Revenind la cabana Piatra Mare - 12-13 ian. 2013

In Piatra Mare nu mai am apucat sa merg. Am fost ocupata ca sa zic asa cu trasee mai grele sau cei din Sibiu merg mai greu pana in Piatra Mare. A venit 2012, am re-descoperit carpati.org si am inceput sa merg in ture cat mai diverse, avand de unde sa aleg. A venit si iarna si nu mai aveam chef  de atata batut poteca prin nameti, asa ca am vrut o tura usoara.

Am gasit inca din decembrie 2012 o tura programata pentru mijlocul lunii ianuarie in Piatra Mare. Imi surade imediat ideea, pentru ca nu mai fusesem demult pe acolo si chiar mi-era dor de cabana sa o revad, sa stau acolo, sa ma bucur de atmosfera intima de cabana in varful muntelui, sa fiu pe munte. Toti cei care se inscriesesera, inclusiv organizatorul, mi-erau necunoscuti. Se inscria in targetul meu: sa cunosc lume noua. Ma inscriu in tura, fiind putin nesigura daca mai sunt locuri (nu aveam chef sa numar cati inscrisi sunt pe numarul de locuri). Primesc acceptul. Dar mai era o luna de zile aproape pana la tura, mai fac turele din preajma revelionului si ma pun pe asteptat tura in Piatra Mare. Se inscrisese pana la urma si Ema din Sibiu, afland ca merg eu se incumetase si ea.

Cum cu sofatul eu nu le am la ore matinale, plecam sambata dimineata cu microbuzul de 6.30 a.m. de la firma Aventin, care urma sa treaca din Brasov spre Predeal, deci ne lasa la fix la Dambul Morii unde era punctul de intalnire. Pe drum motai, nu pot sa dorm, ca am facut prostia sa beau niste ceai verde de dimineata si nu m-a trezit prea tare, dar cu siguranta nu ma lasa sa atipesc deloc tot drumul.

Ajungem la Dambul Morii cu o ora inainte de ora de intalnire. Ne parcam val vartej la Hanul Dambul Morii pentru un alt ceai verde, care de data asta este foarte concentrat si ma trezeste. Pe la 10.00 a.m. ma suna si Florin (organizatorul) sa imi spuna ca au ajuns si ei la gara si sa iesim in strada ca sa ne intalnim. Ii asteptam in drumul mare vorba aia si cand apar, nu se mai termina. Nu conteaza ca nu am retinut nici un nume (doar ei erau 10 si noi doar 2).

Plecam spre Cabana Piatra Mare, si aflu cu oarecare regret ca organizatorul a decis sa urcam pe Drumul Familial, si nu prin Praspastia Ursului. Nu era scopul meu un anumit traseu, asa ca nu ma deranja nicidecum decizia. 

Incepem sa urcam, traseul banal, poteca monotona, toata lumea merge in sir indian, asa ca nu prea pot vorbi decat cu Ema care este langa mine. Ramanem in urma la taclale si cu Erico si ne tot lalaim. Oricum se merge incet si nu are rost sa ne grabim sa transpiram si sa inghetam pe urma. Si totusi, uneori se merge foarte incet, un baiat merge foarte incet, are probleme la un picior. Incerc sa nu il depasesc ca sa nu il fac sa se simta prost cum ca m-ar tine pe loc. Nici o grija ca il depasesc altii, asa ca intru si eu in depasire.

Se vede cum scoteam un cap din lungul sir indian ca sa ma asigur in depasire 

Nu mi se pare ca trece mult si ajungem la bifurcatia cu traseul ce vine dinspre Prapastia Ursului. Florin propune o pauza pentru a merge in cateva minute la punctul de belvedere. La belvederea asta nu fusesem niciodata, deci tot mai am lucruri noi de vazut si de aflat. Nu mergem insa toti la belvedere, eu merg mai mult ca sa nu stau pe loc si sa inghet si pe marginea prapastiei, facem "poza de grup rasfirat". Paradoxal, cum sa te rasfiri pe marginea prapastiei, unde nu stim cum sa stam mai adunati cu putinta, ca locul este stramt.

