Urcare prin Politele Martoiului in creasta Nordica - 5 august 2012

Dintr-o pura intamplare am ajuns sa fac un traseu pe care mi-l doream demult, dar nu indrazneam sa ma gandesc cum, cu cine, pe unde si cand as putea ajunge acolo. Face parte din gama viseaza la ceva, fara sa fii stresat (ca poate nu se va intampla niciodata), si totusi intr-o buna zi se va intampla cu adevarat. Cam asa a fost si cu traseul care trece pe la Refugiul Printesa. Auzisem in urma cu vreun an de zile de acest refugiu, dar erau atat de putini care stiau de el, incat nu prea stiam eu cum sa fac sa ajung acolo. Am zis ca poate de ziua mea sa conving pe careva sa-mi faca aceasta tura cadou, dar uite ca pana la ziua mea mai este si eu deja am ajuns acolo.

La maratonul Apuseni ma intalnesc cu Nico care venise si ea sa alerge (sau sa mearga) la semi-maraton. Era numai un zambet si, cand a aflat ca nu prea am mai facut ture prin Crai de cand am venit la Sibiu, a zis imediat sa vin cu ei, ei fiind insa in Brasov. Asa ca la prima ocazie de a ajunge in Brasov (si ocaziile ti le creezi ca nu apar ele mereu din cer) am profitat ca sa ma duc cu Nico si Manu intr-o tura. Manu alearga la maratoane, ma cam sperie asta, dar ii anunt dinainte ca eu nu merg foarte tare, ceea ce pe ei nu ii deranjeaza, asa ca astept cu nerabdare sa aflu ce traseu vom face: era vorba intre Bucegi sau Crai. Raman la ei acasa peste noapte si se programeaza tura de a doua zi, la care Nico propune refugiul Printesa din Crai, cu iesire undeva in creasta nordica. Incep sa ma ciupesc, cred ca visez, nici nu mai indraznisem sa ma gandesc la aceasta tura, cred ca atat de mult mi-o doream.

Plecam duminica dimineata din Brasov la 8.30 a.m. Imi plac orele astea de plecare cand apuc si eu sa devin functionala dimineata si abia pe la 9.30-10.00 a.m. pornim in traseu. Umplem sticlele cu apa la Fantana lui Botorog, caci se anunta un cod de canicula, imi iau vreo 2,5 litri de apa si pornim spre Prapastiile Zarnestilor, pe unde nu mai fusesem demult. Fac poze cu duiumul si imi amintesc de cate ori am venit pe aici, evident ca de prea multe ori - am si catarat, am si urcat spre cabana Curmatura, multe multe amintiri. Este atat de frumos si ma bucur atat de mult sa revad locurile.

Mergem prin Praspastiile Zarnestilor mult si bine, depasim refugiul alpinistilor, depasim Cheile Pisicii si tot mergem. Trecem si de bifurcatia cu marcajul de Cabana Curmatura si in sfarsit intr-o curba, alegem drumul ce merge pe Valea Cheii. Pe Valea Cheii mergem pe un forestier, intersectam marcajul care uneste Cabana Curmatura cu La Table, apoi dam de un izvor si dupa izvor inca mai mergem pe forestier.

La un moment dat insa forestierul incepe sa se transforme in poteca, incepe sa se vada creasta Craiului. In punctul unde poteca marcata vireaza puternic stanga, un alt fir de vale vine din dreapta si de acolo o luam noi in sus spre Printesa urmand o muchie impadurita. Teoretic se urca pe muchie, se trece de multe tufe de zmeura, se prinde o poteca ce vine din stanga si se continua pe muchie. Ideea este sa tii muchia, atata cat poate fi ea o muchie prin padure, se trece de o inseuare si se tine mai departe muchia, pana ce se ajunge la niste pereti de stanca. Incep stancariile Craiului si acolo se intalneste poteca ce vine din Politele Martoiului si la dreapta te duce in cateva minute la refugiul Printesa - mic, cochet, dar din pacate jegos si neingrijit ca multe refugii din Romania. Facem un picnic de zile mari, am mancat enorm si bine mi-a prins dpdv energetic, ca nu eram nici macar la jumatatea turei.

