Maraton Apuseni - 7 iulie 2012

Nu, nu am participat la Maraton Apuseni, desi mi-as fi dorit sa pot scoate limba de un cot pe caldurile care au fost si sa alerg si eu macar semimaratonul. Dar cine stie, poate la anul, ma mai antrenez pana atunci. Am sa spun insa cum am vazut acest maraton noi voluntarii, cei peste 100 de oameni care s-au unit cu mic cu mare si au facut tot acest gigantic maraton sa functioneze aproape perfect.

Pregatirile pentru Maraton Apuseni 2012 incepusera cu mult inainte ca eu sa intru in lista aspirantilor la CAR Cluj Universitar. Intr-o zi, pe lista de discutii, Dinu Mititeanu se plangea ca mai sunt mai putin de 2 luni pana la maraton si ca el  nu are inscrisi pe lista decat 40 de voluntari. Zis si facut, ma trec urgent pe lista, dau anunt si pe la lumea din Sibiu sa vad poate mai se ofera cineva la munca patriotica pentru semeni. Cu cateva saptamani inainte de maraton, discutiile si organizarea se aprind din ce in ce mai tare, zeci de mailuri sfideaza vazduhul in fiecare zi, astfel incat fiecare sa fie la locul potrivit in momentul in care trebuia. Ceva de genul: "cand trece alergatorul x pe acolo, tu sa fi pe faza ca sa ii dai paharul de apa pe fata si sa mai poata alerga inca 10 km pt. ca tu l-ai ajutat". Nu a fost asa decat la primii 10-20 de alergatori, restul se mai si opreau totusi din cand in cand. Dar a fost o experienta adevarata sa ai contact cu astfel de oameni, pentru mine inca niste "monstrii sacrii".

Am plecat din Sibiu vineri pe la pranz, pe o caldura mai mult decat coplesitoare (desi planul era sa plec dimineata, dar s-a schimbat ora la care trebuia sa fiu culeasa din Turda). Ajung in Turda cu jumatate de ora inainte de ora de intalnire, o sun repede pe Adela Stan in masina careia ma inscrisesem, obtin jumatate de ora ca sa ma infig intr-o ciorba de burta in cea mai apropiata locatie si la ora fixata plecam spre Muntele Baisorii. Suntem 5 in masina: Adela cu sotul ei, Oana si Alex din Deva si eu. O ora si jumatate tot serpuim pe drumurile care duc in statiunea din varful Apusenilor, ne oprim in fata la Pensiunea Skiland (desi eu i-as spune hotelul), si suntem in basecamp-ul Maratonului Apuseni, adica: start, finish, premiere, restaurant, gulas-party, cu alte cuvinte cam tot ce vrei si ce nu vrei.

Nici nu apuc bine sa ajung si sa salut lumea, ca ma ia in primire Dana Zaharia (responsabilul de tronson la care fusesem repartizata) si imi comunica sa fiu gata repede repede ca in 10 minute plecam spre locul unde trebuie sa stam plantate in concurs. Este vorba de primul punct de alimentare (prescurtat PA), unde vom sluji maratonului 5 oameni: Iuliana, Laura Giugea, Ioana Rizea, Veronica (prietena lui Calin) si Cezar Partheniu. Punctul de alimentare se gasea cam dupa prima jumatate a traseului de semimaraton, cam la km 14. Cezar era deja in PA de pe dupa-masa, pazea alimentele aduse pentru concurenti pentru a doua zi si ne astepta cu drag si dor sa aparem noi. Suntem duse ca doamnele cu masina pret de un kilometru, dupa care ni se arata fix cu degetul directia in care trebuie sa mergem (chit ca nici una dintre noi numai fuseseram pe acolo) si gata, hai la vale, maine dimineata sa fiti cu toate gata cand vin concurentii. Doar vreo 430 de oameni au luat startul si au trecut pe la noi.

