Garbovei undeva mai jos de nivelul nostru si imi dau seama cat de bine este sa cobori putin dupa atata urcare. A fost un efort marept. mine si cumva ma gandesc cu groaza la urcarea pe varf, dar nu mai este chiar asa de mult de urcat, nu pot sa ma inec ca tiganul la mal si fix acuma cand este vreme asa de buna si merita sa urci pana sus detot.

In traseul de creasta Fagarasilor, in fundal avand varfurile Boia (stanga) si Ciortea (dreapta) si Garbova (mototoiul mic pe sub care trece poteca)

Valea Avrigului, adica traseul pe care vom cobora inapoi la cabana Barcaciu

Cert este ca in saua de sub vf. Ciortea cand ajungem simt ca daca stau pe loc adorm instantaneu, drept pt. care urcarea pe Ciortea este examenul final pt. mine, desi am facut cica numai jumatate de ora (a cronometrat Marian care a ramas in spate cu mine). Urcarea mi se pare criminala, mai ales pt. ca nu are poteca batuta, iar serpentinele pe care le facem noi sunt destul de incomode fiind pe zona nebatuta. Pana la urma urc drept in sus, mi se pare mai odihnitor sa urc ca pe scara. Ceilalti sunt de mult sus, numai eu cu Marian am ramas mai in urma, asa ca pe primul varf Ciortea ceilalti nu ne mai asteapta.

Sus pe primul varf al Ciortei veselie mare: se vede lacul Avrig jos in caldare si este absolut superb, se vede in toate zarile spre vf. Negoiu si Lespezi, se vede vf. Boia si custura ce il desparte de vf. Ciortea, se vad o groaza de panorame pe care nu le vazusem pana acuma. A meritat efortul, chiar simt ca imi dispare toata oboseala dupa dita' mai urcarea de 6 h si pentru cateva minute, cat ne vom fatai pe varfurile Ciortea, voi fi plina de energie.

Vedere de pe varful Ciortea spre vf. Scara (mai in fata), Serbota (mai in spate), Negoiu si Lespezi (in fundal)

Vedere de pe varful Ciortea spre varful Boia si custura ce le desparte

Vedere de pe varful Ciortea spre caldarea superioara a Avrigului, cu lacul omonim

De pe vf. Ciortea I (acesta fiind in acceptiunea mea primul varf urcat dinspre saua Garbovei) ma uit eu cu dibacie cum sa ajungem pe al doilea varf si mi se pare cam riscant fix pe muchie, nu de alta dar trebuie coborat pe o lespede cu fisura care nu stiu cat de mult se va preta la aderenta bocancilor. Asa ca ma uit in stanga si vad un hornulet care da jos in aceeasi sa in care da si lespedea lisa. Perfect, pe aici coboram, pe fund adica, ca sa am suprafata mai mare de franare in caz de ceva.

Apoi din seuta asta, cu panorama quasi verticala spre valea Grohotisului din stanga (adica valea strajuita de varful Boia), ca sa ajungi mai departe trebuie totusi sa descateri o muchie, muchie care spre valea Avrigului este verticala (din cate am observat eu in poze dupa aceea), iar spre valea Grohotis este mai umana asa, adica pe unde se da Marian.

Apoi din aceasta sa initial ne gandim sa o dam drept in sus, dar pare prea irelevant, asa ca alegem sa taiam pe un fel de curba de nivel coboratoare. Aceasta curba de nivel nu prezinta poteca insa si oriunde pui piciorul se porneste o mica avalansa de bolovani, de' zici ca se rupe muntele si te duci cu totul la vale. Nu este foarte expus, dar la cum se sfarma poteca la fiecare atingere a piciorului meu, ma gandesc ca poate plec cu totul la vale. Trecem pe curba de nivel si incepem sa urcam intr-o alta inseuare unde deja e dita' mai pajistea sus pe varf.

