Tura de antrenament pe Jepii Mici si Jepii Mari - 24 august 2013

Daca tot sunt in Bucuresti as merita si eu o tura prin Bucegi, dar nimeni nu se arata interesat de un nemarcat sau o vale de abrupt, asa ca ma axez pe Crai, unde facem echipa de mers cu Petru si cu Cip pana vineri dimineata (in paralel cu Ciprian, Cristi si Alin care vroiau sa faca alt traseu, dar tot cu basecamp la Plaiul Foii). Joi seara se manifesta insa potopul la figurat, in sensul ca Ciprian imi spune ca ei nu mai bat atata drum pana in Crai daca este vremea naspa, eu aflu ca luni nu mai trebuie sa fiu pe santier la biserica din Ursi, iar vineri dimineata si Petru si Cip se declara neinteresati sa mai mearga in Crai pe vreme nasoala. O anunt pe Diana ca vin cu ea la tura de antrenament din Bucegi pe Jepii Mari si Jepii Mici, desi vremea parea ca se mai imbunatatise si Petru se gandea iarasi sa mergem in Crai, dar prea tarziu, nu mai plecam la ora aia. Ramane deci Bucegiul, nu eram eu foarte incantata de o tura numai de o zi, aveam nevoie sa ies mai mult.

Tura in Bucegi nu a fost insa una obisnuita, ci cea mai tare tura de pana acum pentru mine, pentru ca am fost cu "fetili", 5 gagici dornice sa plece de acasa, sa se miste, sa se simta bine si sa se bucure. Am plecat din Bucuresti pe la 8.00 a.m. si in traseu pe Jepii Mici pe la 10.20 a.m., dupa ce ne-am dichisit cu tot echipamentul necesar si obligatoriu cu noi. Diana vroia sa se antreneze pentru concursurile ei, asa ca a ramas ca ne vedem sus la Cabana Caraiman fiecare cand ajunge.

Am plecat toate in acelasi timp si eu am inceput sa merg in ritmul meu. La inceput am transpirat ca un cal de curse, dar fiind portiunea mai monotona si mai plictisitoare prin padure am zis ca nu are rost sa stau mai incet, ca o sa am destul timp mai incolo sa ma uit la peisaj, mai ales ca avem soare si speram sa nu ne ploua. Depasesc niste randuri de pantofari. Diana ma depasise de mult si o luase in fata mea, dar continuam sa o tot vad in fata mea la o distanta care parea sa ramana constanta ca si cum am fi mers in acelasi ritm. Sunt inca odihnita, d-aia merg mai repede, cand or sa inceapa peisajele de poze o sa ma mai opresc si am s-o pierd pe Diana din vizor. Vad Valea Spumoasa in dreapta mea si imi amintesc ca am restante cu aceasta vale, trebuie sa vrajesc pe careva sa ma duca si pe mine pe acolo. Incep cele cateva portiuni de coborare de pe partea stanga a vaii pana ce poteca traverseaza valea si incepe sa urce pe versantul drept. In timp ce cobor spre vale o vad pe Diana ca deja trecuse dincolo si ii dadea bice in sus si nu era atat de departe de mine precum credeam eu. Cobor in firul vaii, salut 2 baieti si o fata si trec fara sa ma opresc pe langa ei, urcand mai departe. Pe urcarea pe partea dreapta a vaii o prind cumva pe Diana din urma, fiind micuta se blocase la un pasaj cu un bolovan si nu stia cum sa treaca mai departe. Vin de jos si vad o alta varianta de poteca, trec in fata ei si ea vine dupa mine pe poteca, apoi pe urmatoarele serpentine ma depaseste iarasi, eu vrand sa stau sa mai fac niste poze. In curand apar si primele cabluri pe langa o bucata de stanca spalata si pe aici trebuie mers mai incetisor, ca este cam expus in jos si nu este bine sa aluneci.

In stanga sus de cealalta parte a vaii incep sa se vada tot felul de valcele si fire de vale care duc sau nu in Braul lui Raducu si iarasi imi dau seama ca stau prost cu explorarile in zona asta. Si tot mergand asa pe poteca de pe partea dreapta a vaii si cascand gura la valcelele de vis a vis trec pe langa un valcel si pe partea dreapta a vaii: mi-l amintesc, mi-a zis Eugen ca asta este Valcelul Cuminte si din cate stiu eu din documentatii si jurnale asta duce in Brana Portitei, apoi pana sus prin Brana Mare a Caraimanului in zona Crucii omonime.

