Roata la Foarfecele Naratului - 15 dec. 2013

Weekend-ul asta trebuia sa ies, nu se mai putea. Deja statusem numai in casa we trecut, dupa ce mersesem cu Bucur pana la Jina pe un cod perfect galben, derapasem cu masina, drept pentru care ii facusem capul calendar sa ne intoarcem, ca mi-era o frica colosala si ma tineam de toate barele in masina. Raspund pozitiv la propunerea lui Plescan de a balauri pe undeva prin Valea Oltului, ori pe Muchia lui Basarab, ori pe Crestele Calinestilor (dar pe astea pe amandoua le facusem), singura chestie pe care nu o facusem fiind ceva cu Foarfecele Naratului si Pietrele Goale.

Din Sibiu plec eu si Bucur, ca se pare ca numai noi am ramas dornici de miscare, iar din Valcea vine Plescan cu Dragos si din Calimanesti il iau si pe Mihaita (pe care il alertasem eu cu o seara inainte si il obligasem sa vina daca tot nu mai se ducea sa taie porcul). Pe la 9.30 a.m. plecam la deal din intersectia drumului de Valea Oltului cu drumul care duce la Voineasa,cam dezamagiti ca acolo unde mergem noi este un mare nor de ceata pe Foarfecele Naratului, dar vorba lui Dragos: "Suntem ca in desene animate, nor numai deasupra noastra si in rest soare !"

Acolo unde este alb sus trebuie sa urcam noi spre Foafecele Naratului

Pornim imediat din intersectia Valea Oltului - Brezoi pe un drum care face stanga inspre Foarfecele Naratului si tinem cumva directia de urcare in sus, drept spre foarfece pe cel mai intuitiv drum pe care il intalnim. Traversam un fir de vale cu apa (ultima apa intalnita) si dam intr-o muchie unde gasim si un marcaj vechi si sters de negura vremurilor. De acum inainte vom tine cumva aceasta muchie matematic pana ce vom iesi sus sub peretii de stanca ai Foarfecelor.

Scrijelituri pe copaci ne confirma ca suntem pe drumul cel bun atunci cand marcajul lipseste si cumva suntem uimiti ca prin locuri atat de neumblate si fara poteca clara si evidenta, au venit niste papa-lapte care au stat ceva vreme ca sa isi insemne numele pe copaci, ba mai sa isi faca si autoportretul. Si ca sa nu uit, am aflat si eu ca Ion + Maria = Gheorghe, faza cu "love" cica este depasita.

Urcarea pe muchia ce da in Foarfecele Naratului nu este modesta defel. In unele momente muchia este atat de abrupta, cu teren stancos si pamant inghetat pe dedesupt, ca nici nu poti sa urci drept, asa ca ne orientam stanga/dreapta prin frunze ca sa avem mai multa aderenta la bocanci. Eu in celebrii mei bocanci de iarna nu am nici o sansa sa ma incalzesc foarte curand, asa ca cu piciorul inca inghetat nu pot spune ca simt prea bine pe unde calc, dar mai o craca, mai un bat, mai o buruiana cu bruma sa ne tinem cu mainile si avansam incet incet pe muchie.

Dupa o urcare abrupta urmeaza un fel de horn foarte larg care cica ne scoate sus in Muchia Foarfecii intre niste bucati de stanca. Pe masura ce ne apropiem de hornul asta, peretii de stanca ne strajuiesc puternic in stanga, iar in dreapta se contureaza iarasi niste blocuri de piatra care marginesc muchia pe care am urcat.

In poza de jos si cea de sus se poate vedea hornul pe care am urcat, destul de inclinat, desi se putea merge lejer pe doua picioare si cu bete, doar ca era totul inghetat si cu zapada pe deasupra, numai bine sa zbori daca ai prins ceva lunecos pe dedesupt.

