Balaurind pe creasta Balaurului - 15 iulie 2012

Dupa marea ascensiune pe Brana Aeriana dormim, intr-un fel sau altul, la cabana la vf. Omu si reusim sa ne mutam din camera fantoma a prich-urilor unde a fost o betie pe cinste pana la miezul noptii cica (mi-a spus cabaniera scandalizata si ea saraca, care tipase la ei toata noaptea sa taca) ! In mansarda, unde eu si cu Cezar dormim pe jos, duminica dimineata incep sa sune ceasurile unora si altora ca sa vada rasaritul. Ce rasarit visati fratilor, este inca noapte afara. Probabil isi pregateau trepiedele de pozat. Este 4.00 a.m., abia am pus geana de la geana vreo 4 h de somn dupa o tura destul de solicitanta pentru mine de 10 h. In toate aceste ore de somn, altii se plimbau cu bocancioi grei afara la toaleta si inapoi pe la capetele noastre. Dormeam infinit mai bine afara, dar asta este, nu stiam ca lumea iese la fiecare jumatate de ora afara la pipi. La ora 6.00 a.m. este vanzoleala prea mare in acea camera de mansarda, asa ca mi-e clar ca nu voi mai adormi, chiar daca inca-s obosita. Pe de alta parte, este vreme buna afara si abia astept coborarea pe Balaur. Mancam o omleta care intra destul de greu, dupa masa mi se face somn la loc, logic. Bag la burta doua cafele, dar cam slabe, asa ca nu vor avea efect decat vreo 2 ore de acum inainte, adica taman bine pana reusim sa ne miscam cu totii (ca ne inmultim in dimineata asta).

Dupa ce reusim sa-l recuperam si pe Marius, care a dormit pe undeva pe Creasta Morarului (pana in zona Acelor, evident), dau sa plecam. Nu plecam insa, ne mai lalaim, ca Cezar s-a intalnit aseara cu niste prieteni care au dormit la refugiul salvamont (de ce ei si nu si eu ?!) si care poate, eventual si probabil vor dori sa vina si ei pe Balaur. "Bun, Cezar, du-te si cheama-i si spune-le ca plecam. Nu avem ce mai astepta." Si dus a fost Cezar in refugiul Salvamont, pana m-am dus eu dupa el sa il recuperez dupa vreo 20 minute. Cezar statea relaxat pe marginea patului, si povestea cu oamenii, care erau si ei inca la fel de relaxati in sacii lor de dormit. Totusi eu cu Marius va asteptam si vrem sa plecam, nu-mi place sa mai stau in acest loc, unde se tin betii noaptea. "Da, da, zice Cezar, tocmai incercam sa ii conving sa vina cu noi pe Balaur !" Trebuiau obligati si convinsi oamenii sa vina pe un traseu?! Fiecare are libertatea de alegere. Pana la urma, sleiti de atata asteptare, eu cu Marius decid ca plecam si sa ne ajunga din urma daca vor sa faca acelasi traseu ca noi. La intrarea in Balaur i-am asteptat iarasi, ca altfel mergeam separat detot. Macar acolo nu mai batea atata vant ca la Omu si am putut sa stau la plaja: cu doua polare pe mine.

Creasta Balaurului vazuta de la varful Omu (nu prea seamana a Balaur, nu ?!). Intrarea se face pe acolo pe unde se vede in poza: o potecuta firava coteste la dreapta cum urci spre varful Bucsoiul Mare. Pe vreme senina se vede usor, pe ceata nu este distractiva treaba (asa am parcurs eu creasta prima oara).

Vedere spre Valea Morarului din intrarea in Creasta Balaurului (in fundal Creasta Morarului si Releul Costila)

   

Incepem coborarea pe Creasta Balaurului. Ne ajung din urma in sfarsit si Cezar cu Ana si Bogdan si de acum vom merge impreuna. Vorba vine vom merge impreuna, ca eu sunt foarte obosita de nesomn si merg foarte incet, de' am impresia ca se misca pamantul sub mine la abruptetea sa, iar ei nefacand nici poze, merg mult mai repede decat mine. Eu insa am venit sa fac si poze la Balaurul asta, ca data trecuta l-am pozat cum arata in ceata si sa mor eu de' nu arata toate traseele de munte la fel pe ceata.