Depasesc Valcelul Cuminte si ma avant mai departe pe poteca. Diana in fata cu vreo 50 m da din picioruse pe poteca si se pare ca pentru ea este un efort mult mai mare fiind mai micuta, mai ales la pasajele de catarat o vad ca sta si se gandeste putin, nu le face din doua miscari. In curand ajungem la o zona unde firul vaii se mai lateste, trecem printr-o poiana cu flori mov, unde un grup mare cu rucsaci in spate se pregatesc sa treaca de cealalta parte a vaii.

De aici inainte voi merge cam impreuna cu Diana. Nu mai vreau neaparat sa vad cat as scoate eu pana sus, ca oricum as fi tras prea tare de mine, ci ma bucura oricum sa vad ca vin aproape in acelasi timp cu Diana care a fost si la maratoane in afara tarii. Diana traverseaza de cealalta parte a vaii, acolo si se indreapta pe portiunea de pamant si la jgheabul pietros care te scoate la intrarea in Braul lui Raducu.

In poza de sus se vede jgheabul ce duce la Braul lui Raducu, iar in poza de jos intrarea efectiva in acest brau

Ii arat si lui Diana intrarea in Braul lui Raducu, ca sa stie vreodata si ma intreaba unde iese si se intereseaza de traseu - toate conversatiile astea se intamplau in mers, nu stateam deloc niciuna. De partea cealalta a vaii vad o despicatura pronuntata in stanca si il recunosc pe stimabilul Valcel al lui Titeica (in care se poate face intrarea si de mai sus ca sa fentezi saritoarea urata de jos dinspre Valea Jepilor).

Coboram iarasi in firul vaii si trecem iarasi valea pe partea dreapta, urmand ca pana sus la Cabana Caraiman sa nu mai trebuiasca sa revenim pe stanga vaii. Este asadar ultima traversare a firului de vale si de aici inainte vor incepe portiunile mai pronuntate de cabluri, mai ales cele din portiunea superioara. Asa cum arata insa acum valea, fara alte urme de zapada ca acum 2 luni, pe bune daca nu as fi incercat sa urc pe firul vai pe post de vale alpina - cred ca ar fi fost distractiv, daca nu cel putin incitant, cel putin altceva, o alta abordare, un alt punct de vedere, o alta perspectiva.

In firul vaii ma opresc sa imi pun ceva la gat, caci batea un vant rece. Ma uit la ceas si vad ca a trecut 1h 20 minute si o anunt pe Diana, ea manifestandu-si speranta ca poate scoatem doua ore pana sus (atata cica facuse gagica care iesise printre ultimii la Vertical Race pe Jepii Mici). Incepem sa urcam pe versantul din dreapta vaii, fete destul de abrupte prin care poteca adancita de pantofari arata ca niste transee din al doilea razboi mondial. Poteca trece si prin locul unde se poate intra pe niste fete de iarba abrupte in firul Valcelului Titeica, apoi poteca face la stanga pe sub un perete de stanca si urca mai departe niste trepte aproape sapate (desi eu cred ca sunt turnate in ciment).

Incepe sa se vada portiunea finala a vaii si locul de unde incepe Brana Portitei, de unde stiu ca nu se poate face mai mult de jumatate - 3 sferturi de ora pana sus. Aproape de locul de unde incepe Brana Portitei vedem si niste capre negre, care se pravalesc practic la vale in fuga pe ceva de-a dreptul inaccesibil macar privirii mele. Incerc sa le pozez, dar zoom-ul este prea mare si nu pot focaliza, imi tremura mana, asta este ... dar cum trecem de Brana Portitei mai vad hat indarat spre Tarla Berbecilor alte capre negre care pasc linistite, blocate in faza de proiect pe pajistea de iarba.

Cum depasesc zona de intersectie cu Brana Portitei mai observ in sus tot felul de valcele care m-ar roade curiozitatea sa stiu pe unde ies. Ne apropiem de valcelul final care da sub Cabana Caraiman, de aici poteca urmand serpentine inguste rau si abrupte, dotate cu o duzina de cabluri pentru pantofarii veniti in slapi. Pe aici pe undeva Diana este derutata si vrea sa faca la dreapta pe o poteca doar de belvedere, trec in fata stiind ca poteca trebuie sa duca la stanga pe sub perete inspre cabana. Fiind zona cu cabluri Diana merge mai incet si am ajuns prima in fata.

