Din nou in m-tii Latoritei - 3-4 martie 2012

Cu gand de duca catre o tura cum faceam pe vremuri, ma uit in calendar si imi dau seama ca nu am mai iesit de vreo luna cu Theo, Dana, Radu & co. Cum il intreb pe Theo ce fac in week-end, imi si da raportul ca merg in Latoritei. Evident, se facea un an de cand am fost prima si ultima oara acolo, era si cazul sa mergem din nou. Stabilesc cu Dana ca vin si eu de la Sibiu, orice ar fi, vin si ne vedem, vorba lui Dana: "Mai reintregim gasca." Asta se intampla pe marti, prematur rau, dar promitator la fel de rau ! Toata saptamana imi frec palmele de nerabdare, mai ales cand ma gandesc la pastravul pe care il face tanti de la pensiune, si acuma imi lasa gura apa cand ma gandesc la el.

Vineri seara ramane sa ma intalnesc cu Dana, Ceapa si Mihai care vin de la Bucuresti, caci Theo, Mircea si cu Radu & co se razgandesc in ultimul moment si vor veni abia de sambata dimineata. Vineri seara imi parchez masina in statia de Petrom de la bifurcatia spre Brezoi, zambesc frumos la baietii de la benzinarie si ma asigura ca pot lasa masina acolo, si din Brezoi mai avem vreo 30-40 km pana in Valea Macesului - unde este pensiunea noastra de anul trecut (adica putin inainte de Voineasa). Din pacate nu ne-a mai cazat tanti la casuta de anul trecut, ne-a pus intr-o pensiune mare si solida care are cateva etaje, nu prea imi place arhitectura, dar n-am ce-i face. Ne alegem camerele dupa niste criterii aparte (primii veniti, primii serviti), si ne ducem la culcare: noapte in care din varii motive eu reusesc sa am un cosmar pe cinste in care cadeam la propriu din pat. Dana imi confirma a doua zi ca totusi nu am cazut as-noapte din pat.

Samabata dimineata, Ceapa este de-a dreptul fermecat de micul dejun - pe buna dreptate ca a fost un bufet suedez mai pe cinste

Samabata se intregeste gasca, vine o masina plina de intarituri cu Theo, Mircea, nelipsitul Radu, Bob si Costin (ultimii doi sunt new-entry, nu ii cunosteam). Reusim sa ne miscam catre orele 11.00 a.m. catre un traseu, pe care nu il gasim la iesirea din Ciungetu spre vf. Tarnovu Mare, asa ca luandu-ne dupa harta estimam noi pe unde ar trebui sa fie. Culmea este ca se estimase bine, numai ca ne-am bagat in balarii la un moment dat si am ratat sa gasim marcajul. Avem de urcat pe un versant nordic, la aceasta data calendaristica plin de ghiocei si branduse bine ascunse sub pamant si sub un strat mare de zapada, si fiind si tarziu, evident ca nu vom ajunge prea departe (in traducere libera zapada era mare si cat casa prin care noi sapam urme).

Ceapa insa este foarte hotarat si se lupta in fata cu zapada si chiar si cu urmele batute. Dat fiind foarte abrupt urcusul la nimereala, ma rupe la picioare. Asa ca raman in urma cu Costin ca sa mai discutam despre vreme, oricum nu il cunosteam si trebuia sa aflu totul despre el, si inca acuma, repede.

Urcusul este insa interminabil si stupid prin padure, abrupt de'ti iei campii, si ma intreb ipotetic cat voi mai putea sa merg in stilul asta barbar fara o tinta frumoasa de cucerit. Salvarea imi vine de la Mircea, care a avut grija sa ii fie rau (parca il durea ficatul sau ceva prin zona, prin corp in orice caz): el decide sa se intoarca si nu mai are chef de urcat, drept pt. care incep sa imi sclipeasca si mie ochii in cap cand ma gandesc ca nu o sa mai urc asa fara tinta.

Coboram pana la urma, eu, Mircea si cu Bob, mergem alene la vale, mai ne oprim la o sueta, mai ascultam cocosii cum canta, d-astea, ca la tara. Este inca devreme si Mircea propune sa mergem pana la Voineasa, iar eu propun sa mergem ca sa si mancam ceva, ca mie imi chioraie matzele, logic. Ajunsi insa in vasta statiune nu vom reusi decat sa cautam fara speranta un local pentru servirea mesei si nu vom gasi decat fostele localuri comuniste, care acuma sunt inchise. Mircea pare foarte nostalgic la revederea cu fotoliile si scrisul clasic de pe vremuri demult apuse, mie insa imi este prea foame ca sa mai ma gandesc la altceva, asa ca produc numai o poza de grup pe scarile comuniste ale unui complex.