Cu Laura povesteam de cativa ani pe msg, dar eu fiind pe atunci la Bucuresti, ea la Cluj, am ramas cu mess-ul. Acum insa sunt foarte bucuroasa de cunostinta si povestim in gura mare prin toata padurea. Coboram, coboram, ajungem la o apa, trecem apa, si evident, dupa coborare urmeaza urcarea. O panta plina de buruieni, dar urcam, ca trebuie sa ajungem. Noi oricum am fentat cei 14 km pe care trebuie sa ii faca concurentii, am luat-o pe scurtatura de la Pensiunea Alexandra si in maxim 2 h ar trebui sa fim in post. Cand iesim in varful dealului se termina si marcajele agatate de copaci special pentru voluntari si ne trezim in mijlocul dealurilor, pline de case motesti, inca cu acoperis de fan. De undeva din spate se aud insa bubuiturile ploii, iar traseul nostru continua pe oriunde ne-am putea dori. Niste caini draguti de pe la niste colibe ne ies in intampinare, sunt prea pasnici pentru gusturile mele, asa ca nu ma alarmez prea tare, dar traseul ioc. Laura a mai fost prin zona in recunoastere cu Cezar si cu familia Mititeanu de Rusalii, dar nu a fost fix prin aceasta zona, asa caaaaaaaaa .... nu stim incotro s-o luam, iar marcajele s-au terminat. Vodafone nu are semnal (logic), dar Orange-ul este prezent la datorie si dam imediat de Cezar. "Ah, pai eu va vad !", spune Cezar, si noi ne uitam toate 4 ca nu il vedem nicaieri. Intr-un final glorios vedem o furnica mica si verde, care parca ne face cu mana de pe dealul vecin si o pornim intr-acolo. Ajungem in PA, montam corturile, inhurgitam ceva de haleala, invelim alimentele cu bannere-le sponsorilor si ne bagam la somn. Ce sa dorm frate, ca m-am pus intr-o groapa si o iau tot timpul la vale, abia reusesc sa atipesc ca iarasi migrez spre fundul cortului si istoria asta se repeta de n-spe ori pe noapte pana reusesc sa ma folosesc de Cezar pe post de proptea si adorm pentru cateva ore. Suna ceasul ! Lua-l-ar ciorile ! Cezar trebuie sa plece dis-de-dimineata sa marcheze bucata de traseu lipsa, Laura urla in gura mare pe afara ceva, aleluia, asta a fost somnul cel dulce, de acum trecem la treaba ! Wai si ce de treaba avem: de taiat mere, pepene, banane etc !

Ca sa fie setul complet, cum tot era exploatare forestiera in zona, vin baietii dis-de-dimineata si se apuca sa incarce lemne. Ma duc la ei si ii intreb frumos cat au de lucru, ma asigura ca termina pana vin alergatorii si fiecare se duce mai departe in treaba lui. Numai ca la un moment dat, ma trezesc cu un TAF care aduce lemne de sus si mi le lasa in drum: fix pi sentru, adica pe unde trebuia sa treaca cei 400 de alergatori. Ma duc si incerc sa explic omului ca trebuie sa vina concurentii si sa nu lase lemnele in drum, dar n-ai cu cine te-ntelege, el o tine una si buna ca doar n-o sa stea el din munca acuma ca avem noi maraton. Noroc ca trece Marlene pe acolo si se duce si ii explica cat poate ea de frumos situatia, dupa care nenea, culmea, vine si trage lemnele din drum. Au mai lucrat ei ce au mai lucrat pana au inceput sa vina concurentii, pe urma si sa fi vrut si nu ar mai fi putut lucra la ce trafic de oameni era pe acolo.

Pana vine Cezar de la marcat traseul, noi de abia de am reusit sa punem de-o cafea. Lumea mai reuseste sa manance cate ceva, eu ca de obicei dimineata abia reusesc sa ingurgitez 3 dumicati si cu masa aia raman pana pe dupa-masa la cabana. Ne apucam de pus apa in pahare (numai maxim jumatate ca sa poata fi bauta din alergare de candidatii mai rapizi), apoi facem tonicul/super-energizantul (care evident trebuie mestecat la greu ca sa se dizolve prafurile), taiem bucatele mici bananele, merele si pepenele ca sa poata fi inghitite repede. Si ne punem pe asteptat, intre timp ne vin si doi salvamontisti repartizati in punctul nostru de alimentare si ne alegem cu o poza de grup - singura poza cu noi toti si una din putinele poze pe care am reusit sa le facem, ca pe urma nu am mai avut maini, doar eram 5 contra 430.