Urcam serpentinele inguste si mai intalnim un nene singur pe traseu care simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva, il mai tin eu de vorba cat urc fara sa ma opresc, mai o poza doua si iarasi dau la deal. Ca sa ne fie lumea mai draga incepe si sa picure, asa ca ma opresc sa pun husa pe rucsac si ceva pe mine, desi eram destul de transpirata si uda si asa, dar macar sa nu ma faca ciuciulete. Incerc sa o dau si mai tare in sus, dar ce sa o mai dau, ca oricum cele 2 h nu le mai scoteam, Diana era in spatele meu, ea catarand mai greu fiind mai micuta, nu prea aveam cine stie ce motivatie sa alerg in sus, mai bine mai fac cate o poza pana ploua de-a binelea.

Sus se vad ultimele serpentine si Cabana Caraiman, dar parca nu pot sa trag mai tare decat oricum trag - asta este limita mea si nu am de gand sa ma chinui. Vad foarte bine acum si braul bordat de jnepeni care merge aproape pe sub platoul Bucegilor (nu mai stiu exact cum se numeste) si pare foarte usor si o poteca rezonabila pare sa-si faca loc invizibil prin jnepeni.

Inca un numar imposibil de numarat de serpentine inguste, fara cabluri acum si sunt pe fetele de iarba de sus, imediat de sub Cabana Caraiman. Ajung langa cabana si ma uit la ceasul de la telefon: este 12.35 a.m. si conform ceasului Dianei noi am plecat la 10.25 a.m.

Diana va ajunge la maxim 5 minute dupa mine, tot stateam in buza vaii langa cabana si ma tot uitam sa vad ce face, mergea, dar cum este micuta mergea incetisor si nu a putut face pasii mari pe care i-am facut eu pe ultima portiune tragand de mine. Am mers pe ideea ca orice ar fi eu vreau sa fac si poze si dupa cum se vede am facut si poze, apa am avut slava domnului in camel bag si asta ma scuteste de timpul de scos apa din rucsac. Am avut bete de trekking, care pe mine ma ajuta foarte mult, ceea ce Diana nu a avut pentru ca le daduse Andreei si sunt convinsa ca ar fi ajutat-o mai mult la urcare daca le avea. De asemenea, eu am avut un rucsac marisor cu haine si toate cele pentru o zi cand te prinde ploaia (estimez ca avea minim 5 kg rucsacul meu), asa ca nu am fost ca la un concurs doar cu apa in spate si o gecuta de ploaie, am fost cu mancare cat pentru 5, parte din care m-am intors si acasa precum imi este bunul obicei ... vorba aia "mancare ca pentru sfarsitul lumii."

La Cabana Caraiman intram in sala de mese ca eram transpirate amandoua si ne asezam la o masa, ne revenim putin si ne punem pe mancat. Dupa jumatate de ora apar si fetele Lucia, Sabina si Andreea care mersesera si ele foarte bine. Mananca si ele si pe urma ne asternem pe drum spre Crucea Caraiman la care unele dintre fete nu fusesera. Panorama inspre Cabana Caraiman vazuta de pe brana omonima este fantastica intotdeauna. Desi am fost de atatea ori pe aici, acest peisaj tot ma fascineaza, pozitia cabanei mi se pare absolut dementiala orice ar fi.

Urcam pe brana foarte repede, cica in 40 minute am ajuns la cruce, credeam ca o sa facem mai putin, dar fiind cu burta plina ma cam misc in reluare, asa ca gata, nu mersi, nu mai fac concurs de acum inainte - ar insemna sa transpir iarasi si abia m-am incalzit, tricoul este oricum ud pe mine si mai ud de atat nu o sa-mi faca bine. Brana Mare a Caraimanului parca mi se parea mai frumoasa in coborare decat in urcare, dar daca ai timp sa te si uiti la peisaje atunci ai numai de castigat.

Ajungem la Cruce ! Ceata nevoie mare, ma asteptam la un asemenea gest din partea naturii, asa ca nu ma supar, am fost la cruce de atatea ori ca nici nu mai imi aduc aminte, asa ca ma duc pe trepte si zac acolo, asteptand echipa M&M (niste unii cu care cele 3 fete ale noastre facusera cunostinta pe drum) sa ne faca poza de grup.

Poza de grup cu fetili la munte (de la stanga la dreapta): Andreea, Diana si Iuliana pe randul de jos, Lucia si Sabina pe randul de sus.

