De craciun la manastirea din Magura Jinarilor - 24-26 decembrie 2013

Craciunul asta am vrut sa fie altfel decat celelalte. Adica de fapt anul asta totul a fost la mine mai "altfel" si cu totul "altfel" din toate punctele de vedere. Anul asta mi s-a facut dor sa ma duc la manastire, adica la o manastire (nu sa ma calugaresc!), sa ma duc sa incerc sa traiesc altfel sarbatoarea craciunului (care este o sarbatoare eminamente crestina) intr-un mod cat mai crestin cu putinta sau mai bine zis cat de crestineste pot eu cu putinta.

Pe parcursul timpului am fost si pe la manastiri deosebite si am cunoscut oameni deosebiti, primitori, saritori, vorba aia nu stiau cum sa te mai serveasca, de parca eu as fi fost un guru care venisem acolo. Asa am fost la Schitul din Coltii Chiliilor intr-un an si imi amintesc cum biserica se profila pe cerul instelat cu Creasta Pietrei Craiului in fundal, la Iezer in Buila si la Bradu, nu mai spun in Ceahlau de cate ori am fost la schitul meu preferat si de pasti si de craciun si de anul nou etc. Cert este ca intotdeauna la manastiri m-a atras bunavointa cu care esti primit, daca stii cum sa vorbesti, cum sa te imbraci si cum sa te comporti, fara a fi un mare crestin, ci un simplu om care vine acolo si le respecta viata si obiceiurile. Asa ca daca anul asta vroiam un craciun autentic, am zis ca apai la manastire trebuie sa fie ala. Si evident ca nu putea sa fie decat la o manastire in varful muntelui.

Am ales Manastirea de pe Magura Jinarilor craciunul acesta. Drumul pana la Magura Jinarilor, undeva prin spatele Lacului Oasa, intre Muntii Cindrel si Sureanu, este poate cel mai frumos din zona Sibiului, urcand spre satele odata autentice de oieri din Marginimea Sibiului. Cu ocazia asta imi promit sa vin cu bicicleta pe aici si sa pot aprofunda mai bine peisajul si arhitectura locului, care uneori este traditionala si se armonizeaza cu peisajul, dar alteori te uimeste prin stupizenia kitch-ului. Dar oricum, pana una alta, peisajele pe drumul ce duce la Translapina pe sus prin Jina sunt de vis, se vede in toate zarile Podisul Transilvaniei si te imbie la haladuiala:

Ajunsa in punctul de altitudine maxima in Jina se vede pe deoparte spre Marginimea Sibiului si pe de alta parte spre Transalpina ce trece pe la Oasa.

Incepe coborarea spre satul Dobra, de unde un drum forestier te va expulza puternic din mijlocul civilizatiei flamande de consum de mici si bere de sarbatori si te va introduce cu forta in lumea meditativa, oarecum primitiva si cat de cat mai curata a credintei. Cobor spre Dobra si cum ajung in firul vaii, asfaltul face la dreapta, iar eu trebuie sa fac pe nesimtite la stanga inspre inima muntelui, in lungul apei denumita evident cum altfel decat Dobra.

Satul Dobra de Sus inca mai continua asa timid in lungul vaii, cateva case, cativa sateni prin curte. Apoi primul mare drum la dreapta care trece apa in dreptul unei troite, incepe sa urce vertiginos spre manastirea care va constitui destinatia mea finala. De aici de la troita mai sunt vreo 5-6 km pana la manastire, drumul urcand in principiu in lungul Vaii Sugag. Fiind diferenta mare de nivel de vreo aproape 500 m, drumul mai intai merge pe stanga vaii, apoi la un pod aflat intr-o curba ingusta rau incepe sa urce abrupt si mai serpuieste in cateva serpentine stranse, continua apoi numai pe dreapta vaii pana sub manastire. Drumul pe care am venit continua mai departe pana in culme pentru a cobora apoi dupa un ocol din nou in Valea Dobra de unde am urcat (deci este foarte bun de bicicleta), pe cand un drum secundar si mai abrupt decat primul te duce in cateva sute de metri la dreapta in sus la manastire.

Pe masura ce urc drumul din ce in ce mai anevoios (nu in sensul de tehnic, ci in sensul de izolat, neumblat, salbatic si departe de lume), ma gandesc cu bucurie ce alegere buna am facut si de data aceasta, pentru ca imi doream nespus un asemenea loc linistit pentru petrecerea craciunului si simtam de ceva vreme ca asta este ceea ce imi doresc sa fac de craciun. Aveam de mult in plan manastirea de pe Magura Jinarilor, magurile astea fiind foarte pitoresti si cu niste peisaje pastorale de nu iti vine sa crezi ochilor ce frumusete este pe acolo. Ce sa zic, bun loc de manastire, aici in cucuietii muntilor.

