Gura Siriu - Lacul Vulturilor - 1 mai 2010

In sfarsit am facut o tura pe care mi-o doream de cel putin cativa ani buni de zile. Fie nu ieseau pasentele si mi se spunea "Ce, muntii astia sunt neinteresanti si pe deasupra nu au marcaje, balauresti mult etc," fie ca am ajuns aproape de final, dar zapada nemiloasa ne-a incetinit atat de mult mersul, incat am ajuns numai pana aproape de varful Siriu, dar nicidecum aproape de lacul Vulturilor - tinta mea cea mai pretioasa (tura din muntii Siriului, februarie 2010).

Vroiam de fapt sa mergem la Padina, sa mai profitam putin de zapada de pe vaile de acolo, dar raspunsul cabanierei m-a dat pe spate: "Este ocupat totul, nu mai avem locuri !" "Pai de ce, doamna, niciodata nu am prins ocupata toata cabana ... este vreun eveniment, ceva anume ?" "Aaaaaaa, pai cum, este 1 mai !" Ne-am orientat atunci spre o locatie mai calda cu potential de montare a cortului. Cum lacul Vulturilor din Siriu imi statea pe creier de ceva vreme, am zis sa reincercam sa finalizam traseul din iarna, macar acuma mai inspre vara cand este ziua lunga si poteca fara zapada.

Sambata dimineata iesim din Bucuresti aproape la orele 8.00 a.m., este destul de aglomerat traficul si dintr-un colt intr-altul al Bucurestiului se face chiar si sambata dimineata destul de mult. Reusim insa sa mai recuperam pe drum din timpul pierdut, trecem de barajul Siriu si primul drum la stanga dupa viaductul Gramatic viram pt. a ajunge la intrarea in traseul marcat si stiut de noi din iarna. Parcam inainte de podul spre cabana Valea Neagra pe la 11.00 a.m. si reusim sa plecam in traseu abia la amiaza.

Lacul Siriu vazut din goana automobilului spre Gura Siriului (cel din fundal pare-se sa fie chiar vf. Siriu)

In poza de jos si cea de sus, incepem sa urcam pe drumul forestier din lungul vaii Izvorul Negru: aliniati frumos militareste

Noroc ca vremea este superba, iar plimbarea prin padure este animata de razele soarelui bland si stralucitor

Tinem drumul forestier dupa marcaj pana la poiana cu primul observator de lemn cocotat pe o scara lunga, abrupta si fara trepte.

In poiana cu primul observator, incercand o ascensiune pe scara abrupta, dar lipsesc niste trepte

Din poiana cu primul observator mergem inca vreo 100-200 de metri pe marcaj si in alta mica poienita, unde traseul traverseaza paraul spre dreapta, in dreptul unei mese cu banci de lemn, noi facem stanga pe un drumeago-poteca destul de larg, care urca accentuat mai pe stanga. Imediat ajungem sa vedem si cel de-al doilea observator, o constructie mult mai solida care are chiar si toaleta in interior.

In poza de sus, Radu si Theo mergand spre observatorul cu toaleta la etaj, iar in poza de jos imensa contructie a acestui al doilea observator, vazuta dupa ce l-am depasit

De la acest ultim observator o luam in sus prin padure pe o urma de drum forestier care incepe sa se contureze din ce in ce mai bine.

Hop, top, zdup si tup, in sus pe o poteca firava, presarata de floricele

Drumul se vede clar si avem pe unde merge, nu este insa f. bine ca incep sa se vada f. multe alte drumuri, motiv pt. care am avea f. multe alte variante pe care sa mergem. Noroc insa ca Radu are GPS, care ne mai ajuta cat de cat la orientare. O tinem pe oricare din drumurile forestiere din dreapta care tot urca, avand cat de cat in minte azimutul de Lacul Vulturilor. Tot urcand asa intr-o orientare nesigura, la un moment dat dam de o mica poienita aflata intr-o inseuare si de acolo viram tot dreapta si tot in sus (aici Dana si Radu cica recunosc drumul de alta data).

Dupa inca o curba a drumului spre stanga, poteca trece printr-o padurice f. deasa de conifere si surpriza mare: iesim intr-o vasta poiana unde totul se pierde. Dana si Radu au mai fost insa pe aici. Radu ne sugereaza spre continuare sa traversam poiana si sa o luam pe muchia ce se vede in fundal si pare a fi usor despadurita, desi si usor de orientat spre tinta noastra, fara a ne lupta cu desisul padurii.