De la Crucea Caraiman o luam pe clasicul drum spre Babele. Fiind ceata o iau si eu pe un drum in sus de la cruce si nimeresc se pare pe unul pe care nu il mai facusem, il stiam doar pe cel care mergea pe la intrarea in Valea Alba, pe asta care mergea intre Brana Caraimanului si Valea Alba il facusem cred doar partial. Fiind ceata nu am putut sa o tai cum vroiam eu pe platou direct spre Cantonul Jepilor, ci a trebuit sa mergem cumintele pe marcaj pana la Cabana Babele, unde in particular era o aglomeratie infernala, apoi la Cabina la Babele in speranta ca gasesc o harta sa ma asigur de marcajele pe care trebuia sa le urmam. Cred ca este prima oara in viata mea ca am plecat fara harta, stiind ca este traseu usor, dar uite ca pe ceata cand ti se intersecteaza 20 de poteci sub nas, trebuie sa stii foarte bine pe unde s-o iei. Noroc ca imediat ce ne lasam la vale de la Cabana Babele spre Cabana Piatra Arsa iesim din ceata si lucrurile se vad cu totul altfel.

Se vede cu totul altfel pana se aud transnetele, dar pana acolo mai avem de parcurs un platou pana la Piatra Arsa, trecem de bifurcatia spre cabana si abia spre finalul jnepenilor dam de o bifurcatie in sus, adica inspre marginea platoului unde speram eu sa fie Cantonul Jepi. Intuitia mea a fost corecta, caci imediat a aparut marcajul de Jepii Mari, desi nu  intalniseram in cale nici un indicator.

Printre jnepeni ne prinde din urma si echipa M&M si ne asezam la poze la intrarea in traseul pe Jepii Mari, la Cantonul Jepi (care am inteles acum ca este de vanzare).

La Cantonul Jepi facem o pauza de echipare de coborare pentru genunchii afectati si manacam repede ceva, vorba vine mancam, ca eu pana imi pun fasele elastice, astea deja vroiau sa o tuleasca la vale. Facem repede si o poza cu fetili pentru eternitate si gata.

Poza de grup la Cantonul Jepi (de la stanga la dreapta): Diana, Iuliana, Lucia cu Sabina si Andreea

Plecam la vale, mai intai printr-o mare de jnepeni pe care eu nu mi-o mai aminteam. Nu mai fusesem de ani de zile pe aceasta portiune de traseu si chiar cand il facusem pana la capat intram direct prin brana pe la marginea platoului, evitand portiunea de jnepeni. Acum fiind insa ceata si fiind cu lume noua nu mi-am permis sa balauresc si am laut-o pe marcaj efectiv. Mai coboram putin printre jnepeni si cand sa dam curba spre brana se vede un fulger si se aude un trasnet. Hait, pe cer nu ma uitasem si eram convinsa in sinea mea ca nu va ploua, dar uite ca prognoza se respecta ca sa nu ma oftic eu ca nu am plecat in Crai cu baietii. Bagam ceva viteza si ajungem la poteca de pe curba de nivel unde iesea si valcelul din platou.

Pe zona fara jnepeni incepe si sa ploua, drept pentru care o iau la goana in jos pana in dreptul unui brad mai mare sub care ma echipez. Nu mai am insa rabdare sa imi pun si pantalonii de fas, care poate m-ar fi protejat, asa ca imi pun doar parazapezile sa nu ma ud in bocanci, geaca subtire si husa pe rucsac. Pana jos am mers cu sovoiul de apa pe poteca, pardon cu piscina, pacat ca nu m-am uitat sa vad daca erau si pesti pe acolo. Ne-a facut pe toti si toate ciuciulete si eu m-am udat pana si in cap, desi am avut gluga pe cap. Clar trebuie schimbata geaca aia de fas care tine mai mult la vant si la ploaie usoara. Mi-a fost lene sa imi pun pelerina, avand in vedere ca se cobora abrupt la inceput si m-ar fi incurcat, eram deja uda cand am ajuns la portiunea mai usoara si nu avea rost sa mai imi pun pelerina. Am ajuns jos pe rand, ca fetele au luat-o la goana mai repede, eu am stat mai incet cand ploaia s-a mai pototlit ca sa nu-mi solicit genunchii. In Busteni ne-am schimbat la toaleta de la cofetarie, unde ne-am regelat cu placinte cu branza de toate felurile: sarata, dulce, urda etc. Si cu o bere pentru copilot (adica eu).