La Trei Pasi de Moarte si lacul Capra - 31 iulie 2011

Sambata ma duc la Raluca sa ne uitam la un film, asa ca declaram ca duminica, oricum ar fi vremea, dam o fuga pana la Balea si facem o tura ceva pe acolo. Duminica dimineata plecam din Sibiu, oprim la manastirea Cartisoara, apoi pe la orele amiezii o luam la deal pe Transfagarasan. Cum eu si Raluca ne gandim telepatic la aceleasi ture de obicei, fara sa vorbim amandoua visam cumva ceva legat de lacul Capra, deci este foarte clar ca traseul trebuia sa includa si malul lacului Capra. Ca sa nu urcam chiar de la Balea pana in saua Capra si sa ajungem prea repede, complicam putin traseul si lasam masina la intrarea in valea Fundu' Caprei si incepem sa urcam spre refugiul de sub Fereastra Zmeilor, cu gand de Trei Pasi de Moarte, Fundu' Caprei si abia apoi lacul Capra.

Pe firul vaii Fundu' Caprei urcam foarte repede, suntem foarte flamande de miscare si nici nu ne dam seama cand castigam altitudine, dar ne vom mira foarte la sfarsitul zilei, cand vom cobora pret de vreo 2 ore ce urcam acuma pe nerasuflate. In fata noastra se desfasoara toata creasta Vartopel-Arpasel si iarasi incep sa ma gandesc sincer, daca oare nu oi fi si eu in stare sa merg vreodata pe acolo la catarare si rapeluri.

Cu privirile atintite in sus spre creasta Vartopel-Arpasel

Unii deja coboara, in timp ce noi abia ne-am inceput tura, poate ei or fi de departe, noi suntem langa casa

Ajungem la refugiul nou de sub Fereastra Zmeilor, refugiu aflat la vreo 10 metri de refugiul vechi, inca existent. Si pentru ca am aflat multe despre aceste noi refugii din Fagarasi, incercam si noi sa deschidem usa si sa vedem cum arata inauntru, dar ioc, zgaltaim usa si nimic, ne uitam la ea poate are vreun sistem de deschidere si nu ne prindem noi, nu vrea si basta, poate suntem noi nemancate, dar chiar asa amandoua nu putem deschide usa ?! Nu ! Ne multumim sa ne zgaim pe geam ca sa vedem ceva, adica nimica, si imi doresc sa nu am nevoie sa dorm vreodata in aceste noi refugii, ca poate fac un bivuac pe afara ca nu pot sa le deschid usa !? Ma uit insa plina de sperante la refugiul vechi, si ma bazez pe usa lui care-mi va fi deschisa intotdeauna. De fapt aia nu prea cred ca se poate inchide vreodata !

De la noul si vechiul refugiu de sub Fereastra Zmeilor alegem sa urcam pe La Trei Pasi de Moarte, dar nu prin Fereastra Zmeilor, unde urca traseul marcat si se termina si pasajul interesant, ci la capatul dinspre vf. Arpasu Mic. Neavand poteca, dibuim un valcel care iese printre stanci pe acolo si hotaram sa urcam drept in sus pe el.

Raluca urca foarte bine pe un valcel atat de abrupt pentru o fata care nu a mers pe trasee nemarcate. Tot urcand, niste unii care tocmai parcurg zona La Trei Pasi de Moarte se uita ciudat la noi, neintelegand de ce suntem noi asa pe jos si ei sunt pe sus, si drept rasplata ne dau si cu ceva pietre la vale in cap. Urlam la ei, dar nu par sa se sesizeze. Ajungem pana la urma cu bine in creasta si ne pregatim sa ne dam pe cabluri. Din pacate mi s-au parut prea usoare pasajele acuma, nici macar expuse nu mi s-au mai parut, sau poate s-a latit poteca de cand am fost eu prima oara pe aici acum vreo 6 ani cu Cezar, Sorinescu &co, in prima si ultima mea incercare de a face creasta Fagarasilor integral. Coboram prin pasajul denumit la Trei Pasi de Moarte.

Raluca la inceput sta mai incet sa imi faca poze si eu ei, dar pe urma se plictiseste si o ia inainte si o mai prind abia prin Fereastra Zmeilor. Asa ca raman singura sa fac poze la moatele de stanca si la cabluri (daca se vad cablurile in poze).

In poza de sus se poate vedea toata valea Fundu' Caprei vazuta din pasajul La Trei Pasi de Moarte si acolo jos in caldare mic si rosu si mic si alb se vad refugiile pe langa care am trecut mai devreme.

