Cab. Barcaciu - vf. Ciortea - valea Avrigului - 11 sept. 2011

Pt. acest week-end aveam planuri mari, ma gandeam sa fac si sambata si duminica o tura ceva, numai ca Marian reuseste sa imi dea planurile peste cap si, doar cu un singur telefon, imi da de-a dreptul toate planurile peste cap (in sensul bun al cuvantului). Concluzia este ca incep sa visez la o tura pe varful Ciortea, varf pe care l-am urcat anul trecut cand am fost pe acolo. Asa ca de data aceasta ma uit repede la vreme, vad ca se anunta un senin mai mult decat bestial, sper in sinea mea ca poate de data aceasta nu va fi ceata, ca pare prea buna vremea, si, dupa ce evaluez toate celelalte optiuni de week-end, ma hotarasc totusi sa ma risc sa merg cu Marian. Zic ma risc, pentru ca intuiam ca este f. mult de facut pentru o zi: urcat la Barcaciu, urcat pe piciorul Scarisoarei pana in saua Garbovei, apoi urcat pe varful Ciortea, coborat de pe varf si coborat toata valea Avrigului inapoi la Barcaciu si de la Barcaciu inapoi la Poiana Neamtului. O tura destul de hei-rup-ista, care teoretic as fi facut-o in 2 zile cu dormit frumos la lacul Avrig sau langa refugiul Scara, dar am acceptat totul la o zi cu gand ca las' ca ma antrenez.

Plecam duminica dimineata din Sibiu eu cu Marian, Cosmin si Anda, iar la Poiana Neamtului ne intalnim cu Gabi Demian si cu Dan, ei fiind din Deva, respectiv Hunedoara, au venit de cu seara si au dormit aici la cabana. Cand ajungem noi la Poiana Neamtului ei sunt aproape gata, asa ca la fabuloasa ora de 8.46 a.m. deja suntem pe drum in sus spre cabana Barcaciu. Deocamdata sunt odihnita si nu mi se pare greu de urcat, doar ca la ritmul fabulos pe care il au restul coechipirilor mei, in curand voi incepe sa simt ca trebuie sa fac un efort mult mai mare decat de obicei. Ii spun lui Marian ca eu merg mai incet si mai ramane cu mine in urma, ne mai reunim cu restul, mai stau de vorba juma' de drum cu Gabi, si, vrand nevrand, se scurg cele 2 h de urcare si ajungem la cabana Barcaciu.

La cabana sting din limonada cu miere pe care o am prin sticle, mai pun apa pe deasupra si o mai diluez, infulec si ultimul sandwich pe care il aveam (si noroc ca mai imi luasem niste placinta in plus de dimineata) si, dupa ce mananc, simt ca as zace la soare decat sa urc pana la mama cucului pe varful Ciortea. Dupa o pauza de masa la cabana, timp in care Gabi se joaca cu puii de gaina, pornim pe muchia Scarisoarei in sus spre creasta - cel mai rapid drum de a ajunge in saua de sub Ciortea. Pana sa iesim in platoul de sub vf. Scara, ne propotim destul de des in tufele de afine si de merisoare, fructe f. bune datatoare de viata si putere si, cu ocazia asta, mai castig cate un pic de pauza. In ciuda celor 2 dropsuri de dextroza pe care le-am supt, oboseala acumulata isi spune cuvantul si incep sa simt cu ma misc in relaure. Noroc cu afinele care ma mai salveaza din cand in cand.

Marian si Cosmin la cules de afine in urcare spre Saua Garbovei

Apoi ajunsi in platoul culmii de sub vf. Scara, lumea incepe lectiile de geografie.

Si in traducere libera asta inseamna ca ce se vede ar fi cam urmatoarele variante.

Vedere de pe muchia Scarisoarei spre varful Negoiu si Serbota

Vedere de pe muchia Scarisoarei spre varful Scara, respectiv Ciortea

Trecem de platoul de sub vf. Scara si vedem si o poteca nemarcata (sau marcata cu momaie) care te scoate la refugiul Scara prin caldarea Puha, evitand iesirea in creasta si urcarea pe vf. Scara: un fel de solutie de criza cand nu ai chef de urcat sau este ceata si nu se merita sa urci atata. Pesemne ca o fi o poteca ciobaneasca sau pur si simplu o curba de nivel descoperita de cei care nu vroiau sa urce pe vf. Scara si vroiau sa ajunga mai repede spre vf. Serbota.

