Incercare de a cuceri varful Magura Cisnadiei - 19 febr. 2012

Sambata a fost o zi greapentru mine: cursuri la Ghizi si apoi o incercare de revigorare dintr-o raceala ad-hoc aparuta, asa ca pe seara ii zic lui Marius ca merg duminica in tura numai daca ma simt bine. Dorm bine noaptea si culmea ca ma simt mai bine duminica dimineata, asa ca pornim cu mic, cu mare, cu Raluca si cu Ioana, sa cucerim vroiam noi varful Magura Cisnadiei. Ajungem pe valea Sadului si incepem sa cautam cu nesat intrarea in traseu. Eu nu stiu intrarea ca nu prea am mai urcat pe aici, dar se pare ca nici sibienii nu prea stiu, asa ca mergem cu gaturile lungite pe geamurile masinii cu ochii dupa bifurcatie. Trecem de locul numit Masa Verde, de unde se urca spre cabana Prejba, si in sfarsit gasim un semn, dar poteca nu este batuta. Ca urmare, ma gandesc eu sa mai mergem inainte pe Valea Sadului sa cautam urmatoarea bifurcatie care urca direct in saua de sub varful Magura. Oricum pe vale este frumos si soare, asa ca ne prinde bine incalzirea pe forestier.

Valea Sadului parca este cufundata in haine de sarbatoare, asa ca ma gandesc ca indiferent daca gasim sau nu marele traseu, macar aici jos pe vale este frumos si bine, cald si soare, si macar raguseala mea din gat pare-se sa se transforme intr-o voce de primadona.

La un moment dat gasim bifurcatia cautata, troneaza un mare semn pe stanga vaii cum urci langa apa, si ne anunta ca pana sub Magura am avea doar 2 h de urcat (vara). Ne uitam in sus si vedem ca zapada este neatinsa, nu s-a mai incumetat nimeni pana acuma sa bata poteca, asa ca ne vom dubla timpul considerabil, macar pana in poiana aia sa ajungem sa vedem ceva panorame de sus. Incepem sa urcam.

In poza de jos si cea de sus se vede stratul subtire de omat ce acopera integral poteca

Fetele urca cu foarte mare avant in sus, ba mai bat si urme simultan pe unele portiuni, eu in schimb merg consecvent pe urmele altora, ca stiu eu ca imi va prinde bine conservarea de energie mai sus.

La un moment dat poteca se deschide si avem vedere spre Valea Sadului

Drumul il declaram numai bun de coborat pe bicicleta, imi frec deja palmele gandidu-ma cum o sa vajai pe aici in viteza la vara, numai ca acuma trebuie sa continuam si sa urcam pe picioare prin zapada mare. Eu sunt obisnuita cu gesturi d-astea de afundat prin zapada, numai ca Raluca ma intreaba la un moment dat daca asa a fost si la Turnuri cand am facut 9 h ? "Nuuuu, Raluca, la Turnuri a fost mai naspa", zic eu incercand sa calculez grosimea stratului de zapada din cele doua situatii. Cred ca pe Magura mi-a dat ca zapada era putin mai mare, daca nu chiar dublu pe alocuri, dar nu i-am mai spus lui Raluca sa nu se mai sperie.

La un moment dat intalnim straturi foarte mari de zapada prin care nu se mai poate trece cica. "Ei, nu se mai poate trece ?!" si trec in fata batand poteca, dupa cateva zeci de metri terminandu-se acel pasaj infiorator prin care nu se putea trece. Perseverenta si rabdare, cam astea sunt calitatile pe care le dobandesti cand mergi iarna prin zapezi.

Incepem sa vedem cum se contureaza creasta m-tilor Lotrului vis-a-vis, deci mult de urcat nu mai este

Eu presimt acuma dupa cat am urcat ca suntem pe aproape, incep deja sa zaresc inseuarea undeva in fata mea la stanga, dar zapada intr-adevar este mare si ca sa o mai fentezi trebuie sa mergi pe firul pe unde s-a scurs apa pe dedesupt si a mai scazut stratul de zapada. Inaintez pe acest fir, cand eu, cand Raluca in fata, pana dam de niste straturi de zapada si mai mari. Cum nu pot sa spun ca am facut un efort extraordinar pana acuma, ma decid sa mai urc, macar pana in poiana, sa simt si eu ca m-am miscat suficient si ca am dat afara raceala din mine. Mai perseverez pe o panta mai abrupta si in curand reusesc sa ies in Poiana Trandafirilor, poiana plina cu zapada si spre Magura si spre ref. Rosengarten, asa ca la topirea zapezii va fi foarte fain sa revenim pe aici spre mari inaltimi. Acum ne multumim sa vedem ca au mai fost unii care au batut poteca pana spre refugiu urcand din alta parte.

