duminică, septembrie 21, 2008

Tache Ionescu - Valea Glajariei - 20 sept. 2008

Plecam sambata dimineata spre munte pe la 8.00 a.m. Nu stim unde, sa vedem cum e vremea, starea psihica a participantilor, etc. Dupa ce il luam si pe Romeo din Ploiesti, o dam jos pe Gloria la Comarnic, si abia dupa aceea incepem sa ne gandim serios ce facem. Este o ceata si un plafon foarte jos, cam pe la 1000 m altitudine. E mare de nori sus sigur, hai sa urcam. Ni se infirma insa de la Omu ca e ceata si acolo, dezamagire in public. Aplicam planul de urgenta in situatii de vreme naspa: hai pe Tache iara, macar mancam bine la Malaiesti si la Diham, ceea ce am si facut.

Din Busteni il recuperam si pe Sebi (amicul meu Pustiu' din Ceahlau), aproape de Gura Diham il recuperam si pe Radu pe care il vedem deja semi-plouat pe drum, drept pt. care il infiem val-vartej sa nu se rataceasca. Urcam spre Pichetul Rosu pe la cabanuta din Morar sa mai avem varietate, mai ales cand incepe sa ploua.

La Pichetul Rosu incepe sa ploua chiar cu tupeu, ceata este suficient de deasa, dar noi am venit la antrenamente.

Pana sa ajungem in poiana Bucsoiului ploaia se transforma in lapovita si mai incolo chiar in ninsoare, iar ceata deja nu mai conteaza, pt. ca peisajul este de vis si cu totii avem impresia ca se apropie Mos Craciun.


Radu, Danuta si Sebi pe taramul lui Mos Craciun in luna septembrie

Ajungem la cabana Malaiesti, dupa ce ne-am scuturat bine in cap toate cracile de pe Tache pline de zapada. La Malaiesti bagam in noi ciorba de fasole (cica are gust de sapun zice Sebi), dar eu mananc cu ceapa de parca nu as mai fi mancat de un an de zile.

Poza de grup la Malaiesti, de la stanga la dreapta: Danuta, Denisa, Sebi, Radu, Iuliana - eu, Romeo

La Malaiesti, Sebi ne paraseste, el vrea cu tot dinadinsul sa urce sus la Omu, desi e o ceata in sus de o tai cu cutitul. Macar de o fi prins un "senin d-ala clar" (vorba lui Radu, prietenii stiu de ce). Noi continuam traseul in coborare pe valea Glajariei care de data asta mi se pare dupa multi ani foarte frumoasa.

Observ niste saritorie chiar sub cabana, care fac valea interesanta cand in rest pe sus nu prea se poate face nimic din cauza de avalansa. Romeo imi confirma ca ar putea fi o idee buna pentru la iarna.

Urcusul final spre cabana Diham este de-a dreptul ingrozitor. Ma gandesc la orice numai sa treaca mai repede, ninsoarea de dimineata la altitudinea asta s-a transformat in ploaie, Romeo face logaritmi in minte numai sa treaca odata urcusul, ajungem la Diham. Ma infig iarasi in mancare, exemplu urmat si de Danuta si Denisa (buna mamaliguta in particular), dar canile de ceai cald au fost cele mai tari. Coboram pe semi-intuneric ce se transforma rapid in bezna pana la Gura Diham, dar macar gratie vremii nasoale nu este aglomerat pe Dn1.

Concluzia: a fost o tura de alimentare, cel putin pt. mine, adica am profitat de orice ocazie ca sa mancam, in turele serioase de abia daca reusesti sa ciugulesti un pic, dar acuma ne-am lafait.

2 comentarii:

raluca spunea...

auci, ce ploaie enrvanta..:)
mai, dar stiu ca te-ai plimbat ceva vara asta pe munte...

Iuliana spunea...

Papica ...... super buna, a meritat sa suport ploaia ca sa ma regalez pe urma ! ;)