Din nou de la Sibiel la Fantanele - 26 noi. 2011

Dupa ce week-end-ul trecut am alergat cu Cezar cu masina ca sa prinda autocarul de Bucuresti, week-end-ul asta parca as avea chef de ceva mai domol, ba chiar as sta acasa, doar ca se anunta vreme prea buna, asa ca telefonul lui Marius ma face totusi sa ies undeva si sambata. Dar colea' sa aproape de casa, doar pana la Sibiel, sa nu obosim. Lasam masina la iesirea din Sibiel spre schit, acolo unde valea Cetatii intersecteaza drumul forestier in lungul Sibiselului. Incepem sa urcam pe marcajul care va trece pe sub Cetatea Sibielului si in scurt timp, adica dupa vreo ora de urcat, vom ajunge deja pe frumoasele plaiuri mioritice de pe piciorul Fantanilor (adica piciorul care duce la fosta cabana Fantanele). Desi am mai facut acest drum de vreo doua ori, de fiecare data am prins ceata si ploaie, asa ca amintiri asa frumoase ca cele de acuma nu prea aveam cum sa am. A picat la fix vremea asta buna si iesirea pe acest traseu. Chiar merita, desi este scurtut, asa doar de dezmorteala.

Ajunsi pe culmile dealurilor, noi de fapt mergem pe piciorul Fantanilor si drumul ba intra, ba iese din padure, mai urca foarte putin, dar ofera privelisti foarte frumoase spre culmea ce coboara spre satul Fantanele (fost Cacova) si spre drumul ce urca din Saliste spre tabara militara de la Crint. Cu alte cuvinte, doua dealuri sau doua culmi care fac parte din arsenalul greu al traseelor de plimbare de prin Marginimea Sibiului.

Mai departe, continuam drumul care in scurt timp va ajunge in poiana mea cea preferata: poiana Godia, acolo unde nenea de la coliba de pe dreapta cum vii mereu ne imbie sa venim sa stam acolo si sa ne ofere ceva. Foarte amabil, recomand vedeti nenea din poiana Godia.

Casa lui nenea care sta in permanenta sus, are multi caini, pisici si 2 vaci, asa ca nu se plictiseste

De data asta reuseste sa ma convinga foarte usor sa intru in casa, povestindu-mi ca tocmai ce i-a fatat cateaua si daca vreau sa ii vad puii ! Pai cum sa nu vreau sa vad puii, n-am mai vazut pui mici de catel de' nu mai stiu cand.

Puii aveau inca ochii lipiti si nu vedeau, scanceau mereu incet in limba lor si, daca ii luai in mana si ii ridicai sa te uiti la ei, plangeau si mai tare si le era frica. Mama lor le dadea sa suga, era bataie mare pe tatele lui mami, si le lingea fecalele de la fund, ca ei inca nu stiau sa-si faca nevoile singuri.

Mai departe, ca sa nu ni se termine plimbarea in poiana Godia, hotarasc cu Marius sa mai mergem pana la fosta cabana Fantanele si abia apoi sa ne intoarcem aici si sa stam la ceai cu nenea care ne invitase. Zis si facut, plecam mai departe si ma bucur nespus ca se vede atat de bine poiana si toate stanele din perimetrul ei vast. Imi place foarte mult poiana asta, cred ca o sa vin sa stau odata cu cortul aici, chiar daca este atat de aproape de casa, dar cred ca pe cer senin se vad demential stelele si Calea Lactee.

Pe masura ce mergem spre fosta cabana Fantanele se lasa frigul din ce in ce mai mult, asa ca la ruinele cabanei reusim sa mancam repede cate ceva tot miscandu-ne dintr-un loc intr-altul odata cu soarele. Cu ocazia asta am descoperit si eu cat de repede se misca soarele pe cer, in 5 minute deja se facea umbra unde fusese soare. La nenea in poiana Godia la intoarcere ne bem ceaiul de menta, mai ma joc cu cateii mici si apoi o luam la vale. Inainte de varful Cetatii intersectam marcajul care coboara pe valea Cetatii fix unde am lasat noi masina, dar Marius nu stie drumul si ma convinge sa mergem pe unde am urcat. Cica traseul ala este dificil si coboara foarte abrupt.

La final, pozam si Cetatea Sibielului spre care ne abatem pentru a o vedea pe drumul de intoarcere, apoi la vale spre drumul forestier unde am lasat masina si inapoi la Sibiu. Plimbareala de dezmorteala si de scos nasul afara din casa. Cand ma gandesc cat de complexa mi se parea o asemenea tura cand se mai adaugau si cateva ore de drum din Bucuresti pana la destinatie si inapoi, acuma tare mult apreciez ce am sub nas.