Incercare de a cuceri Crintul cu snow-bike-ul - 25 martie 2012

Sambata am fost la cursuri la ghizi, iar dupa aceea am bagat cu Marius o tura rapida de cateva ore pana pe deal la Gusterita langa Sibiu. Duminica insa, dupa ce stau si astept confirmarea unei ture de' ma plictisesc, ma suna Marius si, fiind hotarat de tura, ma hotaraste si pe mine urgent. Dureaza evident episodul pusului portbagajelor de bicla pe masina, pe urma suit biclele pe masina si in sfarsit pe la 11.00 a.m. plecam si noi din Sibiu. Dar nu-i bai, ca mergem numai pana la Saliste, 20 de km de Sibiu, cu gand sa urcam pe un drum pe care il mai facusem anul trecut in circuit, spre fosta Tabara de la Crint - 10 km mai incolo in inima muntelui.

Din Saliste incepem sa urcam pe stradutele intortocheate ale micutului orasel din Marginimea Sibiului, iar la capatul strazii cotim la dreapta spre forestierul ce urca la Schitul Foltea si mai departe la Tabara de Sculptura si la Crint. Eu incep sa urc mai incet cand vad panta abrupta a drumului si gropile prin care imi voi hurducai fundul. Sunt in acelasi timp foarte hotarata sa urc orice ar fi pana la altitudinea maxima a drumului si sa ma bucur de acolo de coborare. Se pare ca aceasta hotarare m-a motivat psihic atat de mult, incat la prima curba, unde as fi jurat altadata ca ma voi opri, acuma am virat frumos si am dat in sus mai departe fara pauza. La fel si la urmatoarea curba, si la urmatoarea, pana cand la un moment dat vreau sa fac o poza si atunci sunt obligata sa ma opresc din urcusul constant si continuu. Vazand ca Marius zaboveste, o dau catinel inainte si incet incet urc fara sa-mi dau seama, prind altitudine, si parca mi-e mai comod sa urc continuu decat sa ma opresc pt. odihna si sa relaxez fundul. Ceva nou pt. mine ! Eu nu aveam asa muschi la picioare ca sa urc toata panta asta numai cu o oprire.

La bifurcatia spre Schitul Foltea ma opresc sa il astept totusi si pe Marius, timp in care mai bag niste ciocolata si suc si imi aduc aminte de vremurile cand veneam pe aici pe la schit. Vine si Marius si purcedem mai departe. Drumul va mai urca destul de constant pana pe la Tabara de Sculptura din Poiana Marului, apoi panta se va mai domoli si va mai urca pentru a ajunge doar sub vf. Fantana Marului (~1100 m altitudine), de unde incepe prima portiune de coborare.

Din zona varfului Fantana Marului incepem sa coboram pana in dreptul unei stane, unde miroase a vaci si porci. Un magar se plimba tacticos pe pajiste cu niste canistre atarnate de el, probabil face exercitii de carat pt. cand o trebui sa le care si in realitate.

Cainii evident ca ne simt si vin latrand spre noi.

In poza de sus si cea de jos, fericirea stanii, au venit turistii si mangaie cateii care evident nu se mai dezlipesc de noi.

Ne despartim intr-un final si de afectoasele patrupede si dam inainte cu gand sa ajungem la Crint si de acolo sa coboram pe Valea Sibielului in Sibiel si din Sibiel pe drumul judetean 10 km pana in Saliste la masina. Asta era in plan, logic, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Incepem timid prin a inainta in noroaie si ape care siroiesc pe marginea drumului.

Asta nu ar fi nimic, ca suntem obisnuiti, doar ca pe noroi bicla se afunda ca-n nisip si inaintezi de 3 ori mai greu, mai ales la deal. Pe masura ce mergem cica inainte, incepe zapada, un material nou pentru bicla mea.

Trebuie sa fie doar aici la umbra niste petice de zapada si pe urma pana la Crint i-o dam blana, cred eu. Da, da, vezi sa nu !

