Cu schiurile de tura prin Ciucas - 23 ian. 2010

Dupa multe negocieri si nehotarari, iau in final decizia cea grea si reusesc sa aleg intre Leaota si Ciucas: sa fie un schi de tura in m-tii Ciucas sambata. Plec cu Florin Chirila sambata de dimineata, cu gandul sa ajungem pana sub Tigaile Mari si, speram eu, sa urcam si un pic spre varful Ciucas.

Dar ca intotdeauna "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" ... de ce ? Pt. ca, desi ajungem in intersectia spre cabana M-tele Rosu pe la 9.30 a.m., incercam sa urcam fara lanturi ... esec total ! Renuntam, mergem sa lasam masina la Podul Berii, dar ... pauza .... nu avem unde, pt. ca sunt doar mormane de zapada, iar paznicul de la noua fabrica nu ne lasa sa ne parcam masina in ograda lui. Plecam de acolo cu buza umflata si ne intoarcem sa ne montam lanturile ca sa urcam totusi la M-tele Rosu. Pierdem timp cu fataiala in loc sa stam pe schiuri. In drum il culegem si pe Mihai Cernat cu prietena lui, un mare noroc pt. noi, caci vom avea nevoie la manevratul lanturilor. Urcam din nou spre M-tele Rosu, dupa 2 curbe spre M-tele Rosu sar lanturile, punem lanturile, dupa 2 m sar iar lanturile, reglam lanturile ... si uite asa, chestia asta s-a tot repetat de vreo 5-6 ori, pana am invatat si noi sa montam lanturile ca la carte si pana ce, intre timp, am ajuns si la destinatie.

In parcarea de la cabana ne montam pe schiurile de tura in varianta lor redusa de snow-blade-uri si plecam spre cabana Ciucas, urmand mai intai poteca ce pleaca de la M-tele Rosu si coboara mai apoi spre valea Berii.

In poza de jos si sus, poteca de la Muntele Rosu spre v. Berii

Este f. multa lume pe acest traseu, cred ca era vreun club ceva care se insira la propriu in toata lungimea lui pe toata poteca. Se uita cam ciudat la noi care urcam cu schiurile in picioare, drept pt. care pieile de foca ale lui Florin cedeaza la un moment dat si trebuie suite schiuletele pe rucsac. Schimbul mijloacelor de locomotie se face la Fantana lui Ioan, unde bem si un ceai fierbinte din termos si apoi ne inhamam la urcusul final spre platou: Florin cu schiurile in carca, eu ma incapatanez sa urc cu ele in picioare (desi mi-ar fi fost mai usor cu ele pe rucsac).


Spre marea mea surprindere urcusul dureaza mai putin ca alte dati. Desi merg mai incet decat Florin, cert este ca ma uit pe cer, vad ca se insenineaza si ma gandesc cat de frumos trebuie sa se vada Culmea Tigailor ... si cu gandul asta in cap urc cu inversunare. Privelistea care ni se deschide de la cabana Ciucas spre culmea Tigailor este exact doza de care aveam nevoie ca sa infrunt gerul si viscolul de pe platou.

De privelistea asta nu ne bucuram insa numai noi, ci este forfota multa si toti au ca tinta sa urce macar pana la cabana Ciucas.


Situatia la cabana Ciucas este destul de increzatoare, in sensul ca vechea cabana de lemn care inca mai era asta vara a fost mai nou demolata (ceea ce imi displace totusi suficient de mult), dar in locul ei se construieste o cabana noua din zidarie, care pare sa aiba niste proportii arhitecturale destul de modeste. Seamana oarecum cu noua cabana din Malaiesti care se integreaza bine in peisaj.


De la cabana Ciucas ne hotaram sa mai mergem inspre Tigai, desi vf. Ciucas nu se vede dat fiindca este inca in ceata, dar primele formatiuni stancoase din aceasta culme se vad si sunt de-a dreptul hipnotizante.

Maiestoasele Tigai se ridica semete din marea de nori care incepe sa se imprastie, a.i., evident, cand incepem noi sa coboram, se insenineaza perfect.

Tigaile Mari si drumul spre varful Ciucas (care este inca in ceata)

Afara sunt minus foarte multe grade, reusesc cu greu sa scot aparatul si mai ales mana din manusa ca sa fac cateva poze, dar cel mai greu este sa bag mana inapoi in manusa, pt. ca manusa practic ingheata din momentul in care fac eu poza si pana bag mana inapoi.


Aproape de culmea Tigailor, Florin, din cauza ca nu ii functioneaza pieile de foca la capacitate maxima, nu mai urca pana sub culme, asa ca eu purced singura mai departe, macar sa am perspectiva ascendenta cu marile conglomerate. Soarele mai iese din cand in cand de dupa nori, gerul musca cu foc din obrajii mei, ma stradui sa mai ridic fularul pe fata, regret ca nu m-am indeletnicit sa-mi pun cagula, dar acuma e prea tarziu sa mai fac schimbarea in mijlocul gerurilor naprasnice, ma incapatanez sa scot doar mana cu manusa interioara din supra-manusa si sa fac poze.

La intoarcere parcurg pe schiuri zone acoperite cu zapada pufoasa, zone care acum juma' de an erau acoperite de un lan de branduse in care te cufundai aproape cu totul.

Coborarea de la cabana in jos pe vale o facem f. repede, scoatem pieile de foca, blocam legaturile si ii dam bice prin pulvarul usor care acopera traseul. Valea este numai buna de coborat, mai ales ca are suficienta inclinatie cat sa aluneci in pulvarul mare si destul de greu (nu ca traseul de coborare de la Diham, prin care nu am reusit sa alunec de nici o culoare).

Sooooo ................................ in action

Vedere spre Tigaile Mari din drumul spre Muntele Rosu

Ultima strigare la cabana Muntele Rosu pe-nserate

Si nu in ultimul rand, ...

... doi prieteni pe care i-am cunoscut pe valea Berii ... eu pe ei si ei pe mine. Evident vroiau de mancare, privirea lor tandra catre mine nu era o dragoste sincera la prima vedere.