Prima oara la cabana Negoiu - 19-20 febr. 2011

Dupa multe parlamentari si negocieri, am reusit sa ajungem la cabana Negoiu, ultima cabana din Fagarasi inca in viata la care eu nu ajunsesem niciodata. Se vorbise miercuri la intalnire la club despre o scurta iesire la cabana la Negoiu, sambata de la pranz, pana duminica seara. Ma inscriu cu mare avant, ocup deja de miercuri masina cu Veronica & Alex si asteptam cu totii nerabdatori ziua de sambata. Asa-i cand mergi prima oara intr-un loc, nu mai ai rabdare parca deloc.

Partea proasta este insa vremea, care spre sfarsitul de saptamana se strica, astfel incat sambata la pranz cand plecam noi, in Sibiu ploua de zor marunt, enervant si insistent. Desi se fac tot felul de pronosticuri sumbre care mai de care, pt. a ni se taia avantul si folosul din aceasta tura, eu sunt convinsa ca sus la Negoiu va ninge si atunci nu poate sa fie decat frumos. Cu o oarescare intarziere plecam din Sibiu, in Porumbacu de Jos viram spre Porumbacu de Sus si mai departe o tinem dupa indicatoare pe drumul forestier. Cand dam de primele bucatele de gheata ne oprim pt. a monta lanturile si astfel vom putea urca pana la cariera, foarte aproape de capatul drumului forestier.

Prima parcare de masini de dupa cariera (aici ne-am oprit si noi astia mai fara 4x4)

Ne echipam, pornim la deal printre fulgii care cad incet pe noi, ajungem din urma pe Mishu, Seba si Carmen si continuam in formatia completa pe drumul forestier. Drumul este foarte lin si urca sinuos, atat portiunea lata de forestier, cat si poteca ce se desprinde la un moment dat din firul vaii si incepe sa urce incet pe un picior de munte.

Pe drumul spre Negoiu avem cascade de gheata: seria Ice Age inca neregizata

Pana la urma la cabana reusim sa ajungem primii, eu si Liviu, apoi la scurt timp apar Mishu cu Veronica si cu Alex, iar mult dupa noi Seba si Carmen, aproape simultan cu Mihaiela, Catalin si Eugen, care isi lasasera masina la inceputul drumului forestier si astfel avusesera inca vreo 5-10 km de mers in plus.

Ajunsi la cabana Negoiu, nu imi inspira intimitatea cabanelor de munte, este foarte masiva si impunatoare, este mai mult un fel de unitate militara, avand un aspect de fortificatie. Sala de mese este, de asemenea, un fel de cantina, iar la bucatarie sunt multe feluri de mancare, de parca esti la restaurant. Si, cu toate acestea, desi cerem ciorba de fasole, ni se da ciorba de legume, si, desi cerem numai o portie de mamaliguta cu cascaval, ni se aduc doua portii.

Pe seara ne convinge Mishu sa jucam carti, un joc cu prins bricheta daca esti pe faza ce carte se pune etc ... un joc cu foarte multe reguli, de la a treia regula impusa eu cedand nervos. I-am lasat pe restul care sunt mai ageri sa joace, nu stiu pana la a cata regula impusa au jucat (ca eu m-am dus la culcare), dar stiu ca Liviu a pierdut si ca a trebuit la un moment dat sa faca niste flotari drept pedeapsa (asta din ce mi-a povestit el).

La jocul de carti: "care prinde mai repede bricheta ... cica ala castiga"

Distractia pt. unii se prelungeste mult in noapte, asa ca, pe la miezul noptii, glumele venite de jos din sala de mese sus in camera sunt auzite de toata lumea. Pana la urma se stinge lumina si toata lumea adoarme obosita de aerul curat de munte. Iar a doua zi dis-de-dimineata, desi s-a culcat cel mai tarziu, Mishu se trezeste primul si incepe sa dea telefoane. Ne trezim si noi cu greu, mancam in sala de mese, unii o omleta, altii ce pot inghiti la ora aia si apoi incepem sa ne foim a echipare pt. ceva ... nu conteaza ca nu stim exact pt. ce anume.