In ordinea insirarii pe horn: Dragos, Bucur, Iuliana si Mihaita in urcare spre Muchia Foarfecii

Dupa ce iesim din hornul de sub Foarfecele Naratului mai mergem putin pe o potecuta si iesim in Muchia Foarfecii, care uneste de fapt toate varfurile intitulate Foafecele Naratului. Eu am inca picioarele inghetate, dar Plescan se tot uita la coltii de foarfeca si tot spera ca poate am putea urca. Nu, nu urcam, cu zapada si stanca friabila eu nu ma bag si pe deasupra am inca picioarele inghetate si nu simt nimic pe unde calc, nu ma bag, mergem mai departe spre Pietrele Goale.

Plescan admirand in zare coltii de foarfeca si promitandu-si ca va reveni la vara sa ii faca (desi eu zic ca nu-s facubili, ca este prea friabil si expus, nu ai unde sa asiguri)

Din saua dintre Foarfecele Naratului mergem mai departe pe muchie in sens opus Vaii Oltului (adica la dreapta cum am urcat noi de jos din vale). Muchia este la inceput mai stancoasa si abordabila, apoi devine destul de ascutita pe unele portiuni, drept pentru care eu ma dau jos de pe ea si incerc s-o ocolesc pe la baza prin padure (ocolire pe stanga in sensul nostru de mers venind dinspre Foarfecele Naratului). Plescan vrea pe sus pe muchie, eu o tot ocolesc pe jos, ca nu vreau sa alunec de acolo de sus. Ar fi trebuit sa mergem asigurati dupa parerea mea, mai ales cu chiciura, zapezica si gheata care era, nu mai spun de vantul care batea fix in muchie si te ajuta la echilibru.

Pe unde tot ocolesc eu pe brana sau mai bine zis pe curba de nivel de la baza stancilor exista insa multe hornuri care ies sus in muchie si de unde te poti fie retrage la vale (daca esti pe sus), fie reintra in muchie pentru a o parcurge mai departe (daca un pasaj a fost prea dificil si a trebuit sa il ocolesti pe jos). Inclin sa cred ca Muchia Foarfecii este facubila fara cine stie ce asigurari, doar varful Foarfecelor dinspre Valea Oltului necesita ceva asigurari. Noi tot continuam pe curba de nivel pe sub muchie, ocolind zonele stancoase pe stanga, abordand de fapt cam singura curba de nivel care merge pe sub prima mare grupare de stanci din creasta si a doua grupare care se mai desfasoara pe alocuri pe sub noi inspre Valea Oltului. Plescan tot vrea sa o luam mai pe sus, eu tot vreau sa o luam pe curba de nivel ca nu am chef de marii pereti sa raman ca pisica pe tabla atarnata pe acolo. Pana la urma Plescan cu Bucur ies pe un horn sus in muchie, acolo unde aceasta se mai domolise. Eu cu Dragos si cu Mihai tinem tot o curba de nivel mai evidenta, sau mai bine zis atat de evidenta ca pana la urma am gasit si un vechi marcaj turistic, dar vizibil bine si pus pe stanca, confirmandu-ne astfel ca am ales ocolirea buna.

Baietii fericiti ca am gasit marcajul prin balariile astea (singurul marcaj gasit pret de vreo ora)

Iar eu sunt atat de fericita ca am gasit marcajul, incat ma apuc sa il pup de bucurie, ca altfel aveam morcov cam mare ca nu stiam pe unde suntem.

Treptat curba de nivel incepe sa traverseze valcele mai largi in schimbul hornurilor abrupte care veneau din muchie pana acum, asa ca intuim ca terenul se mai domoleste si ne hotaram si noi sa iesim in muchie, urcand un valcel destul de larg si pudrat cu zapada.

In spatele noastru, la cateva minute distanta vin si Plescan si Bucur care venisera pe muchie ultima portiune si ne aduc de acolo si o poza cu ce se vedea din muchie in spatele lor, adica ce ocolisem noi pe la baza.