Vedere din zona varfului Ciortea II spre varful Ciortea I, cu zona pe unde am venit noi (cam linia muchiei din stanga)

De acum inainte de pe varful Ciortea II pana pe Ciortea III va fi bulevard, nu este poteca, dar este plin de multe lespezi si pajiste destula. Urcam pe lespezi, mai ne cataram, mai mergem si ajungem langa amicii nostri care deja mananca pe varful Ciortea III.

Cam asa arata restul drumului spre varfurile Ciortea II si Ciortea III

Vedere spre varful Ciortea I, asa cum se vede mergand spre varful Ciortea III (in fundal pledoaria de varfuri Lespezi, Negoiu etc)

Nelipsita poza de grup pe varful Ciortea III (de la stanga la dreapta): Marian, Iuliana, Gabi (de la Deva), Cosmin cu Anda (Sibiu) si Dan (din Madrid)

In pauza de varf prea bine nu reusesc eu sa mananc, nu de alta, dar, inainte sa ne asezam la masa, eu cu Marian ne-am dus pana pe marginea varfului, sau mai bine zis ne-am dus pana acolo unde incepe muchia ce coboara spre Portita Avrigului si am descoperit ca merge cam in gol: jos nu se vede decat un prag de stanca si o mare rupere de panta dupa aceea. Inghit in sec si ma gandesc ca in cel mai rau caz ne intoarcem pe unde am venit si asta este. Ce-i drept nici nu m-am documentat asupra traseului asa cum fac eu de obicei, pt. caci, fiind pasiunea lui Marian varful asta, am zis ca o fi el toba de informatii. Marian stia ca teoretic trebuie sa o luam pe muchie in jos, ca unii cica au mai urcat pe aici. Mananc mai cu sughituri si ne pregatim sa o luam la vale. Coboram pe primul prag al muchiei si ne uitam in jos: urmeaza alt prag si chestia asta se repeta de cateva ori. Acuma nu era o muchie de fierastrau si noi mergeam ca pe sarma. Muchia este f. lata, sa tot aiba minim vreo 5 metri, compusa din lespezi si praguri de iarba, deci aveam loc si sa stam toti 6 deodata in acelasi loc. Singura problema a muchiei era ca stanga-dreapta acestei latimi avea pereti verticali mari.

Coboram prag cu prag cat se poate face acest lucru tinand muchia matematica, la un moment dat traversam pe o brana expusa ca sa evitam o mica rupere de panta a muchiei, dar la un moment dat il vad pe Dan ca se uita ba in stanga, ba in dreapta, ba in jos, si nu se hotaraste pe unde sa o ia. Acuma in Spania el cica face alpinism utilitar, dar aici eram pe munte si trebuia sa gasim o poteca viabila fara asigurari. De la blocul de stanci unde s-a oprit nu se mai prea poate inainta, caci urmeaza o ruptura de stanci si ar trebui sa folosim cordelina din rucsac, asa ca am preferat alta solutie. Inspre stanga spre valea de unde se vede in fundal varful Budislavu iarasi nu se poate ca este perete mare de stanca sub noi, adica se vede cam ca in poza de jos: adica ceva si pe urma nimic.

Eu ma misc  mai incet, pana sa ajung eu la locul de nedumerire, verdictul s-a cam dat deja: coboram pe niste brane mici pana la limba de grohotis din valea Avrigului si apoi pe grohotis pana la lacul omonim. Intr-adevar, pare sa fie cea mai buna solutie, tinand cont de faptul ca habar nu aveam pe unde ar fi fost candva poteca pe aici. Candva pe undeva prin zona mergea prin anii '50-'60 traseul de creasta: am vazut noi cateva momai, dar si alea au disparut repede.

Descataram repede cela cateva stanculite si mergem pe o poteca si alte pragulete pana dam in grohotis si de la grohotis scot betele telescopice si exersez grohotingul pana la lacul Avrig. Ulterior, uitandu-ma acasa pe o harta 3D cu traseul de creasta al Fagarasilor, am observat in zona varfului Ciortea coborarea pe aceasta muchie din varf spre Portita Avrigului: coborarea este prezentata punctat mai intai pe muchie, apoi intra sub muchie pe partea caldarii Avrigului (probabil acolo pe unde am luat-o si noi in horn la dreapta), apoi, dupa ce muchia se mai domoleste, revine pe linia crestei pana spre Portita Avrigului. Fara sa stim, am intuit bine fostul traseu de creasta.