Radu indreptandu-se spre punctul pe unde trebuie sa traversam poiana (pe partea diametral opusa in stanga e iesirea din poiana, acolo vazandu-se si continuarea potecii noastre)

Dupa traversarea poienii incepem sa urcam sustinut pe noul drumeag care se orienteaza f. bine in sus si incepem sa vedem si golul alpin, moment care pe mine ma bucura nespus, obtinand din ce mai multe panorame.

Dar bucuria nu tine mult si, cum intram intr-o padure unde drumul se transforma in poteca si se mai pierde putin, avem ceva emotii. Orientandu-ne insa in dreapta, ca sa pastram linia muchiei care tot urca, iesim in f. scurt timp din padure la bine-meritatul gol alpin adevarat.


Ajunsi la gol alpin peisajul parca se schimba brusc si vedem multe picioare de munte care duc in sus spre varfurile mult dorite de noi. Nu imi este inca f. clar unde este acel lac al Vulturilor, il tot intreb sacaitor pe Radu care a mai fost, dar Radu imi marturiseste ca de fapt nici el nu a mai fost fix pe acest drum, ci pe unul putin modificat. Acuma, uitandu-ma pe harta, imi dau seama ca noi am ajuns intr-o muchie - o muchie care vine tot de undeva de jos din Gura Siriului, muchie pe care apare un traseu marcat cu punct rosu (cine stie de unde o incepe acel traseu).

La iesirea din padure in muchia ce duce sub coltii Bocarnei si coltii Balei (coltii din fundal dreapta)

Cum mergem in fundal se vede caldarea de sub muntele Malaia (unde se adaposteste lacul Vulturilor).

Caldarea de sub muntele Malaia in fundalul indepartat (adaposteste lacul Vulturilor)

Piciorul pe care vine traseul ce urca pe valea Izvorul Bradului (stana de jos apare lamuritor si pe harta)

Pana una alta, avem de mers o vreme pe curba de nivel, intersectand valcelute si vaiute si cateva culmisoare.

Pe muchia pe care o vedeam din poiana de jos, incepem sa urcam indreptandu-ne spre Coltii Balei si Coltii Bocarnei, niste zone un pic mai stancoase, dar asemanatoare adevaratilor munti (asa la o scara mai mica). Recunosc ca nu ma asteptam sa gasesc asa zone stancoase pe aici, drept pt. care ma bucur enorm sa haladui locuri noi si neumblate.

In prim plan in dreapta se vad Coltii Bocirnei, iar in fundal in centru apare vf. Siriu sau Bocirnea (alt. 1657 m), observandu-se pe la baza acestuia poteca ce merge pe curba de nivel si traverseaza dintr-o sa intr-alta (acesta fiind si traseul urmat de noi)

Tinand poteca destul de bine conturata, desi slab marcata, trecem de urcarea pe langa coltii Bocirnei si ajungem sub varful Siriu, unde in drum se afla si un izvor amenajat. Alimentam cu apa si continuam pe curba de nivel pana dam roata aproape la tot varful Siriu. Abia dupa ce il ocolim de pe-o parte pe alta, ceva de genul ajungem in punctul diametral opus de unde este izvorul, incepem sa vedem Poarta Vanturilor care se afla undeva jos in vale.

Vedere spre Poarta Vanturilor coborand de sub varful Siriu (ca fapt divers, in Poarta Vanturilor nu batea deloc vantul de data asta)

Coborand spre Poarta Vanturilor avem deja niste panorame extraordinare spre toate zarile, dar din pacate lacul mult dorit nu se vede inca. Este pitit dupa colt, ascuns undeva intr-o caldare alpina sub culmea m-telui Malaia.

Vedere din zona Poarta Vanturilor spre valea Urlatoarea Mare (pe piciorul din fundal pare-se ca se face traseul ce coboara in Crasna)

Vedere din zona Poarta Vanturilor spre Gura Milea (satul in care se ajunge coborand fix de la lac in jos pe drumul forestier)

Pe drumul ce merge din Poarta Vanturilor spre lacul Vulturilor (poteca pe curba de nivel care traverseaza pe la baza muntelui)

Strabatem acest ultim kilometru pana la lac, asteptand dintr-un moment in altul sa apara lacul mult dorit, delectandu-ne in acelasi timp cu panorame variate spre varful Siriu lasat in urma.

Lacul mult dorit se face asteptat, a.i. mai trebuie sa depasim si o zona f. mlastinoasa si sa sarim si un parleaz plin cu apa.

