Circuit Pietrele Zimbrului - 6 ianuarie 2013

Speram la o duminica plina, de dimineata pana seara, cu o tura lunga. Eram in stare sa merg si toata ziua prin zapada, eram pregatita psihic de ce-i mai rau. Si cand colo, am ajuns sa fac cred ca cea mai scurta tura din viata mea. Am plecat la 10.00 a.m. din Brezoi si la 13.00 p.m. cel tarziu eram deja jos pregatind gratarul. Nu iti permitea ceata nesimtita si ninsoarea sa faci mai nimic, era de-a dreptul demoralizant sa mergi pe vremea aia, te gandeai numai la foc, o cana de vin/tuica fiarta si o pisica torcandu-ti in brate.

Vorbisem din timpul saptamanii cu Boss si cu Sandu de la Valcea sa facem o tura la sfarsit de saptamana. Ei s-au dus si sambata pe undeva pe langa Olanesti, eu am zis ca vin doar duminica sa facem o tura undeva in zona Brezoiului. Sambata ma suna Sandu dupa tura sa stabilim detaliile. Ei erau deja matoliti la bere. Evident ca nu reusim sa ne intelegem cu ora de intalnire, locatie, era prea harmalaie la ei acolo, asa ca ramane sa vorbim mai tarziu. In sfarsit, ne intelegem, dar nici eu nu puteam sa explic foarte exact: fix cu ce masina vin, fix la ce ora ajung, fix unde ajung. Il anunt abia duminica dimineata pe Sandu cu ce vin, urmand sa il culeg si pe d-nul catarator maestru din piata din Brezoi: ma astepta acolo cand am ajuns eu cu autocarul, ca el avea multe autobuze din Calimanesti spre Brezoi. La Piata ii intalnim si pe cei patru care au speriat Valcea: Boss, Ionescu, Bogdan si Sandu. Patru lei paralei hotarati sa mearga pe munte.

Cica baietii se hidrateaza cu apa rece de izvor dupa berile din seara precedenta

Plecam sa facem circuit la Pietrele Zimbrului, o grupare de multi bolovani, dar bolovani mari detot, grupati mai mult sau mai putin in jurul varfului omonim. Pe urma era in plan sa urcam si pe varful Tuturdan, dar din cauza vremii am renuntat, fiind prea ceata si ninsoarea punand ceva probleme de alunecare, plus multe multe alte probleme de vizibilitate si lipsa de panorame, peisaj si poze frumoase.

Pentru circuitul Zimbrului o luam pe valea din stanga cum vii dinspre Brezoi spre formatiunea omonima, urmand sa coboram pe valea din dreapta. O nimica toata si la propriu si la figurat, doar ca cica ai panorame superbe de sus ... pe care noi nu le vedem.

Mergem pe un paraias printre niste stanci, in stanga sus fiind maiestoasa culme a Doabrelor (dar pe care noi nu o vedem de ceata acum), iar in dreapta prindem un versant abrupt pentru a urca spre tinta noastra. Urcam abrupt pe o poteca de capre, poteca invizibila de fapt acum sub proaspata zapada si vechiul strat de frunze. Urcam abrupt, deci si transpiram, de' curg la propriu toate apele pe mine, ne dezbracam care mai de care rand pe rand, iar eu resimt frigul de fiecare data cand Sandu ne pune sa stam pe loc ca sa pozam. In ninsoarea asta lui ii arde de poze, si culmea, mie nu imi arde de poze. Cam strambam noi din nas la toate pozele, dar acuma cand ma uit la ele, sunt dragute.

Cand ajungem in varful pantei, urmam la dreapta un fel de muchie ingusta, care incet incet ne duce spre Varful Zimbrul. Mergem pe muchie, apoi viram la stanga pe o alta panta abrupta, ocolind in felul acesta si marele versant stancos pe unde categoric nu aveam ce cauta pe zapada. Urcam abrupt si aceasta panta, apoi mergem la dreapta pe deasupra toboganului de stanca, urmand muchia la dreapta spre varf.