Plecam de la refugiu spre Politele Martoiului, stanga cum se continua urcarea spre creasta. Din Polite un valcel (anume sau nu neaparat) ne va urca / mai bine zis catapulta direct in Creasta Nordica. Dupa ce am plecat de la refugiu, in scurt timp se iese din padure si vor incepe panoramele si grohotisul Craiului. Mi-era asa de dor de Crai, un an de zile fara Crai este mult pentru un pasionat sau dependent de Crai.

Traversam spre stanga pentru a ne inscrie pe firul unor vai sau padini sau valcele care vin de sus din creasta. In jos se vad deja poienile de La Table si initial ne gandeam ca din creasta sa coboram prin Grind. Dar fiindca aveam mult de mers pe un forestier pe urma, am preferat retragerea din varful Ascutitul prin Padinile Frumoase.

Zona cu vedere spre Politele Martoiului din poteca ce vine de la Refugiul Printesa (in stanga inainte de padure se vede valcelul prin care am urcat noi in creasta)

Mergem pe Politele Martoiului inainte si inapoi, incercand sa gasim valcelul de iesit in creasta. Sa fim seriosi ca orice valcel de aici te scoate in creasta, nu este abruptul asa de urat ca pe partea vestica, asa ca nu vom intalni decat pante de grohotis sau de iarba, nu tu catarare, nu tu saritori, este totul foarte pasnic, neastepta de pasnic pentru Crai. Oarecum regret ca nu este ceva putin mai dificil si de adrenalina.

Un alt valcel cu mult grohotis care duce pana aproape sus in creasta pe fetele de iarba de pe abruptul estic. Se poate urca si pe acest valcel, doar ca pe multi rulmenti, sau pe cel din stanga, toate potecile se cam intersecteaza la un moment dat

Dupa ce cautam putin chipurile valcelul bun (ca incepeau sa fie niste saritori cu pereti cam verticali pe dreapta mergand spre Coltii Gainii), ne intoarcem si ochim valcelul cu iarba multa, panta abrupta (deci urcam repede) si cu directia crestei. Trebuie sa fie bun si vedem noi mai sus unde ne scoate. Nico cu Manu nu mai fusesera pe aici, numai Cata cu Tache mai urcasera, dar nu-si mai aduceau bine aminte pe unde, pe undeva prin zona.

Manu, Nico, Tache si Cata la intrarea in valcelul care ne va scoate in creasta

Valcelul incepe abrupt, ma asteptam chiar la ceva saritori, dar are doar un pragulet ceva de stanca, apoi se domoleste pentru a iesi pe terenuri mai pasnice. Te tii insa de destule radacini bine infipte de jneapan si cred ca si de ienupar. Mai dai putin din picioare pe loc in pamantul negricios care nu prea are de gand sa stea fix, si la a treia incercare reusesti sa faci un pas inainte. Important este deci ca este inainte si nu inapoi.

 Ajunsi pe o zona de grohotis, valcelul ia practic sfarsit si suntem in imparatia fetelor inierbate.

In spatele nostru se vede grohotisul care urca chiar de jos din Politele Martoiului sus in creasta, peretele sub care se ascunde micuta Printesa chiar la poalele padurii (in fundal se vede Piatra Mica)

Continuam pe fetele de iarba, faza care mie nu imi place deloc, nu este nici foarte specaculos si este doar o mare fata de iarba care urca de-ti ies ochii din cap ca la melc. Nu se vede ceva extraordinar de spectaculos pe parcurs, cum se intampla de fapt pe abruptul vestic, unde fiecare coltisor este diferit de ce ai vazut inainte si ai destule locuri pe unde sa soparlesti, canioane, valcele si hornuri care se deschid la tot pasul. Revenim insa pe abruptul estic al Craiului, pentru ca aici urcam noi din greu acuma Si oricum, este caldura mare mon cher. Nu mi se pare a fi chiar cod de canicula, evident iarasi m-am intors cu apa acasa, dar nici ger nu este, asta o spun sigur.

