Traversand de la Predeal la Azuga pe skiuri - 12 febr. 2012

Duminica dimineata nu mai pot de emotie ca o sa fac un schi de tura prin Bucegi. Ce dor imi era ! Pe la 5.00 a.m. deschid un ochi, ca ma culcasem seara pe la 21.00 si dormisem destul, dar vazand cat este ceasul il inchid inapoi si mai reusesc sa atipesc vreo ora pana pe la 7.30 a.m. Taman bine ca imediat ma suna Florin si imi spune ca este la o cafea pe la Nistoresti, m-a sunat sa isi arunce buzduganul si sa ma pregatesc. Cand ajunge in Busteni, ne punem pe cugetat ce traseu sa alegem, caci am fi vrut noi sus in platou, dar fiind ceata si ninsoare care au cuprins muntele, nu prea ar fi fost foarte distractiv sa orbecaim pe acolo. Florin sugereaza sa urcam la Poiana Izvoarelor si sa ne intoarcem prin Diham, dar de abia ce am fost pe acolo prin noiembrie anul trecut. Pana la urma zice ca a facut el un traseu de traversare de la Predeal la Azuga prin Susai si pe urma n-spe mii de km pe valea Azugii. Eu necunoscand f. bine locurile ma avant ca pisica dupa miros, fara sa stiu in ce ma bag, dar a fost bine pana la urma.

Mergem cu masina pana la Azuga, o parcam vis-a-vis de gara, avem noroc ca vine un personal in vreo 10-20 de minute si ne urcam pana la prima statie, adica la Predeal. La Predeal-s nametii mari, ma gandesc ca asa am innotat prin zapada si pana la cabana Turnuri, numai ca acuma ma corecteaza si imi spune Florin ca sunt doar in gara down-town la Predeal. Inaintam cu greu pe drumul inzapezit, de fapt ne croim poteca, dar Florin ma linisteste si imi spune ca este cea mai abrupta zona din traseu, si eu imi imaginez cum voi pluti la vale pe Valea Azugii, asa cum nadajduiam din povestile lui. Ajungem si la partia din Predeal, sunt ajutata la caratul schiurilor, ca sunt grele rau free-ride-urile mele, apoi ajungem la Clabucet sosire, acolo unde mama ma astepta la fiecare coborare cand eram mica, ca sa imi dea biletul pt. urmatoarea urcare.

Cu pasi marunti si repezi ne indreptam spre telescaun, afland de la Florin ca vom urca cu el, vom cobora pe partia Cocosul pana aproape de final si de acolo vom lua drumul prin padure spre cabana Susai. Ce bine ca Florin nu are texte d-alea in el de genul: "Eu nu urc cu cabina sau cu telescaunul". 
Pana una alta, eu mai infulec un sandwich foarte scump la After-ski-ul de la baza telescaunului (avem si noi acuma d-astea), si simt ca tot mai mi-e foame.

Urcam cu telescaunul si ajungem sus la Clabucet plecare. Ceata ca la balamuc, asa ca nu vedem nici o iota din frumosul peisaj care altadata ne incanta cu panorama asupra Bucegilor si pornim la vale pe partia Cocosului.

Cobor pe partia Cocosul intr-o mare viteza ca sa prind viteza, ca pe la mijloc deja trebuie sa dau din bete. Ma opresc unde Florin stie bifrucatia spre Cabana Susai si incepem sa ne operam pieile de foca pe schiuri. Evident ca pieile mele de foca, fiind noi, nu au fost reglate pe lungimea schiurilor, asa ca numai bine ca in frigul si vantul ala trebuie sa stau sa le reglez. Vorba vine le reglez, ca imi ingheata mainile instantaneu si abia daca putem amandoi sa montam minunile de piei de foca pe schiurile mele. In sfarsit, purcedem la drum si ne mai incalzim, incet incet mi se dezgheata si mainile. Este bine sa faci miscare !

Mergem ce mergem prin padure si incepem sa coboram. Pe mine ma tenteaza sa imi dau jos pieile de foca, dar incertitudinea lui Florin cu privire la traseu ma face sa mai astept. Nu am chef sa stau sa mi le mai pun dupa aceea nu stiu cat timp si sa imi inghete mainile iara.