In urcare pe muchia de sub varful Scara (varful din fundal)

Depasim platoul si incepem sa urcam in serpentine, traversand in acelasi timp si zona superioara a caldarii Avrigului, si, in surprinzator de scurt timp, ne trezim pe o curba de nivel care ne aduce la nivelul lacului care este cumva in aceeasi caldare, dar pe alt prag glaciar.

Pe curba de nivel este mult mai bine sa mergem, vad saua Garbovei undeva mai jos de nivelul nostru si imi dau seama cat de bine este sa cobori putin dupa atata urcare. A fost un efort marept. mine si cumva ma gandesc cu groaza la urcarea pe varf, dar nu mai este chiar asa de mult de urcat, nu pot sa ma inec ca tiganul la mal si fix acuma cand este vreme asa de buna si merita sa urci pana sus detot.

In traseul de creasta Fagarasilor, in fundal avand varfurile Boia (stanga) si Ciortea (dreapta) si Garbova (mototoiul mic pe sub care trece poteca)

Valea Avrigului, adica traseul pe care vom cobora inapoi la cabana Barcaciu

Cert este ca in saua de sub vf. Ciortea cand ajungem simt ca daca stau pe loc adorm instantaneu, drept pt. care urcarea pe Ciortea este examenul final pt. mine, desi am facut cica numai jumatate de ora (a cronometrat Marian care a ramas in spate cu mine). Urcarea mi se pare criminala, mai ales pt. ca nu are poteca batuta, iar serpentinele pe care le facem noi sunt destul de incomode fiind pe zona nebatuta. Pana la urma urc drept in sus, mi se pare mai odihnitor sa urc ca pe scara. Ceilalti sunt de mult sus, numai eu cu Marian am ramas mai in urma, asa ca pe primul varf Ciortea ceilalti nu ne mai asteapta.

Sus pe primul varf al Ciortei veselie mare: se vede lacul Avrig jos in caldare si este absolut superb, se vede in toate zarile spre vf. Negoiu si Lespezi, se vede vf. Boia si custura ce il desparte de vf. Ciortea, se vad o groaza de panorame pe care nu le vazusem pana acuma. A meritat efortul, chiar simt ca imi dispare toata oboseala dupa dita' mai urcarea de 6 h si pentru cateva minute, cat ne vom fatai pe varfurile Ciortea, voi fi plina de energie.

Vedere de pe varful Ciortea spre vf. Scara (mai in fata), Serbota (mai in spate), Negoiu si Lespezi (in fundal)

Vedere de pe varful Ciortea spre varful Boia si custura ce le desparte

Vedere de pe varful Ciortea spre caldarea superioara a Avrigului, cu lacul omonim

De pe vf. Ciortea I (acesta fiind in acceptiunea mea primul varf urcat dinspre saua Garbovei) ma uit eu cu dibacie cum sa ajungem pe al doilea varf si mi se pare cam riscant fix pe muchie, nu de alta dar trebuie coborat pe o lespede cu fisura care nu stiu cat de mult se va preta la aderenta bocancilor. Asa ca ma uit in stanga si vad un hornulet care da jos in aceeasi sa in care da si lespedea lisa. Perfect, pe aici coboram, pe fund adica, ca sa am suprafata mai mare de franare in caz de ceva.

Apoi din seuta asta, cu panorama quasi verticala spre valea Grohotisului din stanga (adica valea strajuita de varful Boia), ca sa ajungi mai departe trebuie totusi sa descateri o muchie, muchie care spre valea Avrigului este verticala (din cate am observat eu in poze dupa aceea), iar spre valea Grohotis este mai umana asa, adica pe unde se da Marian.

