Cozia reloaded pe vreme buna - 11-12 dec. 2010

Pentru ca in ultimele luni am fost putin mai turmentata cu schimbarile mutarilor la Sibiu si cu mutarile schimbarilor din viata personala, recunosc ca am cam neglijat aspectul iesit cu prietenii in ture pe munte, asa cum faceam odinioara. Dar uite ca acuma ma revolt si incep sa stabilesc iesiri pe munte, iesiri care altadata mi se pareau normale si de fiecare sfarsit de saptamana, iar care acuma mi se par ceva nemaipomenit. Adica, cu alte cuvinte, mai vreau si altceva decat acasa in muntii Cindrel.

Ca atare, o intreb pe Dana daca nu are in plan vreo cabana in week-end, caci stiam eu de anul trecut ca Danutza era mereu foarte incantata de mers pe la cabane. Si uite asa iese Cozia la numaratoare, caci ei tocmai veneau pe valea Oltului in week-end.

Cabana Cozia fiind printre cele mai apropiate de mine, nu ma dau peste cap sa plec foarte devreme din Sibiu, ci plec abia la o ora dupa ce a plecat echipa din Bucuresti. Ne reunim la restaurantul cu parcare de langa benzinaria OMV, acolo unde se face centura ocolitoare pt. Caciulata si Calimanesti si constat ca am ramas conform planului initial: 6 persoane mari si late - eu, Theo cu Magda, Dana, Mihai si Cristi. Asta dupa ce l-am fatait pe saracul cabanier de l-am innebunit facand cate doua rezervari simultan, si eu si Dana, ca sa ne asiguram ca avem locuri, apoi renuntand la cate 1-2 persoane din fiecare rezervare - contabilitate curata.

Pe la orele 10.30 a.m. suntem gata echipati pana in dinti, majoritatea cu parazapezi, unii cu pioleti si coltari, iar aceleasi persoane chiar si cu semicoarda, carabe si anouri. Dana le-a spus ca avem de urcat pana sus la cabana si ca i s-a spus de catre cabanier ca ninge si ca este zapada, numai ca Dana a omis sa le spuna la baieti ca este dita' mai poteca prin padure pana in drumul de releu care duce la cabana. Antrenament pt. unii cu rucsacii mari, plimbare pt. altii.

In parcarea mai sus pomenita de la OMV - singura poza de grup (- Theo): Cristi, Dana, Magda, eu si Mihai (in ordine de la stanga la dreapta)

Traversam podul peste Olt, peste cateva zeci de metri facem la stanga in sus pe marcajul care incepe brusc si subit fara nici un indicator, urcam sustinut si, dupa ce ratacim putin drumul (ca nu suntem atenti, tocmai pt. ca am mai fost pe aici si stim drumul), ajungem victoriosi in deja primul popas de ceai din poiana La Musetel.

Dupa poiana La Musetel urcam pe poteca si, dupa multe curbe de nivel care serpuiesc in lungul muntelui, ajungem si la binecunoscuta raspantie de La Troita, punct in care se intalnesc multe drumuri, majoritatea care duc sau vin de la manastirile invecinate - Turnu si Stanisoara.

In poza de jos si ce de sus, raspantia denumita "La Troita" - punct clasic de popas

Pana la manastire la Stanisoara drumul incepe sa coboare vertiginos pe anumite portiuni, spre disperarea celor care nu au mai fost si plang dupa altitudinea pierduta. De data aceasta insa vremea este buna si putem vedea din drum pana sus in varful Cozia, acolo unde zapada deja exista, desi noi pe la altitudinea la care suntem inca fosnim cu bocancii prin frunze uscate de toamna.

Ajungem in curand si la manastirea Stanisoara, unde in stil clasic cainii de paza lastra la noi ca speriati de bombe, in timp ce noi trecem agale prin fata lor fara ca ei sa aiba curajul sa se apropie. Soarele sus pe cer straluceste ametitor, astfel ca albul manastirii ne orbeste, iar micutele casute dinspre deal par mai noi, desi eu le stiu de atatia ani exact la fel si in acelasi loc.










In urcarea de la manastirea Stanisoara spre varful Cozia incepem sa intalnim pe drum multe grupuri care urca si asa ne dam seama ca era adevarat ce ne spunea cabanierul, cum ca week-end-ul acesta cabana este destul de plina (aveam sa aflam ca era onomoastica cuiva si asa se explica acest aport substantial de lume sus in varf).

Pe parcursul aceluiasi drum de urcare constat cu stupoare cum gerul de afara incepe sa imi pape acumulatorii, iar cei proaspat incarcati se dovedesc a fi de fapt prea vechi si consumati ca sa mai poata face fata frigului de afara. Recurg la solutia cu tinutul acumulatorilor la cald si bagatul lor in aparat atunci cand vreau sa fac o poza, un fel de munca lui Sisif, dar foarte functionala.

Treptat incep sa urc din ce in ce mai repede si mai constant din cauza frigului, restul trupei cam ramane in urma, numai Cristi vine constant in spatele meu. La belvederea de deasupra peretilor de stanca din zona Bulz si Durduc soarele deja incepe sa dea semne de la revedere, asa ca facem repede cateva poze, in aceeasi formula bagat acumulatorii - scos si pus la cald inapoi.

In poza de sus si cea de jos, doua punte de belvedere clasice in traseul de urcare spre cabana si varful Cozia: prima belvedere aflata undeva in urcare spre muchia Vladesei, a doua belvedere situata undeva aproape de iesirea la drumul forestier, in zona stancilor Bulz si Durduc

Ajungem pe panta dinaintea drumului auto care duce la releu fix cand soarele inroseste la orizont toata linia de munti, multa lume este oprita aici pentru a admira spectacolul culorilor, iar odata iesiti din padure incepe sa se faca simtit si vantul cel necrutator ... in timp ce noi mergem agale pe drum la cabana de sub vf. Ciuha Mica (cel cu releu in poza).