Dupa destule suisuri si coborasuri ajungem si la un drum forestier care ajunge pana aproape de Cabana Susai si noi urmam indicatorul care ne spune ca pe poteca mai avem vreo jumatate de ora pana la cabana.

Cum incepem sa ne apropiem de cabana aud haw-haw-haw. Evident tonele de caini ne-au simtit si acuma s-au aliniat in fata cabanei care mai de care mai mare decat celalalt, astfel incat ospitalitatea cabanei este maxima si triaza clientii la rece: daca vrei sa intri sa bei un ceai la cabana, ia de aici 6 dulai flocosi si voiosi, si daca treci de ei, iti dam si noi un ceai, daca nu, ghinion, ingheata afara in frig.

Patrupedele cabanei aliniate pe faleza muntelui

Ca urmare, pana sa ajungem in cabana viram stanga si incepem sa coboram zice Florin spre Valea Azugii. Eu imi aduc aminte un drum care urca f. abrupt din Valea Azugii spre Susai, drum pe care l-am urcat cu ultimele mele forte in vara lui 2010 cu Radu, cand ne retrageam din celebra si unica traversare Grohotis-Neamtului, dar pare-se ca mai este un drum similar care coboara mai domol, mai intai intr-un alt drum forestier, abia apoi in Valea Azugii. Acum avem de luptat cu orientarea in noul traseu.

In poza de jos si cea de sus, inhainurata pana in dinti, ne pregatim sa coboram pe schiuri (dar inca nu ne-am dat jos pieile de foca ca este prea frig).

De la Susai coboram pe marcajul din stanga si in scurt timp ajungem intr-un drum forestier pe care il intersectam perpendicular. Coborarea pana in forestier ar fi fost dementiala, prin pulvar mare proaspat sus, dar bate vantul atat de tare si este asa de frig, ca nu indraznim sa ne oprim sa dezlipim pieile. Coboram asadar pana in drum pe pieile de foca, apoi Florin zice ca ar trebui sa o luam inainte pe poteca. Poteca insa urca si merge foarte sigur spre saua de trecere spre m-tii Piatra Mare, il stiu traseul, l-am facut mai demult cu Sebi, este traversarea Susai - Piatra Mare. Incepem sa urcam, dar mie mi se pare foarte dubios, pe langa faptul ca am mers in directia opusa Azugii, acuma mai si urcam. Ma alarmez si scot harta cu Bucegii, dar evident ca Susaiul nu incape la limita pe acea harta, asa ca nu imi foloseste la nimic. Florin insa scoate GPS-ul cu niste puncte luate si cica suntem la 100 metri de drumul forestier bun. Plecam mai departe si imi spune Florin ca cica ne indepartam de drum, drept pt. care deducem ca drumul bun este tocmai cel traversat. Ne intoarcem la drum, scoatem pieile de foca si i-o dam la vale ca sa ajungem in Valea Azugii. Eu insa nu prea alunec, caci mi-a ramas lipici de la pieile de foca pe talpa, asa ca dau la bete la greu. Ajunsi in Valea Azugii ma apuc de curatat lipiciul, macar sa ma bucur si eu de alunecarile la vale, dar prea tarziu, drumul forestier in lungul acestei interminabile vai coboara prea putin, schiurile imi scapa mereu in spate si, ca urmare, va trebui sa imi pun din nou pieile de foca pt. a putea merge pe drum pe orizontala intr-o foarte usoara coborare. Cert este ca doar cativa kilometrii am incercat sa merg fara piei si mereu imi alunecau schiurile in spate (ma intreb daca trebuia sa le racai lipiciul care mai le frana alunecarea ?!). Dupa ce am pus pieile am mers foarte bine mai departe urmatorii 10 km pana in Azuga. Lung rau drumul asta si destul de anost, dar acuma cand ma gandesc la el a fost totusi frumos. In Azuga ne plantam la o ciorba de burta la o pensiune, apoi in microbuz pana la gara, apoi in masina pana la Bucuresti pe inceput de cod portocaliu de ninsoare.