Poza de "grup rasfirat" (de la stanga la dreapta): Erico, Ema, Florin (organizatorul), Oana, Mihaela, Victor si pe randul de jos sunt eu cu Alina, cu bratele larg deschise la aparatul care clipocea

Revenim la bancuta de la bifurcatie, recuperam restul grupului si o dam in sus spre cabana. Cica nu mai avem decat o ora de mers pana acolo, mi se parea mai mult drumul alte dati, acum mi s-a parut ca a fost foarte scurt. De data asta insa am reusit sa ma racesc si imi este f. frig, asa ca merg mai repede, si cum ma opresc, cum ma si racesc, si tot asa, pana ajung in fata tot alergand sa ma incalzesc. Mainile imi sunt bocna si picioarele in bocancii aia nenorociti au de asemenea tot potentialul din lume sa imi inghete, daca nu ma misc mai repede. Dar ce sa te misti mai repede, ca lumea incepe sa faca precum lupul, ii auzim din fata si le raspundem, ca poate ne incalzim daca urlam.

Ajungem insa si in prima poiana, cu soare, asa ca bag bice pana ajung acolo si scot un susan de mancare. Ne strangem incet incet in poiana, desi dureaza pana vin toti lupii. Am vazut ulterior ca ei faceau tone de poze prin padure cu zapada etc, bine macar ca si noi stateam la soare ca sa nu inghetam chiar detot.

 

Din poiana traseul coteste la dreapta prin padure si in cateva serpentine ajungem la Piatra Scrisa in zona Cabanei Piatra Mare. Langa cabana aici am dormit acum multi ani cu cortul iarna, in alti ani tot cu cortul vara, in alt an iarna la cabana, nu stiu daca reusesc sa numar de cate ori am fost pe aici. Cred ca totusi prima oara cand am fost aici, cabana era in constructie, deci demult detot.

Ajungem la cabana. Ne asezam la masa. Eu nu prea vroiam sa mananc mult, ca stiam ca ma apuca somnul si nu o sa mai am chef sa merg pe varf, dar cum lumea mananca bine, ce sa fac, comand si eu o ciorba. Ciorba cam fara gust ea, dar pe munte merge de minune. Cu chiu cu vai, pe la orele 16.00 p.m. reusim sa ne mobilizam spre marele varf Piatra Mare. Mergem iarasi ingrozitor de incet si mie imi ingheata picioarele, de' nu ma vad. Cand iesim din padure si ajungem la prima mare panorama, o tai inainte si nu ma mai uit inapoi.

Ajungem la panta de traversat pe curba de nivel, dar nu este nici un fel de problema, este dita' mai poteca bine batuta si mergem repede. In jurul nostru apusul isi intra in drepturi si in zarile indepartate vedem linii rosiatice la orizont. Ciucasul se cufunda ca intr-o pictura rosiatica si jos in Brasov incep sa licareasca luminitele orasului.

Odata ajunsi in zona varfului avem parte insa de unul dintre cele mai spectaculoase apusuri pe care le-am vazut. Am mai vazut eu apusuri frumoase, dar apusul asta era peste dragii mei Bucegi pe care nu ii mai vazusem demult, deci isi merita toti banii. Priveam spre casa si recunosteam fiecare punct din profilul lor: releul de pe Costila, Coltii Morarului, Valea Cerbului, Morarul, Omu, toate locurile mele dragi.

Pe varf insa bucuria nu ne este prea mare: ca inghetam. Tot ne straduim sa rezistam pana vin si restul ca sa facem poza de varf, si tot jucam hora si dam din maini si din picioare. Pana seteaza Erico aparatul pe trepied ca sa faca poza de grup, descopar ca totusi este mai cald daca stau ghemuita, asa ca eu sunt in randul de jos.

