Pure Asylum - Beachbody - oct. 2013

Avand in vedere ca programul Focus T25 mi s-a parut prea usor dupa Insanity, nu mai stiam ce program sa ma apuc sa fac. In disperare de cauza am descarcat Asylum, fiind ferm convinsa ca nu voi putea face cine stie ce de acolo, dar am zis ca fac si eu cat pot si macar fac ceva miscare. Vroiam sa fac si Chalean Extreme, dar pentru ca ce am descarcat de pe Torrent deocamdata nu am cu ce program sa deschid, am decis sa ma apuc de Asylum si oi vedea eu cand l-oi termina ce mai fac.

Inca de la inceput insa nu mi-am mai propus sa fac antrenamentele 6 zile pe saptamana, asa cum propun cei de la Beachbody, tinand cont ca ma duc si la sala la spinning si rebound super jump. Dar in zilele in care nu fac nimic am sa fac Asylum, lasandu-mi vinerea de repaus in caz ca plec pe munte sambata. Zis si facut, am inceput prin evaluare:

Athletic Performance Assesment (luni, 22 octombrie): cea mai mare problema o am la exercitiile de agilitate, pana ma prind ce trebuie sa fac, trece vorba aia jumatate din timp si nici nu mi-am confectionat inca o "scara de agilitate" cum au astia ca instrument de lucru, dar am sa-mi fac una din cordelina. La exercitii in schimb am obtinut urmatoarele rezultate, fara a avea pretentia ca le-am facut bine, ca nu le cunosc si ma uitam lung pana sa ma prind ce vrea sa fac:

Agility Heiseman:10
In-out AB progression: 25
Pull-ups/ Push-ups: 15
Mountain Climber Switch Kicks: 50
Agility Shoulder Taps: 5
X Jumps: 22
Mouving Push-ups: 5
Agility Lateral Shuffle: 12
Agility Bear Crawl: 9

1. Speed and Agility (marti, 23 octombrie): nu mi s-a parut foarte greu, macar nu am avut nevoie de pauze mai lungi decat se dau in cele 30 de secunde pentru apa, dar in schimb nu am lucrat non-stop toate exercitiile, asa ca mai mi-am luat eu liber pe acolo. Cam jumatate de exercitii sunt de agilitate in patratelele de la scara, si nici nu prezinta mai intai exercitiile (se presupune ca le-ai tinut minte de la promo), asa ca pierd foarte mult timp pana sa ma prind ce face acolo cu picioarele prin patratelele alea de la scara. Nu este greu, dar intr-adevar, este de agilitate: te joci si cu picioarele, si cu mainile, si cu flotari in patratelele de la scara aia, foarte multe chestii se fac cu scara asta. Nu m-as fi gandit niciodata sa folosesc asa ceva pentru antrenamente de orice fel.

2. Strength (luni, 28 octombrie): dupa o saptamana de mers pe la sala la spinning si pilates, plus kinetoterapia la centrul de recuperare, simt totusi nevoia sa fac ceva mai hard. Desi mi s-au parut foarte usoare exercitiile de forta, acum am febra musculara (deci este de bine). Au fost foarte multe exercitii de lucru cu ganterele (vorba aia, numai 2 kg), facute in serii de cate 3, dar de la o serie la alta se mai adauga un element dificil la fiecare exercitiu. Se lucreaza mult pe static, stai in niste pozitii care iti lucreaza toti muschii, chiar daca se pune accent pe o anumita zona musculara.

3. Back to core (marti, 29 octombrie): o sedinta intreaga axata pe exercitii de spate, exact ce imi trebuia pentru durerile de spate, nici nu se putea potrivi mai bine. Unele exercitii sunt de un echilibru fantastic, te pune sa te rotesti de pe spate pe fata in flotare din nou, solicita efectiv fiecare muschiulet din spate, pozitiile de mentinut 1 minut pentru spate sunt absolut extraordinare (eu inca nu pot sta un minut cu spatele rotit, de abia rezist juma' de minut). Mi se pare mai usor decat Insanity, unde se lucra intr-un ritm foarte intens. Pana acum toate exercitiile mi se pare ca le lucreaza mai mult pe static. O sa vad insa ce imi rezerva sedintele viitoare.