Un singur pasaj este dificil, o rupere de 1 m, banala vara, dar delicata cu zapada pe ea. Restul au sarit, eu insa nu am curajul, pentru ca daca alunec stanga-dreapta am panta mare care scapa sub noi si nu stiu unde am sa ma opresc. Sunt ajutata sa trec, apoi mai lipaim cateva sute de metri si ajungem pe varf. Varful Zimbrul cica are o panorama foarte frumoasa, imi pot da seama si eu cat de cat din ceea ce se vede si asa pe ceata, dar cica in spate spre Creasta Doabrelor se vede absolut demential. Noi insa nu vedem absolut nimic: motiv pentru care imi promit ca in prima zi cu soare voi reveni pe acest traseu pentru a face poze si a sta la plaja.

Poza de grup pe Varful Zimbrului (de la stanga la dreapta): Mihai, Iuliana, Boss, Ionescu si Bogdan si Sandu (jos)

Din pacate de pe varf trebuie sa ne intoarcem inapoi o portiune coborand pe aceeasi muchie, fiindca in directia pe care am urcat noi nu avem continuitate catre nimica, urmeaza un mare rapel de cel putin 50 de metri. Cataratorii se uita cu jind la stanci si se conformeaza traseului de coborare.

Prima muchie la stanga vom incepe sa coboram, vazandu-se destul de clar ca se ajunge pe acest traseu pana jos in vale. Coborarea este foarte abrupta, cu pamant, cu zapada, cu frunze, eu cobor ca o baba sprijinindu-ma in bete, dar totusi reusind sa prind si un pic de soare la un moment dat ca sa fac pozele mult dorite.

Si o craca gaurita pe care Sandu o pune in valoare imediat, atarnand capul fiecaruia in spatiul acela chipurile ramas gol din compozitia pozei. Fac si eu parte din peisaj de altfel.

Ajungem jos in vale si urmeaza restul seriei de poze de grup ale lui Sandu. Momente bine alese ca sa putem sa ne amintim peste ani si ani - poza de grup regizata la baza Pietrelor Zimbrului.

Poza de grup (de la stanga la dreapta): Iuliana, Mihaita, Ionescu, Boss, Sandu si Bogdan

Coboram, gata tura, pai de ce ?! Orele fiind inaintate, adica abia orele pranzului, Sandu ne duce intr-o excursie pana la alimentara, de unde luam carne de gratar si mici. Ne ducem la nea Vasile (la inceputul traseului) si ne asternem pe mancat. Nea Vasile pune de o tuica fiarta, gratarul se face in strada, adica pe ulita la capatul satului, pisica o zbugheste printre picioarele noastre, catelul cerseste si el cate ceva de mancare (ca poate pica'), eu mor de frig si ma imbrac la propriu cu sapte cojoace, apoi ne linistim: mancam pe-ndestulate si pe saturate. In fine, de fapt micii nu erau bine facuti si i-am mai trimis o runda pe gratar sa se faca mai bine. Dupa doua cescute de tuica fiarta eu am trecut pe suc, motiv pentru care pana la Sibiu am tot baut apa ca sa imi treaca setea dupa alcool.

La final, imi pare cumva rau ca nu ne-am miscat mai mult, mi-ar fi placut o tura mai lunga, dar mi-ar fi placut si niste panorame mai frumoase ca sa ne delectam ochiul si cu altceva in afara de ceata. In conditiile vremii, oprirea la gratar la nea' Vasile a fost foarte potrivita, omul fiind de-al locului si plin de haz, iar aroma de jar fiind alaturi de tuica si slanina o combinatie de invidiat.

Si da, eu inainte si dupa cele sapte cojoace: intai cersind hainele, apoi incalzita bine.

PS: Multe din poze sunt facute de Sandu sau de Mihai, eu nu prea aveam chef de pozat ceata si sa scot mainile din manusi.