Crestele Calinestilor - 30 oct. 2010

Sambata se prevesteste o prognoza perfecta si cu cer senin. Echipata cu turban in cap, metoda proaspat invatata de la egipteni, sade foarte bine a balauri pe niste muntii de pe langa Sibiu, asa ca de data aceasta valea Oltului va fi explorata.

Ii zic in treacat vecinului meu Vali ca eu maine ma carabanesc pe undeva pe dealuri prin Marginime, in cautarea de manastiri. Mai pe seara insa, vorbesc intamplator cu Sandu Badea si imi face irezistibila propunere de a face cu plecare din valea Oltului asa numitele crestele Calinestilor - "... Sunt de vis ..." mentioneaza el.

Nu stau prea mult pe ganduri, ii comunic lui Vali schimbarea de plan, si, ca urmare, sambata dimineata il culeg din fata casei, cu scopul noii destinatii: schitul Cornetu, de pe valea Oltului, unde urmeaza sa ne intalnim cu Sandu, care vine din Ramnicu Valcea si mai departe stie el drumul, noi suntem doar musafirii.

Colegii mei de tura pe muchia Calinestilor: Sandu (stanga) si Vali (dreapta)

Pentru a intra in traseu, trecem de barajul Cornet si de la schitul omonim mai mergem un pic pana in satul Calinesti. Chiar la intrarea in sat, vis-a-vis de halta Betel, viram spre munte in lungul vaii Calinestilor, lasand o masina la capatul traseului (adica langa poiana pe unde o sa coboram noi de sus din creste). Poiana de unde o sa coboram din creste este un pic mai sus pe dreapta (in sensul de urcare) dupa ce se face bifurcatia traseului marcat spre Poiana Sulitei (la un mare panou informativ cu traseele din m-tii Cozia). Dupa ce lasam masina mea in locul mai sus mentionat, revenim in soseaua de valea Oltului, unde lasam si a doua masina, si de acolo, la capatul unui mic pod, incepem sa urcam pe o zona stancoasa spre crestele Calinestilor.

De la punctul de plecare mai sus descris, urcam abrupt si capatam repede altitudine, desi inaltimea generala a acestei creste (chiar daca usor usor urcam mereu) nu este foarte ametitoare, dar panoramele sunt intr-adevar superbe, atat spre masivul principal al Coziei, cat si spre Foarfecele Naratului, iar in zare spre coada Fagarasului incepand de la varfurile Suru si Ciortea.

Deja cu o vedere superba spre valea Oltului, unde la aceste ore ale diminetii inca se ridica ceata

In zare se vad Fagarasii, cu bucata de creasta Ciortea - Suru - Turnu Rosu

Cotul Oltului inainte de a incepe masivul Cozia, cu ale sale muchii abrupte spre Olt

Creasta Naratului, amplasata vis-a-vis de varful Cozia fata de valea Oltului

Mergand pe muchia principala care serpuieste in lungul vaii Calinestilor, constat ca de fapt este o muchie f. impadurita, dar care lasa sa se intrevada din loc in loc valea Oltului si muntii si crestele indepartate pe care le-am mentionat mai sus.

Unul din punctele principale de atractie ale acestei creste sunt Grotele Zmeilor, un varf stancos de altfel care are cateva grote sapate in piatra. Aici, deasupra grotelor, in sfarsit mancam, desi abia orele 11.00 a.m., dar, pt. ca eu am mancat f. putin de dimineata, anu mai suport soricelul din stomac care a ros non-stop pe parcursul urcarii.

Poza de grup sus la Grotele Zmeilor cu: eu, Sandu si Vali (de la stanga la dreapta)

Sandu ne spusese ca sunt foarte frumoase aceste formatiuni stancoase, dar recunosc ca, pana nu am inceput sa coboram in lungul lor si sa le exploram, nu l-am crezut, insa acuma pozele graiesc de la sine.

Dupa admiratul Oltului prin fereastra din stanca grotelor, se poate cobora si mai inspre vale, de-a lungul sirului de stanci pt. a admira alte grote, alte formatiuni, alte varfuri, dar aproape aceleasi panorame numai putin schimbate. Grotele se desfasoara pe inaltime coborand cumva spre valea Oltului, in zare jos se vede si schitul Cornetu, iar de jur imprejurul nostru suntem inconjurati numai de muchii impadurite apartinand atator munti diferiti.

Pana Vali culege tot felul de plantute pt. ceai, se aciuiaza si doi catei de stana pe langa noi si Sandu propteste repede aparatul foto pe un trepied improvizat pt. a ne poza cu dulaii in cadru (dulaii de fapt sunt chestiile alea mici pe post de catei din stanga pozei).

In usoara urcare vom continua pe muchie, apare din cand in cand pe cate vreun copac si un marcaj vechi si sters de vreme, mai coboram usor in cate o sa privind din punctele de belvedere aceleasi panorame, dar de fapt altele, urcam la loc, iar coboram, si iar urcam, si iar coboram si tot asa, pana ajungem in sfarsit in ultimul varf (pare-se ca si cel mai inalt) al crestei.

Din ultimul si cel mai inalt varf al crestelor nu mai se vede deloc spre valea Oltului, muchia Calinestilor a cotit-o cumva inspre munte paralel cu valea omonima si acuma nu mai avem vedere decat spre Narat si alte pasuni si goluri alpine din crestele indepartate. Este foarte important aici de tinut minte retragerea din muchie, vine fix din varful cel mai inalt al crestelor, acolo unde se termina zonele stancoase, coboram cumva in stanga pe muchia stancoasa care coboara spre valea Calinestilor jos in sat. Coboram pe marginea peretelui de stanca si tot coboram, tinand muchia matematica pt. a nu ne rataci aiurea prin vaile si peretii respectivi.

Tinem aceasta muchie atata timp cat moate de stanca ne anima cu prezenta lor, iar in momentul in care nu mai exista moatele de stanca, o tinem usor dreapta pe muchia matematica pana ajungem jos intr-o sa impadurita si cufundata prin multe mormane de frunze uscate.

Din acesta sa viram stanga si luam in primire o poteca pe curba de nivel in usoara coborare acoperita de frunze. Tinem aceasta poteca pana jos intr-o mica poienita in panta unde intalnim un drum de caruta si de aici totul este foarte simplu pentru a ajunge jos in sat.

Tinand drumul de caruta si ocolindu-l pe alaturi cand este prea mocirlos, reusim sa ajungem in firul de vale cu apa si mai departe jos in poiana langa care am parcat masina, trecand printr-o poiana animata cu nenumarate capite de fan, ba chiar si cu niste sateni care transporta cu caruta capitele dintr-o parte intr-alta.

Ajunsa la poiana finala ma pun pe asteptat Vali si Sandu, si asteapta Iuliana si asteapta, pana la urma ma duc la masina si ii astept acolo, si se repeta figura cu asteapta Iuliana si asteapta, pana ce pun mana pe telefon sa vad ce fac atata de nu mai vin ?????? "Culegem plante pt. ceai", vine raspunsul naiv si inocent de la Sandu. Ma cufund in continuarea asteptarii, care, culmea, ia sfarsit intr-un final glorios. Pozele in care apar cu portocaliul meu strident sunt poze facute de catre Sandu si ii multumesc nespus pt. ele.