4. Vertical Plyo (joi, 31 octombrie): de data asta a bagat exercitii la greu, nu gluma, si le face cu o viteza cu care mie mi-este greu si sa imi dau seama ce exercitiu face, da mai sa il si fac. Mie mi se pare suficient sa fac si exercitiile fara acea Agility Leader, nu am nevoie de antrenamente de permormanta ca sa imi dezvolt agilitatea. Oricum eu fac cam jumatate din exercitii cred, ca nu pot sa tin ritmul cu ei si partea buna este ca nu se repeta in serii de cate 3 ca la Insanity, asa ca nu am timp sa ma plictisesc. 

5. Speed and Agility (luni, 4 noiembrie): din pacate m-a pus si sa topai si acum imi cam resimt genunchii. Exercitiile de agilitate ma dispera ca nu reusesc sa le invat si le fac la plesneala, nu reusesc niciodata sa tin minte in ce ordine trebuie sa fac. Nu cred ca am nevoie de agilitate, desi nu se stie niciodata cand o sa-i descopar utilitatiile?! Astea-s exercitiile pe care le urasc cel mai mult din tot setul de la Asylum.

6. Strength (marti, 5 noiembrie): foarte frumos incep aceste exercitii, se lucreaza cu ganterele si chiar lucreaza bine si spatele. Si as fi zis ca 2 kg gantera este usor ... foarte usor dupa ce faci de 10 ori cu ele. Iti vine doar sa le scapi pe jos si transpiri ca la balamuc. Si am descoperit ca flotarile pot sa fac mai bine daca stau pe gantere, decat daca ma chinui sa nu imi alunece mainile pe sol.

7. Back to core (miercuri, 6 noiembrie): este foarte bine ca ma pune sa-mi lucrez spatele. Exercitiile mai usoare le fac fara probleme, mai ales ca te pune si sa sari, deci baga si cardio, dar sunt cateva de streching de stat in niste pozitii care-ti lucreaza muschii de zici ca nu-i adevarat. Ma stradui sa fac cumva din balans exercitiile de pe burta, dar iti trebuie muschi nu gluma ca sa le faci pe alea.

8. Vertical Plyo (joi, 7 noiembrie): cica lucreaza mult partea de verticala, te pune sa sari de-ti sar la propriu capacele si uneori abia astept sa se termine. Eu sar pe saltelute, ca sa imi mai absoarba din socuri, dar trebuie sa gasesc un sistem mai complex si cu tenisi cu branturi absorbante de soc ca sa fie toate la un loc. Asta este sedinta de sarit, nu gluma !

9. Relief (12 noiembrie): relaxarea mi s-a parut in adevaratul sens al cuvantului o relaxare, 20 de minute de exercitii foarte simple, dar cica foarte eficiente, de streching care iti intind toti muschiuletii pe care i-ai lucrat in restul zilelor. Un streching oricum mult mai simplu decat la Insanity si iarasi am convingerea ca Asylumul este mai usor decat Insanity, desi se zvonea altceva.

10. Gameday (14 noiembrie): partea asta de jocuri mi s-a parut cel putin amuzanta. Te pune sa faci cate un mic concurs sau joc din fiecare sport (oina, basket, fotbal, innot, alergari ... mai putin skiul). As fi zis ca nu o sa fac fata, dar incet incet am putut sa fac pana la capat, ca dureaza destul de mult, cam 60 de minute toate jocurile astea simulate in cadrul unei sedinte.

11. Back to Core (luni, 18 noiembrie): sunt exercitiile de spate pe care le iubesc cel mai mult. Din pacate din cauza scoliozei mele, daca tot fac kinetoterapie ca sa mai indrept cat se poate din coloana, incerc sa nu mai fac exercitiile de care imi tonifica si musculatura de pe dreapta coloanei, ci numai cea de pe stanga. Foarte posibil sa le cam ametesc eu partile, ca uneori nu iti dai seama care muschi iti lucreaza exercitiul, dar sper ca nu o sa fie capat de tara, decat deloc mai bine cat de cat ceva.

