Ultima tura din an la cabana Suru - 31 dec. 2012

Anul asta ceva m-a determinat sa stau de revelion, sa nu mai alerg dupa nu stiu ce petrecere, sa stau, pur si simplu sa stau, sa stau cu pisica in brate, sa ies in oras, sa fac altceva decat ceea ce faceam (sau fac altii) in mod normal. Pana la urma am refuzat rand pe rand toate ofertele de revelion, gasindu-le la fiecare nod in papura: "ba ca-i prea scumpa", "ba ca e prea departe", "ba ca e prea usor traseul", "ba ca e prea aproape." Vroiam sa fie ceva foarte foarte special, ori ceva foarte foarte banal. Pentru primul punct trebuiau sa se alinieze toate astrele, asa ca am optat pentru ultimul punct, care era cel mai simplu de realizat si de atins. Morala ar fi nu cauta prea departe ca sa fii multumit.

Initial vroiam sa merg numai duminica pana undeva pe la o cabana in Fagaras sa mancam o ciorba, dar pe urma m-a rugat Marius sa mergem luni, cand vin si niste prieteni de-ai lui din Bucuresti in vacanta. Mergem luni atunci, fix pe 31 decembrie. Plecam luni dimineata destul de tarziu din Sibiu, abia pe la orele 9.00 a.m. reusesc cei trei prieteni ai lui Marius sa fie gata, desi eu cu Cristi asteptam de cel putin 20 de minute in masina in fata blocului.

La Cabana Suru se urca pe mai multe rute, dar noi o alegem pe cea mai lunga evident, pe Culmea Moasei. Nici pe Valea Moasei din stanga (ca nu stiam cum este drumul forestier pentru masina) si nici pe Valea Avrigului (din aceleasi motive). La capatul Sebesului de Sus, vedem indicatorul, parcam si pornim la drum. Eu eram in plastici, ca vroiam sa ma antrenez pentru creasta Pietrei Craiului. Proasta alegere ! Din pacate plasticii mei de acum cel putin 8 ani au talpa foarte rigida, talpa nu are incorporat stratul ala de absorbtie a socurilor si, ca urmare, dupa 2 h de mers ma doare ingrozitor spatele.

Incepem sa urcam, era nitica zapada, dar care, nici o problema, va dispare brusc si nu o vom mai intalni pana pe la vreo 1000 de metri altitudine inainte de cabana. N-am prea inteles cum jos era zapada si pe urma nu, dar inversiunea termica a zilelor precedente ar putea fi o explicatie viabila. La inceputul traseului ne ratacim putin, asa de control, ca trebuie sa traversam o poiana si indicatoare canci, dar cum intram pe forestier in padure avem marcaje pe copaci. Zapada precum spuneam este putina si chiar si vaile nordice ale Fagarasului se vad cu zapada spulberata, asa ca s-ar fi putut urca fara probleme de avalanse sau alte faze pana sus in creasta. Muchia Moasei nu este un traseu foarte spectaculos, dar suficient de incitant: eu credeam ca va merge numai prin padure, dar muchia este destul de despadurita pe alocuri, asa ca avem si privelisti spre creasta principala a muntilor Fagarasi, dar si spre vecinii nostrii Lotrului si Cindrel.

Vedere din Muchia Moasei spre caldarile vailor de sub Varful Suru

Vedere din Muchia Moasei spre muntii Cindrel si Lotrului 

Mai departe urcam. Urcam, eu in plastici. Urcam, eu tot in plastici. Urcam, incep sa ma obisnuiesc in plastici. Urcam, eu tot in plastici asteptand zapada. Urcam, eu tot in plastici injurand lipsa zapezii in miezul iernii. Urcam, eu tot in plastici incep sa le resimt efectul in socurile primite in coloana. Urcam, eu tot in plastici aproape plangand de durere pe ultima suta de metri in zona cabanei. Ajungem la cabana. Uaaaaaaaaaaaaa ! Stau jos si spatele imi multumeste din plin. 

Poza de grup la Cabana Suru (de la stanga la dreapta): Razvan, Speranta, Marius, Iuliana, Cristi si Diana

La cabana incepem sa mancam: slana cu ceapa, ne da nea' cabanieru si niste jumari pe care le adulmeasem in aer, comandam ceai la greu ca eram deshidratati de atata caldura pe drum si in stilul asta petrecem vreo doua ore pe la cabana. Cabana nu este foarte mare, dar are 2 camere cu paturi, insumand per total vreo 25 de locuri de cazare. Si inca vor sa o mai extinda, pentru ca cica au cereri peste cereri si nu au cum sa le onoreze. Cabanierul este foarte amabil si dragut, pregatea sarmale si perisoare vegetariene pentru cei veniti de revelion aici, noua ne mirosea mancarea ca la balamuc si nu stiam ce sa mai bagam in noi, dar am supravietuit mai ales cu jumarile pe care le-am mai si lasat in farfurie pe ultimele, caci erau foarte grase. Pe cat de greu am reusit sa ne miscam spre traseu din Sibiu, pe atat de greu ne este sa incepem drumul nostru de intoarcere de la cabana spre masini si apoi spre casa.

Pe drumul de intoarcere ne-a prins noaptea pe la jumatatea traseului. Evident, doar plecasem la 16.00 p.m. de la cabana, deci stiam la ce ne asteptam. Ne-am pus frontalele frumos pe cap si am mers mai departe nestingheriti pe poteca. Era dita' mai poteca, doar ca era mai inghetata decat de dimineata cand veniseram noi si acum eram ca pe patinoar. Marius a fost un adevarat gentleman si avand la picior doar 40 a facut schimb cu mine de bocanci, stiind cat ma durea spatele de la plastici. S-a chinuit el sa mearga in plastici, desi ii erau cu un numar mai mici, ca sa merg eu in bocanci si sa nu mai imi solicit coloana.