  

Cine stie ce nu este de povestit despre Creasta Balaurului, importante sunt intrarea si iesirea din traseu, creasta este si ea ca orice creasta, si fiind si foarte abrupta si zimtata, nu ai cum sa te pierzi. Singura problema poate aparea la rupturile prea mari de panta (adica marii pereti peste care nu ai cum sa treci) si atunci trebuie cautata poteca cu grija, stanga/dreapta crestei matematice. Plecand de sus, creasta mai intai merge matematic, apoi ocoleste zonele stancoase pe dreapta, urmand ca abia pe la jumatate sa treaca pe stanga. Asta cam la modul general, in particular la fata locului, poteca este destul de vizibila, mai are si momai din ani in pasti si se poate face si pe ceata si ninsoare chiar (am experimentat, deci se poate), dar cu grija mare, ca este abruptel sub tine. Daca te-ai impiedicat si ai cazut un picutel, nu prea ai unde sa te opresti, decat jos in Valea Morarului. Deci nu este tocmai cea mai intinsa pajiste cu flori de camp.

 

  

Pe aici pe undeva, daca tii creasta matematic inainte, ajungi pe mototoiul ala de stanca din fata. Asta inseamna un mare perete de x metri de stanca sub tine. Logic, nu ai cum s-o iei in jos ! Poteca o ia frumos pe fetele de iarba drept in jos spre valea Morarului (adica in dreapta cum cobori), pentru ca apoi sa se angajeze pe curba de nivel mai departe la noul nivel de altitudine al crestei. Valcelul de iarba arata cam asa.

   

Dupa ruperea de panta, se coboara pe un fel de valcelo-poteca pe partea dreapta a crestei, cu Valea Morarului sub tine si se trece la un moment dat pe sub celebra stanca iesita putin in consola pe care trebuie sa o iei in brate. In particular, eu am luat mareata stanca de-a busilea pe sub ea, e si asta o tehnica care are avantajul frecarii maxime cu solul si riscuri mai mici de dezechilibru, depinde cum o practici. Eu sunt specialista ! Apoi poteca o ia in stanga crestei si cam asa o va tine pana in punctul La Balaur. 

 

Peisaje de admirat cat cuprinde. Ma uit destul de ciudat la Valea Morarului, caci eu cam rar am vazut-o fara zapada (de obicei, adica in tinerete, o facem numai pe schiuri). Evident imi doresc nespus sa o fac anul asta fara zapada, asa sa urc pe saritorile sau pe langa ele sa inteleg si eu conformatia vaii. 

Cam asa se vede Valea Morarului din Creasta Balaurului (Bucsoiul Mic) - are doar acea rupere de panta/saritoare in zona stancoasa.

Vedere spre Valea Bucsoiului din Creasta Balaurului

Vedere spre varful Bucsoiul Mare din Creasta Balaurului - pare atat de pasnic acuma pe vreme buna, si cand ma gandesc ca acum cateva saptamani cineva a murit pe aici in viiturile alea ...

Prima vedere mai laterala a Coltilor Morarului - alt bau-bau al meu, nu stiu cand voi reusi sa-mi infrunt frica si sa ii fac. Dar mai intai trebe echipa de incredere, deci mai dureaza.

Si apoi dintr-o data brusc, mai apare o ruptura in zona crestei. Noi nu ne dam seama ca mai avem putin si ajungem La Balaur, punctul de unde se paraseste linia crestei si se coboara o fata abrupta de iarba pana in Saua Timbalului. Balaurul il mai facusem pe ceata si in urcare, asa ca amintirile mele erau deosebit de bogate in acest sens: ceva stanca, ceva iarba si ceva ceata ...cam atat. 

In poza se vede insa foarte bine si de sus ca este o mare ruptura de panta si jos o fata inclinata de iarba. Fata aia de iarba, plina cu zmeura toamna, te duce pe un tobogan direct in Saua Timbalului.

 

Se  vede de data aceasta ruptura in linia crestei, marele perete de stanca, iar undeva de unde se face poza este punctul La Balaur - sa de unde se coboara in dreapta jos abrupt pe fetele astea de iarba spre saua La Timbal. Si cam asa arata fetele de iarba in jos cum cobori agale pe ele.

In poza de jos si cea de sus, fata abrupta de iarba cu coborare spre Saua Timbalului (Timbalul fiind pe acolo pe undeva pe jos pe unde se vede o poiana ca forma unei cozi de ceva care se termina. Ca fapt divers pe la mijlocul fetei si pana in Saua Timbalului este zmeuris, dar nu zmeris d-ala normal ca la tusa Leana in curte, aranjat frumos pe araci. Nuuuuuuuuuu taticu, aici mos Martin si-a facut zmeurisul si este salbatic ca-n jungla la el acasa. Dupa ce se termina iarba aia pe care aluneci in mod abrupt daca ratezi poteca (si logic ca o ratezi, ca este firava rau in jungla asta), incepi sa cobori aceeasi panta abrupta prin zmeuris. Jungla asta de zmeuris as compara-o cu o jungla de jnepeni, numai ca in cazul asta zmeura castiga net in favoarea jnepenilor: jnepenii sunt rezistenti si robusti si nu se dau nici de-ai dracu din calea ta, pe cand zmeura asta este mai primitoare, iti faci loc printre cracile ei destul de usor. Daca nimeresti in septembrie cand se coace, poti sa stai linistit si cateva ore pe acolo.