Apoi din aceasta sa initial ne gandim sa o dam drept in sus, dar pare prea irelevant, asa ca alegem sa taiam pe un fel de curba de nivel coboratoare. Aceasta curba de nivel nu prezinta poteca insa si oriunde pui piciorul se porneste o mica avalansa de bolovani, de' zici ca se rupe muntele si te duci cu totul la vale. Nu este foarte expus, dar la cum se sfarma poteca la fiecare atingere a piciorului meu, ma gandesc ca poate plec cu totul la vale. Trecem pe curba de nivel si incepem sa urcam intr-o alta inseuare unde deja e dita' mai pajistea sus pe varf.

Vedere din zona varfului Ciortea II spre varful Ciortea I, cu zona pe unde am venit noi (cam linia muchiei din stanga)

De acum inainte de pe varful Ciortea II pana pe Ciortea III va fi bulevard, nu este poteca, dar este plin de multe lespezi si pajiste destula. Urcam pe lespezi, mai ne cataram, mai mergem si ajungem langa amicii nostri care deja mananca pe varful Ciortea III.

Cam asa arata restul drumului spre varfurile Ciortea II si Ciortea III

Vedere spre varful Ciortea I, asa cum se vede mergand spre varful Ciortea III (in fundal pledoaria de varfuri Lespezi, Negoiu etc)

Nelipsita poza de grup pe varful Ciortea III (de la stanga la dreapta): Marian, Iuliana, Gabi (de la Deva), Cosmin cu Anda (Sibiu) si Dan (din Madrid)

In pauza de varf prea bine nu reusesc eu sa mananc, nu de alta, dar, inainte sa ne asezam la masa, eu cu Marian ne-am dus pana pe marginea varfului, sau mai bine zis ne-am dus pana acolo unde incepe muchia ce coboara spre Portita Avrigului si am descoperit ca merge cam in gol: jos nu se vede decat un prag de stanca si o mare rupere de panta dupa aceea. Inghit in sec si ma gandesc ca in cel mai rau caz ne intoarcem pe unde am venit si asta este. Ce-i drept nici nu m-am documentat asupra traseului asa cum fac eu de obicei, pt. caci, fiind pasiunea lui Marian varful asta, am zis ca o fi el toba de informatii. Marian stia ca teoretic trebuie sa o luam pe muchie in jos, ca unii cica au mai urcat pe aici. Mananc mai cu sughituri si ne pregatim sa o luam la vale. Coboram pe primul prag al muchiei si ne uitam in jos: urmeaza alt prag si chestia asta se repeta de cateva ori. Acuma nu era o muchie de fierastrau si noi mergeam ca pe sarma. Muchia este f. lata, sa tot aiba minim vreo 5 metri, compusa din lespezi si praguri de iarba, deci aveam loc si sa stam toti 6 deodata in acelasi loc. Singura problema a muchiei era ca stanga-dreapta acestei latimi avea pereti verticali mari.

Coboram prag cu prag cat se poate face acest lucru tinand muchia matematica, la un moment dat traversam pe o brana expusa ca sa evitam o mica rupere de panta a muchiei, dar la un moment dat il vad pe Dan ca se uita ba in stanga, ba in dreapta, ba in jos, si nu se hotaraste pe unde sa o ia. Acuma in Spania el cica face alpinism utilitar, dar aici eram pe munte si trebuia sa gasim o poteca viabila fara asigurari. De la blocul de stanci unde s-a oprit nu se mai prea poate inainta, caci urmeaza o ruptura de stanci si ar trebui sa folosim cordelina din rucsac, asa ca am preferat alta solutie. Inspre stanga spre valea de unde se vede in fundal varful Budislavu iarasi nu se poate ca este perete mare de stanca sub noi, adica se vede cam ca in poza de jos: adica ceva si pe urma nimic.

Eu ma misc  mai incet, pana sa ajung eu la locul de nedumerire, verdictul s-a cam dat deja: coboram pe niste brane mici pana la limba de grohotis din valea Avrigului si apoi pe grohotis pana la lacul omonim. Intr-adevar, pare sa fie cea mai buna solutie, tinand cont de faptul ca habar nu aveam pe unde ar fi fost candva poteca pe aici. Candva pe undeva prin zona mergea prin anii '50-'60 traseul de creasta: am vazut noi cateva momai, dar si alea au disparut repede.