Poza de varf in Piatra Mare (de la stanga la dreapta): pe randul de sus sunt Bogdan, Florin, Ema, Victor, Mihaela, Claudiu si Oana, iar pe randul de jos sunt Daniel, Alina, Iuliana si Erico

In secunda urmatoare declansarii blitzului pentru poza de varf, 11 oameni au tasnit ca din pusca inapoi spre cabana, doar fotograful, bietul Erico a ramas in frig sa stranga aparatul, trepiedul etc. Am ajuns inapoi foarte repede la cabana, abia se intunecase si am mers la frontale, mai ca nu am alergat vorba aia, atat de frig imi era de la cat statusem sa asteptam pe varf.

Seara am petrecut-o incepand cu o visinata de la organizator. Nu s-a terminat foarte repede, dar nici foarte greu. Nu am apucat sa beau foarte mult din ea, drept pentru care nu am simtit deloc ca m-as fi ametit. Eram doar foarte vesela, radeam cred ca non stop si spuneam fara jena tot ce-mi iesea cu porumbelul pe gura. Am jucat saboteur si am ras de nu am mai putut de semnul de infundatura denumit sugestiv de catre Victor "puloc". Pe la orele 23.00 p.m. ne-am dus si noi la culcare, mi-era somn si mie cica. Ce sa dormi, ca paturile-s mici ca naiba cand dorm doua gagici in el si pe deasupra mai au si tablie la picioare. M-am chinuit la propriu 3 h sa imi gasesc o pozitie ca sa adorm. Noroc ca pe la 2 a.m. am adormit si m-am trezit a doua zi pe la 8 a.m.

O noua zi, cu soare afara si bucuria de a fi pe munte. Mancam micul dejun, bag in mine ca sparta si odata iesita afara din cabana, voi renaste de la sine si n-o sa-mi mai fie foame pana dupa pranz. Dar pana una alta mi-au inghetat iar picioarele ca trage curentul pe undeva pe jos pe la podea prin papuci si nu mai stiu cum sa ma incalzesc. Conferinte, chestii, socoteli despre circulatia sangelui si subiectul meu preferat: masaj. Claudiu se ofera sa-mi faca masaj si cobaiul din mine nu mai stie cum sa dea din coada la auzul acestui cuvant.
 
Urmeaza cred ca vreo jumatate de ora de masaj, dintre cele mai variate forme, in nici un caz cel cu care eram eu obisnuita. Am retinut o singura tehnica pe nume "calcatura monahala" (parca). Nu stiu eu daca fac masaj calugarii, dar e fain rau masajul ala care le poarta numele, si eu care sunt si foarte impresionabila cand sunt framantata pe post de aluat, cred ca o sa-mi mai ofer serviciile de cobai. Nu toate figurile au fost faine, am trosnit eu pe ici pe colo, dar nu tot timpul, semn ca mai este de lucrat la mine la coloana.

Se termina sedinta mea de masaj si iesim afara la sedinta foto. Soarele orbitor de trei sulite pe cer. Peisajul nu este chiar atat de nemaipomenit, dar totusi, se vad deosebit muntii Ciucas si Neamtului si ma fac sa-mi doresc ce altceva decat sa merg si eu pe acolo din nou.

Poiana de la Piatra Scrisa (parca asa se numeste), unde mai sus se afla si cabana Piatra Mare

Vedere spre muntii Ciucas si Grohotis de la belvederea cabanei Piatra Mare

Vedere spre muntii Neamtului de la belvederea Cabanei Piatra Mare

Vedere spre Varful Piatra Mare din poiana cabanei omonime (de fapt nu se vede fix varful, ci langa)

Si evident in poza de jos si cea de sus, am rugat frumos fotograful sa ma imortalizeze cu peisajul

Intre timp ce faceau restul copiilor in schimb: se dadeau cu farasul de plastic cumparat in trenul personal !

Alina si Victor dandu-se pe fund cu farasul - pe post de sanie, bob, etc

Si cand in sfarsit s-a strans toata lumea, nu am putut lipsi de la fabuloasele poze de grup de la cabana.