In sfarsit dupa o inseuare iesim in Creasta Nordica. Nici pe aici nu mai fusesem de cativa ani de zile, nu-mi dau foarte bine seama unde am iesit, dar se pare ca pe la jumatatea Crestei Nordice. Ne vom intoarce relativ inapoi spre vf. Ascutit si vom urca Timbalele, vom trece de Saua Calinetului, apoi de intrarea in Braul de Sus si in sfarsit vom ajunge la refugiul din Varful Ascutit.

Portiuni de catarare, descatarare, nu mi se mai par de mult expuse, mi se par chiar domoale si faine 

 Creasta nordica - in fundal varful La Om (portiunea mai dreapta/orizontala de creasta)

  Creasta nordica - in fundal varful Piatra Mica (zona mai coborata de creasta)

Padina cu grohotis pe care am traversat-o mai jos pentru a intra in Politele Martoiului (deci daca urcam pe aici, ieseam in zona asta de creasta, cam undeva in zona Seii Calinetului)

  Vedere din Saua lui Calinet spre Varful Ascutit din fata noastra

 

Ultimele plaiuri care incep sa se domoleasca spre Varful Ascutit si pe aici pe undeva se iese din Braul de Sus de pe abruptul vestic

Poza de grup sub refugiul Ascutit (de la dreapta la stanga): Iuliana, Tache si Cata, Nico, Manu

Sub refugiul din Varful Ascutit, fericita ca o printesa dupa ce am fost la Printesa

Coborarea din Varful Ascutit o vom face pe Padinile Frumoase spre Cabana Curmatura, traseu mult parcurs de mine intr-o vreme, acuma deja un traseu foarte circulat. Padinile Frumoase au frumusetea lor, cu un minuscul pasaj de catarare (terifiant pentru mine candva in trecut), dar acum mi se pare prea usor traseul si chiar foarte fain de coborat dupa o balaureala pe cinste prin nemarcatele Craiului.

Ajungem si la Cabana Curmatura. Nu mai fusesem de cativa ani de zile pe aici si nu stiam ca au renovat-o atat de frumos, arata ca o cabana din vest. Cred ca este prima cabana de acest gen din Romania care imi lasa impresia asta (cel putin pana acuma). Asa ca nu pierd ocazia sa ma pozez cu frumoasa cabana. Cred ca a devenit preferata mea, acuma ca Omu a pierdut batalia dupa episodul cu betivii din tura trecuta.

 In fata Cabanei Curmatura, poza singulara, comparativ cu poza de grup

 Poza de grup pe terasa Curmaturii (de la dreapta la stanga): Iuliana, Tache, Cata, Manu si Nico

Si evident ca nu pierd ocazia sa ma pozez cu pisa cabanei, asta pentru ca imi este foarte dor de Sheba mea, care este momentan la parinti la Bucuresti. Iara mi-am adus aminte de pisa mea, mi-este atat de dor de ea. Nu mai sta ea lipita de mine toata ziua cat lucrez la calculator. Pisa mea statea mereu lipita de mine: unde eram eu, era si ea.

De la Cabana Curmatura coboram pe traseul clasic la Fantana lui Botorog, unde am lasat masinile. Scurt, dar abrupt, m-a cam facut cu genunchii, care vad ca tot riposteaza vara asta. Inseamna ca am mers ceva pe munte daca au ei ceva de vociferat. Dar sa vedem si jumatatea plina a paharului: am mers pe munte si am avut niste momente minunate.