Valea Berii - culmea Bratocea - 25 aprilie 2009

Planul pt. week-end era platoul carstic de la Meledic-Lopatari, dar cum nu erau prognoze tocmai bune pt. vreme, am decis ca totusi un traseu clasic, cunoscut si fara prea multe noutati este cel mai indicat. De fiecare data gruparile vaste de stanci denumite Tigaile Mari ma uimesc si nu ma mai satur uitandu-ma la ele.

Lasam masina la Podul Berii si incepem sa urcam agale spre cabana Ciucas pe la orele 11.00, dupa ce am reusit sa prindem pe drum fix de 3 ori bariera la tren, motiv pt. care am facut 3h din Bucuresti in Cheia.

Denisa, Romeo si Moni urcand pe drumul forestier pe valea Berii

Urmam drumul forestier din lungul paraului Berii pana cand treptat acest drum incepe sa se transforme in poteca, intersectam si drumul care vine de la Muntele Rosu si in scurt timp ajungem la fanatana lui Ioan - singurul si ultimul punct de apa pt. platoul Ciucasului.

La fantana lui Ioan, ma fac ca iau apa in pauza de mers

In aproape 2h ore de la plecare suntem sus la cabana Ciucas, morti deja de foame (efectul benefic al aerului de munte sanatos) si ne hotaram sa ne adapostim in anexa darapanata ca sa imbucam cate ceva.

Fosta cabana Ciucas vazuta din anexa din spate

De pe valea Berii ne alegem cu inca doi membrii in grup, 2 catei - unul negru si altul alb, care se tin dupa noi non stop si trebuie sa le dam de mancare ca-s lihniti.

Cateii pandesc cu interes persoanele care mananca

Romeo milostiv le arunca de mancare la cei doi catei care inghit aproape instant totul

De la cabana Ciucas o luam prin ceata, pe un vanticel acompaniat de putina lapovita, urmarim marcajele cu indarjire, batand in acelasi timp poteca, Romeo ia puncte de GPS in caz ca incepem sa ne invartim in cerc pe ceata, iar cei doi caini, gratie faptului ca i-am hranit, acuma ne devin cei mai buni prieteni si nu se vor mai desparti de noi decat la sfarsitul turei, cand nu incap in masina cu noi.

Mergand spre saua cu bifurcatie de sub Tigaile Mari

Ajungem la indicatorul din saua de sub Tigai si continuam pe curba de nivel pe sub Tigaile Mari, coborand si urcand diferite valcele. Tinta intermediara este saua Tigailor (1745 m altitudine), si cum valurile de ceata se mai ridica, incepem sa mai intrezarim imprejurimile, iar la urmatoarea bifurcatie chiar avem parte de o mini-perioada de cer senin.

Intrezarim in departare culmea Bratocea, pe care intentionam sa coboram

Echipa de soc (adica colegii mei de tura): 3 oameni, 2 catei

Panorama spre o bucatica din culmea Bratocea

Valcelul Tigaile, care coboara aproape de sub varf si care duce pana in valea Berii

Vedere spre culmea Zaganu-Gropsoarele (ultima din fundal)

Pana sa ajungem in saua Tigailor, incepe sa se insenineze si zabovim pe drum ca sa admiram celebrele stanci care alcatuiesc culmea Tigaile Mari.

Ajunsi in saua Tigailor facem o pauza bine-meritata, desi vantul nu se poate spune ca este milos cu noi, si nici frigul, dar ne straduim de dragul artei pozelor.

Denisa, Romeo si Moni in saua Tigailor (+ unul din catei)

Formatiunea stancoasa denumita Turnul Goliat

O alta formatiune stancoasa imediat stanga langa saua Tigailor (directia de privire cum urci dinspre valea Berii)

Din saua Tigailor continuam pe un fel de curba de nivel care merge fix pe sub culmea Bratocea, avand intentia de a cobora mai apoi in pasul omonim. Pe culmea Bratocea avem insa de depasit destule fete de zapada proaspat ninse, unde evident trebuie batuta poteca.

Incepe din nou sa ninga, vine ceata deasa, cerul senin dispare si reapare in peisaj abia cand noi ajungem pe la Sfinxul Bratocei, unde alte formatiuni stancoase care mai de care ne ies in cale.

Este semnul ca incepem sa ne apropiem de sfarsitul culmii si in curand va incepe coborarea finala spre stana.

In poza de sus Denisa si in poza de jos Romeo, Denisa si Moni pe ultima portiune din culmea Bratocei

Cand coboram de pe Bratocea incepe din nou sa ninga si vedem in zare muntii Grohotis incununati de nori incarcati si destul de negrii.

Moni si Romeo traversand pe sub Sfinxul Bratocei

Poiana cu stana de la baza culmei Bratocea, poiana aflata la maxim 5 minute de pasul omonim

Ajungem in pasul Bratocea si de acolo incercam sa tinem marcajul care speram noi ca ne duce jos in Podul Berii. Acuma insa cand mai uit pe harta ma bucur ca nu l-am cautat mai intens, pt. ca observ ca ducea in Cheile Cheitei, si in nici un caz la masina noastra. Am urmarit insa sa taiem curbele soselei ghidandu-ne dupa zgomotole de masina, astfel incat am iesit dupa acest rationament fix in parcarea unde lasasem masina.

La masina a venit momentul dureros al despartirii de cateii care ne-au insotit in toata tura de 8 h, au fost asa cum se spune: "cainele - cel mai bun prieten al omului", motiv pt. care orice am mancat noi le-am dat si lor, inclusiv ursuleti Haribo, care nu prea stiau ei cum trebuie mancati, dar incercau sa-i mestece de cateva ori, vedeau ca li se lipesc in dinti si ca urmare ii inghiteau direct, ca era mai practic.

Poza dedicatie pentru cei doi catei care au fost super-bestiali.