12. Strength (marti, 19 noiembrie): eu lucrez cu ganterele de 2 kg, la inceput am impresia ca sunt usoare, dar dupa 20 de repetari transpir ca la balamuc, semn bun ca ceva acolo lucreaza de bine. Exercitiile astea lucreaza foarte mult toata zona spatelui si trebuie sa am grija sa lucrez numai partea stanga, care este mai slaba la mine, dreapta trebuie ignorata.

13, 14. Speed and Agility & Relief (joi, 21 noiembrie): avand in vedere ca ultimele 2 zile nu mai facusem nimic si mi se parea prea banal sa fac in ordine partea de relaxare, am facut partea de viteza si agilitate si pe urma partea de relaxare restanta. Ceea ce ma bucura este ca nu mai mi se pare o presiune sa fac cate 3/4  h de exercitii pe zi, corpul meu o cere si mi se pare normal (sigur acum daca nu fac altceva la sala sau nu merg pe munte - de obicei cu o zi inainte sa merg pe munte fac pauza ca sa nu ma obosesc dinainte inutil).

15. Vertical Plyo (luni, 25 noiembrie): din pacate la sedinta asta se sare mereu, iar eu nu vreau sa imi uzez genunchii, asa ca sar intentionat mai usor si mai putin ca sa minimizez impactul. Intr-adevar daca as sari incontinuu la adevarata intensitate ar fi foarte greu, asa mai usurel este mai la nivelul meu. Oricum apreciez ca nu mai face serii de cate 3 ori la fiecare grupari de exercitii ca ma plictisea ingrozitor la Insanity, asa este mult mai variat si mai potrivit pentru mine.

16. Strength (marti, 26 noiembrie): avand in vedere ca nu am reusit sa primesc o programare azi la spinning, am facut iarasi programul, continuand cu partea de forta, multe exercitii cu ganterele, care de fiecare data imi dau o febra musculara suava la tot felul de muschiuleti. Imi place foarte mult programul asta si ma simt foarte bine dupa aceea.

17. Relief (miercuri, 27 noiembrie): zi de super relaxare, fac exercitiile de streching care sa se axeze pe partea stanga, intarindu-mi musculatura din partea coloanei unde am scolioza. Usoare usoare exercitiile, dar cica iti lucreaza bine toti muschii.

18. Overtime (vineri, 29 noiembrie): asta este o sedinta noua, de fapt trebuia facut cu Game Day-ul, dar avand in vedere ca asta dureaza foarte mult si ca sambata ma duc si pe munte, fac ceva mai usor si mai scurt, de numai un sfert de ora. Bine, vorba vine mai usor, pentru ca exercitiile sunt foarte grele, oricum nu le fac complet si aveau menirea sa te stoarca la maxim in caz ca Game Day-ul nu a facut-o deja. D-aia se si numeste Overtime, adica "peste program."

19. Game Day (luni, 2 decembrie): programul de jocuri l-am facut de data asta foarte axat numai pentru musculatura din stanga a spatelui, asa ca am reusit sa-mi agresez musculatura si sa fac o febra musculara unde nu ma asteptam in vecii vecilor, langa coloana. Macar stiu ca am lucrat partea aia, dar nu as vrea sa fac si o intindere sau ruptura de muschi.

20. Vertical Plyo (vineri, 6 decembrie): antrenamentul cel mai urat care implica foarte multe sarituri, pe care eu am grija sa le fac numai pe jumatate sau doar cativa centimetri de la sol, caci imi mai doresc genunchii mult si bine fara probleme. Am descoperit ca si daca fac doar genoflexiune tot lucreaza muchii aia, asa ca mi-am adaptat multe dintre exercitii ca sa fie cu cat mai putine sarituri. Mira-m-as eu sa nu fi avut durerile alea de genunchi de la toate sariturile pe care le-am facut la Insanity in prima jumatate a anului.

21. Back to Core (sambata, 7 decembrie): este partea de exercitii care imi plac cel mai mult din acest program, pentru ca imi lucreaza toti muschii de la brau in sus si ma bucur ca nu ma mai doare atata spatele. Unele exercitii chiar sunt criminale, este clar ca trebuie sa ai si culegerea de injuraturi langa tine.