Nestiind foarte bine ce se face mai departe, ne echipam de mers prin zapada si ne luam dupa restul care merg spre "poduri." "Sunt niste poduri acolo in traseul spre valea Saratii, sunt foarte faine, nu le stiti ?!" ne intreaba Seba mirat. "De unde sa le stim, daca eu nu am mai fost in viata mea pe aici" raspund eu dezamagita ca am ratat pana acuma un loc atat de minunat. Ne pregatim de iesit din cabana, pozam ce se vede afara de prin balcon si apoi o tustim prin zapada pe poteca spre fosta cabana Negoiu.

In poza de sus si cea de jos, eu si cu Liviu din balconul de la cabana Negoiu

Pana ne pozam noi pe balcon, ne trezim ca restul lumii a si tustit-o spre poduri, incercam noi sa ii prindem din urma, dar reusesc ei sa ne prinda din urma, ca de fapt Seba si cu Carmen deja se intorc inapoi, afirmand ca este prea periculos sa mearga pe poteca ingusta cu zapada potentiala venind de sus. Noi mergem insa mai departe macar ca sa vedem despre ce este vorba, si, tot avansand pe poduri, ne intalnim si cu restul care se intorc, pt. ca nu mai este batuta poteca. Noi continuam insa sa batem si poteca de unde nu mai este batuta, tot sperand sa se termine podurile astea frumoase si interesante si sa ajungem la iesirea din padure, fapt care insa nu se va mai intampla, caci ne intoarcem zicand sa nu ne astepte ceilalti. Cat despre poduri sunt intr-adevar f. faine si bine facute, teapene bine si foarte spectaculoase datorita portiunii expuse de versant pe care o traverseaza spre valea Saratii. Cat despre zapada care statea sa cada sau sa vina de sus peste noi, nu mi s-au parut zone expuse, zapada fiind pe valcele abrupte de unde pleaca foarte greu numai cand este supra-incarcare sau supra-incalzire, ceea ce nu era cazul acuma.

Catre pranz ne intoarcem din micuta excursie pe poduri si observam ca la fosta cabana de langa Negoiu s-a scurs deja zapada de pe acoperis, semn ca vremea se incalzeste.

Intorcandu-ne la cabana Negoiu - Liviu in poienita cu bifurcatie

Ajunsi la cabana avem insa surpriza sa gasim colegii de tura in pat la film, la film pe telefon adica, drept pt. care Liviu ma ia de o aripa si ma duce afara in zapada, ca sa nu stam in casa daca tot am venit pe munte.

La vizionat filme pe telefonul mobil (de la stanga la dreapta): Mishu, Alex, Vera, Carmen si Seba

La intoarcere din excursia prin zapada din jurul cabanei, excursie pe durata careia cred ca am vazut cu greu Custura Saratii in zare prin ceata si varful sau culmea ce duce spre Puha, ii gasim in pridvor pe urmatorii, parte din ei intorsi si ei dintr-o alta mica excursie.

In fata la cabana Negoiu (de la stanga la dreapta): Eugen, Mihaiela, Mishu si Catalin

Incet incet incepe echiparea pt. coborare, noi am vrea totusi sa mai prindem lumina cand dam cu masina prin gropile de pe forestier, asa ca o dam la vale un pic mai devreme, restul vin si ei pe scurtatura dupa noi si in curand alergam toti care incotro ca sa gasim scurtaturi sa ne dam pe zapada. Cand ajungem insa in drumul forestier, distractia scurtaturilor s-a cam terminat, asa ca de aici inainte vom da la bete pana la masini.

Poza de grup langa parcarea de masini (de la stanga la dreapta): eu cu Catalin si Mihaiela (pe jos), Liviu si Alex in flancuri (in genunchi), si in picioare in spate, Vera si Eugen

In localitate la Bradu, de fapt dupa Bradu, ne oprim la o ciorba de burta, mai mult decat delicioasa, altii mai pot sa manance si felul doi, platou taranesc sau mici, eu insa sunt rapusa de atata mancare si zac in convalescenta siestei, sau cum zice Seba: "Stai sa-ti fac o poza ca sa tinem minte cum arata fericirea dupa ce ai mancat !"

In coborare continua de la Paltinis la Rasinari - 13 febr. 2010

Se anunta vreme buna si se anunta o duminica plina de posibilitati de hoinareala prin mijlocul naturii. Fara prea multa graba, caci cica timp este, mancam de pranz mai devreme si la orele "normale"' ale unui pranz de duminica, atunci cand unora li se pare "normal" sa stea la masa cu familia, noua ni se pare la fel de "normal" sa profitam si sa iesim cu familia in natura.