Coboram in gat, ca nu prea ai cum sa cobori altfel pe pantele astea, dar partea buna este ca in felul acesta ajungem foarte repede jos in sa. La urcare este mai delicat, pomenesti de toti si de toate pana ajunsi sus acolo la cucurigul lui de Balaur, dar la coborare chiar este fain, nu mai ai timp de pomeniri, ca ajungi repejor jos. Ajungem in Saua Timbalului, cam cu foame, cam cu sete (ca zmeura inca nu-i facuta), cam cu dor de duca, cu ochii la Coltii Morarului, revizuind traseul coborat.

Vedere din Saua Timbalului spre valcelul care urca sus La Balaur si iese in creasta omonima undeva in saua care se vede dreapta sus deasupra stancilor tot din dreapta

Ajunsi in saua Timbalului, incepem sa ne punem problema pe unde coboram mai departe pana in Valea Morarului. Eu am mai fost pe brana care iese in vale, Cezar a mai fost pe la valcelul cu placa inclinata de la copacul cazut (cam astea-s reperele) ! Incercam sa gasim acest valcel, dar Cezar nu-si mai aminteste bine pe unde este intrarea din Saua Timbalului. Incercam inainte, dar dam de marii pereti, vedem noi o poteca firava la stanga cum cobori, dar nimeni nu stie unde duce ?! Asa ca ramane varianta binestiuta de mine cu coborare pe langa peretii de stanca: ajungi in Saua Timbalului si apoi o iei dreapta la 90 de grade cum cobori, printr-o poteca la fel de firav conturata, prin marele lan de urzici (ca doar mergi spre poiana La Urzici) si ai grija ca mereu in dreapta cum cobori sa te strajuiasca peretii de stanca. Mai sus nu poti, ca este stanca, mai jos iarasi nu poti, ca se rupe panta.

Singura problema a acestei brane, usoare de altfel, este ca inainte de a ajunge in Valea Morarului are o trecere putin expusa cu un perete sub tine. Asta nu ar fi o problema, daca terenul nu ar fi extraordinar de friabil, fara prize la 1000 de fire de iarba sau la copaci etc. In urcare mai merge, ca mergi la aderenta (asa am facut-o data trecuta), dar la coborare este tobogan adevarat, derapezi ca la balamuc si sub tine nu este mult, sunt doar 10-20 m de verticala, dar nu ai de ce sa te tii frate. Asa ca Bogdan decide sa monteze o balustrada de coarda pentru noi gagicile, ca sa mergem agale pe poteca. 

Balustrada de coarda montata pe portiunea friabila si expusa (in stanga jos este Valea Morarului)

Dupa traversarea fiorosului pasaj, te bagi prin niste iarba mare, bolovani si copacei si cum necum, prin jungla asta iesi la o doua saritoare mai mare din Morar (asta era repereul pe care m-a invatat Irina pentru Balaur. Data trecuta eu balaurisem cu Radu de La Urzici pana la aceasta brana prin niste valcele si fete de iarba de' numa'. Acuma eu nu stiu foarte clar de unde este considerata a doua saritoare: de la inceputul vaii, de unde ?! Dar presupun ca de la inceputul vaii de unde te scoate poteca ce urca prin padure de La Urzici si iese la un moment dat in firul Morarului. Atentie mare: daca se rateaza aceasta poteca, pe firul vaii mai sunt saritori, asa ca da cu virgula sa mai gasesti a doua saritoare de pe Morar. A doua saritoare incepand de unde ?!

In poza de jos si cea de sus, se vede Marius postat bine la a doua saritoare din Morar: locul de unde o poteca firava coteste la dreapta cum urci spre brana ce duce in Saua Timbalului. Dupa buruienile alea in dreapta, buruienile ale si nu altele. Grija mare, conteaza mult buruiana si bolovanul dupa care faci la dreapta. Conteaza insa mai ales contextul in rest, cum arata peretii de deasupra, cum se intrezareste de acolo firav Saua Timbalului si brana pe care poti urca, toate acestea conduc intr-un ansamblu unitar la identificarea locului unde cotesti la dreapta. Din pacate aparatul foto nu poate reda inca ce inregistreaza retina umana, iar eu ca arhitecta am un mare defect profesional: tin minte detaliile vizuale cu fulgi cu tot.

  

Ajunsi in Valea Morarului nu mai avem probleme, am mai fost de zeci de ori pe aici, suntem pe poteci cunoscute, singura problema ar fi memoria mea si dorinta de a reface valea in totalitate. Saritorile mi se par de nerecunoscut (ca eu eram obisnuita sa le vad cu zapada), asa ca ma distrez ceva vreme dandu-ma pe fund pe ele (am aderenta buna cu posteriorul).

