Se prevesteste cu mult timp inainte a treia intalnire a grupului Sfatul Muntilor. Gata, anul asta merg, caci sunt pe forumul lor de un an de zile si ultimele 2 aniversari nu le-am onorat cu prezenta. Se propun doua locatii: Rosia Montana sau Pasul Bucin, si in favoarea dusului cu apa calda de la Bucin se aduna toate voturile. In particular era un singur dus la 50 de persoane si mai avea si program doar de la 8 la 10 seara, sau ceva de genul.
Plecam vineri seara din Sibiu la orele 19.00 p.m. spre Cabana Bogdan din apropierea pasului Bucin. Eram vreo 5-6 masini programate pt. plecare din Sibiu din Piata Teatrului, una din Cluj si una din Brasov. Eu voi fi in masina lui Ramona Goia si pana la urma vine cu noi si Mihaela, care se hotaraste in ultimul moment sa vina. In afara de azimutul locatiei, mai stiam doar ca la orele 22.00 p.m. ne va astepta un ratrac in sosea ca sa ne ia bagajele pana la cabana, cabana care se afla la vreo cativa kilometri de drum forestier si ceva altitudine de urcat. Ajungem pe la orele 22.30 p.m. la parcarea din sosea, mutam bagajele si schiurile din masina in ratrac, eu ma scot si de un loc in ratrac pe post de copilot si dupa o lungaaaaaaaaaaaaa asteptare, in sfarsit pleaca ratracul spre cabana cu ultimii veniti. Pe mine nu m-a lasat nenea de la cabana sa stau in spate pe bagaje, dar pe cei ramasi in urma i-a acceptat si pe bagaje.
La cabana ne cazam, apoi mancam fiecare de prin traista, mai stam la un vin si reusesc sa ma duc la culcare abia pe la 2.00 a.m. Imi sarise si somnul cu atata vanzoleala pe acolo, dar a doua zi vroiam sa ma plimb si sa fac poze, desi era clar ca voi pierde rasaritul.
A doua zi de dimineata, dupa un mic dejun copios, plecarea in tura va fi abia catre orele 11.00 a.m. Mai am timp sa fac si vreo doua coborari pe schiuri pe mareata partie de la cabana (vreo 750 metri lungime), eu fiind cu schiuletele scurte, ca sa nu mai car namilele de free-ride extrem dupa mine.
Plecam in sfarsit, nu prea sunt hotarata daca sa merg cu schiurile de tura sau nu, dar pana la urma am buna inspiratie sa mi le iau si bine am facut, pt. ca am fost singura care nu se afunda gratie acestor mici inventii faine. Plecam de la cabana undeva in jos spre stanga, incercand sa gasim marcajul care duce la partia clasica din Pasul Bucin si la mica statiune aflata in acest pas, la vreo 6 km distanta. Lasam Cabana Bogdan in urma si ne gandim deja cu interes la gulasul pe care l-am comandat pentru seara la intoarcere.
Coboram un pic pe marea partie de ski si apoi viram la stanga pe un marcaj cica, desi poteca nu se vede, pentru ca nu este batuta. La zapada care este, ar fi fost un tupeu mult prea mare sa mai vrem si poteca facuta.
Avand in vedere ca nu imi trebuie poteca cu schiurile, depasesc lumea si plutesc pe deasupra zapezii, ei se afunda in zapada pana la genunchi linistiti. Fiind grup mare, evident dureaza foarte mult pana se misca toti, in zapada pana la genunchi, apoi scoate picioarele si mai fa niste pasi inainte sau inapoi si tot asa.
Cu orientarea acuma stam destul de greu, caci marcajele sunt numai pe
copaci si fara urme pe zapada nu prea ne dam seama in poieni incotro
este traseul. Dar merg eu pe schiulete si investighez toti copacii de semne si chem restul lumii.
Dupa ce terminam cu balaureala prin poieni, intram din nou in padure si
la un moment dat dam de un marcaj care ne indreapta in 5 minute spre
stancile lui Bogdan. Ma asteptam la cine stie ce stanci si cine stie ce
panorama, dar cam subtirele amandoua.
Panorama de la stancile lui Bogdan catre restul muntilor Gurghiu, Harghita
Poza de grup foarte extins la stancile lui Bogdan: nu mai tin minte numele personajelor, dar pot spune cu certitudine ca eu sunt cea din primul rand cu polarul mov-violet-liliac
Dupa stancile lui Bogdan ne vom continua drumul prin padure. Drumul merge efectiv numai prin padure, asa ca mare chestie nu pot spune ca este acest traseu, doar ca este foarte pretabil la schi de tura si ca sunt foarte incantata ca nu m-am afundat in zapada. In rest, o poteca normala si fara nimic semnificativ.