La manastire binenteles ca 7 incercari din 4 nu puteam sa nimeresc decat la slujba, activitatea mea preferata ce sa zic, asa ca sunt trimisa sa particip la aceasta actiune pana se termina, ca sa fiu cazata dupa aceea. Mai mult de jumatate de ora nu rezist in aglomeratia din micutul paraclis (deci mai fusesera si altii extremisti ca mine sa vina in cucuietii dealurilor de craciun) si ma sustrag afara la soare si zapada. Identific maica stareta, cer frumos blagoslovenie sa raman la manastire si-s cazata intr-o camera cu soba cu lemne si cu inca 3 femei.

In ajunul Craciunului nu am avut alta varianta decat sa ma perind prim "imensa" manastire, am tocat legume pentru salata de sarbatori, am "glumit" cu maicile, am fost atentionata ca nu am tocat legumele mai mici. Randuiala este ca daca te duci la manastire incerci sa te adaptezi la viata si obiceiurile lor, cam asta era maretia experientei traite acolo, sa vezi cum traiesc ele cu adevarat. Si cel mai mult m-am imprietenit cu animalele manastirii, cum era si firesc de altfel ca o posesoare de pisica ce sunt.

Pe capre le-am hipnotizat din prima (saracele crezand ca le voi da de mancare), pe vitelusul proaspat fatat l-am orbit cu blitzul in ochi, iar pe gaini le-am explicat cum sa nu se catere pe mine.

Abia in ziua de craciun, dupa ce s-a terminat slujba, am reusit sa o tulesc dupa-masa pe dealuri pe Magura Jinarilor. Peisaj de vis, cu zapada si colibe rasfirate, cu multe drumuri care urca si coboara si se intretaie in toate directiile. Cu fire de curent electric din pacate in peisaj, cu zapada mare pe alocuri in care a trebuit sa sap urme, cu petice de iarba prin alte locuri unde se putea sta la plaja, pe vant din pacate in culme unde erau peisajele cele mai miraculoase si cu un soare de invidiat.

Eu am facut un fel de circuit intre Curmatura Magurii si Varful Fantanele, nu mi-este foarte clar pe unde am fost, pentru ca harta mea nu era atat de precisa si in teren am intalnit mult mai multe chestii decat era prognosticat. Eu credeam ca totul este de fapt un deal si cand colo la fata locului m-am trezit ca era un deal cu multe firisoare de vale (probabil ca asta insemna mai exact magura), dar oricum m-am bucurat sa descopar atatea noutati la fata locului.

Dupa ce am ajuns in varful chipurile cel mai inalt din zona, altitudinea medie fiind in jur de 1200 metri, am coborat pe o culme din care se vedeau peste vale celelalte dealuri care marginesc Transalpina, iar in fundal as putea sa jur ca se vedeau chiar si Muntii Trascau.

Ajunsa intr-un fel de sa, de unde se putea intrezari valea in care este situata manastirea, am supriza de a vedea maicile care veneau si ele din sens opus si plecasera la colindat pe la putinii localnici care mai ramasesera pe sus pe la colibe cu cateva animale (de regula oile la pasunat). Din culme maicile s-au apucat sa sune pe la rude (ca numai acolo era semnal) si sa le colinde la telefon - ca sa vezi ce face tehnica moderna. Pe urma am mers la niste neni acasa sau ma rog in coliba, unde era cald si bine si s-a putut canta in voie: asta era de fapt ce cautam si pentru asta venisem la manastire, sa vad ce fac in ziua de craciun. Este prima manastire unde merg cu maicile la cantat colinde de craciun hai hui pe dealuri ! Ca sa traiesc asa ceva, a meritat oarecum sa stau si la slujbe si sa ma primeasca printre ele.

Varianta de colind fara sunet si fara miscare, ca nu m-a lasat blogspotul sa incarc videoclipul cu varianta de colind filmat

Un catel pe care l-am hranit cu ciocolata pentru ca vroiam sa ma asigur ca ma imprietenesc cu ei si nu mi-i fac dusmani daca ma apropii de oile lor.

Maicile de la manastirea Magura sunt cele mai deschise din cate am cunoscut eu vreodata: m-au acceptat imediat in obste (si parintele la fel), daca vroiam sau ceream, ma mai tineau inca vreo saptamana pe acolo. Au dat cadouri de craciun la toata lumea (da, am avut punguta mea cadou cu numele meu pe ea sub pom ... si vorba aia abia ma cunoscusera) si mereu ma rugau sa fac nu stiu ce sau nu stiu ce cu ele ca sa ma integreze. Marea mea bucurie a fost sa vad ca ele sunt fericite cu ceea ce fac si chiar li se citeste bucuria pe fata.