Pe malul lacului Avrig luam ultima pauza. Iarasi mai mancam si mai bem cate ceva, iar eu as bea apa non stop. Ii tot spun lui Marian ca sa mergem, ca adorm in picioare de oboseala.

Incepem coborarea pe valea Avrigului, o vale nu extraordinar de interesanta, dar draguta (numai ca nu mai batea soarele pe ea si nu se mai vedea prea bine). Coborarea urmeaza cumva mereu panta din stanga a vaii, pe undeva in dreapta fiind sus muchia Scarisoarei pe care am urcat in creasta de dimineata.











Inca in portiunea superioara a vaii descoperim un mic canion pe unde vine la valea apa involburata ce pleaca de sus aproape de langa lacul Avrig.

Apoi mai avem de coborat o portiune de vale care nu arata prea ademenitor (vorba lui Marian), dar macar nu ne-am inotrs pe acelasi drum, ci am facut un frumos circuit.

In poza de jos si cea de sus, se vede valea Avrigului, in fundal fiind varful Garbova, respectiv stana din vale

Ajungem intr-un final pe firul vaii undeva in dreptul unei stane cu acoperis de sita nou, trecem apa peste un podulet si incepem sa traversam valea spre dreapta, mai coboram pe langa o cascada, apoi deja parasim firul vaii si ne apropiem de zona de urcus spre cabana Barcaciu. De aici vom intra in padure si va trebui sa mai recuperam vreo 150-200 metri de altitudine pana la cabana, Marian ma mai tine de vorba pe drum si trece timpul mai repede, Gabi mai gaseste niste zmeura prin boscheti si trece timpul si mai repede si uite asa ajungem si la cabana. De altfel, Gabi si cu Dan s-au hotarat sa ramana la cabana peste noapte si sa intarzie a doua zi la servici, dar noi din pacate trebuie sa coboram si sa ajungem in Sibiu. Ce-as mai fi stat si eu la cabana, amintiri de Barcaciu revelion 2007 cand am dormit in cort.

Poza de grup in fata cabanei Barcaciu cu coechipierii turei pe varful Ciortea (de la stanga la dreapta): Cosmin cu Anda, Gabi, Dan, Iuliana si Marian

La cabana mai stam de vorba cu baiatul lui nea' Petre care este acum la cabana si ne povesteste de prin '95, cand dupa o noapte de betie nedormita au vrut ei sa urce pe Ciortea. Si pe Ciortea caldura mare si lacul jos plin de apa. Drept pt. care s-a abordat varianta coborarii pe grohotis pana jos la lac de pe varf (cobori 2-3 brane si pe urma intr-adevar se poate prinde dita' mai grohotisul pana jos la lac). Si noi ne-am chinuit sa coboram matematic pe muchie si sa gasim nu stiu ce fost traseu de creasta !?

Deja se lasa soarele si lumina este rosiatica, prin "curtea" cabanei a aparut un puiut mic detot de gaina. Urmeaza poze cu puiutul evident (nu prea vezi des gaini pe munte si pui de gaina, este ceva mai special).

Cam atata arata un puiut de o zi nascut sus la cabana Barcaciu. Nu mai vazusem demult un pui atat de mic. Asa-i cand toti puii ii vezi deja congelati la Carefour.

Puiutul a fost un adevarat luptator (nu stiu daca era cocos sau gaina ?!), dar cert este ca se nascuse cu o zi inainte si fusese singurul care razbise frigul de peste noapte (sub 10 grade). Ceilalti frati ai lui murisera de frig, iar el acuma era privilegiat si era pus in camera cu cuptorul ca sa nu moara si el de frig.