marți, iunie 23, 2009

Piatra Tarnovului - 20-21 iunie 2009

Cu vreo cateva saptamani in urma lanseaza Emi pe grupul hailamunte ideea unei ture in masivul Capatanii – Piatra Tarnovului, cu ocazia unui concurs FRTS intre diferite cluburi montane, printre care si amicii nostrii Floare de Colt Brasov si Carpathia. In fix 3 secunde ma hotarasc sa merg, fiind un munte total necunoscut mie si unde stiu ca daca te duci ca nestiutor risti sa te ratacesti rapid, si nu oricum, ci printre vipere.

In ajunul plecarii, Cezar si Dana care ni se alaturasera ultimii, anunta ca a intervenit ceva neprevazut, asa ca din Bucuresti plec eu si Laurentiu (care in particular a venit de la Frankfurt special pt. aceasta tura). Incercand sa evitam aglomeratia de pe centura Bucurestiului si ne trezim la un moment dat in Chitila pe drumul vechi spre Pitesti. Directia e buna, dar nu reusim de nici o culoare sa ajungem pe autostrada spre Pitesti decat abia la km 75 prin Gaesti. Depasim Pitestiul si Valcea fara probleme si dupa Calimanesti-Caciulata tot asteptam sa viram spre munte. Numai ca asteptarile ne sunt rasplatite abia la 10 seara, cand viram in sfarsit stanga in Brezoi spre Voineasa si mai avem vreo 40 km pana in tabara de corturi. Depasim 2 baraje si 2 lacuri de acumulare, Bradisor si Malaia, si dupa comuna Malaia viram stanga spre Ciungetu. Inainte de a intra in Ciungetu, gasim indicatorul spre tabara care ne indica sa trecem peste un pod apa Latoritei si parcurgem inca 4 km de drum forestier pe valea Repedea. La 23.30 abia gasim restul gastii din Brasov.


Tabara de corturi de pe valea Repedea - agitatia de concurs

Vreo ora si ceva toata tabara vanzoleste, echipele se pregatesc de plecare in traseul de regularitate, dar eu cu Emi, Dora si cu Laurentiu facem opinie separata si plecam doar in traseu, dupa echipe, fara sa concuram. Echipele oficiale incep sa purceada in lungul vaii Repedea, pe drumul forestier ce urca alene si enervant de incet, mai pe la soare, mai pe la umbra, iar noi ii urmam indeaproape.

Dupa destui km parcursi (sa fi fost vreo 4-5 km), dam de locul unde un alt drum secundar vireaza dreapta sus spre Piatra Tarnovului. Aici se face bifurcatia spre urcarea in micuta creasta a Tarnovului. Tot traseul este marcat de cei de la club care au pus bentite albe in copaci, altfel cu greu ai fi reusit sa observi pe un bolovan scris ceva de genul „Piatra Tarnovului” si o sageata stearsa care indica directia. Facem o scurta pauza in acest loc de bifurcatie, si studiem echipele care vin si merg mai departe. Noi nu ne grabim, asa ca stam pe un bustean si mai vedem pe unul, pe altul, mai stam de vorba.

Eu cu Laurentiu si cu Dora odihnind pe un bustean la bifurcatia vaii Repedea spre urcarea in Piatra Tarnovului


Colegii mei de tura de la FDC Brasov - Emi si Laurentiu, odihnind pe acelasi bustean

Dupa ceva vreme plecam si noi in sus. Este un drum de caruta care urca destul de abrupt printr-o padure unde nu adie deloc vantul. Este o canicula veritabila si pt. prima oara in multi ani de zile mi-as fi dorit sa fiu la mare si sa ma pot balaci cand mi-e cald. Aici insa nu ne balacim decat in propriile ape care curg din greu de pe noi. Avem de urcat aproape 1000 m diferenta de nivel pana sus in creasta si cu greu reusim sa ajungem la jumatatea drumului, pe la 1500-1600 m, unde la liziera padurii descoperim un grup de stane si un loc de popas unde chiar adie vantul.