Descataram repede cela cateva stanculite si mergem pe o poteca si alte pragulete pana dam in grohotis si de la grohotis scot betele telescopice si exersez grohotingul pana la lacul Avrig. Ulterior, uitandu-ma acasa pe o harta 3D cu traseul de creasta al Fagarasilor, am observat in zona varfului Ciortea coborarea pe aceasta muchie din varf spre Portita Avrigului: coborarea este prezentata punctat mai intai pe muchie, apoi intra sub muchie pe partea caldarii Avrigului (probabil acolo pe unde am luat-o si noi in horn la dreapta), apoi, dupa ce muchia se mai domoleste, revine pe linia crestei pana spre Portita Avrigului. Fara sa stim, am intuit bine fostul traseu de creasta.

Pe malul lacului Avrig luam ultima pauza. Iarasi mai mancam si mai bem cate ceva, iar eu as bea apa non stop. Ii tot spun lui Marian ca sa mergem, ca adorm in picioare de oboseala.

Incepem coborarea pe valea Avrigului, o vale nu extraordinar de interesanta, dar draguta (numai ca nu mai batea soarele pe ea si nu se mai vedea prea bine). Coborarea urmeaza cumva mereu panta din stanga a vaii, pe undeva in dreapta fiind sus muchia Scarisoarei pe care am urcat in creasta de dimineata.











Inca in portiunea superioara a vaii descoperim un mic canion pe unde vine la valea apa involburata ce pleaca de sus aproape de langa lacul Avrig.

Apoi mai avem de coborat o portiune de vale care nu arata prea ademenitor (vorba lui Marian), dar macar nu ne-am inotrs pe acelasi drum, ci am facut un frumos circuit.

In poza de jos si cea de sus, se vede valea Avrigului, in fundal fiind varful Garbova, respectiv stana din vale

Ajungem intr-un final pe firul vaii undeva in dreptul unei stane cu acoperis de sita nou, trecem apa peste un podulet si incepem sa traversam valea spre dreapta, mai coboram pe langa o cascada, apoi deja parasim firul vaii si ne apropiem de zona de urcus spre cabana Barcaciu. De aici vom intra in padure si va trebui sa mai recuperam vreo 150-200 metri de altitudine pana la cabana, Marian ma mai tine de vorba pe drum si trece timpul mai repede, Gabi mai gaseste niste zmeura prin boscheti si trece timpul si mai repede si uite asa ajungem si la cabana. De altfel, Gabi si cu Dan s-au hotarat sa ramana la cabana peste noapte si sa intarzie a doua zi la servici, dar noi din pacate trebuie sa coboram si sa ajungem in Sibiu. Ce-as mai fi stat si eu la cabana, amintiri de Barcaciu revelion 2007 cand am dormit in cort.

Poza de grup in fata cabanei Barcaciu cu coechipierii turei pe varful Ciortea (de la stanga la dreapta): Cosmin cu Anda, Gabi, Dan, Iuliana si Marian

La cabana mai stam de vorba cu baiatul lui nea' Petre care este acum la cabana si ne povesteste de prin '95, cand dupa o noapte de betie nedormita au vrut ei sa urce pe Ciortea. Si pe Ciortea caldura mare si lacul jos plin de apa. Drept pt. care s-a abordat varianta coborarii pe grohotis pana jos la lac de pe varf (cobori 2-3 brane si pe urma intr-adevar se poate prinde dita' mai grohotisul pana jos la lac). Si noi ne-am chinuit sa coboram matematic pe muchie si sa gasim nu stiu ce fost traseu de creasta !?

Deja se lasa soarele si lumina este rosiatica, prin "curtea" cabanei a aparut un puiut mic detot de gaina. Urmeaza poze cu puiutul evident (nu prea vezi des gaini pe munte si pui de gaina, este ceva mai special).

Cam atata arata un puiut de o zi nascut sus la cabana Barcaciu. Nu mai vazusem demult un pui atat de mic. Asa-i cand toti puii ii vezi deja congelati la Carefour.

Puiutul a fost un adevarat luptator (nu stiu daca era cocos sau gaina ?!), dar cert este ca se nascuse cu o zi inainte si fusese singurul care razbise frigul de peste noapte (sub 10 grade). Ceilalti frati ai lui murisera de frig, iar el acuma era privilegiat si era pus in camera cu cuptorul ca sa nu moara si el de frig.