Ski la Vidra - 2 ian. 2013

Dupa un revelion plin de somn, se simtea nevoia de miscare. Si propunerea concretizata a venit repede: mergem la noua statiune Vidra, ca tot este inca gratis telescaunul si teleschiul de cand le-au dat drumul ca sa-si faca marketing. Reusim sa plecam pe la 9.00 a.m. din Sibiu, eu fiind treaza de pe la 5.30 a.m. La Brezoi viram spre Voineasa si urmatorii 40 de km avem impresia ca mai avem putin si ajungem. Dar nuuuuuuuu, cum ajungem in Voineasa aflam ca mai sunt 30 km pana la "Ski resort Transalpina" (adica la Vidra). Bine, fie, hai, inca 30 de km, zicem noi, uitandu-ne cu nerabdare la ceas si batand din picioare in gol. Ajungem si la Vidra, drumul ca pixul, ca fondurile europene pentru acest proiect nu a mai ajuns si pentru drum.

Ajungem la Vidra, ultimii 10 km venind dinspre Voineasa se merge pe un drum pe malul lacului Vidra, drum care din 100 in 100 de metri iti zgaltaie masina in dreptul podurilor care niciunul nu a putut fi rezolvat la nivel cu restul soselei. Totusi ajungem, vorba vine ajungem, ca masinile opresc si nu mai inainteaza ?!?!?!?!?! Un politist se plimba tantos cu o masina tot de la politie urmandu-l indeaproape si ranjeste spunand ca trebuie sa parcam acolo pe marginea soselei, la dracu in praznic fata de telegondola, ca mai departe nu mai sunt locuri de parcare. Ne supunem, ce sa facem, ne echipam si plecam spre gondola care se vede in zare la maxim 1 km de mers in clapari, cu schiurile in carca, pe asfalt. O placere ! Avem socul ca alte masini ne depaseau si se duceau totusi in fata, dar uitandu-ma in spate si in fata, la oamenii care se dau jos din masini ca sa mearga "sa schieze" la/pe partie, constat cu stupoare ca proportia de schiori / sosonari inclina vertiginos in favoarea ultimilor. Ceva de genul: la 10 pantofari, vedeai si un "fraier" cu schiurile in spate. Multi cu pungi, perne de fas pe care vroiau sa se dea pe partie.

Ajungem si la marele furnicar. Unii vand niste mici in strada. Urc spre statia de gondola prin Marea Parcare, amenajata deocamdata in noroi. Urma sa aflu ca acea cladire cu schelet de beton inca nefinisat din fata mea este o parcare moderna cu multe niveluri, si cred ca vor sa mai o supraetajeze, ca avea mustati de armatura lasate vizibile, deci are potential sa devina un P+10 etaje.

Ne asezam la ”coada”. Cuvant aproape necunoscut cand mergi la schi in Austria, cuvant foarte drag si familiar cand faci greseala sa vii la schi in Romania. Este o coada micuta si fiind gratis nu se pierde timp cu cumparatul biletelor, deci merge uns ca pe sfoara. Ne suim in telegondola in timp ce niste handralai proaspat angajati ai resortului Ski Transalpina urla la noi sa facem ce si cum. Urcam cu gondola si cerem impresii de la cei care calatoresc cu noi, ca ei erau la a nu stiu cata tura. Ei doar o partie deschisa si un mic teleski sus. Ma uit in spate si vad lacul Vidra cum se intinde la picioarele noastre oferindu-ne un frumos spectacol peisager, asa ca ma multumesc cu pozele si ma consolez ca o sa schiez in Austria fara sa ma plictisesc de o singura partie.

Ajungem la statia intermediara de telegondola si coboram ca sa luam in piept o noua coada la teleschi. Bun stam la inca o coada, doar este gratis si apoi urc cu teleschiul. Ajung sus, dar nu ma atrage sa schiez partia micuta, asa ca ma duc la facut de poze, mai ales ca in fundalul foarte apropiat se vad nimeni altii decat muntii Parang.

Mai fusesem eu prin muntii Latoritei si vazusem Parangul la rasarit, dar atat de aproape nu mai traisem aceasta impresie. Aproape ca il atingeam cu mana ! Spre marea mea surprindere era putina zapada in Parang si ochii mei urmareau culmile ce duceau spre transalpina si spre Pasul Urdele, pe care mi le aminteam din vara lui 2009 de cand facusem creasta Parangului de la Petrosani la Obarsia Lotrului si retur. Nu mai beneficiasem de o zi atat de frumoasa cu soare de cam multisor, mai ales cu asemenea privelisti, asa ca si extazul meu este pe masura. Tot fac poze in toare partile, spre Varful Fratosteanu (unde fusesem acum vreo 2 ani), spre Lacul Vidra, spre muntii Lotrului si in zare chiar si spre muntii Sureanu (unde fusesem tot acum vreo 2 ani). Un adevarat paradis montan, intr-adevar un mare potential pentru a deveni o statiune de schi la standarde europene.

Vedere de pe partiile de schi spre muntii Parang, cu urmele Transalpinei spre Pasul Urdele

 

Vedere de pe partiile de schi spre m-tii Lotrului si m-tii Sureanu in fundalul indepartat

 Vedere de pe partiile de schi spre Varful Fratosteanu din m-tii Latoritei si creasta muntilor Capatanii

Vedere de pe partia de teleschi de sus spre Lacul Vidra si creasta principala a muntilor Lotrului

In mini-concluzie, nota 10 pentru panorame (daca este vremea buna), nota 10 pentru posibilitati de ture pe schiuri (si cam asta tintesc in viitor, ca de cele 2 partii te saturi repede acolo), si nota 10 pentru zona inca suficient de salbatica, neinvadata inca de pensiuni, vile, si multe alte kitsch-uri cu specific romanesc barbar. Dar din pacate pentru calitatea schiului nu sunt foarte incantata, exista numai o partie intr-adevar lunga de sus pana jos si atat, cu gheata si cu pietre rascolite de ratrac, o gondola care merge si un teleschi, si un telescaun care nu mai merge din lipsa de zapada si gheata pe partia pe care o deservea - cam slabut la cata reclama i-au facut.

Daca mai adaugam si 140 km de Sibiu (prin Valea Oltului), si cam 110 km tot de Sibiu (prin Jina-Dobra-Obarsia Lotrului), rezulta ca suntem cam la departarea Bucurestiului de Valea Prahovei. Partia  lunga ar avea cateva variante la un moment dat, dar fie nu era zapada si era totul plin de noroi, fie nu era bagat ratracul si scria ca este partia inchisa, fie era atata gheata ca abia asteptam sa ajung intreaga jos. Pe partia asta lunga am coborat de vreo 2 ori (ca mai mult nu ma atragea gheata aia), pe partiuta mica de sus (continuarea celei lungi) am schiat de mai multe ori, dar este atat de scurta partia, ca abia ce ne dadeam drumul, ca si ajungeam jos. Si pe urma am facut si excursia cu gondola pana la statia finala ca sa fac poze si de acolo, si am revenit pe schi de tura inapoi in partia principala. Dupa ultima coborare am zis sa ne punem si noi stomacul la cale, dar nu am gasit decat 3 rulote care vindeau sandwichuri la vreo 10 lei si nici un spatiu inca izolat termic, deci era totul cat mai in mijlocul naturii, la cate minus grade erau.

In drum spre casa m-a luat somnul, in stilul meu clasic cand merg cu orice mijloc de locomotie, asa ca pana la Brezoi am dormit bustean, apoi am socializat la fel de bustean cu un betiv care ne saluta pe cale, crezand ca il claxonam in semn de urare.