Purcedem spre Paltinis cu mama, tata, Liviu si cu mine. Urcam serpentinele care duc spre mica statiune montana a Sibiului si oprim la izvorul de pe Valari sa luam apa in sticlele special pregatite de acasa. La izvor e coada, dar Liviu zice plin de incredere ca nu asteptam decat cateva minute. Si intr-adevar nu asteptam decat cateva minute X 10, pana ce nenea dinaintea noastra isi umple tacticos toate bidoanele de 5 l pe care le avea cu el.

In Paltinis lasam mam&dad la plimbare prin statiune, iar eu cu Liviu ne repezim la telescaun ca sa urcam motorizati pana in varful imensei partii de schi. Ajunsi sus o luam agale spre Poiana Oncesti, acolo unde in hoinarelile noastre am mai identificat un indicator care ne spunea ca merge marcajul spre Rasinari.

Pe drumul spre poiana Oncesti regret oarecum ca nu mi-am luat schiuletele de tura, pt. ca este un strat suficient de zapada, cat sa luneci la vale si sa nu zgari talpa. Dar asta se intampla la altitudinea de 1500 de metri, mai jos insa, pe dealurile Rasinariului, abia daca vom mai gasi zapada.

In Poiana Oncesti o luam la stanga (directia cum vii dinspre partia de schi) pe asa-zisul traseu de creasta. Este utopic sa mai afirmam ca suntem pe creasta muntilor Cindrel, dar este un fel de codita crestei, codita care se va bifurca in doua: o varianta de coborare spre Rasinari, iar alta spre Cisnadie (cu trecere prin varful Magura).

Din Poiana Oncesti ne inscriem intr-o coborare relativ continua, depasim la un moment dat un marcaj care vine de undeva din varful Oncesti, continuam sa mergem prin padure, asteptand cu nerabdare sa ajungem la poienile si culmile dealurilor ce coboara spre Rasinari si sa ne bronzam la soare. Nu vom mai prinde soare pe culmi, ca doar am plecat aproape la orele 15 de la masina. Continuam coborarea pe drumul lat de padure, promitem solemn sa revenim cu schiurile si cu bicicleta prin aceste locuri si ii dam mai departe bataie la vale intr-o viteza semi-ametitoare.

La un moment dat, printre crengi de brad stufoase identific cu coada ochiului o mica poienita cu un canton foarte atragator si ii fac rapid o poza, gandindu-ma ca noi o sa mergem in dreapta si nu vom trece prin respectiva poienita insorita inca la acele ore ale dup-amiezii.

Voi afla ulterior de la Mishu de la Amicii Muntilor ca este vorba de cantonul silvic de la Tomnaticu si ca aici mai sunt cazati ciupercarii vara in cotrobaielile lor dupa ingredientele uneori otravitoare.

Mare imi este insa surprinderea sa descopar ca drumul vireaza la un moment dat in serpentine stranse pentru a se indrepta apoi fix spre marea poiana a cantonului Tomnaticu. Din poiana se vad niste panorame superbe spre muntii Fagarasi care domina zarile indepartate, iar in prim plan se vad plaiurile mai apropiate ale dealurilor Marginimii ce duc spre valea Sadului si varful Magura.

Cu ochii atintiti spre Fagarasi, abia reusim sa intrevedem venind din spatele nostru un drum care probabil urca de undeva din zona Santa. Apoi atentia ne este acaparata de cele doua mici casute care alcatuiesc acest mic complex silvic, una mai in picioare, cealalta mai darapanata de vremuri grele. Foarte fain locul, o mica oaza in mijlocul padurii.

Imediat dupa ce depasim micutele constructii de lemn, drumul se avanta din nou intr-o larga poteca de padure si incepem iarasi sa galopam prin padure, cu gandul la dealurile Rasinariului unde abia astept sa ajungem. Multa padure!

La un moment dat reusim sa iesim intr-o defrisatura de unde se vede in stanga bucata superioara din Valari. Credeam ca am ajuns la dealurile mult dorite si o sa tot mergem pe la soare si prin culmi de acum inainte. Nici gand. Soarele si culmile dureaza doar cateva minute cat dureaza si defrisatura, iar apoi ne afundam iarasi in padure. Se repeta faza cu padure, padure, padure si iarasi padure.