22. Speed & Agility (luni, 9 decembrie): asta ne spune in timpul programului ca daca nu resusesti sa faci exercitiile de agilitate fara sa calci pe scara, inseamna ca ar trebui sa faci aceasta sedinta in fiecare zi pana iti mai dezvolti agilitatea. Eu cu siguranta nu voi face asta, pentru ca nu vreau sa ating marile culmi ale performaneti si nici nu as suporta sa fac aceleasi exercitii in fiecare zi. Eu am nevoie de varietate.

23. Strength (miercuri, 11 decembrie): partea de forta care imi place, mai ales pentru ca se lucreaza lent si simti fiecare muschiulet cum mai este lucrat, chiar si cu amaraturile mele de gantere de numai 2 kg (ca pentru gagici, logic). Impreuna cu sedinta in care se lucreaza spatele, sunt antrenamentele care imi plac cel  mai mult.

24. Game Day (miercuri, 18 decembrie): inca o data programul de concurs. Merge bine ca sa zic asa pana ajungem la proba de innot, unde te intinde pe jos si te pune sa te zbati practic ca un peste pe uscat. Se simte ca-s foarte grele exercitiile chiar daca nu le faci integral, dar cred ca erau mai usoare in apa.

25. Overtime (vineri, 20 decembrie): criminal programul asta, te trec toate transpiratiile numai dupa 10 minute de exercitii, dar ce exercitii. Saritura intr-un picior este la ordinea zilei. Mi-am luat si eu coarda de la Decathlon (acum ca s-a deschis si in Sibiu), dar m-am impleticit de atatea ori in ea, ca pana la urma am preferat sa sar normal ca sa nu se termine exercitiul fara sa fac vreo saritura impotmolita in coarda.

26. Vertical Plyo (luni, 23 decembrie): seria de exercitii pe care o urasc cel mai mult, pentru ca presupune sarituri aproape toata sedinta, iar mie mi-este frica sa mai sar atata pe genunchii mei si cu coloana mea. Cand astia sar cu genunchii la gura, eu sar maxim 10-15 cm de la sol, incercand sa mai minimizez impactul si socurile primite.

27. Back to Core (duminica, 29 decembrie): eram atat de flamanda dupa miscare dupa aproape o saptamana de pauza, ca am facut cuminte toate toate exercitiile la intensitate maxima, mai putin clasicul care imita innotul si pentru care imi lucrez numai partea stanga a spatelui inferior ca sa mai imi indrept din scolioza. Acum ma simt foarte bine dupa ce am facut miscare si mai purced si la relaxarea urmatoare.

28. Relief (duminica, 29 decembrie): pentru ca facusem o pauza destul de mare, mi-am permis astazi sa fac doua sedinte, mai ales avand in vedere ca relaxarea este bazata pe streching si nu ma solicita fizic. Pot sa spun ca muzica de la relaxare este dementiala si ma face sa zambesc larg pana la urechi si sa ma bucur la maxim de acest program pe care il credeam teroare pura.

29. Speed & Agility (luni, 30 decembrie): m-a pus naiba sa trag de mine. De fapt nici nu cred ca am tras de mine, ci pur si simplu s-a contractat ceva. Aparent ma intepa inima, dar cautand pe internet am gasit ca inima nu are cum sa te intepe, ci mai degraba se contracta muchii inter-costali. Nu mai puteam sa respir, a trebuit sa stau pe bara ceva timp ca sa pot respira din nou la intensitatea pe care mi-o cereau exercitiile din program. Am adormit cu o oarecare durere la muschii aia intercostali, deci se cere un control.

30. Fit Test (miercuri, 1 ianuarie): 

Agility Heiseman: de la 10 la 7 :(
In-out AB progression: de la 25 la 35
Pull-ups/ Push-ups: de la 15 la 20
Mountain Climber Switch Kicks: de la 50 la 70
Agility Shoulder Taps: de la 5 la 7
X Jumps: de la 22 la 30
Mouving Push-ups: de la 5 la 6
Agility Lateral Shuffle: de la 12 la 14
Agility Bear Crawl: de la 9 la 13

Programul de la Asylum mi-a placut foarte mult, as putea spune ca mi-a placut mai mult decat Insanity-ul, in primul rand pentru ca dureaza numai o luna, deci nu ai timp sa te plictisesti de exercitii. In al doilea rand pentru ca in cadrul sedintelor seriile nu se repeta identic si la fel, ci la fiecare serie se mai aduaga un element de noutate la exercitii si astfel esti mereu provocat sa vezi cat poti face. De facut nu am facut eu tot timpul tot ceea ce fac aia, asta cica este program de pregatire pentru sportivii de performanta, desi eu ma cam indoiesc, dar eu am facut atat cat am considerat ca imi face bine si nu imi afecteaza genunchi, coloana etc. Si m-am simtit minunat!

