Incercare de a cuceri varful Magura Cisnadiei - 19 febr. 2012

Sambata a fost o zi greapentru mine: cursuri la Ghizi si apoi o incercare de revigorare dintr-o raceala ad-hoc aparuta, asa ca pe seara ii zic lui Marius ca merg duminica in tura numai daca ma simt bine. Dorm bine noaptea si culmea ca ma simt mai bine duminica dimineata, asa ca pornim cu mic, cu mare, cu Raluca si cu Ioana, sa cucerim vroiam noi varful Magura Cisnadiei. Ajungem pe valea Sadului si incepem sa cautam cu nesat intrarea in traseu. Eu nu stiu intrarea ca nu prea am mai urcat pe aici, dar se pare ca nici sibienii nu prea stiu, asa ca mergem cu gaturile lungite pe geamurile masinii cu ochii dupa bifurcatie. Trecem de locul numit Masa Verde, de unde se urca spre cabana Prejba, si in sfarsit gasim un semn, dar poteca nu este batuta. Ca urmare, ma gandesc eu sa mai mergem inainte pe Valea Sadului sa cautam urmatoarea bifurcatie care urca direct in saua de sub varful Magura. Oricum pe vale este frumos si soare, asa ca ne prinde bine incalzirea pe forestier.

Valea Sadului parca este cufundata in haine de sarbatoare, asa ca ma gandesc ca indiferent daca gasim sau nu marele traseu, macar aici jos pe vale este frumos si bine, cald si soare, si macar raguseala mea din gat pare-se sa se transforme intr-o voce de primadona.

La un moment dat gasim bifurcatia cautata, troneaza un mare semn pe stanga vaii cum urci langa apa, si ne anunta ca pana sub Magura am avea doar 2 h de urcat (vara). Ne uitam in sus si vedem ca zapada este neatinsa, nu s-a mai incumetat nimeni pana acuma sa bata poteca, asa ca ne vom dubla timpul considerabil, macar pana in poiana aia sa ajungem sa vedem ceva panorame de sus. Incepem sa urcam.

In poza de jos si cea de sus se vede stratul subtire de omat ce acopera integral poteca

Fetele urca cu foarte mare avant in sus, ba mai bat si urme simultan pe unele portiuni, eu in schimb merg consecvent pe urmele altora, ca stiu eu ca imi va prinde bine conservarea de energie mai sus.

La un moment dat poteca se deschide si avem vedere spre Valea Sadului

Drumul il declaram numai bun de coborat pe bicicleta, imi frec deja palmele gandidu-ma cum o sa vajai pe aici in viteza la vara, numai ca acuma trebuie sa continuam si sa urcam pe picioare prin zapada mare. Eu sunt obisnuita cu gesturi d-astea de afundat prin zapada, numai ca Raluca ma intreaba la un moment dat daca asa a fost si la Turnuri cand am facut 9 h ? "Nuuuu, Raluca, la Turnuri a fost mai naspa", zic eu incercand sa calculez grosimea stratului de zapada din cele doua situatii. Cred ca pe Magura mi-a dat ca zapada era putin mai mare, daca nu chiar dublu pe alocuri, dar nu i-am mai spus lui Raluca sa nu se mai sperie.

La un moment dat intalnim straturi foarte mari de zapada prin care nu se mai poate trece cica. "Ei, nu se mai poate trece ?!" si trec in fata batand poteca, dupa cateva zeci de metri terminandu-se acel pasaj infiorator prin care nu se putea trece. Perseverenta si rabdare, cam astea sunt calitatile pe care le dobandesti cand mergi iarna prin zapezi.

Incepem sa vedem cum se contureaza creasta m-tilor Lotrului vis-a-vis, deci mult de urcat nu mai este

Eu presimt acuma dupa cat am urcat ca suntem pe aproape, incep deja sa zaresc inseuarea undeva in fata mea la stanga, dar zapada intr-adevar este mare si ca sa o mai fentezi trebuie sa mergi pe firul pe unde s-a scurs apa pe dedesupt si a mai scazut stratul de zapada. Inaintez pe acest fir, cand eu, cand Raluca in fata, pana dam de niste straturi de zapada si mai mari. Cum nu pot sa spun ca am facut un efort extraordinar pana acuma, ma decid sa mai urc, macar pana in poiana, sa simt si eu ca m-am miscat suficient si ca am dat afara raceala din mine. Mai perseverez pe o panta mai abrupta si in curand reusesc sa ies in Poiana Trandafirilor, poiana plina cu zapada si spre Magura si spre ref. Rosengarten, asa ca la topirea zapezii va fi foarte fain sa revenim pe aici spre mari inaltimi. Acum ne multumim sa vedem ca au mai fost unii care au batut poteca pana spre refugiu urcand din alta parte.

Poiana de sub varful Magura, sfarsitul traseului pentru noi si de aici retur pe acelasi drum si pe poteca bine batuta de noi.

In poiana am mai facut un mic picnic in gerul atotcuprinzator, Marius ca de obicei avea mancare la el cat pentru toata lumea, ne da la fiecare cate o banana, iar noi vom da fiecare mai departe cate o coaja de banana la animalele care misuna pe aici. Toata lumea da cojile de banana la caprioare. Asa am creat un eco-sistem deosebit: noi, caprioarele si bananele de Cuba. Inghetati, coboram inapoi pe poteca si facem surprinzator de putin pana jos, mai putin pentru Marius care avea niste bocanci in care intra apa.