luni, aprilie 13, 2009

Cheile Tisitei - 11 aprilie 2009

Muntii Vrancei fiind o totala necunoscuta pt. mine, am aderat rapid la tura Danei cu Cezar. Sambata dimineata, abia la ora 8.00 plecam spre Buzau, echipa fiind insa completata si de Radu si Andreea in ultimul moment. Drumul pana la Lepsa, localitatea de plecare spre Cheile Tisitei a durat vreo 4 h, dintre care ultimii 70 km de la Focsani la Lepsa, prin Tulnici pe drumul DN2D, au fost cei hotaratori: drum prost, curbe multe, sate de traversat.

La orele 12 plecam de la panoul cu Pastravaria din Lepsa spre Cheile Tisitei: mai intai 1,5 km de mers pe sosea, apoi trecem Putna si alti 1,5 km drum neasfaltat, dupa care in sfarsit intram in rezervatia propriu zisa.


Sebi cu un prieten si cu ranger-ul la intrarea in Cheile Tisitei

Nu am vazut cerbul de pe panou, probabil ca vechimea panoului este substantiala, dar am vazut mormoloci de broasca

O broscuta in formare (biata broscuta o tinea Pustiu' de un piciorus ca sa nu fuga din poza, ca se tot misca)

Cheile m-au impresionat prin salbaticia locurilor. Brazii sau molizii sunt extraordinar de verzi, apa deosebit de curata, mizerie f. putina, lume asemeni f. putina, conditiile ideale pt. a te rupe de lume.

Portiunile de chei efectiv sunt putine si greu de observat, neavand lungime efectiva care sa le dea aspectul de chei propriu-zis, valea in sectiune fiind f. larga. Traseul este un drum forestier care parcurge valea in lungul apei, urcand insesizabil. De fapt, a fost candva un drum ce mergea pe vale, dar nefolosit demult, este degradat si zona transformata de altfel in rezervatie, deci exclus circuitului auto.

Se poate remarca ruptura drumului in zona de legatura dintre pod si vale, dovada ca a fost candva un mare drum pe aici

Verdeata din lungul Tisitei este vitalizanta, am ramas impresionata de cat de deasa este padurea (in opozitie cu defrisarile din alte zone), de culoarea intensa a vegetatiei si, nu in ultimul rand, de varietatea speciilor.


Drumul prin cheile Tisitei, strajuit de o vegetatie luxurianta


Mergand agale pe langa Tisita: Cezar si Pustiu'


Pustiu' in echilibristica pe o balustrada de pod

In unele zone drumul nu se mai cunoaste deloc, rupt de ape si prabusit in ape, astfel incat trebuie sa traversam pe niste scarite de lemn bine amenajate


La popas langa "scara cu mormoloci"

Unde scaritele nu sunt folositoare intalnim balustrade si culoare amenajate pt. a proteja zona delicata

Fostul drum s-a surpat, iar pt. parcurgerea cheilor a fost amenjata din nuiele si butuci o poteca pe curba de nivel ca sa nu alunece terenul


In sir indian pe poteci inguste, unde nu incape decat un singur om


In asteptare la traversarea apei, care se traverseaza pe podulete suspendate


In unele zone intalnim stanci deosebit de masive si robuste, dar felurit lucrate


Un perete de stanca aspectuos pt. varietatea formelor sale


Drum amenajat intre peretii de stanca ce strajuiesc albia apei

Dupa ce ajungem la cantonul silvic La Pandar continuam pe drumul forestier in ideea de a ajunge pana la tunel, dupa parcurgerea caruia traseul marcat paraseste definitiv cheile sau valea Tisitei. Peisajul surprinde prin aparitia unor arcade sapate in peretii de stanca.

Contrar asteptarilor mai parcurgem niste micute zone de chei, traseul urmand pe sub o surplomba pe marginea apei.


Dana si Cezar in ultima portiune de dinainte de tunelul final


Radu spre tunelul final, dar mai intai trebuie traversata apa

Traversarea apei spre tunel (in gaura neagra a gurei de tunel se vede luminita de la capatul celalalt al tunelului)


Dana iesind din tunel pe partea cealalta a muntelui

Seara ne chinuim sa resuscitam masina care a ramas fara baterie din cauza unor "pozitii" lasate aprinse peste zi. Cu greu ne ajuta cineva si astfel abia pe la 9 seara mergem in sfarsit sa cerem adapost la manastire la Lepsa, obtinand o camaruta cu 3 paturi pt. 5 oameni si 5 placintele de pomana. A doua zi de Florii, unii se duc sa vada cascada Putnei, eu o pandesc pe maica de la care trebuie sa recuperez buletinele, si cand se re-intregeste gasca suntem chemati la masa inainte de plecare (ciorbita de peste si pastrav prajit).

Drumul de intoarcere decidem sa nu-l mai facem prin Focsani, in ideea sa ne ajunga benzina pana la cel mai apropiat oras, si o luam spre Tg. Secuiesc, initial pe drum normal, ulterior pe drum forestier si nu facem decat 2 h pe o distanta de 50 km, traversand muntii pana in cel mai apropiat oras. Pana in Bucuresti am facut in total vreo 6 h, deci cu 2 h mai mult decat prin Focsani.

Un comentariu:

Mădălin spunea...

Faina tura... am fost si eu in chei putin acum cativa ani, si pe drumul spre Tg. Secuiesc cu masina... :) Vrancea e minunata, salbatica rau, numai buna de o saptamana la cort asa departe de oameni...