Cu bicla de la Jina la Saliste - 27 dec. 2013

Intorcandu-ma dupa craciun acasa la Sibiu, am admirat cu nesat satele din Marginimea Sibiului si imi parea rau ca nu pot sa ma opresc mai des sa fac poze si sa le vad mai bine. Asa ca dupa ce au venit ai mei la Sibiu, am facut o co-productie si m-au dus cu masina pana la Jina, urmand ca eu sa revin pe bicicleta pana in Saliste, unde ma preluau ei iarasi cu masina inapoi acasa.

Punctul cel mai inalt de plecare din satul Jina (in fundal se vede Magura Jinarilor, unde fusesem de craciun la manastire)

Cu oili pi soseu ..... ca oricum nu prea circula cine stie ce masini pe acolo

Pornesc din satul Jina care se intinde pe cateva perechi de dealuri, suind si coborand de cateva ori soseaua care oscileaza sinusoidal prin acest paradis al oierilor. Este ceva de urcat, dar fiind asfalt merge ca pe roate totul, si cum ma mai si opresc din cand in cand sa fac poze, merge si mai ca pe roate.

La pas de bicicleta prin satul Jina, din pacate aratand mai mult decat a sat, ci mai degraba are deja un pronuntat caracter urban prin enormitatile de casoaie pe care si le-au facut localnicii din banii de la oi. Mergand pe drumul principal iti confera un sentiment de apasare, este o atmosfera incarcata, tensionata si la drept vorbind incordata la maxim de contrastele nefavorabile care se creaza intre casoaiele jinarilor si casutele lor de odinioara, cele care dadeau farmecul echilibrat al satelor marginene.

Este mare festival in centrul satului Jina in fata la primarie, ceea ce ma bucura ca am prins o asemenea manifestare, dar din pacate regizata, programata ca sa se uite lumea, nu naturala si la care sa participe toata lumea satului.

Pedalez, pedalez, pedalez, ies din zona centrala a Jinei si ma indrept spre seria de serpentine care coboara spre colonia de tigani si spre peisajul mirific al Muntilor Cindrel.

Vedere in zare din serpentinele de dupa satul Jina spre colonia de tigani aferenta satului

Drumul dintre Jina si Poiana Sibiului este cel mai spectaculos ca peisaje spre Muntii Cindrel, pe masura ce se incepe coborarea spre Sibiu, fiind doar un drum prin sate si oarecum privat de peisajele pastorale de iarna.

Pedalez, pedalez, pedalez, un caine se ia dupa mine. Il stiam de cand mersesem altadata pe acolo, latrase la masina si nu putusem sa ma dau jos sa fac poza. Acum sunt doar pe bicicleta si la cheremul lui, latra agresiv aratandu-si coltii, eu tip la el si incerc sa nu stiu ce sa ii fac, intre timp dau cat pot eu de repede din picioare. Ma tot uit dupa ai mei care trebuiau sa fie cu masina in spate, dar fix acum nu sunt in spatele meu sa ma apare, asa ca trebuie sa ma descurc singura. Dau din picioare si reusesc sa ma departez intr-un final de pe teritoriul de aparat al jivinei. Pfiu, am scapat! Ma uit in urma si il vad cum se uita la mine cu nesat!

Drumul de trecere printr-o padure intre Jina si Poiana Sibiului, cam singura zona cu padure de brazi

In fundal se vad chiar si Muntii Trascau, dar trebuie sa te uiti foarte bine la ei ca sa ii distingi

Urmeaza satul Poiana Sibiului, alta bomba de sat transformat intr-un mic orasel, cel putin in lungul arterei principale care il tranziteaza, cu casoaie mari, cu balcoane si nu stiu cate niveluri. Asa cum ma uit eu din pasul invartitor al rotilor de bicicleta vad niste enormitati hidoase, stridente si diforme - arhitectura post-revolutionista a Romaniei de peste tot, lipsita de ancorarea in radacinile traditiei pe care ni le-a taiat Ceausescu, lipsita de gust, lipsita de orice notiune de estitic, plina numai de kitch, de interes si de o mare lipsa de cultura.