Poiana de sub varful Magura, sfarsitul traseului pentru noi si de aici retur pe acelasi drum si pe poteca bine batuta de noi.

In poiana am mai facut un mic picnic in gerul atotcuprinzator, Marius ca de obicei avea mancare la el cat pentru toata lumea, ne da la fiecare cate o banana, iar noi vom da fiecare mai departe cate o coaja de banana la animalele care misuna pe aici. Toata lumea da cojile de banana la caprioare. Asa am creat un eco-sistem deosebit: noi, caprioarele si bananele de Cuba. Inghetati, coboram inapoi pe poteca si facem surprinzator de putin pana jos, mai putin pentru Marius care avea niste bocanci in care intra apa.

Traversand de la Predeal la Azuga pe skiuri - 12 febr. 2012

Duminica dimineata nu mai pot de emotie ca o sa fac un schi de tura prin Bucegi. Ce dor imi era ! Pe la 5.00 a.m. deschid un ochi, ca ma culcasem seara pe la 21.00 si dormisem destul, dar vazand cat este ceasul il inchid inapoi si mai reusesc sa atipesc vreo ora pana pe la 7.30 a.m. Taman bine ca imediat ma suna Florin si imi spune ca este la o cafea pe la Nistoresti, m-a sunat sa isi arunce buzduganul si sa ma pregatesc. Cand ajunge in Busteni, ne punem pe cugetat ce traseu sa alegem, caci am fi vrut noi sus in platou, dar fiind ceata si ninsoare care au cuprins muntele, nu prea ar fi fost foarte distractiv sa orbecaim pe acolo. Florin sugereaza sa urcam la Poiana Izvoarelor si sa ne intoarcem prin Diham, dar de abia ce am fost pe acolo prin noiembrie anul trecut. Pana la urma zice ca a facut el un traseu de traversare de la Predeal la Azuga prin Susai si pe urma n-spe mii de km pe valea Azugii. Eu necunoscand f. bine locurile ma avant ca pisica dupa miros, fara sa stiu in ce ma bag, dar a fost bine pana la urma.

Mergem cu masina pana la Azuga, o parcam vis-a-vis de gara, avem noroc ca vine un personal in vreo 10-20 de minute si ne urcam pana la prima statie, adica la Predeal. La Predeal-s nametii mari, ma gandesc ca asa am innotat prin zapada si pana la cabana Turnuri, numai ca acuma ma corecteaza si imi spune Florin ca sunt doar in gara down-town la Predeal. Inaintam cu greu pe drumul inzapezit, de fapt ne croim poteca, dar Florin ma linisteste si imi spune ca este cea mai abrupta zona din traseu, si eu imi imaginez cum voi pluti la vale pe Valea Azugii, asa cum nadajduiam din povestile lui. Ajungem si la partia din Predeal, sunt ajutata la caratul schiurilor, ca sunt grele rau free-ride-urile mele, apoi ajungem la Clabucet sosire, acolo unde mama ma astepta la fiecare coborare cand eram mica, ca sa imi dea biletul pt. urmatoarea urcare.

Cu pasi marunti si repezi ne indreptam spre telescaun, afland de la Florin ca vom urca cu el, vom cobora pe partia Cocosul pana aproape de final si de acolo vom lua drumul prin padure spre cabana Susai. Ce bine ca Florin nu are texte d-alea in el de genul: "Eu nu urc cu cabina sau cu telescaunul". 
Pana una alta, eu mai infulec un sandwich foarte scump la After-ski-ul de la baza telescaunului (avem si noi acuma d-astea), si simt ca tot mai mi-e foame.

Urcam cu telescaunul si ajungem sus la Clabucet plecare. Ceata ca la balamuc, asa ca nu vedem nici o iota din frumosul peisaj care altadata ne incanta cu panorama asupra Bucegilor si pornim la vale pe partia Cocosului.

