Cu bicla' de la Paltinis la Magura - 17 sept. 2011

Din seria cum se poate ajunge sa faci o tura de bicicleta cand ai programata o tura in Crai. Alin si cu Tudor tot puneau la cale o tura pe braul de mijloc in Crai, m-au obligat sa vin, pt. ca stiam traseele, iar apoi s-a facut o incarligatura monumentala cu plecarea si cu numarul de persoane. Nu mai stiu cata lume vroia sau putea sau trebuia sa vina, cert este ca pana la urma Mihaela s-a imbolnavit si din masina ei am ramas eu singura, iar in final am ajuns sa nu pot pleca decat eu cu Gabi de vineri dupa-masa, restul urmand sa se insire in venirea lor pe sambata. Totul parea ca merge ca pe roate, cand Gabi imi spune totusi ca nu se risca sa ne intoarcem dupa o tura grea singure cu masina, drept pt. care eu ii impartasesc ideea, fiindca ma bazam tare mult pe ajutorul ei la sofat. Dupa tot episodul asta cu plec in Crai, nu plec in Crai, suna Alin cu plec in Crai, apoi iarasi cu nu plec in Crai, ma hotarasc sa raman in Sibiu si sa fac niste ture lejere de bicla cu amicul Marius Craciun. Asa credeam eu ca vor fi ture lejere !

Nu ne agitam prea tare si sambata dimineata imi fac somnul de frumusete pana tarziu, dar nu neglijez totusi faptul ca la 11.00 a.m. este a doua rata pe zi spre Paltinis, asa ca fug val-vartej pe bicicleta pana la gara. Ma reunesc cu Marius si bagam fiarele cu doua roti in autobuz, in invalmaseala de multe alte biciclete. Ajungem pe la 12.00 a.m. in Paltinis la telescaun si de acolo incepem sa urcam pe drumul forestier ce duce in vf. Oncesti. Dupa ce trecem de bifurcatia spre cantonul Muncel, mai urcam inca vreo cateva serpentine si apoi o luam spre poiana Oncesti. Din Poiana Oncesti incepe o feerie pe bicicleta, feerie care credeam ca va insemna tot traseul. Dar nu a fost sa fie, feeria, pe alocuri cu bolovani si mers pe langa bicicleta, va tine numai pana pe la Apa Cumpanita, iar de acolo avem surprize.

Coboram pe o poteca lata din padure din poiana Oncesti si suntem in extaz. Extazul mai imi este influentat pe alocuri de zonele mai abrupte pe care mai apar si bolovanoi imensi, ne mai dam jos, mai mergem pe langa bicicleta, dar inca totul este ok. Atat de ok, incat simt cum uneori nu prea-mi mai tin echilibrul pe bicicleta si mai trag cate o tranta, pana ma decid sa imi pun genunchierele si cotierele.

Mai departe drumul este bun pt. bicicleta si nici nu simtim cand ajungem in poiana La Icoana. Iar in poiana La Icoana este o icoana cu Maica Domnului, asa ca ma pozez cu icoana.

Dupa poiana La Icoana urmeaza poteca in stanga care merge ba pe curba de nivel, ba coboara abrupt pe bolovani spre cantonul Tomnaticu. Toate bune si frumoase, avem si de mers pe langa bicicleta in zonele mai incarcate cu bolovanis, dar ma tot consolez cu gandul ca dupa ce iesim pe dealuri va fi lejer. Deocamdata am ajuns abia la cantonul Tomnaticu si cale lunga ne asteapta.

De la cantonul Tomnaticu o luam pe drumul-poteca spre bifurcatia sau saua denumita Apa Cumpanita. Ajungem chiar si intr-un drum forestier mai sustinut (pare-se drumul care vine pe curba de nivel de la Santa) si deja vedem panoramele spre Valari si in spate spre vf. Oncesti de sub care venim noi.

Varful impadurit din stanga (cu releul in varf) este celebrul varf Oncesti de langa partia din Paltinis

Mergem mai departe pe drumul forestier cu panorame vaste spre Valari si spre dealurile ce duc hat departe spre Magura, se repeta de nenumarate ori figura cu dat jos de pe bicicleta in momentele culminante ale drumului, dar suntem macar la vale si suntem inca foarte increzatori.

Lasam in curand in stanga si soseaua care se vede in zare serpuind pe Valari si incepem sa ne afundam in taramul stanilor - arhitectura acea vernaculara care vara functioneaza cu oi si cu caini care le pazesc. Dar deocamdata stanele astea sunt parasite, asa ca nu avem probleme.