In sfarsit, din varful unui platouas se vede lacul Vulturilor si cantonul omonim. Am aflat ca la canton se poate si sta, dar nu stiu exact ce, cine, cum, trebuie sa suni ca sa vorbesti in prealabil. Oricum perspectiva superba spre lac face de preferat o noapte la cort in mijlocul naturii. Ajunsi pe malul lacului ne asezam pt. a manca cate ceva, infometati dupa 5 ore de mers si asteptari implinite cu succes.

Si o memorabila poza de grup la lacul Vulturilor, ca nu se stie cand mai venim impreuna aici.

Poza de grup la Lacul Vulturilor (de la stanga la dreapta): Radu, Theo, Dana si Iuliana

Cantonul de langa lacul Vulturilor, nu am intrat insa inauntru sa vedem cum arata si ce se afla acolo

Din pacate nu prea avem timp sa stam f. mult la lac, dar ne bucuram si de putinul obtinut si de vremea absolut dementiala. Hotaram sa ocolim lacul si sa urcam in creasta de deasupra, dominata fiind de varful Malaia in partea stanga a culmii somitale. Urcarea in sus o alegem de asa natura, incat sa avem mereu perspectivele cele mai frumoase spre lac si canton.

Din momentul in care ajungem in culmea somitala, in cateva clipe, ajungem si in creasta ce margineste caldarea la partea superioara.

Vedere din culmea principala a m-telui Malaia spre vf. Siriu (in fundal)

Ajunsi in creasta ne mai plimbam putin stanga dreapta, Radu chiar se duce rapid pana pe varful Malaia si apoi incepem coborarea spre Poarta Vanturilor. Intr-o parte avem in permanenta vedere spre lacul Vulturilor si cantonul omonim, cat si niste plaiuri aurii, in timp ce pe partea cealalta vedem intinderi enorme de pasuni si stane.

Coborand spre Poarta Vanturilor (jos langa poteca), avem vedere permanenta spre vf. Siriu

In saua Vanturilor astept destul de mult dupa restul care coboara mai incet. Sunt putin ingrijorata nu atat pt. ca ne va prinde noaptea pe drum, caci lanterne avem si traseul este marcat si l-am facut in februarie, nu prezinta probleme de orientare, dar ma nelinisteste insa cautarea unui loc de cort pe intuneric si montarea igloo-lui meu imens si complicat la lumina farurilor.

Indicatorul cu marcaje din Poarta Vanturilor (in fundal vf. Siriu)

Din Poarta Vanturilor abordam traseul marcat ce coboara prin Gura Muntelui sau Dosu' Muntelui spre Gura Siriu. Traseul nu se gaseste scris pe tablita indicatoare, dar stim noi care este directia si ne dam seama ca marcajul nu poate duce in alta parte, iar pe deasupra si coincide cu cel de data trecuta: e tot banda rosie.

In coborare spre Gura Muntelui: Dana, Theo, Radu (in fundal vf. Siriu)

In circa jumatate de ora de traversat o mare padure ajungem la locul de gol alpin unde ne-am oprit osteniti si rapusi la tura din februarie, invinsi fiind de zapada nemiloasa si de poteca nebatuta - acuma vad pe harta ca locul s-ar numi Dosu' Muntelui. De aici traseul la coborare intra in padure si nu vom mai vedea alte panorame, asa ca mai imortalizez rapid cateva apusuri premature.

Traseul marcat ne va scoate in circa o ora de coborat sustinut si in ritm rapid la locul de trecere peste apa din poiana invecinata primului observator, cel de langa Izvorul Negru. De la observator coborarea va fi cea clasica pe drumul forestier pana inapoi la cabana Valea Neagra, unde ajungem fix pe la ora 21.00 p.m. cand incepe sa se intunece de-a binelea. La cabana e mare petrecere de Manele, binecuvantez momentul in care mi s-a spus ca nu mai au locuri la aceasta cabana si multumesc ca s-a inventat cortul si dormitul in natura, net superior ca optiune. Poiana unde am pus corturile s-a dovedit a fi destul de mare si incapatoare, iar apa a asigurat un fundal sonor placut. Am montat cu Radu cortul la lumina artificiala, am mancat si am dormit bine, iar a doua zi am demontat tot noi doi cortul, sub razele soarelui de data aceasta.

Si un frumos buchetel de roua.

Pozele ce-mi au fost facute multumesc nespus colegilor de tura, Theo cu ochiul lui aprig, iar Radu cu amabilitatea sa, m-au umplut amandoi de poze.