Cateva momente pline de speranta cu o frumoasa panorama spre Valari

Ne uitam indarat si vedem varful Oncesti, din spatele caruia venim si noi 

Continuam iarasi drumul prin padure, eu tot sperand la dealurile cu panorama spre Fagarasi, dealurile lasandu-se asteptate, si din cand in cand mai reusim sa mai vedem cate o poienita cu colibe strategic amplasate.

Dupa indelungi marsuri prin padure, ajungem totusi la un punct mult asteptat de bifurcatie, punct in care mi se spune ca mai sunt 4 h pana pe Magura si 7 h pana in Cisnadie, iar in partea cealalta mai sunt 2 h si jumatate pana in Rasinari. Acest punct de bifurcatie se numeste Apa Cumpanita si reusesc si eu sa identific pe harta cam pe unde suntem. In sfarsit vom iesi la dealuri, mult asteptatele dealuri cu panorame montane.

Apa Cumpanita - vedere spre Valari (pe acolo pe unde vine soseaua de Paltinis)

Apa Cumpanita - vedere spre indepartatii muntii Fagarasi, inca scaldati de razele soarelui

Apa Cumpanita - vedere spre muntii Lotrului (aia prin care am balaurit noi asta-toamna cu catelu' dupa noi)

De la Apa Cumpanita mergem pe drumul din stanga spre Rasinari, in cateva momente ajungem intr-o mica sa (probabil adevarata cumpana a apelor), iar apoi incepem sa coboram cu adevarat peste mult asteptatele dealuri, avand vedere constanta spre frumosii Fagarasi. Partea mai proasta este ca intre timp, cerul ala senin si frumos de la pranz s-a transformat intr-n plafon constant de nori, culorile apusului prematur incep sa se intrevada pe la linia orizontului, iar caldura coplesitoare de care imi era mie frica lasa loc unui frig de-ti patrunde si in maduva oaselor.

Inca o data vedere panoramica spre maiestuosii Fagarasi, cu colibe in prim plan

In poza de sus si cea de jos, ne uitam intrebatori spre creasta principala a muntilor Lotrului, incercand sa ne dam seama pe unde mai exact am balaurit noi asta toamna

In partea opusa muntilor Fagarasi, pe plaiuri mai domoale si mai apropiate, se vede portiunea de jos a Valariului (acolo pe unde am mers eu cu schiurile de tura acuma cateva saptamani)

Norul cenusiu care vine amenintator dinspre Valari si Paltinis

In fundal se vede zona ce coboara dinspre Apa Cumpanita (drumul pe unde am venit noi)

In directia opusa pozei precedente se vede drumul forestier care coboara spre Rasinari prin valea Muntelui

Fiindca am reusit sa identificam peisajul ca fiind unul cunoscut si pe unde am mai umblat la un moment dat, ajungand la o troita, ne decidem sa sedem si sa mancam pe-ndelete, cu ochii atintiti spre toate zarile, unele inca cufundate in razele soarelui.

Un popas in zona de langa troita cu acoperis si micuta cruce rezemata

Incercand apa de la izvorul de pe valea Muntelui 

Dupa ce ne intra bine detot frigul in oase ne punem in miscare, caci nici ceaiul nu mai vrea sa ramana cald prea mult timp dupa ce il torni in cana. O luam la vale pe drumul forestier ce incepe sa serpuiasca in lungul vaii, dam si de un izvor si pana sa intram noi bine pe drum, soarele reuseste sa apuna detot pe dupa dealuri. Pastram in gand dorinta de a reveni si cu alta ocazie prin aceste locuri linistite si cu alta dimensiune temporala, ne inscriem in coborarea pe drum si vom avea de luptat cu gheata omniprezenta pe tot santul de scurgere al drumului.

Urma sa constat cu stupoare a doua zi ca ceva tricepsi pretind a avea o febra musculara, parca as fi dat din bete la deal la schi de tura si tot nu intelegeam de ce asemenea febra daca nu am folosit betele. Si atunci imi vine in minte cliseul salvator: " ... pai ne-am proptit la greu in bete cat am coborat pe toboganul ala de gheata de pe drum ..." Eram ca pinguinii inaintand lipa lipa pe gheata ! Marsul pinguinilor !

Ajunsi jos in valea Sibisel mai avem de mers ceva pe drumul forestier pana la inceputul Rasinariului, iar de acolo mai avem de mers ceva pana in centrul Rasinariului, unde sunam pe mama si pe tata care sunt prin zona sa vina sa ne ia. Am constatat insa ca si pe strada in Rasinari in zonele de coborare era gheata si trebuia sa mergem tiptil ca si pe sus pe drumul forestier, asa ca nu era nici o diferenta fata de exercitiul deja bine invatat.