Initial veniseram chititi sa urcam si pe varful Piatra Tarnovului, atrasi fiind de harta care indica stanci multe si impresionante credem noi pe cealalta parte a masivului, insa acuma, dupa tot acest urcus interminabil, constatam ca varful este bagat in padure si trebuie orbecait mult printre brazi, jnepeni si vipere pesemne. Facem la revedere la varf si il lasam numai pe Laurentiu sa se duca sa testeze situatia, orbecaiala pe cinste, fara poteca, iar de marcaj nici nu se pune problema ne-a dat el ulterior raportul. Noi in schimb ne multumim cu stane si vedere spre muntii Capatanii - creasta principala si vf. Piatra Tarnovului.


Emi in urcare spre primul loc de popas de sub varful Tarnovul Mic


Vedere spre stana de sub vf. Tarnovul Mic (in fundal m-tii Capatanii)

Vedere de la locul de popas spre vf. Piatra Tarnovului (varf din prim plan dreapta), iar in fundal legatura spre m-tii Capatanii

Dupa popasul interminabil la liziera padurii ne luam inima in dinti si ne avantam spre cei 300 m diferenta de altitudine ce ii mai avem de urcat pana in creasta. De data aceasta adie vantul si urcusul abrupt face ca noi sa ajungem intr-o ora sus. Ni se deschide in fata ochilor panorama de nu mai putin de 360 grade.

Emi in saua de sub vf. Tarnovul Mic (in dreapta vf. Piatra Tarnovului, iar in fundal legatura cu m-tii Capatanii)


In saua de sub varful Tarnovul Mic - vedere spre stanele de jos


Din saua de sub vf. Tarnovul Mic, vedere spre muntii Capatanii - creasta principala


Vedere in partea opusa spre muntii Latoritei, care undeva jos sunt strajuiti de cheile omonime

In continuarea traseului mai avem de urcat putin pana pe varful Tarnovul Mic (varful din fundal).

Dora in urcare din saua de popas spre vf. Tarnovul Mic (in fundal vf. Piatra Tarnovului si m-tii Capatanii)

Din varful Tarnovul Mic se vede bucata de creasta, scurta insa, pe care o avem de parcus pana pe varful Tarnovul Mare (ultimul din fundal).

Creasta este impropriu zis de fapt, pt. ca este o mare campie un pic in panta, strajuita din cand in cand de catre un balot de stanci pe stanga sensului de parcurgere, dar este frumos si impresionant sa mai vezi rasarind brusc cate o grupare stancoasa.

Noi ne imaginam aceasta creasta ca un fel de Vanturarita, dar zonele stancoase sunt putine si destul de micute ca amploare. Eu insa le explorez pe fiecare pt. perspectivele ample spre muntii Latoritei si Capatanii.


In explorarea gruparilor stancoase din lungul asa-zisei creste a Tarnovului


In drum spre vf. Tarnovul Mare (in fundal vf. Piatra Tarnovului)


In poza de jos si cea de sus vedere spre varful Tarnovul Mare

In scurt timp ajungem in saua de sub vf. Tarnovul Mare, vf. aflat pe una din cele mai inalte grupari stancoase din zona.


In saua de sub varful Tarnovul Mare (in poza de sus)


Pe varful Tarnovul Mare - eu si Dora la bronzat


Pe varful Tarnovul Mare, pretext pt. un nou popas

Vedere de pe varful Tarnovul Mare spre vf. Piatra Tarnovului (din dreapta) si m-tii Capatanii (din fundal)


In zona vf. Tarnovul Mare - alte zone stancoase, unele pitonate

Ajunsi pe varful Tarnovul Mare mai facem o pauza, si de fapt de acum inainte o sa fie un drum compus numai din pauze, pt. ca nu vrem de nici o culoare sa ajungem jos in tabara. De pe varful Tarnovul Mare coboram spre dreapta, pe deasupra stanei lui Ceapa si ne uitam dupa urmatorul punct de regrupare.


In coborare de pe vf. Tarnovul Mare (in fundal lacul Bradisor si potential masivul Cozia)

Intr-un loc cu cativa copacei lumea este stransa si mananca, facem la fel, ce daca abia am facut acum 15 minute pauza pe varf. Intre timp ne ajunge din urma si Laurentiu care boscorodeste de zor acest munte care nu i-a placut deloc, mananca cu noi, mai uita de orbecaielile de pe Piatra Tarnovului si mai departe o dam cu totii spre vale.