Si ca sa fiu mai convingatoare, o simla privire la casa galbena pe vreo 3 niveluri plus demisol poate demonsta fara formule matematice acest dezechilibru.

Incep coborarea spre Saliste, desi drumul mai serpuieste niste serpentine si mai urc putin, dar cam asta este ultima urcare din sosea, urcare care ma va duce la satul Rod, de data aceasta chiar un sat, nu mai zaresti decat accidental casoaie si chiar se poate simti atmosfera rurala. Pfiu, in sfarsit pe taramuri mai pastorale si mai ancorate in traditii.

Dimensiunea modesta a casutelor si rezolvarea lor tipica zonei Marginimii Sibiului ma incanta peste masura, mai ales ca si culorile folosite sunt vii si pline de bucurie. Nu stiu daca ciobanul ar fi bucuros sa-si duca oile la pascut, dar daca ar fi bucuros, apai cred ca bucuria asta as vedea-o eu in cromatica zglobie a caselor lor.

Intre satul Rod si Tilisca se merge mult pe sosea in lungul unei vai, cu multe serpentine, se coboara mult, apoi in lungul apei Raul Negru, care vine fix de sub Jina, de pe alta parte, nu mereu in lungul soselei. Satul Tilisca pitoresc de asemenea ca si Rodul, mult mai apropiat de sufletul oierului roman. Te si astepti sa vezi transhumanta traversand strada pe aici.

La o intersectie se face si bifurcatia spre cetatea dacica de la Tilisca, o cetate la care nu am ajuns inca, dar tin minte ca s-a dus tata pana la ea cand ma astepta odata dintr-o tura si mi-a zis ca a fost foarte dezamagit ca nu era intretinuta si protejata deloc.

Din satul Tilisca in cateva serpentine scurte sunt in satul Gales, care de fapt este aproape legat de Saliste, de aici incepand practic inlantuirea aproape continua de sate in lungul apei.

Satul Gales, pitoresc si gales pe cat se poate (sper ca de aici i-a venit si numele), are spontaneitatea satelor traditionale din Marginimea Sibiului, semn ca inca se mai poate pastra traditia si frumusetea lor de altadata. Dar pana sa ma bucur de micutul salas de oieri, intru pe nesimtite in Saliste - centrul spiritual si cultural al Marginimii Sibiului, deja ridicat la rang de oras (cu evidente elemente de urbanizare in centru in Piata Junilor) si cu faima de a fi dat vreo 10 academicieni, printre care si un unchi de-al meu chimist - Mircea Banciu.

In centrul orasului Saliste ma declar multumita de a fi parcurs un traseu pe care mi-l doream de mult, sfaraind sub rotile bicicletei. Ma culege tata cu masina, punem bicla sus pe masina si o dam spre Cisnadioara unde reusesc sa ma aleg cu o intoxicatie alimentara, datorita combinatiei malefice intre un vin fiert si o supa de mere - alcatuita din lapte si mere fierte.

De craciun la manastirea din Magura Jinarilor - 24-26 decembrie 2013

Craciunul asta am vrut sa fie altfel decat celelalte. Adica de fapt anul asta totul a fost la mine mai "altfel" si cu totul "altfel" din toate punctele de vedere. Anul asta mi s-a facut dor sa ma duc la manastire, adica la o manastire (nu sa ma calugaresc!), sa ma duc sa incerc sa traiesc altfel sarbatoarea craciunului (care este o sarbatoare eminamente crestina) intr-un mod cat mai crestin cu putinta sau mai bine zis cat de crestineste pot eu cu putinta.