Cam asa arata Muchia Foarfecii si stau si ma intreb daca oare este suficient de lata si abordabila fara cine stie ce echipament ?! Poate toamna viitoare sa imi propun si eu sa o fac, deocamdata nu prea imi propun sa revin prea curand pe acolo, nu am fost chiar atat de impresionata.

Din punctul in care ne regrupam cu totii vom continua matematic numai pe Muchia Foarfecii, muchia ascutindu-se mai mult, dar pierzand din stancile precedente. Acum si poteca este destul de clara si evidenta, mai ocoleste stanga/dreapta muchiei pragulete mai stancoase, dar in mare urmareste muchia fara mari abateri. Pe muchie bate vantul, ne viscoleste in cap toata zapada din copaci si in sfarsit iese si soarele ca sa zicem si noi ca am vazut ceva cu capul afara din norul de ceata.
 

In poza de jos si cea de sus vedere din Muchia Foarfecii spre Valea Oltului, respectiv spre Varful Ciuha Mare si Ciuha Mica (unde este si Cabana Cozia)

La un moment dat muchia incepe sa se domoleasca si in dreapta noastra incepe sa se deschida o vale spre care pleaca vertiginos in jos nenumarate valcele abrupte. Este Valea Daneasa pe care intentionam noi sa coboram, ca mai departe nu mai avem timp de alta iesire spre Brezoi. Dar pentru asta trebuie sa gasim o sa mai abordabila si o panta mai modesta de coborat, pe undeva pe unde cica este si un marcaj. Mai urmam marcajul sters pe copaci o vreme si ajungem intr-un punct unde o mare sageata troneaza cu marcajul pe o stanca, semnaland o bifurcatie. Banuim noi ca de aici putem cobora in jos pe Valea Daneasa si daca nu o fi fix asta saua nu o fi bai, coboram oricum, ca tot in vale nimerim.

Poza de grup in Saua Daneasa (de la stanga la dreapta): Plescan, Bucur si Iuliana pe randul de jos si Mihai si Dragos stau in picioare

In Saua Daneasa (asa am poreclit-o eu, ca mi se pare sugestiv) stam sa si mancam, timp in care avem timp sa ne racim suficient cat sa ne inghete mainile ca la balamuc. Ceaiul cald din termos este esential, dar se pare ca nu ajunge si la extremitatile mele ca sa ma incalzeasca. Dupa ce inghetam bocna, o luam in jos pe Valea Daneasa, intuind vag si rar pe copaci si vechiul marcaj (marcaj gandit foarte logic: pe linia de cea mai mare panta in jos la vale, infigandu-se cam perpendicular pe firul Vaii Daneasa).

Pe panta asta deosebita trebuie abordata o tehnica speciala de coborare, cam ca la schi cu betele, prin stratul gros de frunze pe alocuri, sau inexistent acolo unde panta este atat de mare ca nici frunzele nu mai stau pe ea.

Coboram panta asta ca in gat si ne infigem in firul principal al Vaii Daneasa, acolo unde pare-se (nu sunt sigura) ca valea face ultimul ei cot si apoi pantele devin foarte abrupte inspre creste. Este si un insemn forestier pe un copac cu un patrat alb cu rosu si un scris inanuntru, pe stanga firului de vale cum urci - cam de acolo in sus drept la stanga se iese in Muchia Foarfecii prin Saua Daneasa.

Valea Daneasa este foarte frumoasa, seamana foarte mult cu Valea Satului (vecina sa de mai incolo, insa mult mai lunga si anevoioasa - peste 50 de treceri peste apa, dar si mult mai salbatica). Cumva as fi preferat ca Valea Daneasa sa fie putin mai lunga si sa aiba niste treceri peste apa comparabile cu cele de pe Valea Satului, dar totusi nu as fi vrut sa fie atat de multe ca pe Valea Satului. Deci o combinatie intre Valea Satului si Valea Daneasa cred ca ar fi fost ideal pentru mine: nici prea salbatic, nici prea civilizat, nici prea amenajat, nici prea lung, nici prea scurt, nici prea dificil, nici prea usor, nici prea anevoios, nici prea accesibil.