Poza de grup (de la stanga la dreapta): pe randul de sus sunt Bogdan, Victor, Oana, Clau, Miha, cabanierii si pe randul de jos Iuliana, Alina, Ema, Erico, Florin si Daniel

 

Si inca o poza de grup (de la stanga la dreapta): pe randul de sus sunt Erico, cabaniera, Mihaela, Claudiu, Iuliana, Daniel, Bogdan si pe randul de jos Alina, Florin, Victor, cabanieru, Ema si Oana

In cabana Piatra Mare inainte de plecare cu Oana, Ema, cabanierii, Claudiu si eu

Incepem sa coboram pe traseul canionului Sapte Scari. Teoretic Canionul nu era inclus in program, dar toate aceste exceptii sunt facute ca sa confirme regula. Regula este ca traseul nu se respecta. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Coboram noi ce coboram, nu prea ne oprim sa asteptam ca ni se facea frig, dar la bifurcatia spre canionul Sapte Scari planul era deja facut intre Claudiu si Victor. Ei vroiau sa mearga pe Canionul Sapte Scari si nimeni nu ii mai putea reintoarce din drum. Avand in vedere ca stimabilul Claudiu deja avea antecedente la inscrierea in tura intr-un mod mai unic si aparte (propriu lui de altfel), ii sfatuiesc totusi sa il astepte pe Florin si sa il intrebe daca este si el de accord ca organizator sa ne despartim in doua grupuri. Evident, eu deja ma inscrisesem pe tacute in grupul tradatorilor. Asteptam organizatorul si cerem voie sa mergem prin canion. Vine Florin si momentul democratic are loc.

La intrarea in canion pierd o groaza de vreme ca sa strang betele, pus tone de manusi ca sa nu imi inghete mainile pe scarile metalice, scos aparatul de facut poze etc. Raman in urma, Claudiu se intoarce batand din picior dupa mine, era responsabil acum pentru noi toti, eu ranjind vin insa repede facand alte poze.

Aveam eu ceva temeri la scara cea mare, pentru care eu dadusem 15 m, Claudiu numai 5 m, hai cu indulgenta ii daduse 8 metri si in realitate cand am ajuns la ea am apreciat-o la vreo 12 m. Norocul cel mare era ca nu era gheata prin canion, altfel nu as fi calcat pe acolo fara coltari, dar si asa m-am agatat cu toata puterea mea de barele metalice ca sa fiu sigura ca nu cad. La scara mare nici nu m-am mai uitat in jos ca sa ma obisnuiesc cu inaltimile sale, nici nu prea aveam cum sa ma uit ca riscam sa ma dezechilibrez, asa ca dupa ce coboara Claudiu vreo jumatate de scara, incep si eu sa cobor. Gheata era pe trepte, dar numai in treimea inferioara. Prin canion iarasi mai pierd timp sa fac poze, drept pentru care pierd si poza finala de grup de la canion din care eu lipsesc.

Ajunsi la Dambul Morii ne infigem la masa la hanul omonim, acolo unde deja fusesem sambata dimineata la un ceai fierbinte cu Ema. Masa in toata regula pentru vreo doua ore, indes si un papanas peste ciorba de burta, sunt 'salvata' de la al doilea papanas, desi, daca ma gandesc mai bine, mai incapea inca unul cu vaf si indesat. Dupa masa unii merg spre personalul de Bucuresti, iar eu cu Ema ne punem la autostop. Ema rade incontinuu ca nu ne ia nimeni, dar nici nu face semn ca sa inteleaga oamenii din masini de ce stam acolo. Pana la urma incep eu sa fac semn, autobuzul de care stiam eu avand inca o ora la dispozitie pana sa apara si nu vroiam sa inghetam acolo. Opreste un microbuz de Targoviste care mergea la Brasov si ajungem in gara cu 10 minute inainte sa plece un alt microbuz spre Sibiu. Ca urmare, am ajuns cel mai devreme acasa, desi nu stiam ce vom prinde spre Sibiu. Acasa deja ii interogam pe cei care erau inca pe tren cat mai au pana la Bucuresti cu pesonalul.

La final o poza cu unul din cainii de la cabana, cum li se spunea pe acolo: pufoseniile. Toata lumea a facut poze cu ei, mai putin eu, nu stiu cum de' am ratat ocazia.

