Noi drumuri spre manastiri indepartate - 12 febr. 2011

Vineri seara vine Liviu cu o idee mai mult decat atragatoare, si anume sa mergem pana la manastirea Afteia, pe undeva pe langa Sebes, sus hat departe pe niste dealuri pe unde a mai fost el cu Gabi si Mariana, Uta si Hose. Din pacate primul cuplu nu ne poate insoti din motive de Festivalul Vanatorilor, iar pe cei din urma ii vom vizita la casuta lor din Pianu de Sus.

Sambata diminieata tarziu plecam cu inima cam stransa vazand norii negrii si apasatori care vin din toate partile. Numai undeva mai inspre podisul Transilvaniei, departe de culmile inalte ale muntilor, pare-se ca mai se iveste cate o raza de soare. Vazand insa ca ploaia nu intra in actiune, ba din contra, mai apare si cate o raza de soare fugitiv pe undeva, tinem directia catre Sebes, traversam orasul catre Deva si la prima ramificatie spre stanga viram 10 km pana in Pianu de Sus.

De la casa lui Uta si Hose mergem rapid pana la manastirea Strungari din satul omonim si din centrul satului, dupa indicatiile unei tablite scrijelite cu manastirea cautata de noi, ne inscriem pe un forestier de 5 km in lungul unei vai de munte. Cum Skoda cu cauciucuri de vara nu poate inainta foarte departe la aceasta data calendaristica, parcam la un moment dat pe marginea drumului si o luam in sus pe vale. La prima bifurcatie insa spre manastirea Afteia, Liviu imi spune ca o luam pe scurtatura din stanga, adica pe drumul de picior si de caruta. Desi drumul este gresit si bifurcatia stiuta de el aparea mult mai tarziu in peisajul forestier, avem surpriza de a nimeri in niste sate absolut superbe rasfirate pe culmile dealurilor.

Dupa o urcare destul de abrupta pe panta unui drum de caruta noroios, viram 180 de grade la dreapta si apoi 90 de grade la stanga si uite-ne pe culmea dealului de unde incepe satul si se vad si satele vecine. Intram pe asa-zisa ulita, mergem pe ea in rand cu porcii si intram in vorba cu un localnic care ne indruma sa continuam pana in saua care se vede hat departe si cica de acolo se va vedea si manastirea noastra.

Dupa ce depasim micutul cimitir al satului si un palc de brazi, incepem sa lasam in urma si ultimele gospodarii, trecem prin gospodaria unui taran, unde ne latra cainii, si coboram abrupt spre o poteca ce se inscrie in traversarea pe curba de nivel a unei padurici. Ajungem la un fir de apa pe care il traversam si continuam poteca in lungul unui alt fir de apa in sus, apoi la dreapta, apoi la stanga, pana ce iesim in alta zona de case rasfirate si turme de oi.

Fermecati de naturaletea peisajului si de turma de oi care paste domol pe plaiurile inierbate, mai ca gresim poteca si ne intorceam la vale pe alt drum. Intreband insa un om, pesemne calugar, incotro este manastirea, ni se arata directia exact opusa, unde un alt drum continua hotarat pe dealuri mai departe.

Intr-adevar, din saua unde iese drumul bun avem ocazia sa vedem manastirea asezata undeva la adapostul unor dealuri. Noua biserica isi ridica turlele care se vad pana departe la noi, iar noile constructii dimprejur ne arata ca aceasta asezare de monahi este bine impamantenita si cu traditie de secole.

La manastire vizitam si vedem tot ce se poate, calugarii vor sa ne opreasca si la masa, dar refuzam ca sa nu ne prinda prea mult intunericul la intoarcere, vor sa ne cazeze si peste noapte acolo, dar noi dam binete si plecam pe alt drum inapoi la masina. De data aceasta abordam drumul din stanga cum iesi pe poarta manastirii, apoi la o troita viram dreapta, dam de un mic ocol prin care trecem, mancam la un popas, iar mai departe pe drum in jos tinem directia care ne va duce la marcajul de unde incheiem circuitul.

O frumoasa stivuire de lemne taiate pt. foc undeva pe marginea drumului ... si un prieten care ne-a insotit cateva sute de metri prin satul din care am urcat - un porcusor.