Poza de grup cu voluntarii din PA1 (de la stanga la dreapta): Laura Giurgea, Cezar Partheniu, Iuliana, Veronica si Ioana Rizea

Pe la ora 10 incep sa apara alergatorii ! Incepem sa ii incurajam si sa le facem galerie cum apar unul cate unul pe dupa deal. Eu si Veronica le iesim in drum cu apa si tonic si, cand le zicem ce avem, ei deja ne spun ce vor, astfel ca in momentul in care au trecut pe langa mine in fuga secolului, mi-au insfacat paharul cu lichidul pretios, l-au turnat pe gat si dusi au fost. Chestiile astea se intamplau asa ceva de genul in cateva secunde: uite alergatorul, nu e alergatorul ! Faza se repeta de cateva ori la primii 10 alergatori, pe urma incep sa se opreasca la masa cu bunatati, asa ca nu mai are rost sa stam in drum si ne ducem la masa. Bine am facut ca ne-am dus la masa, caci in momentul in care au inceput sa apara, s-a spart conducta frate, si tot veneau si tot veneau, doar erau 430 de inscrisi. Pana plecau unii, veneau altii, si toti vroiau apa, tonic, si  ce bun era mai ales pepenele. Mmmmmmmm ! Era foarte bun, numai ca se varsau paharele de apa cand se taia pepenele pe masa ! Foarte putine au fost momentele in care am stat vreun minut asteptand si uitandu-ne in zare dupa urmatorul concurent.

La masa de lucru de la stanga la dreapta, noi fetele functionam cam asa: Veronia era numai cu apa. Apoi urmam eu, care de regula turnam apa in pahare sau in butelcutele alergatorilor ca sa aiba apa si pe drum si curatam banane, pasandu-i-le Irinei sa le taie bucatele. Apoi urma Irina care a renuntat sa mai faca poze cand a venit grosul si a trecut la taiat banane, mere si pepene. Apoi Laura mai taia pepene si turna tonicul. Initial am avut tonicul si apa alaturate, dar pt. ca alergatorii se incurcau in ele, am mutat tonicul in partea cealalta a mesei ca sa fie clara treaba. Fata de la salvamont ne ajuta si ea din spate si mai ne aducea baxurile cu apa, eu cel putin luam sticlele de apa, le umpleam si nu aveam timp decat sa le aruncam in spate peste umar. La un moment dat am atentionat alergatorii care stateau si prin spatele meu ca s-ar putea sa-si ia o sticla in cap sau o coaja de banana ! Toata aceasta babilonie la frontul de lucru era insotita de strigatele mele si ale Laurei care incurajam concurentii si ii ademeneam sa reziste. Din perlele scose de noi: "Haide, bine, bravo, mai aveti putin, haideti ca avem apa, tonic revigorant si fructe, haide, bravo, hai ca poti, hai ca puteti sa terminati !". Din cand in cand le mai spuneam ca la iarna o sa ninga si ca nu va mai fi atat de cald, mai zambeau si ei cu ocazia asta si mai uitau de codul de canicula de afara. Chestia asta a tinut vreo 2 h, timp in care noi am fost in focuri continue, iar Cezar era plantat pe post de agent de circulatie la distribuit lumea pe maraton la dreapta, semi-maraton la stanga (in directia de alergare).

Se termina in sfarsit participantii de trecut, avem confirmarea ca mai este doar un nene mai batran cu proteza care vine din urma. Era oricum in afara timpului din concurs, dar, dat fiind statutul sau special cu piciorul, i s-a acordat chiar un premiu special separat la final. Asa am aflat de la cineva ca nenea asta inainte sa aiba probleme cu piciorul, facuse pariu cu cineva ca face distanta Turda - Alba Iulia pe jos (in alergare). A castigat pariul si s-a mai si intors inapoi tot pe jos. Seara cand a primit premiul special ne-a povestit ca, pentru acest Maraton, plecase din Turda vineri seara si ajunsese cu ocazii abia sambata dimineata in Muntele Baisorii, de unde se dadea startul la Maraton. A mers apoi toata ziua (ca el nu putea sa alerge) tot semi-maratonul de 24 de km si seara se bucura ca un copil la gulas si isi cauta loc intr-o masina sa il duca si pe el cineva in Turda acasa. Impresionant, m-a marcat foarte tare motivatia acestui om sa vina la maraton, desi avea proteza la picior si simplitatea cu care nu isi facea nici o problema cu ce vine, cu ce pleaca acasa era remarcabil de fireasca, nici nu stiu saracul daca avea cort in care sa doarma noaptea, dar el nu-si facea probleme.

Dupa ce trec toti alergatorii, strangem toate lucrurile, igienizam zona din PA, ne intoarcem in basecamp la Pensiunea Skiland, ne prinde o ploicica pe intoarcere, noroc ca nu a fost cu trasnete si tunete, Cezar cu Luara se indreapta spre PA5 ca sa se adaposteasca de ploaie cat timp ne imbracam restul cu pelerine, asa ca noi ii ratam. Eu cu Irina si cu Veronica mergem pe scurtatura spre statiune si abia dupa ceva timp, nevazand pe Cezar si pe Laura, ne dam seama ca ei sigur s-au abatut spre PA5. Ajunsi in basecamp ii sun si mi se confirma banuielile, erau deja si ei pe drumul de intoarcere dupa ce se oprise ploaia.