In Fereastra Zmeilor stomacul imi face figuri si cere rasplata pt. cat am urcat pana aici, asa ca Raluca ma indoapa cu mancare si cu una din miile ei de prajituri foarte bune.

Apoi facem o tona de poze ca sa ne vedem si noi doua si Fereastra Zmeilor si daca s-ar putea sa nu intre nici stalpul in poza, dar toate combinatiile dau eroare si stalpul va ramane in poza ca dovada a traseului marcat.

Din Fereastra Zmeilor imi aminteam o curba de nivel putin urcatoare spre monumentul Alpinistilor de langa lacul Capra, dar nu, mai intai coboram mult detot ca sa ajungem sub peretele crestei si abia apoi va veni curba de nivel si abia apoi urcarea la lac.

Traversarea pe sub creasta Vartopel-Arpasel: varianta de iarna-vara 

Vedere spre varful Arpasu Mic din urcarea prin Fundu' Caprei pe sub creasta

Fundu' Caprei vazut din alt unghi (asa se numeste valea, nu sunt capre in poza)

Urcarea din Fundu' Caprei spre monumentul Alpinistilor de langa lacul Capra (mi-a placut mie perspectiva asta, de' am pus-o pe Raluca sa ma pozeze)

Apoi pe nesimtite parca dupa colt apare lacul Capra si in cateva minute ajungem pe malul lacului. Dar pe malul lacului ce sa fie, frig mare. Ca sa fie setul complet vine si nitica ceata de umple toata caldarea Capra, ca pe la Balea probabil ca ii bagase pe toti in ceata si acuma traversase si creasta si cobora spre sud. Ne imbracam cu toate hainele care le avem cu noi, dar totusi este iulie, este luna de vara, nu ne-am luat haine chiar ca iarna, dar in fine, bagam pe noi tot ce gasim prin rucsaci.

Stam pe malul lacului acuma sa si mancam ce mai avem prin traista, in speranta ca poate se duce ceata si poate se face automat mai cald, dar nu, ceata se mai duce in valuri, cum vrea ea, dar frigul ne-a intrat in oase si pana nu ne vom pune in miscare, nu o sa ne incalzim.

Eu cu Raluca la lacul Capra (n-a vrut de nici o culoare sa intre tot lacul in poza)

Apoi ca printr-o minune, cand ne pregatim sa coboram, se duce ceata si incepe sa apara si soarele pe partea sudica, asa ca vom avea o coborare scaldata de razele soarelui. Trecem de monumentul Alpinistilor si continuam coborarea pe marcaj spre cabana Capra.

Taman bine ce gandeam ca nu avem mai mult de o ora de coborat pana la masina, dupa ce depasim monumentul Alpinistilor, incepe o coborare in gat, de' sa-ti dai toate gleznele peste cap. Faina coborarea, extraordinar traseul si peisajul si tot, dar nu reuseam sa inteleg de ce facem 2 ore pana la masina.

Coborarea se face foarte frumos avand privirea mereu atintita spre varfurile Arpasu, Buda si Museteica, motiv pt. care nu ne suparam ca s-a ridicat ceata.

Cam pe la jumatatea traseului avem surpriza sa vedem si capre negre dupa care ne lungim gaturile pana ce patrupedele se hotarasc sa se duca de partea cealalta a muchiei. Nu credeam sa vad aici in zona Transfagarasunului capre negre, dar adevarul este ca aglomeratia, agitatia si forfota sunt pe o raza mica in jurul soselei, iar aici sus pe unde suntem noi nici macar galagie nu se aude, desi Transfagarasanul incepem sa-l vedem deja.

Curbele interminabile ale Transfagarasanului in zona Cotei 2000

Trecem la un moment dat de o curba a Transfagarasanului si tot incep sa cred si sa sper ca va apare imediat dupa colt si Fundu' Caprei cu masina noastra. Mai avem insa de coborat inca mult si bine pana ce ne apropiem aproape de cabana Capra la pret de una doua curbe de sosea.

In drum spre Fundu' Caprei, printre curbele Transfagarasanului

Cabana Capra vazuta din coborarea de la lacul Capra

Cand in sfarsit se termina traseul ne dam seama ca am cam facut doua ore de sus de la lac, motivul fiind in principal poteca abrupta pe care altfel ne rupeam gatul, sfarsitul ei fiind undeva in sosea, acolo unde toate masinile opresc la o cascada sa se pozeze negresit.









Buchetele de floricele albe si roz, in compozitie cu iarba si cu pietre