Troita de pe Dealurile Marginimii

Noi drumuri spre manastiri indepartate - 12 febr. 2011

Vineri seara vine Liviu cu o idee mai mult decat atragatoare, si anume sa mergem pana la manastirea Afteia, pe undeva pe langa Sebes, sus hat departe pe niste dealuri pe unde a mai fost el cu Gabi si Mariana, Uta si Hose. Din pacate primul cuplu nu ne poate insoti din motive de Festivalul Vanatorilor, iar pe cei din urma ii vom vizita la casuta lor din Pianu de Sus.

Sambata diminieata tarziu plecam cu inima cam stransa vazand norii negrii si apasatori care vin din toate partile. Numai undeva mai inspre podisul Transilvaniei, departe de culmile inalte ale muntilor, pare-se ca mai se iveste cate o raza de soare. Vazand insa ca ploaia nu intra in actiune, ba din contra, mai apare si cate o raza de soare fugitiv pe undeva, tinem directia catre Sebes, traversam orasul catre Deva si la prima ramificatie spre stanga viram 10 km pana in Pianu de Sus.

De la casa lui Uta si Hose mergem rapid pana la manastirea Strungari din satul omonim si din centrul satului, dupa indicatiile unei tablite scrijelite cu manastirea cautata de noi, ne inscriem pe un forestier de 5 km in lungul unei vai de munte. Cum Skoda cu cauciucuri de vara nu poate inainta foarte departe la aceasta data calendaristica, parcam la un moment dat pe marginea drumului si o luam in sus pe vale. La prima bifurcatie insa spre manastirea Afteia, Liviu imi spune ca o luam pe scurtatura din stanga, adica pe drumul de picior si de caruta. Desi drumul este gresit si bifurcatia stiuta de el aparea mult mai tarziu in peisajul forestier, avem surpriza de a nimeri in niste sate absolut superbe rasfirate pe culmile dealurilor.

Dupa o urcare destul de abrupta pe panta unui drum de caruta noroios, viram 180 de grade la dreapta si apoi 90 de grade la stanga si uite-ne pe culmea dealului de unde incepe satul si se vad si satele vecine. Intram pe asa-zisa ulita, mergem pe ea in rand cu porcii si intram in vorba cu un localnic care ne indruma sa continuam pana in saua care se vede hat departe si cica de acolo se va vedea si manastirea noastra.

Dupa ce depasim micutul cimitir al satului si un palc de brazi, incepem sa lasam in urma si ultimele gospodarii, trecem prin gospodaria unui taran, unde ne latra cainii, si coboram abrupt spre o poteca ce se inscrie in traversarea pe curba de nivel a unei padurici. Ajungem la un fir de apa pe care il traversam si continuam poteca in lungul unui alt fir de apa in sus, apoi la dreapta, apoi la stanga, pana ce iesim in alta zona de case rasfirate si turme de oi.

Fermecati de naturaletea peisajului si de turma de oi care paste domol pe plaiurile inierbate, mai ca gresim poteca si ne intorceam la vale pe alt drum. Intreband insa un om, pesemne calugar, incotro este manastirea, ni se arata directia exact opusa, unde un alt drum continua hotarat pe dealuri mai departe.

Intr-adevar, din saua unde iese drumul bun avem ocazia sa vedem manastirea asezata undeva la adapostul unor dealuri. Noua biserica isi ridica turlele care se vad pana departe la noi, iar noile constructii dimprejur ne arata ca aceasta asezare de monahi este bine impamantenita si cu traditie de secole.

La manastire vizitam si vedem tot ce se poate, calugarii vor sa ne opreasca si la masa, dar refuzam ca sa nu ne prinda prea mult intunericul la intoarcere, vor sa ne cazeze si peste noapte acolo, dar noi dam binete si plecam pe alt drum inapoi la masina. De data aceasta abordam drumul din stanga cum iesi pe poarta manastirii, apoi la o troita viram dreapta, dam de un mic ocol prin care trecem, mancam la un popas, iar mai departe pe drum in jos tinem directia care ne va duce la marcajul de unde incheiem circuitul.

O frumoasa stivuire de lemne taiate pt. foc undeva pe marginea drumului ... si un prieten care ne-a insotit cateva sute de metri prin satul din care am urcat - un porcusor.