Pe parcursul timpului am fost si pe la manastiri deosebite si am cunoscut oameni deosebiti, primitori, saritori, vorba aia nu stiau cum sa te mai serveasca, de parca eu as fi fost un guru care venisem acolo. Asa am fost la Schitul din Coltii Chiliilor intr-un an si imi amintesc cum biserica se profila pe cerul instelat cu Creasta Pietrei Craiului in fundal, la Iezer in Buila si la Bradu, nu mai spun in Ceahlau de cate ori am fost la schitul meu preferat si de pasti si de craciun si de anul nou etc. Cert este ca intotdeauna la manastiri m-a atras bunavointa cu care esti primit, daca stii cum sa vorbesti, cum sa te imbraci si cum sa te comporti, fara a fi un mare crestin, ci un simplu om care vine acolo si le respecta viata si obiceiurile. Asa ca daca anul asta vroiam un craciun autentic, am zis ca apai la manastire trebuie sa fie ala. Si evident ca nu putea sa fie decat la o manastire in varful muntelui.

Am ales Manastirea de pe Magura Jinarilor craciunul acesta. Drumul pana la Magura Jinarilor, undeva prin spatele Lacului Oasa, intre Muntii Cindrel si Sureanu, este poate cel mai frumos din zona Sibiului, urcand spre satele odata autentice de oieri din Marginimea Sibiului. Cu ocazia asta imi promit sa vin cu bicicleta pe aici si sa pot aprofunda mai bine peisajul si arhitectura locului, care uneori este traditionala si se armonizeaza cu peisajul, dar alteori te uimeste prin stupizenia kitch-ului. Dar oricum, pana una alta, peisajele pe drumul ce duce la Translapina pe sus prin Jina sunt de vis, se vede in toate zarile Podisul Transilvaniei si te imbie la haladuiala:

Ajunsa in punctul de altitudine maxima in Jina se vede pe deoparte spre Marginimea Sibiului si pe de alta parte spre Transalpina ce trece pe la Oasa.

Incepe coborarea spre satul Dobra, de unde un drum forestier te va expulza puternic din mijlocul civilizatiei flamande de consum de mici si bere de sarbatori si te va introduce cu forta in lumea meditativa, oarecum primitiva si cat de cat mai curata a credintei. Cobor spre Dobra si cum ajung in firul vaii, asfaltul face la dreapta, iar eu trebuie sa fac pe nesimtite la stanga inspre inima muntelui, in lungul apei denumita evident cum altfel decat Dobra.

Satul Dobra de Sus inca mai continua asa timid in lungul vaii, cateva case, cativa sateni prin curte. Apoi primul mare drum la dreapta care trece apa in dreptul unei troite, incepe sa urce vertiginos spre manastirea care va constitui destinatia mea finala. De aici de la troita mai sunt vreo 5-6 km pana la manastire, drumul urcand in principiu in lungul Vaii Sugag. Fiind diferenta mare de nivel de vreo aproape 500 m, drumul mai intai merge pe stanga vaii, apoi la un pod aflat intr-o curba ingusta rau incepe sa urce abrupt si mai serpuieste in cateva serpentine stranse, continua apoi numai pe dreapta vaii pana sub manastire. Drumul pe care am venit continua mai departe pana in culme pentru a cobora apoi dupa un ocol din nou in Valea Dobra de unde am urcat (deci este foarte bun de bicicleta), pe cand un drum secundar si mai abrupt decat primul te duce in cateva sute de metri la dreapta in sus la manastire.

Pe masura ce urc drumul din ce in ce mai anevoios (nu in sensul de tehnic, ci in sensul de izolat, neumblat, salbatic si departe de lume), ma gandesc cu bucurie ce alegere buna am facut si de data aceasta, pentru ca imi doream nespus un asemenea loc linistit pentru petrecerea craciunului si simtam de ceva vreme ca asta este ceea ce imi doresc sa fac de craciun. Aveam de mult in plan manastirea de pe Magura Jinarilor, magurile astea fiind foarte pitoresti si cu niste peisaje pastorale de nu iti vine sa crezi ochilor ce frumusete este pe acolo. Ce sa zic, bun loc de manastire, aici in cucuietii muntilor.

La manastire binenteles ca 7 incercari din 4 nu puteam sa nimeresc decat la slujba, activitatea mea preferata ce sa zic, asa ca sunt trimisa sa particip la aceasta actiune pana se termina, ca sa fiu cazata dupa aceea. Mai mult de jumatate de ora nu rezist in aglomeratia din micutul paraclis (deci mai fusesera si altii extremisti ca mine sa vina in cucuietii dealurilor de craciun) si ma sustrag afara la soare si zapada. Identific maica stareta, cer frumos blagoslovenie sa raman la manastire si-s cazata intr-o camera cu soba cu lemne si cu inca 3 femei.