Cobor pe partia Cocosul intr-o mare viteza ca sa prind viteza, ca pe la mijloc deja trebuie sa dau din bete. Ma opresc unde Florin stie bifrucatia spre Cabana Susai si incepem sa ne operam pieile de foca pe schiuri. Evident ca pieile mele de foca, fiind noi, nu au fost reglate pe lungimea schiurilor, asa ca numai bine ca in frigul si vantul ala trebuie sa stau sa le reglez. Vorba vine le reglez, ca imi ingheata mainile instantaneu si abia daca putem amandoi sa montam minunile de piei de foca pe schiurile mele. In sfarsit, purcedem la drum si ne mai incalzim, incet incet mi se dezgheata si mainile. Este bine sa faci miscare !

Mergem ce mergem prin padure si incepem sa coboram. Pe mine ma tenteaza sa imi dau jos pieile de foca, dar incertitudinea lui Florin cu privire la traseu ma face sa mai astept. Nu am chef sa stau sa mi le mai pun dupa aceea nu stiu cat timp si sa imi inghete mainile iara.

Dupa destule suisuri si coborasuri ajungem si la un drum forestier care ajunge pana aproape de Cabana Susai si noi urmam indicatorul care ne spune ca pe poteca mai avem vreo jumatate de ora pana la cabana.

Cum incepem sa ne apropiem de cabana aud haw-haw-haw. Evident tonele de caini ne-au simtit si acuma s-au aliniat in fata cabanei care mai de care mai mare decat celalalt, astfel incat ospitalitatea cabanei este maxima si triaza clientii la rece: daca vrei sa intri sa bei un ceai la cabana, ia de aici 6 dulai flocosi si voiosi, si daca treci de ei, iti dam si noi un ceai, daca nu, ghinion, ingheata afara in frig.

Patrupedele cabanei aliniate pe faleza muntelui

Ca urmare, pana sa ajungem in cabana viram stanga si incepem sa coboram zice Florin spre Valea Azugii. Eu imi aduc aminte un drum care urca f. abrupt din Valea Azugii spre Susai, drum pe care l-am urcat cu ultimele mele forte in vara lui 2010 cu Radu, cand ne retrageam din celebra si unica traversare Grohotis-Neamtului, dar pare-se ca mai este un drum similar care coboara mai domol, mai intai intr-un alt drum forestier, abia apoi in Valea Azugii. Acum avem de luptat cu orientarea in noul traseu.

In poza de jos si cea de sus, inhainurata pana in dinti, ne pregatim sa coboram pe schiuri (dar inca nu ne-am dat jos pieile de foca ca este prea frig).

De la Susai coboram pe marcajul din stanga si in scurt timp ajungem intr-un drum forestier pe care il intersectam perpendicular. Coborarea pana in forestier ar fi fost dementiala, prin pulvar mare proaspat sus, dar bate vantul atat de tare si este asa de frig, ca nu indraznim sa ne oprim sa dezlipim pieile. Coboram asadar pana in drum pe pieile de foca, apoi Florin zice ca ar trebui sa o luam inainte pe poteca. Poteca insa urca si merge foarte sigur spre saua de trecere spre m-tii Piatra Mare, il stiu traseul, l-am facut mai demult cu Sebi, este traversarea Susai - Piatra Mare. Incepem sa urcam, dar mie mi se pare foarte dubios, pe langa faptul ca am mers in directia opusa Azugii, acuma mai si urcam. Ma alarmez si scot harta cu Bucegii, dar evident ca Susaiul nu incape la limita pe acea harta, asa ca nu imi foloseste la nimic. Florin insa scoate GPS-ul cu niste puncte luate si cica suntem la 100 metri de drumul forestier bun. Plecam mai departe si imi spune Florin ca cica ne indepartam de drum, drept pt. care deducem ca drumul bun este tocmai cel traversat. Ne intoarcem la drum, scoatem pieile de foca si i-o dam la vale ca sa ajungem in Valea Azugii. Eu insa nu prea alunec, caci mi-a ramas lipici de la pieile de foca pe talpa, asa ca dau la bete la greu. Ajunsi in Valea Azugii ma apuc de curatat lipiciul, macar sa ma bucur si eu de alunecarile la vale, dar prea tarziu, drumul forestier in lungul acestei interminabile vai coboara prea putin, schiurile imi scapa mereu in spate si, ca urmare, va trebui sa imi pun din nou pieile de foca pt. a putea merge pe drum pe orizontala intr-o foarte usoara coborare. Cert este ca doar cativa kilometrii am incercat sa merg fara piei si mereu imi alunecau schiurile in spate (ma intreb daca trebuia sa le racai lipiciul care mai le frana alunecarea ?!). Dupa ce am pus pieile am mers foarte bine mai departe urmatorii 10 km pana in Azuga. Lung rau drumul asta si destul de anost, dar acuma cand ma gandesc la el a fost totusi frumos. In Azuga ne plantam la o ciorba de burta la o pensiune, apoi in microbuz pana la gara, apoi in masina pana la Bucuresti pe inceput de cod portocaliu de ninsoare.