Inca cateva urcusuri si coborasuri pe si de pe bicicleta si ajungem in bifurcatia intitulata Apa Cumpanita. De aici mai avem vreo 2 h spre Rasinari prin valea Caselor, dar nu ne pasioneaza ca pana acum stam bine cu timpul, apoi in cealalta directie vreo 4 h pana pe vf. Magura si numai vreo 7 h pana jos in Cisnadioara, tot prin varful Magura. Il alegem evident pe cel de-al doilea traseu, una la mana ca asa era planul, doi la mana ca era mai interesant sa mergem pe unde nu am mai fost niciodata nici unul dintre noi. Si vorba aia, suntem cu bicicletele, doar nu o sa facem cat scrie pe tablitele indicatoare.

Dupa Apa Cumpanita drumul incepe fain: pajisti intinse, poteca ingusta, dar bine conturata prin iarba, se merge ceas, nu gluma. Ma uit in zare la varful Magura, care nu pare atata de departe, si nici nu iau in seama dealurile care suie si coboara pana sa ajungi acolo. Adevarul este ca daca le-as fi luat in seama, mi-as fi facut o groaza de griji inutile si nu as mai fi savurat tura cu atata umor si stapanire de sine, precum si cainii de la stane. Asa ca ma gandesc ca acea poteca urcatoare si coboratoare pe dealuri nu este decat un drum banal si nu va pune probleme, decat pushing-bike la greu.

Pana una alta, panoramele se mentin in continuare superbe spre varful Magura, spre vecinul sau Prejba, spre valea Sadului indarat si spre valea Sibisel care duce in Rasinari. De aici din varful dealului Derjani incepe adevarata aventura: panoramele sunt superbe, dar drumul care trebuie urmat este foarte abrupt si doar pe alocuri ne da posibilitatea sa stam pe bicla (nici Marius, care s-a nascut pe bicicleta, a mers pe langa ea).

Vedere spre varful Prejba si un picior cu multe colibe ce coboara spre Raul Sadului

Drumul (inca bun pt. bicicleta) pe care am venit de la Apa Cumpanita, merge pe acolo pe dealuri

Vedere spre dealul Barnelor pe unde merge poteca ce coboara in Rasinari (prea scurt traseul ala, noi am vrut ceva dur)

Poteca prin iarba care deocamdata coboara spre varful Magura (cel din fundal) - varf care este mai sus, dar asa e jocul, mai intai cobori si urci de nenumarate ori si abia la final, cand nu mai poti deloc, urci pana pe varf

Pana una alta pe acest lung sir de dealuri intitulate pe harta Derjani, incepe un lung sir de stane (vreo 3 stane active am depasit noi), astfel incat in fiecare inseuare de acum inainte se va repeta figura cu: "Cutu, cutu, hai stai cuminte .... nu vrei cu vorba buna ... ???!!???!! Atunci, nah, la oi maaaaah !"

La prima stana este bine, chiar relaxant, ciobanul este langa oi si este si ciobanita la soare pe o piatra, asa ca ne vede si vorbim cu el si cainii lui nu vor latra decat asa de forma, ca sa-si impresioneze stapanul.

Aici la stana, avand in vedere ca am fost atat de econoama, incat nici apa nu mi-am luat destula cu mine, fac bine de' zambesc frumos la nea' ciobanu si ma scot de apa. Asa ca suntem invitati inauntru in stana ca sa ne dea ciobanita apa, apoi o felie de urda, apoi incepe o avalansa de intrebari: de unde suntem, ce facem aici, multe intrebari, printre care inclusiv ce salariu am !? Intre timp noi raspundem cuminti la intrebari, ca doar cainii sunt afara, si mai luam cate un dumicat de urda.

Cert este ca, din discutiile cu ciobanul si mai ales cu ciobanita, am dedus ca erau tare nemultumiti ca trebuie sa munceasca atata aici in varful muntelui. Se pare ca tanjeau dupa viata de oras, unde castigi bine (desi pot sa bag mana in foc ca castigau mai mult decat noi pe produsele vandute la negru), unde stai pe scaun si nu faci nimci altceva.

In poza de jos si cea de sus, se vede raiul in care stateau aici, chiar daca coborau destul de des jos in Raul Sadului

Dar cum calatorului ii sade bine cu drumul, ne punem si noi pe cale, am fi vrut sa mai stam, poate ne scoteam de un bulz ceva, dar vedem varful Magura inca departisor si trebuie sa tragem la greu ca sa depasim insiruirea de inseuari pana la poalele lui.

Pe prima portiune serioasa de pushing-bike, imping inca cu chef si cu elan la bicla, desi dealul pe care am impins arata cam abrupt totusi.