PS: Pozele nu-mi apartin in totalitate, au fost facute mai ales de Alina si Erico, ei avand aparate meseriase pe care le-au pus pe trepied pentru vaste poze de grup 'adunate', si nu 'rasfirate"

Circuit Pietrele Zimbrului - 6 ianuarie 2013

Speram la o duminica plina, de dimineata pana seara, cu o tura lunga. Eram in stare sa merg si toata ziua prin zapada, eram pregatita psihic de ce-i mai rau. Si cand colo, am ajuns sa fac cred ca cea mai scurta tura din viata mea. Am plecat la 10.00 a.m. din Brezoi si la 13.00 p.m. cel tarziu eram deja jos pregatind gratarul. Nu iti permitea ceata nesimtita si ninsoarea sa faci mai nimic, era de-a dreptul demoralizant sa mergi pe vremea aia, te gandeai numai la foc, o cana de vin/tuica fiarta si o pisica torcandu-ti in brate.

Vorbisem din timpul saptamanii cu Boss si cu Sandu de la Valcea sa facem o tura la sfarsit de saptamana. Ei s-au dus si sambata pe undeva pe langa Olanesti, eu am zis ca vin doar duminica sa facem o tura undeva in zona Brezoiului. Sambata ma suna Sandu dupa tura sa stabilim detaliile. Ei erau deja matoliti la bere. Evident ca nu reusim sa ne intelegem cu ora de intalnire, locatie, era prea harmalaie la ei acolo, asa ca ramane sa vorbim mai tarziu. In sfarsit, ne intelegem, dar nici eu nu puteam sa explic foarte exact: fix cu ce masina vin, fix la ce ora ajung, fix unde ajung. Il anunt abia duminica dimineata pe Sandu cu ce vin, urmand sa il culeg si pe d-nul catarator maestru din piata din Brezoi: ma astepta acolo cand am ajuns eu cu autocarul, ca el avea multe autobuze din Calimanesti spre Brezoi. La Piata ii intalnim si pe cei patru care au speriat Valcea: Boss, Ionescu, Bogdan si Sandu. Patru lei paralei hotarati sa mearga pe munte.

Cica baietii se hidrateaza cu apa rece de izvor dupa berile din seara precedenta

Plecam sa facem circuit la Pietrele Zimbrului, o grupare de multi bolovani, dar bolovani mari detot, grupati mai mult sau mai putin in jurul varfului omonim. Pe urma era in plan sa urcam si pe varful Tuturdan, dar din cauza vremii am renuntat, fiind prea ceata si ninsoarea punand ceva probleme de alunecare, plus multe multe alte probleme de vizibilitate si lipsa de panorame, peisaj si poze frumoase.

Pentru circuitul Zimbrului o luam pe valea din stanga cum vii dinspre Brezoi spre formatiunea omonima, urmand sa coboram pe valea din dreapta. O nimica toata si la propriu si la figurat, doar ca cica ai panorame superbe de sus ... pe care noi nu le vedem.

Mergem pe un paraias printre niste stanci, in stanga sus fiind maiestoasa culme a Doabrelor (dar pe care noi nu o vedem de ceata acum), iar in dreapta prindem un versant abrupt pentru a urca spre tinta noastra. Urcam abrupt pe o poteca de capre, poteca invizibila de fapt acum sub proaspata zapada si vechiul strat de frunze. Urcam abrupt, deci si transpiram, de' curg la propriu toate apele pe mine, ne dezbracam care mai de care rand pe rand, iar eu resimt frigul de fiecare data cand Sandu ne pune sa stam pe loc ca sa pozam. In ninsoarea asta lui ii arde de poze, si culmea, mie nu imi arde de poze. Cam strambam noi din nas la toate pozele, dar acuma cand ma uit la ele, sunt dragute.

Cand ajungem in varful pantei, urmam la dreapta un fel de muchie ingusta, care incet incet ne duce spre Varful Zimbrul. Mergem pe muchie, apoi viram la stanga pe o alta panta abrupta, ocolind in felul acesta si marele versant stancos pe unde categoric nu aveam ce cauta pe zapada. Urcam abrupt si aceasta panta, apoi mergem la dreapta pe deasupra toboganului de stanca, urmand muchia la dreapta spre varf.