Ne oprim in scurt timp la traseul de alpinism unde se da numai Laurentiu, si dupa ce apune soarele detot dupa stanca continuam coborarea spre tabara. Dar nu ne tine elanul prea mult si ne mai oprim in ultimul punct de trecere din concurs, unde un afis mare scrie ca se ia spaga, dar noi nu suntem in concurs asa ca nu prea ne intereseaza problema lor cu spaga. Mai coboram 50 de metri si iara ne oprim sa admiram zarile, asta fiind un fel de ultima oprire inainte sa intram in padurea deasa cu un traseu destul de abrupt.


Portiunea de coborare cu ultimele panorame inainte de intrarea in padure

In momentul intrarii din padure incepe ultima parte namoloasa a traseului, comparabila cu prima as putea spune, doar ca nu mai este atat de cald. Purcedem cat de agale putem spre vale, noroc ca nu stim ca pe acolo a fost vazuta o vipera cu cateva ceasuri mai inainte, si reusim sa ajungem in tabara pe la orele 19.00.

A a doua zi de dimineata cand Garcea canta pe la corturi. Duminica fac o excursie motorizata pana la Voineasa, de curiozitate sa vad si eu celebra statiune, apoi in asteptarea lui Laurentiu care trebuia transportat inapoi la Bucuresti ma duc pana in Cheile Latoritei, chei parcurse in intregime cu masina pe soseaua asfaltata ce duce la lacul Petrimanu.


Cheile Latoritei intr-unul din segmentele de sosea cele mai frumoase

Dupa ce il recuperez pe Laurentiu din intersectia spre Ciungetu ne mai oprim la lac la Bradisor.

Lacul Bradisor, unde in fundal fiind golul alpin cu coborarea de pe vf. Tarnovul Mare facuta in ziua precedenta

Fiind devreme ne hotaram sa nu o dam spre Bucuresti, ci sa ne mai oprim la cascada de la Lotrisor, aflata la 3 km de valea Oltului. Lasam masina la intrarea in vale. Cascada este de fapt artificiala, fiind produsa datorita saparii unui tunel prin stanca si astfel schimbunadu-i-se cursul apei, care la cadere produce si o mica cascada de vreo maxim 50 m.

In speranta ca vedem ceva frumos urcam pe o poteca si deasupra cascadei, si de deasupra cascadei in varfuletul de si mai de deasupra.

Intre timp Laurentiu ramane in urma si cand ajunge sus il intreb mirata totusi de atata stanca si atata soare daca chiar nu-s vipere in zona. Raspuns: „100% sunt vipere, tocmai m-am intalnit cu una.” Simt cum apare subit un morcov mare la mine, nu de alta dar sunt in sandale si abia astept sa ma vad coborata jos de acolo, fara vipere calcate pe coada. Laurentiu imi da un mare bat cu dublu scop, sa ma sprijin in el si sa testez putin terenul inainte sa calc. Coboram insa pe partea opusa de unde am urcat si iesim de fapt in drumul forestier dupa ce acesta a mai facut 2 curbe la deal.

Reajunsi la masina mai facem o scurta oprire la manastirea Cozia si apoi inainte de Pitesti la o ciorba, moment dupa care mi se inchid ochii, ii pasez lui Laurentiu cheile de la masina.

Un comentariu:

Marian spunea...

Faina tura, zona e interesanta, pacat ca nu ati urcat si Piatra.
Eu am fost acum 2 ani pe acolo, am urcat direct din Ciunget pe piciorul crestei si am campat dupa Tarnovul Mic, insa nici noi nu am urcat pe Piatra (a plouat destul de tare). A doau zi am continuat spre creasta Capatanii pana in saua Oltet si apoi am coborat spre Petrimanu si apoi prin Chei (inutil sa spun ca ne-a omorat drumul prin chei)
Felicitari pt felul in care povestesti despre iesirile tale.