Noi am coborat toata portiunea aia care se vede hat departe in fundal si am venit pana aici 

Pentru putina relaxare si aprofundare a altui fel de adrenalina, cand ajungem in varful dealului, in loc sa ne odihnim, suntem pusi in alerta de aparitia unei noi stane.

Deocamdata la stana este liniste si pace, am timp sa ii fac poze. Marius insa se lamenteaza, caci vede oile, dar zice ca nu este nici un cioban si ca or sa ne omoare cainii. Or sa latre si noi ne punem biclele in fata si o sa trecem. Inapoi oricum nu ma intorc ! Incepem sa inaintam, ne simt cainii, vin la noi hamaind mancand pamantul o duzina de dulai, ii cheama ciobanul si le mai da cate ceva de mancare, apoi dulaii iarasi vin catre noi si tot asa pana trecem de stana.

Urmeaza apoi o portiune foarte frumoasa cu panorame superbe spre valea Sadului si spre varful Prejba, trecem pe langa niste colibe parasite sau cel putin unde nu este nimeni si mai admiram si peisajele inconjuratoare, nu numai cainii de la stane.

Tot mergem si mergem si cand ma gandeam si eu cu mult interes ca reusim sa facem o pauza sa mancam, hop ca il vad pe Marius speriat ca a dat de alta stana. Mama si ce foame imi era, cred ca ii mancam eu pe cainii aia daca se apropiau mai mult de mine.

De data asta Marius chiar nu mai vrea sa coboare si sa trecem pe langa stana, ca zice ca ciobanul este departe si or sa ne sfasie cainii. Eu insa vad un gard pe langa care se poate cobora foare usor si folosi pe post de protectie din dreapta, in stanga pun bicicleta si da-i si da-i. Noi inaintam incetisor pe langa gard si ciobanul fluiera ca sa-si mai calmeze cainii. Cand ajungem la el, aflam din vorba in vorba ca era un cioban care isi aprecia munca in aer liber si in varful muntelui, spre deosebire de ciobanita intalnita mai devreme care se vaicarea mereu ca mama cat munceste ea aici in cucuietii dealului.

Depasim stana, depasim ciobanul si in urmatoarea sa in sfarsit ne asezam si mancam. Mancam bine si apoi ne uitam in sus la dealul pe care il avem de urcat si speram sa fie ultimul, numai ca atunci cand ajungem sus avem o nedumerire de traseu, insa coborand putin pe piciorul din stanga (muchie care cred ca ducea direct in valea Sibisel) observam ca poteca coteste la dreapta spre un canton, iar pe urma chiar incepe urcusul pe Magura. Ulterior aveam sa aflu ca este poiana Trandafirilor si cantonul este refugiul Rosengarten, dar eu, neavand harta noua a Cindrelului cu mine, nu am stiut acest lucru.

Coboram pe langa canton si mai mergem foarte putin pe drum cu bicicleta pana la baza Magurei. In fata noastra se afla monstrul adormit pe care va trebui sa il urcam si, chiar daca urcusul pare domol, Marius ma instiinteaza ca trebuie sa impingem biclele, nu se poate altfel. Dar imi si promite ca sus este un drum fain de bicicleta pe care a coborat el odata acum vreo 3 ani. Merita atunci sacrificiul sa urci pana sus impingand la bicla, ca sa cobori pe urma o ora pana in Cisnadie. Ah, si ca sa fie setul complet, impingand la bicicleta spre varf, descopar ca roata din fata e pe geanta. Am pana si va trebui reparata ca sa cobor din varf pe bicla. Cel putin asa speram eu, ca voi cobora pe bicla.

Pe la jumatatea drumului eu insa cedez nervos, este ingrozitoare aceasta ultima panta de impins la bicicleta, asa ca Marius ma vede si vine si preia bicla. O ia si ii repara pana, operatiune care tot o fi durat vreo jumatate de ora pana ce am gasit infimul spin care imi intrase in roata. Toate bune si frumoase, se pare ca in sfarsit ajungem pe varf si o sa coboram de acuma inainte. Mda, vezi sa nu!

Poza de varf: eu cu Marius si cu bicicletele ! Inca mai speram la o frumoasa coborare

Si un drum care cica duce la un refugiu pe unde nu stim cum este traseul, o fi fost tocmai cel pe care se cobora pe bicicleta !?!