In basecamp eu cu Veronica ne ducem sus la restaurant sa mancam, ne taie din meniul zilei ciorba, dar pretul ramane acelasi, dar in fine, treaca mearga de la noi, eram lihnite de foame ! Cezar si Laura cand vin se baga la ajutat Eva cu curatatul cartofilor pentru gulas, dar eu nu am afinitati cu sportul asta, asa ca nu ajut decat la taiatul ardeilor iuti. Apoi ma ofer voluntar la taiat alergatorii de pe tabelul prin care li se acorda fiecarui participant o portie de gulas: activitate care ma va tintui la masa unde se dadea gulasul si fiecare participant trebuia sa treaca mai intai prin fata mea si sa ii iau numarul de concurs ca sa il sterg din tabel si sa nu mai poata lua o portie a doua oara. Schema frate !

In astfel de ceaunuri se prepara gulasul pentru 430 de oameni inscrisi la maraton + 100 de voluntari !

Mananca in sfarsit toti alergatorii, mancam si noi voluntarii, apoi ne punem pe asteptat premierea. Am ramas uimita sa vad cat de naturale si normale pareau femeile care alergasera atatia kilometri, erau unele dintre ele in fuste si machiate, vopsite, tunse, aranjate, de' nu ai fi zis ca ar fi fost capabile de gloria pe care le-o aducea premiul. A fost pe podium si o japoneza din Bucuresti, care am inteles ca ar fi avut 60 de ani, oricum era la categoria 40+. Apoi un premiu special a primit cel mai batran concurent de 79 de ani si cel mai tanar concurent de 14 ani. Pe asta micu' de 14 ani mi-l amintesc ca a trecut prin PA-ul nostru printre primii si nici nu s-a oprit, mi-a cerut apa din mers si am ramas uimita cand i-am dat paharul in fuga, jumate din jumatatea de apa din pahar s-a pierdut pe drum si el a continuat mai departe in ciuda caniculei. Am avut timp insa sa remarc cat de tanar era si chiar le-am zis fetelor cat m-a impresionat. L-am incurajat evident cat am putut ! Apoi a fost nenea batran cu proteza la picior despre care am povestit mai sus: remarcabil om, de o seninatate molipsitoare. Si inca doi alergatori care isi serbau ziua de nastere fix sambata: clubul le-a dat premiu 2 sticle de sampanie cu care au udat lumea si noi le-am cantat la multi ani. Au preferat de ziua lor sa alerge la un maraton si au capatat niste urari pe masura.

Baietii care au ales sa-si serbeze ziua la Maraton Apuseni 2012: aici tocmai deschisesera sampaniile si ne udau si pe noi cu miraculoasa licoare

Nenea din Turda care a alergat semi-maratonul cu o proteza la picior: era impresionant de sincer aici

Dupa premiere s-a mai facut o tombola cu premii, apoi o petrecere de la care pe la orele 23.00 p.m. eu am plecat si m-am dus la somn. A doua zi dimineata ne-am scarpinat si eu si Cezar vreo 2 h, nimeni nu vroia sa faca nici un traseu, mai era de ajutat la strans una alta, asa ca s-a facut aproape pranzul cand am plecat spre Turda cu Vali de la savureaza.ro. Vali ne-a dus in Turda la salina, salina care intr-adevar este f. mare pe inaltime, dar mica in suprafata. Am facut niste poze si in 2 h eram inapoi afara ca nu ne-a placut salina secolului. Nu se merita salina din punctul meu de vedere: platesti bilet de intrare, inauntru te mai pune sa platesti inca daca vrei sa joci biliard, bowling, sa te dai cu barca sau in roata.

Experienta voluntariatului la Maraton a fost una cu totul deosebita, se diferentiaza net de orice tura de munte de orice fel, este un munte combinat cu emotiile concursului, emotiile concurentilor care ti se transmit si tie etc ! Daca as fi participat vreodata cred ca ar fi fost si mai cool, dar deocamdata culeg experiente ! La anu' se tine iarasi maraton, va recomand sa veniti, la alergat sau la ajutat ! Nu o sa regretati si de oameni este nevoie.