Din nou schi la Sinaia - 11 febr. 2012

Initial, trebuiau sa vina ai mei din Bucuresti in vizita la Sibiu, dar cum au intervenit niste probleme, a picat varianta de week-end si am zis eu ca ma voi duce luni la Bucuresti, de ziua mamei. Si cum Bucurestiul este cam departe, incep eu asa sa rad in barba si sa cuget la o oprire in week-end pe valea Prahovei, adica acasa, nu ?! Doritori din Sibiu evident ca nu gasesc, mi se spune mereu ca "e prea departe", dar cand ti-e dor de locurile acelea, nimic nu este prea departe. Drept pt. care vorbesc eu cu prietenii mei de munte din Bucuresti si se rezolva programul imediat: Florin va veni cu fii-su, Mihnea, si cand aude ca ii propun si un schi de tura, abia asteapta aprobarea de la consiliul de familie. Ramane sa facem duminica o tura pe schiuri si pe urma sa ma ia acasa spre Bucuresti, dar pentru sambata inca nu stiu ce sa fac: altii nu se hotarasc ce sa faca, ca si mine de altfel, asa ca ramane ca oi vedea. Si totusi ma trage pe mine ata sa merg la schi la Sinaia, sus la Cota 2000, nu am mai fost de vreo 2 ani si mi-este atat de dor de partiile mele dragi pe care am schiat inca din liceu, incat ... gata am votat eu cu mine insumi, ma duc la Sinaia sa schiez si sa-mi revad locurile dragi.

Plec vineri pe dupa-masa cu trenul din Sibiu, ajung in Busteni la a mea gazda veche de ani de zile, ma duc sa bag la burta o ciorba tot de burta si un pastrav, asortate cu o cana de vin fiert, episod dupa care cad lata de oboseala pana in orele 22.00. Somn de voie, cu visuri frumoase despre cum este sa revezi locuri dragi ... daaaaaaa, sunt la Busteni, o sa schiez la Sinaiaaaaaaa !

A doua zi de dimineata incerc sa aflu daca merge cabina la Sinaia, dar cred ca am un numar de telefon de la salvamont de acolo mult prea vechi, pe Andrei de la salvamont mi-e jena sa il sun la o ora atat de matinala, asa ca ma risc si ma duc cu microbuzul pana la Sinaia, cu skiurile dupa mine, evident. La Sinaia incep pe rand sa urc cu sirul de cabine si numai ce ma pun la coada de la 1400 si vad ca imi zambeste unul. Ma uit mai bine si imi dau seama ca il cunosc, dragul de Fane, nu ne mai vazuseram de ceva ani si ne cunoastem de pe aici de pe partii de la Sinaia, intre timp are o fetita de 6 luni. Se schimba lumea, dar vechile pasiuni precum schiul la Sinaia raman vesnice. Depanam amintiri, coada trece pe nesimtite, ajungem sus la Cota 2000 si incepem ziua de schi cu un ceai. Vorbim de unul de altul care veneau pe la Sinaia la schi si taman bine ca tocmai apare si Titi cu urmatoarea cabina. "Hai Titi ca tocmai vorbeam de tine !". Incep sa ma simt bine, incep sa ma simt acasa, ma intalnesc cu atatea vechi cunostiinte, de' nu imi vine sa cred. Si, ca sa fie setul complet, Titi ne spune ca in cabina urmatoare urca si Mani, deci e si Mani la schi azi. Cand apare Mani din cabina, imbratisari si pupaturi, ne bucuram de revedere si mai ne punem pe depanat amintiri, in timp ce ne pregatim claparii si schiurile de o coborare.

Titi, Fane si cu Mani (cel care face cu mana) sus la Sinaia - Cota 2000 pregatindu-se de plecare

Mai il vad si pe Mitza, mai apare si Vladone cu care faceam cursuri de catarat la panoul de la Ecran Club, lume veche, vremuri noi si vorba aia: "Lupu-si schimba parul, dar naravul ba !" Un schi la Sinaia nu se compara cu nimic in lume si, chiar daca as avea toate partiile din Austria langa mine, eu tot as veni sa ma mai dau din cand in cand si la Sinaia, ca e acasa, am crescut aicea cu schiurile in picioare, aici am invatat sa schiez.