Cand sa coboram, aflu cu tristete ca Marius zice ca nu pe drumul spre refugiu vom cobora, ca cica este foarte abrupt ala, asa ca ma conformez cumintica si ma tin dupa Marius care zice sa coboram spre Cisnadioara-Cisnadie pe marcaj, ca cica a mai fost el pe acolo. De coborat incepem sa coboram, numai ca drumul in curand incepe sa devina un calvar, o panta abrupta fie cu bolovani, fie cu santuri atat de mari, de' eu nu reusesc sa ma tin pe bicicleta. De fapt Marius marturiseste ca nu a mai coborat pe drumul spre Cisnadie, ci crede ca pe cel spre Cisnadioara, asa ca, pana una alta, suntem pe un drum care coboara abrupt si nu stim daca o sa putem sta pe bicle. Tot trag bicla dupa mine si bodoganesc. De mult prea putine ori reusesc sa ma sui in sa si, daca merg cateva zeci de metri, mi se pare ca am mers mult. La un moment dat vedem si auzim cum scormonesc in pamant si niste porci mistreti, noi tot tinem drumul care pare destul de clar pana ajungem la o bifurcatie, unde imi dau seama ca nu mai mergem pe marcaj demult. Marius, fiind in fata, eu m-am tot tinut dupa el si nu mi-am dat seama cand am ratacit traseul. Incepe sa se intunece, noi ne afundam in vale si in padure, unde este din ce in ce mai bezna, habar nu avem pe ce culme suntem si pe deasupra trebe' sa taram si biclele dupa noi, caci nu pot merge pe ele decat cateva zeci de metri din cand in cand.

Marius isi scoate frontala si pana una alta inca este bine in padure ca vizibilitate, dar pe masura ce avansam se face din ce in ce mai intuneric si poteca se zareste cu greu. Noroc ca nu e prima oara ca ma prinde noaptea prin padure pe nemarcate. Nu mai merg pe bicla' deloc, pt. ca este prea intuneric si dau numai peste trunchiuri de copaci, in unele locuri este chiar abrupt. Ma gandesc ca macar tinem firul asta de vale (cu bicle cu tot dupa noi) si pana la urma tot om da intr-un drum forestier. Partea buna este insa aceea ca, in timp ce eram eu suparata ca am ratacit traseul si car bicla dupa mine prin padure si nici la vale nu m-am dat, aud un latrat de caini si vad o luminita pe vis-a-vis pe undeva. Ce bucurie sa aud latrat de caine, dupa ce m-au latrat atata pe la stane, nu imi imaginam ca o sa mai fiu asa de fericita sa aud glasuiri duioase de dulai. Mai mergem ce mai mergem prin padure, chiar daca deja mai ne-am linistit cu cainii, mai avem de infruntat ceva poteca abrupta cu carat bicla' dupa noi, dar cert este ca la un moment dat vad drumul forestier, alb frumos asa cum straluceste pietrisul de pe el in noapte. Travesam raul si suntem pe drum. Ce relaxare, habar nu am ce drum este, dar este drum si mergem la vale. Vad un marcaj si ma duce gandul ca om fi pe valea Argintului, dar nu imi trece prin minte ca chiar acolo suntem (valea Argintului fiind undeva fix in directia opusa de Cisnadie, unde credeam noi ca coboram). Ulterior am aflat ca poteca pe care am mers noi este destul de cunoscuta de unii f. stiutori si iese in valea Argintului la asa numita Piatra Broastei. Dam la pedale fericiti la vale, intalnim un nene cu catel la frontala si aflam ca suntem pe valea Argintului, nenea era patronul din Sibiu de la magazinul de munte Explorer. Dam bice spre Cisnadioara, apoi clasicul urcus si calea Dumbravii pana in Sibiu.

A doua zi ma dureau toate cele, drept pt. care il sun pe Marius pe la 9.00 a.m. si ii spun ca trebuie sa anulam tura pe valea Hartibaciului, pt. ca eu nu pot sa mai merg atata pe bicicleta. Eu as fi vrut sa fac o coborare clasica si banala din Paltinis pe undeva prin cheile Cibinului sau pe valea Sadului, dar nuuuuuuuuuuuu, Marius vrea sa mergem pana in Rasinari cu bicla, sa urcam in Curmatura si sa ne dam la vale pe Calugaru pana in Gura Raului si apoi inapoi acasa la Sibiu. Vine si Raluca cu noi (ea este odihnita deh, ca nu a mers cu bicla ieri ca noi), asa ca ma alearga astia, de'-mi sar capacele pana la Curmatura si imi dau duhul pe drum urcand serpentinele alea de Paltinis. Coborarea spre Gura Raului este scurta, dar fainuta, asa ca oarecum a meritat.

Cu Raluca si cu Marius la troita inspre Gura Raului dupa ce am coborat Calugarul

Din Gura Raului o luam prin lan spre Poplaca pana nimerim din greseala drumul Gura Raului - Poplaca care tocmai se asfalteaza, ajungem la Poplaca si apoi tinem calea Poplacii pana in Sibiu.