Un singur pasaj este dificil, o rupere de 1 m, banala vara, dar delicata cu zapada pe ea. Restul au sarit, eu insa nu am curajul, pentru ca daca alunec stanga-dreapta am panta mare care scapa sub noi si nu stiu unde am sa ma opresc. Sunt ajutata sa trec, apoi mai lipaim cateva sute de metri si ajungem pe varf. Varful Zimbrul cica are o panorama foarte frumoasa, imi pot da seama si eu cat de cat din ceea ce se vede si asa pe ceata, dar cica in spate spre Creasta Doabrelor se vede absolut demential. Noi insa nu vedem absolut nimic: motiv pentru care imi promit ca in prima zi cu soare voi reveni pe acest traseu pentru a face poze si a sta la plaja.

Poza de grup pe Varful Zimbrului (de la stanga la dreapta): Mihai, Iuliana, Boss, Ionescu si Bogdan si Sandu (jos)

Din pacate de pe varf trebuie sa ne intoarcem inapoi o portiune coborand pe aceeasi muchie, fiindca in directia pe care am urcat noi nu avem continuitate catre nimica, urmeaza un mare rapel de cel putin 50 de metri. Cataratorii se uita cu jind la stanci si se conformeaza traseului de coborare.

Prima muchie la stanga vom incepe sa coboram, vazandu-se destul de clar ca se ajunge pe acest traseu pana jos in vale. Coborarea este foarte abrupta, cu pamant, cu zapada, cu frunze, eu cobor ca o baba sprijinindu-ma in bete, dar totusi reusind sa prind si un pic de soare la un moment dat ca sa fac pozele mult dorite.

Si o craca gaurita pe care Sandu o pune in valoare imediat, atarnand capul fiecaruia in spatiul acela chipurile ramas gol din compozitia pozei. Fac si eu parte din peisaj de altfel.

Ajungem jos in vale si urmeaza restul seriei de poze de grup ale lui Sandu. Momente bine alese ca sa putem sa ne amintim peste ani si ani - poza de grup regizata la baza Pietrelor Zimbrului.

Poza de grup (de la stanga la dreapta): Iuliana, Mihaita, Ionescu, Boss, Sandu si Bogdan

Coboram, gata tura, pai de ce ?! Orele fiind inaintate, adica abia orele pranzului, Sandu ne duce intr-o excursie pana la alimentara, de unde luam carne de gratar si mici. Ne ducem la nea Vasile (la inceputul traseului) si ne asternem pe mancat. Nea Vasile pune de o tuica fiarta, gratarul se face in strada, adica pe ulita la capatul satului, pisica o zbugheste printre picioarele noastre, catelul cerseste si el cate ceva de mancare (ca poate pica'), eu mor de frig si ma imbrac la propriu cu sapte cojoace, apoi ne linistim: mancam pe-ndestulate si pe saturate. In fine, de fapt micii nu erau bine facuti si i-am mai trimis o runda pe gratar sa se faca mai bine. Dupa doua cescute de tuica fiarta eu am trecut pe suc, motiv pentru care pana la Sibiu am tot baut apa ca sa imi treaca setea dupa alcool.

La final, imi pare cumva rau ca nu ne-am miscat mai mult, mi-ar fi placut o tura mai lunga, dar mi-ar fi placut si niste panorame mai frumoase ca sa ne delectam ochiul si cu altceva in afara de ceata. In conditiile vremii, oprirea la gratar la nea' Vasile a fost foarte potrivita, omul fiind de-al locului si plin de haz, iar aroma de jar fiind alaturi de tuica si slanina o combinatie de invidiat.

Si da, eu inainte si dupa cele sapte cojoace: intai cersind hainele, apoi incalzita bine.

PS: Multe din poze sunt facute de Sandu sau de Mihai, eu nu prea aveam chef de pozat ceata si sa scot mainile din manusi.