Cabana Miorita vazuta de la Sinaia - Cota 2000, prin dreapta ei pleaca Drumul de Vara si trece pe langa telescaunul refacut

Prima coborare o facem pe drumul de vara, care pleaca din dreapta Cabanei Miorita, combinat cu traversarea spre Papagal si apoi intrarea iar in drumul de vara, apoi pe la stana de sub Tarle si iesire la cota 1500. Un fel de degustare din toate traseele, asa ca dupa o pauza lunga de ski.

In poza de sus si cea de jos, vedere din Drumul de vara, respectiv spre vf. cu Dor

Ne place prima coborare, asa ca mai o repetam de cateva ori in aceeasi combinatie, caci zapada pare buna daca nimeresti partea unde este tare si indesata de vant. Daca nimeresti insa crusta, te-ai cracanat prin tonele de zapada de dedesupt. Toata lumea are acuma schiuri d-alea late rau detot cu care pluteste efectiv prin orice zapada, numai eu cu Legendurile mele de legenda ma cam afund, desi-s schiuri de free-ride, dar trebuie sa am si eu muschi de free-ride antrenati sa stau mereu pe spate ca sa le tin varfurile afara din zapada mare. Rade lumea de mine ca am ramas cu schiuri vechi, dar rad eu in barba ca stiu ca la primavara o sa-mi fie foarte bine sa merg cu ele pe piei de foca pana la vreo vale de abrupt.

Mai incercam apoi si un Karp, moment in care eu ii pierd pe baieti ca desi am schiat 5 zile in Austria cate 8000 m diferenta de nivel / zi, se pare ca s-a si pierdut antrenamentul. Astia au picioare din beton, Mani abia daca il vad facand cateva viraje, in timp ce eu crosetez zapada ca sa nu prind viteza cumva si sa ma vad cu genunchii rupti.

In poza de sus si cea de jos, caldarea de sub Cota 2000, respectiv fata mare a Karpului vazuta de jos

Dupa Karp incercam si Tarlele o data, dar nu ne place atat de tare, asa ca revenim la Papagal si apoi iar la Karp, vreo 7-8 coborari cred ca am facut in total de la 2000 la 1400, timp in care imi tot doream ca totusi sa mearga mai incet baietii astia, sa nu ma mai alerge atata. Eu ramaneam mereu in urma pe portiunea inferioara si apaream ca un fluturas dupa ce ei ajunsesera de mult la cabina de la 1400.

Babilonia de telecabine, gondola si telescaun de la Sinaia - Cota 1400

Cum imi doream sa mai ajung si prin valea Dorului si sa vad marele nou telescaun de pe valea Soarelui, taman bine ca baietii m-au dus numai pe sub telecabina. Partea ciudata este ca telescaunul si cabina inteleg ca sunt pe cartele diferite, nu s-au inteles astia de la primarie cu cei de la cabina sa faca un skipass comun?! Dar totusi partea pozitiva este ca am vazut ratrac bagat prin locuri pe unde altadata munceai serios prin zapada ca sa cobori, partia noua pana in Sinaia este largita si ajunge val vartej la statia de telegondola, iar stana parasita de sub Tarle acuma este o cabanuta cocheta cum sunt cele din Austria de pe partie (pt. un ceai, o ciocolata calda, o supa la pranz etc).

Coborarea din drumul de vara pe la stana de sub Tarle (stana este casuta de pe partie de jos)

In planurile mele ne-premeditate, eu as fi vrut sa cobor si pe Drumul Vechi pana jos in Sinaia, pe langa Pelisor (alta casa de-a mea de prin facultate), dar poate data viitoare, deocamdata m-a furat peisajul noii partii pana in Sinaia si am vrut sa o testez. Ajunge pana la telegondola, ceea ce este cam naspa daca nu esti cu masina, eu am avut prieteni buni care m-au coborat de acolo down-town si pe deasupra am fost dusa ca printesa si pana acasa in Busteni. Acasa se repeta figura cu mancatul pana crap, desi puiul comandat nu mi s-a parut a avea gust de menta cu portocale cum scria in meniu, dar trecem peste, cert este ca ma bag in pat si mai devreme, ca am schiat de' am rupt si astept cu nerabdare tura surpriza cu Florin de a doua zi - apai chiar ca a fost surpriza, nu ma asteptam de la Florin la asa ceva. De obicei eu trageam de el, de data asta s-a intors insa roata !