Ski de tura prin zona Azugii - 6 martie 2010

Mi se facuse dor de un ski de tura,  cu mers, urcat pe piei de foca, scos pieile de foca si impaturitul lor in viscol, frig si vant, dar si cu coborarea pe ceata, dibuitul culmii si pulvarul final absolut demential din padure. Sambata dis-de-dimineata, plecam spre valea Prahovei, trei impatimiti ai schiului de tura: eu, Cip si Florin Chirila. Directia este clara, destinatia este insa incerta, dar ni se clarifica subit in momentul in care, parcand in fata la cabina din Busteni, aflam ca e vant puternic sus si ca nu se stie daca ii va da drumul. Ca urmare, f. multe alte variante nu ne-au mai ramas, asa ca ne indreptam spre Azuga, unde eu propun o tura de balaureala prin padurile din zona, de fapt exact traseul facut anul trecut cu Adi Lica prin Baiului.

Ajungem la gondola inainte sa ii dea drumul, dardaim putin asteptand sa se puna in miscare, luam pulsul temperaturii si constientizam ca sus in culme vom fi fix in bataia vantului. Urcam cu gondola si de la statia de sus continuam pe piei pana si mai sus pe varful Urechea. Chestia cu continuatul este relativa, adica nu ne-am dat pur si simplu jos din gondola si am mers mai departe cu aceeasi viteza, ci viteaza deplasarii ne-a scazut substantial, iar vizibilitatea a scazut aproape la minim.

La un popas ferit de vant in asteptarea lui Florin

Pe culmea Urechea bate un vant naprasnic, motiv pt. care mergem usor pe sub culme, ca sa fim oarecum mai feriti, mai ales ca asteptam dupa Florin caruia legaturile de tura accidentate ii fac probleme.

Cip priveste contemplativ spre muchia Urechea care i se dezvaluie din ceata

Urmam drumul de vara pe o portiune pana ce dibuim cam pe unde sa iesim sus in culme, ca sa nu ratam varful Urechea si marea muchie pe care intentionam sa coboram. Innotam la maxim prin zapada pana iesim in culme, ca sa nu zicem ca doar am schiat, ba nu, am si innotat, Cip chiar pana la brau.

In culme, zapada este mai mica, logic, ca este viscolita de vant, asa ca nu mai innotam prin zapada, dar facem un fel de delta-planeism pe aripile vantului si in acelasi timp si ceva orientare. In timp ce ne orientam de zor, se ridica ceata la un moment dat si vedem muchia Urechea pe care trebuie sa coboram noi.

Ajungem pe varful Urechea si incepe dezechiparea din echipamentul de tura si re-echiparea in echipamentul de schi: moment idilic al scoaterii si ambalarii pieilor de foca in vant, - n-spe grade si putina ninsoare care de control iti intra si in ochi. Reusim cu brio si aceasta operatiune pe care eu reusesc sa o fac in intregime aproape numai "la manusi."

Zarile intunecate ne dezvaluie muchia Zamora

Cand insa sa coboram pe muchia Urechea, nu se vede muchia ! E in ceata, dar stim ca este pe aici pe undeva. Asteptam in viscol un moment de limpezire si, in acel moment mult asteptat care vine, ma avant in jos, prind din zbor directia de coborare si incepem sa schiem. Eu sunt pe post de "iepure" pt. Cip si Florin care nu au mai fost pe aici si cica sa merg eu prima ca stiu drumul.

Zapada variaza de la pulvar tare f. indesat in care pierd brusc din viteza la zone de gheata plata pe care se vireaza f. bine. Mai sunt desigur si zonele fix de pe muchia matematica viscolite de vant, pe care este iarba, dar acelea le ocolim pe una din lateralele muchiei. Ajungem destul de repede jos in zona dinainte de intrarea in padure si incepem coborarea printr-un pulvar de vis, nici prea mare, nici prea mic, ci numai bun pt. pretentiile noastre.

Incerc sa-mi amintesc traseul nemarcat de coborare, dar fiind padure, orientarea este pur si simplu usor stanga (ca pe harta) si, evident, in jos. Nu nimeresc la fel de bine ca data trecuta cand am avut drept "iepuri" niste salvamontisti care au coborat cu 15 minute inaintea noastra, motiv pt. care nimeresc din greseala in niste sleauri de drumuri forestiere pe care se trag bustenii. Eu si Florin cu snow-blade-urile ne descurcam relativ usor prin sleauri, dar saracul Cip cu ale sale Armada a avut ceva probleme. In final ajungem in drumul forestier care duce la partia Cazacu si in maxim 5 minute de mers pe el revenim la gondola.

Ajunsi din nou la gondola, eu cu Florin ne avantam inainte la inca o urcare, urmata de data aceasta de o coborare pe culmea Sorica, direct in centrul Azugii. Nu este cazul sa mai mentionez ca pana la intrarea in padure ne luptam eroic cu un vant naprasnic, care ne biciuieste fata nemilos.

Odata intrati in padure ne intampina acelasi pulvar proaspat si de vreo doua ori mai mare. Din pacate culmea Sorica are la un moment dat o portiune de mers pe plat, care, in conditiile unei poteci nebatute, devine chiar f. anevoioasa, a.i. chiar si portiuniile de usoara coborare devin pt. noi un fel de tras in jug pt. a bate urme. Cand in sfarsit incepem sa coboram mai cu spor prin pulvarul neatins, ne trezim ca ajungem deja in Azuga.