In ajunul Craciunului nu am avut alta varianta decat sa ma perind prim "imensa" manastire, am tocat legume pentru salata de sarbatori, am "glumit" cu maicile, am fost atentionata ca nu am tocat legumele mai mici. Randuiala este ca daca te duci la manastire incerci sa te adaptezi la viata si obiceiurile lor, cam asta era maretia experientei traite acolo, sa vezi cum traiesc ele cu adevarat. Si cel mai mult m-am imprietenit cu animalele manastirii, cum era si firesc de altfel ca o posesoare de pisica ce sunt.

Pe capre le-am hipnotizat din prima (saracele crezand ca le voi da de mancare), pe vitelusul proaspat fatat l-am orbit cu blitzul in ochi, iar pe gaini le-am explicat cum sa nu se catere pe mine.

Abia in ziua de craciun, dupa ce s-a terminat slujba, am reusit sa o tulesc dupa-masa pe dealuri pe Magura Jinarilor. Peisaj de vis, cu zapada si colibe rasfirate, cu multe drumuri care urca si coboara si se intretaie in toate directiile. Cu fire de curent electric din pacate in peisaj, cu zapada mare pe alocuri in care a trebuit sa sap urme, cu petice de iarba prin alte locuri unde se putea sta la plaja, pe vant din pacate in culme unde erau peisajele cele mai miraculoase si cu un soare de invidiat.

Eu am facut un fel de circuit intre Curmatura Magurii si Varful Fantanele, nu mi-este foarte clar pe unde am fost, pentru ca harta mea nu era atat de precisa si in teren am intalnit mult mai multe chestii decat era prognosticat. Eu credeam ca totul este de fapt un deal si cand colo la fata locului m-am trezit ca era un deal cu multe firisoare de vale (probabil ca asta insemna mai exact magura), dar oricum m-am bucurat sa descopar atatea noutati la fata locului.

Dupa ce am ajuns in varful chipurile cel mai inalt din zona, altitudinea medie fiind in jur de 1200 metri, am coborat pe o culme din care se vedeau peste vale celelalte dealuri care marginesc Transalpina, iar in fundal as putea sa jur ca se vedeau chiar si Muntii Trascau.

Ajunsa intr-un fel de sa, de unde se putea intrezari valea in care este situata manastirea, am supriza de a vedea maicile care veneau si ele din sens opus si plecasera la colindat pe la putinii localnici care mai ramasesera pe sus pe la colibe cu cateva animale (de regula oile la pasunat). Din culme maicile s-au apucat sa sune pe la rude (ca numai acolo era semnal) si sa le colinde la telefon - ca sa vezi ce face tehnica moderna. Pe urma am mers la niste neni acasa sau ma rog in coliba, unde era cald si bine si s-a putut canta in voie: asta era de fapt ce cautam si pentru asta venisem la manastire, sa vad ce fac in ziua de craciun. Este prima manastire unde merg cu maicile la cantat colinde de craciun hai hui pe dealuri ! Ca sa traiesc asa ceva, a meritat oarecum sa stau si la slujbe si sa ma primeasca printre ele.

Varianta de colind fara sunet si fara miscare, ca nu m-a lasat blogspotul sa incarc videoclipul cu varianta de colind filmat

Un catel pe care l-am hranit cu ciocolata pentru ca vroiam sa ma asigur ca ma imprietenesc cu ei si nu mi-i fac dusmani daca ma apropii de oile lor.

Maicile de la manastirea Magura sunt cele mai deschise din cate am cunoscut eu vreodata: m-au acceptat imediat in obste (si parintele la fel), daca vroiam sau ceream, ma mai tineau inca vreo saptamana pe acolo. Au dat cadouri de craciun la toata lumea (da, am avut punguta mea cadou cu numele meu pe ea sub pom ... si vorba aia abia ma cunoscusera) si mereu ma rugau sa fac nu stiu ce sau nu stiu ce cu ele ca sa ma integreze. Marea mea bucurie a fost sa vad ca ele sunt fericite cu ceea ce fac si chiar li se citeste bucuria pe fata.