Pe treptele complexului parasit (de la stanga la dreapta): Bob, Iuliana si cu Mircea (in spatele nostru scria nimic altceva decat: Braserie, cuvant deja intrat in limba moarta

Fiind o statiune cam moarta pentru gusturile noastre Voineasa, ne intoarcem la pensiune si pana vine restul grupului reusim sa mancam o supa cu galusti memorabila, o friptura de porc tinuta in untura sau ceva de genul (si mai memorabila), un vin alb dulce perfect si pe urma ma apuca moleseala si ii provoc pe baieti la niste carti ca sa nu cadem cu totii in agonie. Mi se reimprospateaza memoria jocului de Septica si tot jucam asa in prostie, pierzand si castigand, ba unul, ba altul, pana vin si restul. Au reusit sa ajunga pana intr-un varf secundar de unde cu greu la final s-a deschis peisajul si au vazut si ei creasta muntilor Capatanii. Au reusit sa se intoarca pe traseul marcat (pe care de fapt trebuia noi sa urcam), l-au gasit ei marcajul pe undeva anume din intamplare, asa ca macar au facut un circuit strasnic si s-au intors pe intuneric.

Veniti de pe drum, le e foame, logic, si se astern pe comandat. Eu cu Mircea si cu Bob (care deja am mancat acum cateva ore) nu putem refuza oferta de a manca din nou si ne surade ideea unui pastrav, ca noi nu am avut decat friptura de porc. Dupa ce ne facem niste calcule cum sa impartim un pastrav la 2 sau la 3 persoane, chipurile sa nu ne ingrasam, ne da cu virgula si preferam sa luam fiecare cate unul. Am mancat, de' am spart ! Si mancam, si mancam nene, cat am visat eu la cina asta cu pastrav cu tot in farfurie. Mai stam la povesti, ne mai uitam la televizor, se mai chinuie baietii sa faca cubul lui Rubik, reusesc intr-un final si ne ducem la culcare. De data asta nu mai am cosmaruri ca am sa cad din pat, probabil ma obisnuisem cu patul.

Duminica dimineata ne hotaram cu greu ce sa facem, din lipsa de inspiratie zicem sa mergem tot pe vf. Fratosteanu Mare ca si anul trecut, dar cum eu intotdeauna am avut talent la creat trasee, ma uit pe harta si reusesc sa ii corup pe toti sa mergem de la Curmatura Vidrutei in dreapta pe varful Manaileasa - cum ar veni vecinul Fratosteanului de peste sosea. Din sosea se vad niste urme care urca in directia dorita de noi, ma rog sa continue urmele alea ca sa nu trebuiasca sa batem noi poteca. Norocul meu este insa ca Danuta este foarte activa si merge prima, mai clarifica poteca, mai merg destui si in spatele ei, asa ca pana la mine poteca este bine mersi ca un covor rosu lipsit de dificultati.

Deocamdata mergem cam fara tinta, fara sa stim foarte bine unde trebuie sau unde vrem sa ajungem, dar orice varf cu panorame ma gandesc eu ca este binevenit. Pana una alta este un soare orbitor, iar Ceapa, in lipsa de ochelari de soare, inventeaza noul model de ochelari, colectia de iarna: o foaie de hartie cu doua gauri pt. ochi, bagata si fixata sub caciula (a se vedea Mihai care deja ii poarta in poza de mai jos!)

Urcam pana pe primul varf cu releu si incep sa ni se deschida panorame nenumarate spre valea Oltului, spre vecinul varful Fratosteanu, incepe sa se vada bine tot Parangul si apoi si in fundal si Retezatul, si de partea cealalta vad si m-tii Lotrului (de partea cealalta ar trebui sa fie Sibiul). Cum am iesit insa la gol alpin un vant necrutator ne-a luat in primire, asa ca cu greu vom inainta, mai ales eu la greutatea mea fantastica. Din varful intermediar ne decidem sa mergem mai departe la dreapta, trecand lateral pe langa o stana, dar si pe noul varf atins ne vom confrunta cu aceeasi problema a vantului. Varfurile pe aici prin zona se cam numesc toate Manaileasa mic, mare etc, asa ca noi azi toata ziua ne vom plimba pe o serie de varfuri Manaileasa.

In poza de sus si cea de jos, vedere spre varful Manaileasa Mare, respectiv spre Voineasa si valea Oltului in zare

Trecem pe langa o stana pe care o vom explora la intoarcere

Depasim aceasta stana pe curba de nivel pe undeva pe deasupra ei

Ajungem pe un alt varf de tipul Manaileasa intermediar, de unde vedem in spate vf. Manaileasa mic de unde venim noi (cel cu releu).

Pe noul varf, Theo am impresia ca imi zice ceva de genul ca hai sa plecam ca bate vantul, eu inteleg ca vrea sa se intoarca la masina, majoritatea cam dau semne de intoarcere, asa ca raman eu cu Dana, Ceapa si Mihai sa mergem mai departe pana pe varful Manaileasa. Evident acasa aflam ca a fost o neintelegere si ca toti vroiau sa mai continue si sa vina cu noi pana pe urmatorul varf, dar pana sa plecam noi mai departe, ei deja se intorsesera. Nici pe noi nu ne incanta prea tare vantul si batutul potecii (ca de acum inainte nu mai este poteca), dar Dana este atat de fortoasa ca face zob toata zapada sub greutatea bocancilor ei.

In drum spre varful Manaileasa Mare, vedere spre muntii Lotrului

In drum spre vf. Manaileasa Mare, vedere spre varful Fratosteanu de vis-a-vis si spre m-tii Parang din fundal

Inaintam pana la o culme ce coboara apoi la dreapta intr-o padure, aici nu mai bate nici vantul si este numai bine, doar zapada este mare - adica mare rau, noroc ca este la vale.

Dupa ce parcurgem culmea prin padure ajungem la baza varfului Manaileasa Mare si in stanga mai identificam inca o stana. Ne hotaram sa mergem pana la stana, ca baietii au iarasi ganduri mari de identificat stane pentru revelioane viitoare, si adevarul este ca era o stana foarte faina.

In drum spre stana de sub varful Manaileasa Mare

Poteca batuta pana la stana de sub varful Manaileasa Mare

Odata ajunsi la stana, dupa ce ii inspectam camerele, ca are multe camere (ca la hotel), ma trezesc ca ma provoaca Ceapa la o sedinta foto. Sedinta foto a fost de fapt numai o rafala de poze facute in caderea mea de pe gardul stanei in zapada (tot la sugestia lui Ceapa, evident, are imaginatie de fotograf).










Numai bine ca ne venise si mie si lui Dana mintea la cap si am inceput sa ne dam pe bare.

Una bucata maimuta atarnata pe bara

Doua maimute atarnate de bara de la stana: Iuliana si Dana

Dupa ce vizitam stana incepem sa urcam in zig-zag-uri largi spre varful Manaileasa Mare, ajungem destul de repede sus si surpriza cea mare ne este data de faptul ca vantul nu mai prea bate, lumina puternica a soarelui a mai slabit (si pozele ies mai faine), iar de aici se vede cel mai bine in toate zarile, rememorand toata geografia Romaniei.

Urcand spre varful Manaileasa Mare, cu m-tii Parang in fundal

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre varful Fratosteanu

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre statiunea Voineasa

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre muntii Lotrului

Vedere de pe varful Manaileasa Mare spre muntii Lotrului

Dupa o rafala de poze pe varf, ne intoarcem inapoi pe drumul pe care am venit. Imi pare rau ca trebuie sa plec atat de repede de aici, as mai sta ca sa aprofundez zona si sa simt atmosfera locului, dar stomacurile noastre isi spun cuvantul, mai ales al meu si al Danei care nu au cine stie ce gabarit de rezerva, si cum ajungem la masina ne infigem in punga cu pufarine de ciocolata. Si cand ajungem la pensiune, stimabilii colegi deja mancasera supa cu galusti si se pregateau sa termine si friptura, noroc ca am venit si noi si ni s-a mai suplimentat portia sa nu murim de foame.














Multumesc cu mult drag lui Ceapa pentru pozele in rafala si in a mea cadere.