 

Din Poiana La Urzici mai aruncam o privire spre Valea Morarului si Acele omonime, care se inalta semete in stanga noastra: Coltii Morarului, Valea Adanca, Rapa Zapezii, locuri dragi, desi neumblate de mine suficient, motiv pentru noi reveniri in zona. Bucegii au minunatii ascunse in salbaticia lor, cine nu le stie, are cu adevarat ce pierde. 

 

Iesind din poiana La Urzici, Cezar imi arata si copacul cazut de la care cica se face in sus pe valcel spre Saua Timbalului, d-apai este asa de inexistenta poteca aici, ca si sa stii ca trebuie sa fie nu as vedea pe unde sa inaintez prin marea de iarba. Poate cu cineva care stie sigur drumul.

Coboram apoi pe poteca prin padure, alegem varianta in stanga firului vaii si in scurt timp iesim la marele zar de piatra, in drumul marcat de Pichetul Rosu - Poiana Costilei. Ana si Bogdan au ramas mult in spatele nostru, ii asteptam si iar ii asteptam, dar ei nu mai vin. Se pare ca ei totusi o luasera pe poteca ce merge pe dreapta firului vaii si iesisera un pic mai jos in poteca cu marcaj. Aici Cezar si Marius vor sa o ia prin Poiana Costilei, dar eu ma declar invinsa. Oboseala la mine isi spune cuvantul foarte repede cand nu dorm, asa ca singura mea solutie este in jos pe la Cabanuta de vanatoare din Morar, via Gura Diham si titicarul de Busteni. Ca daca tot este titicar, macar sa-l folosim, sa prospere afacerea ! Marius nu are chef, desi nu a mai fost niciodata pe acest drum si vrea sa mai mearga tot drumul monoton pana in Busteni. Cezar n-are probleme si ar merge si el, dar eu, femeia, am probleme, imi resimt oboseala in fiecare madular si nu am chef sa raman cu sechele de epuizare fizica. Asa ca eu o voi lua pe la cabanuta din Morar, stiu drumul, nu trebuie sa imi fac rau si sa ma chinui sa mai merg inca nu stiu cat. Pana la urma traseul se terminase in Valea Morarului, restul era doar retragere, cat mai rapid cu atat mai bine. Cand sa plec, vin si baietii cu mine cand ma vad atat de hotarata. Pe drum in jos ne vom intalni cu toti cei ce au coborat de pe Morar: era si logic, au ales drumul de retragere cel mai scurt.

 

Cabanuta din Morar, pe langa care deja incepe traseul nemarcat, abrupt si scurt, spre Gura Diham.

Ajunsi la Gura Diham avem norocul sa prindem repede titicarul de gara, in gara imi iau bilet pt. trenul care este peste o ora (noroc ca am coborat mai repede, ca altfel ma lua gaia de asteptat). Marius mai ramane pana a doua zi cu familia in Busteni, Cezar va pleca la Bucuresti. Dupa ce iau bilete ii spun lui Cezar sa mergem sa mancam ceva intr-o ora, cu gandul ca am 4 h de tren pana la Sibiu. In maxim 10 minute mi-a fost adusa ciorba, in 10 minute am mancat-o eu si cu jumatate de ora inainte de tren eram gata.

Drumul cu trenul pana la Sibiu a parut mult mai scurt de data aceasta: eram multumita de ceea ce facusem, chiar daca obosita si cu sechele de la petrecerile si betiile de la cabana Omu, dar am revazut locuri dragi mie si locuri noi in acelasi timp, mi-am depasit bariere psihice si am invatat inca ceva despre mine: psihicului ii poti spune nu sau da la nevoie, este modul in care oamenii in general isi depasesc limitele. Dar fizicului nu ii poti cere prea multe, atata cat poate sa duca corpul tau atata duce, eu oricat m-as antrena mai mult decat fac nu reusesc sa fac niciodata, reusesc doar sa ma chinui sa fac si apoi sa fiu vesnic nemultumita ca nu am putut si eu sa merg 15 h cu 4 h de somn pe noapte. Nu pot intr-adevar, dar asta nu insemna sa nu fac anumite trasee, mai medii de lungime, mai putin solicitante, dar la fel de frumoase, nu inseamna sa nu imi doresc sa abordez unele pasaje mai tehnice, inseamna doar sa-mi cunosc bine limitele si sa stiu cand este cazul sa ma opresc ca sa nu raman cu sechele. Din punctul meu de vedere asta este cheia mersului pe munte: sa stii ce poti, cat poti si cand poti (ca ai si zile bune si zile rele), sa stii cand sa spui da si cand sa spui nu, pt. ca daca nu faci din inima si cu bucurie, atunci orice chin si suferinta iti va lasa adanci urme in experienta ta.