Dupa cum se vede frumusetile Vaii Daneasa sunt deosebite, iar apa chiar curge asa frumos si nestingherita la vale, fara mini-maxi centrale si alte instalatii. Si pentru ca este atat de frumoasa valea, Plescan a avut grija sa-mi culeaga frunzulite albe, d-alea gata uscate, care acum troneaza in vaza de la Ikea.

Plescan in postura de gentleman, i-am facut poza dupa ce a cules frunze decorative. A trebuit sa car frunzele cu mine juma' de vale in mana, ca nu mai aveam maini si pentru bete.

Alte minunatii pe care natura le-a facut pe Valea Daneasa, le vezi numai uitandu-te cum curge apa pe vale, cum se strang frunzele pentru a face loc suvoiului de apa, cum se fac terase ca la plantatiile de orez din China, toate facute natural, asa cum a curs apa in drumul ei spre civilizatie.

Dupa ce se termina parcursul nostru nemarcat sau slab marcat in lungul vaii, o poteca si un drum din in ce in ce mai lat ne poarta spre orasul Brezoi. Iesim intr-o poiana si continuam spre drumul principal care uneste Brezoiul de Voineasa.

Pe masura ce intram in sat / oras, javrele de prin curtile pe langa care trecem ne latra voioase in semn de bun venit sau in semn de sa ne grabim mai repede pe acolo.

Trecem apa Danesei peste un pod de data asta si ne indreptam spre down-town-ul turistic.

La intersectia cu drumul principal un indicator ne spune ca asta este Valea Daneasa. Nu exista indicatoare turistice pentru traseul proaspat parcurs de noi, la ce marcaje sterse are si din ani in pasti, nici nu era cazul. Dar daca strada se numeste Daneasa este suficient, ai puncte de reper ca sa urci pe aceasta vale ca sa ajungi sus in Muchia Foarfecii.

Valea Daneasa mi-a placut pentru ca este foarte neumblata si salbatica. Narantul oricum nu este si nu va fi vreodata un munte care sa imi placa foarte mult, poate cel mult doar sa il simpatizez putin. Redau mai jos niste mesaje de-ale lui Plescan despre aceasta tura, nu de alta dar sunt prea amuzante si trebuie pastrate pentru eternitate si aici:

Plescan: 

"Tura s-a desfasurat cu un succes moderat sau, mai bine zis, cu esec controlat.

foarte interesanta si ar fi bine sa tinem bine de ce am castigat. in primavara avem treaba ;)"

Ratza: "Nu puteai face o descriere mai criptică ?"

Plescan:

"1. am constatat ca pisicutza Iulianei seamana leit cu a mea... de fapt cu a vecinei (dansa este titulara, eu doar o gazduiesc). maine va pun o poza ca sa va convingeti ca nu glumesc.

2. baieti, sper ca faza cu florile nu v-a ofticat prea tare si acum nu dati iama in sectorul citrice al primului aprozar din cale. mai bine notati si invatati odata cum se procedeaza, da?

3. am racit cobza. desi am avut geaca la mine nu am vrut sa o port pe motiv ca polarul este mai respirabil. s-a dovetit a fi prea respirabil ..."

Tot Plescan:

"Da da. nu ai vrut sa ma deconspiri dar ai pus poza cu mine si cu buchetul in mana, cand ti-l ofeream cu fatza aia de pervers batran :)

La fel si cu pisicuta, habar n-aveai ce ne-ai trimis... cine stie acum la ce sa ne mai asteptam sa primim...

Incheiat citate de la Plescan, sau mai nou cum isi spune el Claudelgetorix (se pare ca a citit de curand Asterix si Obelix).