Inca se vad foarte bine toate vaile si culmile de sub varful si cabana Cozia, amintindu-mi cu aceasta ocazie ca nu le-am mai vazut de foarte multi ani, daca nu chiar 5 sau 6 ani, caci tura din februarie de anul acesta nu se pune pe motive de ceata si invizibilitate maxima. Si ca sa fie setul complet, cum orele sunt inaintate si soarele coboara rapid dupa muntii Buila, pana sa ajungem la cabana este ocazia cea mai potrivita de a imortaliza un veritabil apus de soare.

La cabana deja lume multa populeaza sala de mese, ma asez repede la singura masa libera pe care o gasesc si cand vine si Cristi ne pravalim urgent spre bar ca sa comandam niste ceai cald si vin fiert. Restul trupei reusesc sa apara tarziu, abia dupa ce s-a intunecat destul de bine si atunci punem masa si mai invitam niste vin fiert sa treaca pe la noi si sa ne incalzeasca.

Din pacate camera care ni se distribuie se gaseste fix deasupra salii de mese, unde in mod neasteptat incepe la un moment dat sa cante asurzitor o muzica populara, apoi tot felul de alte muzici si ritmuri saltarete, de' zici ca nu esti la cabana, ci in clubul Cozia.

Seara mai mancam cate ceva prin camera si, cand punem noi capetele pe perna, muzica inca duduie jos, noroc ca nu duduie si prin dopurile antifonice. Peste noapte se lasa insa foarte rece in camera, sacul de cabana se dovedeste a fi cam neputincios la cele 7 grade cate se atingeau in coltul patului meu, simt la un moment dat ca ma inveleste cu inca o patura o mana grijulie din patul vecin, multumesc in gand, caci mi-este prea somn ca sa mai vorbesc, si adorm la loc putin mai incalzita. Dimineata multumesc mainilor grijulii care m-au invelit cu paturile cabanei si incep sa pun toate hainele pe mine ca sa rezist frigului care va domni prin toate spatiile cabanei pana ne punem pe drum la vale.

Vedere din zona cabanei spre muntii Buila-Vanturarita si muntii Capatanii

Vedere din zona cabanei spre serpuitoarea valea Oltului

Vedere din zona cabanei spre inzapezita creasta a muntilor Fagarasi (in fundalul indepartat)

Catre orele 11 a.m. reusim si noi sa ne pornim la vale, ca sa zic asa fix in momentul in care soarele a inceput sa fie inghitit de un plafon constant de nori. Alegem sa coboram pe muchia Turneanu pana jos la manastirea Turnu, traseul clasic de coborare de cate ori vin in Cozia. Pana sa intram pe muchia propriu-zisa de coborare avem de traversat cateva zone unde zapada este la ea acasa acuma, iar peisajele printre stanci si de pe stanci sunt incantatoare.

Imi aduc aminte acum de un episod de prin vara anului 2004, cand am innoptat cu cortul in aceasta zona, in saua de sub vf. Cozia, speriati si alungati fiind in miezul noptii de la cabana de muzicile asurzitoare ale manelistilor care urcasera bine-mersi cu masinile pe drumul forestier. Pe munte se bea, se urla si se pune muzica la maxim, ce altceva sa faci, chiar daca esti rugat frumos si politicos sa dai volumul la mai mic. De atunci am zis ca voi veni sa stau la cabana numai iarna, cand zapada si vremea nefavorabila mai selecteaza in mod natural plebea venita prin zona. In ceea ce priveste vara in Cozia, cred ca cea mai buna solutie este fara doar si poate cortul, de unde dimineata se vad si caprele negre cum sar printre stanci.

Acuma depasim aceasta zona descrisa mai sus cu ocazia evenimentelor petrecute in 2004 in Cozia, suntem cu totii fascinati de bogatia formelor stancoase, unii care nu le-au vazut niciodata, altii ca mine pt. ca nu le-au mai vazut demult. De data aceasta vremea tine cu noi si vizibilitatea ne lasa sa ne incantam privirile pana data viitoare. Avalansa de fotografii se fac din toate partile, mai vin si alte grupuri din urma si fac si ei poze, toata muchia Turneanu pe care urmeaza sa coboram fiind foarte propice pt. poze in toate partile si catre vecinul fidel al Builei-Vanturarita.

Ajunsi la stana din muchia Turneanu alegem sa coboram direct la manastire jos, fara a mai face alte ocolisuri pe muchia Scortaru si alte drumuri prin padure. Ajungem la masina in jurul orelor 15.00 p.m., eu fiind f. fericita ca pot ajunge mai devreme in Sibiu ca sa fiu prezenta la concertul de colinde de la catedrala (acolo credeam eu ca se tine). Un accident de masina creeaza insa un blocaj la Talmaciu, fix la 20 de km de Sibiu, ora de stat in care am avut timp sa mananc la volan, deplasandu-ne cu nu mai mult de 10 km/h. In timp util reusesc sa ajung insa si la concertul mult-asteptat si sa bifez toate activitatile puse in program de duminica.

Turtureii care ne-au iesit in cale pe tot traseul de urcare

PS: Evident ca pentru neasemuitele poze in care apar trebuie sa le multumesc indeosebi lui Theo si lui Cristian Popescu, ca am reusit sa obtin asa cadre de la ei.