Figura cu zapada nu numai ca se repeta la fiecare curba pe unde este umbra si zapada s-a pastrat bine pe zonele nordice, dar un jeep care vroia sa urce se intoarce din drum, drept pt. care noi radem de el, dar mai apoi cum dam curba si urcam si prin soare constatam ca totusi zapada este din ce in ce mai omniprezenta. Nu cam am fi fost doar pe la 1000 m altitudine. Mai avem putin si trebuie sa dam de bifurcatia cu drumul de Sibiel si pe urma o dam la vale pana in sat, ma gandesc eu. Mergand insa pe drumul spre Crint la un moment dat avem surpriza de a constata ca urma de roata de enduro sau ATV sau ce o fi fost el se infunda in zapada, se intoarce indarat la vale, iar noi ramanem ca prostii si ne uitam la un strat de zapada constant si uniform pe tot drumul, prin care nu vom mai putea inainta cu biclele in lipsa potecii trasate. E drept ca pana acuma am zis noi ca scapam repede de zapada, dar acuma situatia este si mai umilitoare: sa vrem sa inaintam pe drum si nu avem cum, decat carand biclele in spate. Eu nu pot cara bicla in spate, ca-s prea mica, Marius nu poate cara doua bicle in spate ca doar este om, si mai grav este ca s-ar putea ca drumul de Sibiel sa fie si el acoperit cu zapada. Deci nema coborare in viteza pe el. Ma hotarasc sa urc in varful dealului unde se vede iarba, cu bicla cu tot dupa mine, in caz ca vad drumul fara zapada, sa i-o dam in jos pe el.

Din varful dealului, drumul de Sibiel se vede coborand frumos in vale, in padure si este numai bine plin de zapada. Un deliciu pentru schiori, un calvar pentru biciclisti. Si eu mi-am luat azi bicla, nu schiurile. Ma uit pe harta si vad ca drumul merge numai prin vale si prin padure, deci sigur este plin de zapada pana jos. La insistentele lui Marius este logic ca nu ne ramane decat sa ne intoarcem pe unde am venit, macar stim cum este drumul. Dar sa nu ne intoarcem chiar pe drum, ca a fost zapada, sa mai ocolim noi asa un pic pe culmea dealului, ca doar este iarba, si fentam drumul si iesim fix dupa izvor, de unde nu mai era asa multa zapada.

In teorie mi-a cam iesit figura, am urmat niste urme razlete de ATV care aparent ne-au dus in directia buna, apoi insa si ATV-ul ne-a abandonat si ne-a lasat fara drum, incet incet ne-am apropiat de o padure deasa, din care singurul drum de iesire era tot prin zapada. Deci tot nu scapasem de zapada. Marius incearca sa coboare fix in jos, dar zapada este prea mare si se enerveaza. Vrea sa urcam inapoi si este convins ca am gresit drumul. Eu stau totusi foarte bine cu orientarea si stiu ca pe undeva prin zona trebuie sa dam in drum, asa ca las bicla si rucsacul cu Marius, si eu cobor pe picioare prin padure ca sa vad unde ies: la drumul pe care venisem. Ma intorc sa-mi iau bicla, il conving pe Marius sa nu mai urce pana in culme si sa vina cu mine, mai innotam nu foarte mult prin zapada si apoi dam in drum. In drum incepem sa ii dam la vale, mai pe gheata, mai pe noroi, mai pe zapada, ca asa erau ingredientele, apoi urcam ce era de urcat dintr-o bucata. Urmeaza cred ca cea mai lunga coborare pe bicla din cate am facut eu in viata mea (adica tot ce urcasem de dimineata): de pe la 1100 m pana pe la 600 m altitudine in Saliste.

Faina rau coborarea, desi mi s-a parut exagerat de lunga, imi tremurau toate mainile si picioarele, desi fusesera numai vreo 5 km de coborare, dar cine s-a umplut de noroi.