Bogdan Lucian, prietenul Danielei si Daniela Dobrota in drum spre partia din Pasul Bucin
Mai departe poteca noastra iese la partia din Bucin, cam mica ea partia - usoara si chiar anemica. Mihaela si cu Ramona nu vrusesera sa vina cu noi in tura, ca cica se duc sa schieze, dar au renuntat repede la idee si au facut traseul nostru in sens invers.
Traversam partia si mergem spre casele de vacanta sau spre locuintele din Pasul Bucin. Zapada mare, toate casele sunt invelite frumos cu un strat gros si protector de zapada, arata ca scoase din cartile de poveste si par foarte mioritice, asa cu iarna cu tot, zici ca mai e putin si vine Mos Craciun. Doar ca Craciunul a trecut anul asta.
O dovada a faptului ca stratul de zapada era foarte mare: si masinile incapeau sub zapada asta (curatata de pluguri si de oameni)
Ajungem pana la urma si la sosea si la cabana unde am mai fi avut o
varianta de stat (insa cu capacitate mult mai mica de cazare pentru toti
cati eram), si aici ne decidem sa stam sa mancam ceva, caci culmea,
dupa atata innotat prin zapada, ne este o foame de lupi. Mananc o ciorba
de burta, dar dupa reteta din zona, ceea ce nu ma satisface prea tare,
are cu totul alt gust ciorba, dar asta este si pe urma mai stam
la taclale pana isi satisface burta toata lumea.
Apoi ne straduim cu greu sa ne ridicam de la masa si sa purcedem spre traseu inapoi. Nu mai avem insa chef de mers pe jos pana la cabana Bogdan, asa ca vom folosi masinile, una a Ramonei lasata la partia de la Bucin, si apoi restul se vor intoarce cu masinile sa ii ia si pe restul restului de grup. Drumul insa printre casutele de zapada pana la parcarea de la partie este foarte frumos, asa ca ne vom bucura chiar si de o demonstratie de schi fond adevarat. Demonstratia este insotita si de injuraturile in ungureste ale schiorilor, pentru ca noi de fapt mergeam pe marginea partiei lor de schi fond si ii incurcam.
Ajungem la parcarea de masini de la baza partiei din Pasul Bucin, cei
care am venit pana aici ne inghesuim in masina Ramonei care ne-a lasat
cheile si, dupa cativa kilometri buni de asfalt, ajungem la drumul ce
ne duce spre Cabana lui Bogdan. Urc pana la cabana numai eu cu Gabi si
cu Loredana, restul intorcandu-se cu masinile lor ca sa ii ia si pe
ceilalti de pe drumul asfaltat.
Padurea in urcarea spre cabana lui Bogdan, intr-un rosiatic super de apus de iarna
Seara la cabana vom manca gulas si chipurile vom face prezentarile: eu sunt, pe mine ma cheama, locuiesc in orasul cutare. Evident ca nu am retinut mai nimic de la nimeni. Pe urma s-au jucat niste jocuri, dar eu nu am mai stat ca mi-era somn.
Duminica lumea a schiat cica, mai bine zis a dat din bete pe partia de la Bogdan ca sa prinda niscaiva viteza. M-am dat si eu de cateva ori, dar nu prindeam viteza, drept pentru care am stat la plaja si m-am ofticat ca nu m-am bronzat, pentru ca ma dadusem cu crema cu factor mare de protectie, si nu s-a lipit de mine nici un pic de bronz. Dar in schimb am mangaiat la greu un motan care a tors mult si bine in poala mea vreo ora, asa ca pot spune ca mi-am facut prieteni adevarati prin zona.
Si poza asta in care dorm pe un scaun nu este de cu seara, ci de a doua zi de duminica dimineata, cand asteptam sa coboram la masinile din parcare.
In sfarsit plecam, unii coboara cu ratracul, eu cobor pe schiuri si uite asa se termina un week-end lung, dar care a parut scurt.
Poza de grup inainte de plecarea de la Cabana Bogdan
A urmat un lung drum spre casa, restul s-au mai oprit in salina
de la Praid, Ramona insa nu a vrut sa mai oprim, ca cica nu e timp si
cica mai venim odata special la salina pentru asta o zi intreaga. O
sa mai vad salina cu alta ocazie cand voi mai trece prin zona.
Umbra mea pe zapada in apusul din muntii Gurghiului. Schiurile nu se vad, dar erau in picioarele mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu